Interviu: Petsonality, proiectul foto despre animale de companie
F64- 10minutes read
Petsonality este un proiect creat din suflet, un proiect pentru cei care fac parte din viața noastră de zi cu zi, fie că împart aceeași locuință cu noi sau trecem pe lângă ei pe stradă. Este vorba despre necuvântători, despre prea mulți necuvântători care nu au o casă și nici coniții minime de trai. Prin fotografierea animalelor, Petsonality a reușit să le găsească stăpâni sau mai bine spus, prieteni, așa cum îi denumește fotograful. Hai însă să n-o mai lungim mult cu introducerile și să lăsăm însăși autorul să ne povestească mai multe:
Bună, ne bucurăm să te avem alături pe Blogul F64 și suntem curioși să aflăm mai multe despre proiectul tău, dar nu înainte de a face cunoștință cu tine. Ne povestești un pic cine ești când nu fotografiezi?
Bună! Ce pot spune despre mine? Am 26 de ani, de mic copil am avut 2 mari iubiri: animalele și fotografia.
Ai aflat că te pasionează fotografia cum? Și când?
Pe vremea când erau în trend doar aparatele pe film, “furam” camera de fotografiat a parintilor și la developare mereu aveau surpriza să-mi găsească “munca”. Încă mai am fotografiile . 🙂 Cred că apreciez foarte mult unde am ajuns deși nu e mare realizare pentru că nu a fost un “proces” ușor, deloc. Primul meu aparat DSLR are o poveste și el, am câștigat un concurs foto unde premiul era un obiectiv. Am reușit să-l vând împreună cu aparatul meu vechi ca să-mi cumpăr primul DSLR de pe piață.
Cum și-a făcut apariția fotografia cu animale? A existat și înainte de Petsonality sau a fost o constatare a situației animalelor fără stăpân din țară care a pornit inițiativa?
Încă de la primul meu aparat fotografiam și animale. Mai mergeam la câteva persoane acasă unde aveau de exemplu, mai multe pisici și încercam să îi ajut cu munca mea. Totuși, abia la începutul anului, în ianuarie am avut curajul să dezvolt acest proiect. Am și eu un cătel adoptat și din păcate pot spune că în țara noastră sunt foarte multe suflete abandonate care ar avea mare nevoie de ajutor.
Și noi am avut în 2016, Programul „Prima casă” pentru căței tot cu scopul de a ajuta necuvântătorii să-și găsească un cămin. Acum suntem în 2018, iar prin proiectul Petsonality ai realizat peste 100 de ședințe foto care au ajutat patrupedele să-și găsească stăpâni. Cum crezi că am putea ajuta animalele pe viitor mai mult?
Eu îmi doresc din tot sufletul să dezvolt acest proiect și mai mult. Să pot face cât mai multe ședințe foto. Acum iarna, o să fie greu din cauza vremii, dar sper să reușesc să fac cât mai multe fotografii și în aceste condiții. Ar fi tare frumos dacă am putea extinde acest proiect împreună. Mi-a plăcut foarte mult ideea voastră cu prima casă, s-ar putea repeta. În plus am cateva idei pe care aș vrea să vi le propun.
Cum decurge o ședință foto cu un patruped? Cum începi? Ce cauți să surprinzi?
Înainte de sedință cer poze și încerc să-mi dau seama ce accesorii aș putea să folosesc, pentru a crea cadre cât mai deosebite. Fiecare animal are o personalitate a sa, asta încerc să surprind. Când ajung la sedință încerc să mă împrietenesc cu animăluțul. Partea aceasta îmi merge destul de ușor. Animalele simt dacă le iubești.
Ca o fotografie să fie reușită e nevoie de: multa răbdare în primul rând. Uneori fac și 70-80 de fotografii cu un singur suflet ca să am la final din ce alege. Dacă observ că nu sunt atenți încerc să scot sunete mai ciudate. (aici începe lumea să se uite insistent la mine 😀 ) Dacă sunetele mele nu funcționează, găsesc mereu o colecție pe youtube.
Un mic tip interesant: dacă cătelul pare prea serios în poze merită fugit cu el 2-3 ture. Când începe să obosească își schimbă expresia total și booom! Pare deja că zâmbește! După ședință urmează procesul de editare. Prima dată lucrez în Lightroom și apoi trec selecția finală și în Photoshop (de aici și ideea cu numele paginii).
Ne povestești o întâmplare pe care nu o vei uita din timpul proiectului și de ce ți-a rămas în minte?
