Canon 400mm f/2.8 şi 600mm f/4, cele mai uşoare obiective din lume

Canon deschide drumuri noi în designul de obiective, cu 400mm f/2.8 şi 600mm f/4, cele mai uşoare obiective din lume şi cu obiectivul mirrorless revoluţionar de 32mm

Canon Europa stabileşte un nou reper în designul de obiective şi aduce schimbări decisive în calitatea optică astăzi, când lansează EF-M 32mm f/1.4 STM – un obiectiv mirrorless inovator de 32mm conceput exclusiv pentru Sistemul EOS M, cât şi EF 400mm f/2.8L IS III USM şi EF 600mm f/4L IS III USM – cele mai uşoare obiective profesionale super telefoto din lume în categoria lor.

Oferind calitatea specifică sistemului EOS, dar compatibil, prin adaptoare cu noul Sistem revoluţionar EOS R – considerabil mai uşoare, EF 400mm f/2.8L IS III USM şi EF 600mm f/4L IS III USM îmbunătăţesc radical fiabilitatea, oferind fotografilor încrederea pentru a oferi sistematic imagini de calitate superioară.

Canon EF 400mm f/2.8L IS III USM şi EF 600mm f/4L IS III USM

Aceste două noi obiective telefoto includ o combinaţie revoluţionară de performanţă super avansată şi design uşor. EF 400mm f/2.8L IS III USM şi EF 600mm f/4L IS III USM sunt cele mai uşoare obiective de 400mm f/2.8 ii şi 600mm f/4 din lume şi, de aceea, sunt ideale pentru fotografia de acţiune şi wildlife. Datorită tehnologiei de Stabilizare a Imaginii (IS) echivalentă 5-stops, greutăţii revoluţionare şi designului portabil, ambele obiective permit fotografilor să atingă performanţe profesionale cu încrederea de a realiza fotografii fără trepied, deoarece tremurul aparatului şi, astfel, neclaritatea imaginii este semnificativ redusă.

Un amestec de formule optice revoluţionare au redus radical greutatea obiectivului EF 400mm f/2.8L IS III USM la 2840g (de la 3850g, cât avea modelul anterior), iar a obiectivului EF 600mm f/4L IS III USM la 3050g (de la 3920g, cât avea modelul anterior). Obişnuitul aspect alb pentru care sunt renumite obiectivele telefoto Canon din seria L, acţionează acum ca strat de izolare termică ce garantează funcţionarea obiectivului în orice condiţii de temperatură. Sigilarea împotriva intemperiilor protejează împotriva prafului şi a umezelii, în timp ce stratul de fluor permite curăţarea uşoară. Elementele de fluorină ale obiectivelor elimină aberaţiile cromatice, îmbunătăţind rezoluţia şi contrastul. Stratul Subwavelength Structure Coating (SWC) reduce radical efectele de flare sau ghosting, garantând o imagine de calitate la fiecare cadru. Atât obiectivul EF 400mm f/2.8L IS III USM, cât şi EF 600mm f/4L IS III USM au diafragme cu nouă lamele, ceea ce face posibilă crearea unor fundaluri neclare plăcute.

Perfect pentru fotografia de acţiune şi de wildlife, motorul de autofocalizare USM de tip inel şi CPU-ul de mare viteză permit focalizarea rapidă şi silenţioasă. La înregistrea video, ambele obiective oferă efecte de transfocare cu modalităţi de control a focalizării şi presetări de focalizare, excelente pentru realizarea unor cadre creative.

Reglajele rapide pot fi aplicate prin controlul manual permanent al focalizării, iar viteza de focalizare poate fi personalizată cu focalizarea manuală controlată electronic pentru cea mai mare precizie.
Realizarea imaginilor în stilul ales de utilizator este facilă, deoarece ambele obiective au butoane de control pe obiectiv, ceea ce permite ca focalizarea să fie iniţiată, oprită ori blocată temporar. Mai mult, două poziţii preprogramate de focalizare pot fi acţionate imediat prin simpla răsucire a inelului de pre-set. Comenzile pentru modul de focalizare, raza de focalizare, iniţierea focalizării presetate şi IS sunt toate amplasate confortabil pentru un control facil. Pentru că acordăm atenţie modului în care fotografii lucrează şi călătoresc, noile obiective EF 400mm f/2.8L IS III USM şi EF 600mm f/4L IS III USM sunt însoţite de o nouă husă moale care asigură transportarea cu uşurinţă. Carcasele dure şi noul parasolar scurt sunt, de asemenea, disponibile ca opţiuni suplimentare.

Specificații

EF 400mm f/2.8L IS III USM – Caracteristici principale

  • Calitate excepţională şi design optic avansat,
  • Cel mai uşor obiectiv de 400mm f/2.8 din lume (2840