Toți îmi sunt tare dragi, dar cred că amintirea lui Flinn mi-a rămas cel mai mult în minte. El a fost găsit de 2 clujence minunate care i-au salvat viața. Veterinarul i-a recomandat analgezice până la un an. A ajuns la mine când avea aproximativ 6 luni. Din cauza durerii nu putea sta mult timp pe picioare, se tot se culca. Așa am reușit să-l pozez cu caciula roșie. Mă bucur enorm că fotografiile mele au avut efect și imediat după ce au fost postate Flinn și-a gasit prieteni pe viață.
Ce urmează după Petsonality? Mai sunt proiecte pe care plănuiești să le aduci la viață prin imagine?
Mi-e greu să spun ce urmează pentru că îmi doresc să dezvolt și mai mult acest proiect și să ajut animalele cât pot de mult. Ar fi foarte frumos dacă aș reuși să fac și o expoziție foto caritabila pentru aceste suflete sau dacă stau să mă gandesc în planuri foarte mari, să am un spațiu unde să pot face aceste fotografii, dar aici este nevoie de mulți bănuți deja.
Cât de important este echipamentul foto pentru tine, ce preferi să utilizezi în mod special?
Momentan majoritatea fotografiilor sunt facute cu un Canon 6D și obiectivul 135mm f/2 de la Canon. Îmi doresc enorm să pot să schimb aparatul pentru simplul fapt că este tare bătrân și mă tem că nu o să mai reziste în ritmul în care lucrez. Obiectivul pe care îl folosesc însă, mi se pare chiar foarte bun pentru că îmi permite să am o distanță destul de ok între mine și animalele pe care le pozez. Astfel se simt și ei mai relaxați.
Pot spune că undeva la 50-60% contează echipamentul și restul e editare. Uneori stau și 30-40 de minute pe o singură fotografie.
Vrei să le transmiți ceva cititorilor noștri? Un sfat? Un îndemn, un mesaj?
Din propria experienta pot spune că animalele ne schimbă viața în bine și merită să facem tot ce putem pentru ei. Nu e nevoie să fii fotograf ca să ajuți. Consider că fiecare om are un talent. E nevoie doar de destulă dorință și poate un pic de imaginație.
Urmărește proiectul Petsonality aici.
Tu cum ți-ai adoptat animalul de companie? V-ați întâlnit pe stradă, l-ai salvat sau adoptat de la cineva sau dintr-un loc specializat? Spune-ne și nouă povestea în comentarii!
7 Comments
Este un proiect de milioane! Ma bucur mult sa vad deja 2 proiecte de acest gen, si sper sa vad si sa aud de cat mai multe, pentru ca pana la urma nu conteaza cine a inceput primul, conteaza cati vor intr-adevar sa ajute aceste suflete. Trebuie sa ne ajutam reciproc pt. ca in acest fel putem face mai mult si ajuta mai efectiv subiectele in cauza: si anume animalele. Sunt foarte multi din pacate fara stapan si nu cred ca 2 fotografi (din cate stiu eu) pot face fata sa ii ajute pe toti. Sper ca pe viitor sa aud de cat mai multi. Felicitari pentru acest proiect!! Si pentru toate proiectele care au scopul sa ajute in orice fel!!
Sunt curioasa, Eva ce a facut bun pt aceasta omenire? E usor sa arunci cu vorbe urate, cand tu nu ai salvat nici macar un suflet. E usor si sa zici “eu as fi facut asta si asta”! Ok! Fa tu! Si poate te promoveaza cineva si pe tine apoi. Krisztina draga, fa in continuare ceea ce ai inceput sa faci pt ca te pricepi de minune! Si noi, adevaratii iubitori de animale, te vom sprijini pana in panzele albe! ❤️
Avem noroc ca aici, in lumea virtuala, putem scapa de tot ceea ce nu ne convine cu un singur click.
Daca v-au palcut aceste fotografii….asta e, se pare ca e adevart faptul ca gusturile nu se discuta.
Exista proiecte asemanatoare incepute mult mai devreme decat Petsonality insa care nu si-au facut tam-tam asa de mare, cum s-ar zice: tace si face. Nu doar fotografiaza animalele deja ajunse la fosteri, ci ei aduna animalel de pe strada, la sterilizeaza, le vaccineaza, le fotografiaza si le tin pana cand gasesc adoptator, cateodata si cateva luni…asta inseamna sa ajuti, nu doar sa postezi niste fotografii.Imi pare rau daca am suparat pe cineva, dar fum fara foc nu iese.
Cu tot respectul celor care au tinut sa comenteze despre acest proiect si fotograf ca si cum i-ar fi alaturi, pas cu pas, sa vada exact ceea ce face si ce ganduri de a-si face reclama proprie are. In primul rand, noi am contactat-o pe Krisztina pentru acest interviu, in al doilea rand, au fost intrebari la care ea a ales sa nu raspunda, tocmai pentru ca ar fi promovat-o mai mult pe ea si nu proiectul Petsonality. Noua ne-au placut fotografiile ei tocmai pentru ca reusesc sa redea o realitate trista, intr-un mod frumos, intr-un mod care sa atraga atentia oamenilor, fiindca animalele abandonate de asta au nevoie, ca publicul sa le vada si sa inteleaga ca au nevoie de ajutor si eventual, daca la nivel creator se poate lucra ca prin imagine sa stranesti oamenii mai mult (pentru ca fotografiile cu animale in suferinta de pe Social Media nu cred ca duc la foarte multe adoptii) nu vad de ce ar fi o problema. Este un proiect inca la inceput de drum care vizeaza o problema foarte greu de acoperit si rezolvat de un singur om, in aceasta tara. Daca chiar considerati ca nu serveste deloc cauzei, implicati-va la randul vostru, pentru ca despre asta este vorba. Si daca cumva simtiti ca aveti proiecte la fel de puternice pe care le vreti expuse, puteti oricand trimite un email la blog@f64studio.ro
Ar trebui, ca pasionati de imagine, sa ne sustinem reciproc si sa venim cu sugestii in cunostinta de cauza, nu cu comentarii care cu siguranta nu ajuta un proiect ce are ca scop o cauza. Din acest motiv nu aprobam comentarii la acest articol daca acestea nu pot oferi o critica constructiva (care nu cuprinde doar aprecieri, poate cuprinde si contre, dar trebuie sa fie de bun simt). Multumim pentru intelegere!
Of … nu uitați să vă hidratați şi să vă vedeți de treaba voastră. Oameni buni, nu vă convine ce face Krisztina? Credeți că puteți face mai bine ce face ea? Demonstrați! Concurența este benefică în orice domeniu. Sunt convins că ea ar fi bucuroasă dacă i-aţi urma exemplul şi mai multe animăluțe şi-ar găsi companioni ca urmare a pozelor dvs. Neprelucrate. Trase din prima, precum profesioniştii. Nu-i concurs foto! Aici, fotografia este un instrument. O unealtă.
Krisztina, mergi pe drumul tău! Nu te lăsa afectată de gura lumii. Toți îţi vor binele … nu-i lăsa să ți-l ia!
Buna Madalin ! Iti multumesc mult! Am fost si la mai multe adaposturi, fotografiile sunt foarte asemanatoare, iti pot arata cateva. Locatiile unde le fac nu sunt deloc deosebite. Cel mai des in spatele blocurilor. Ideea mea e sa arat personalitatea si frumusetea fiecarui animal. Cum poate sa fie la cel care il adopta. Suferinta vedem peste tot . Si crede-ma cand ajung la aceste animale ei deobicei sunt foarte fericite ca e cineva la ei. La noi, la Cluj situatia la adaposturi nu e asa de grava, datorita multor voluntari cu inima pot spune ca am ramas placut impresionata cand am fost la cateva din ele. Este un adapost unde sunt foarte multi caini dar nu mi-au raspuns la cererea de a merge la poze..aici nu stiu ce pot face mai mult. Cand isi revine vremea imi doresc sa pot iesi din localitate putin ,macar in localitatile apropriate. Am fost chemata in Slobozia, Bucuresti , Baia Mare etc..dar mi-e tare greu cu timpul si financiar sa fac asta. Totusi sper sa fiu un exemplu si sa fie si alti doritori sa faca asta.
Foarte frumoase fotografiile, cu adevarat artistice. Poate un pic prea artistice! Locațiile frumoase, animalele simpatice, aparatura foto profi si totusi ceva nu se leaga. Eu unul nu as adopta un animalut dupa ce am vazut aceste poze. Ce m-ar fi impresionat cu adevarat ar fi fost niste poze facute cu animalele din adaposturi si ecarisaje. Si nu greșesc cand spun ecarisaje unor asa zise adaposturi. Aceste animale chiar sunt in suferinta, sunt chinuite, unele bolnave si ar avea nevoie de oameni cu suflet care sa le ingrijeasca sau chiar sa le adopte. Dar poate ca niste astfel de poze nu ar fi fost asa de glossy. Oricum de apreciat si acest proiect. Sa speram ca isi va atinge scopul!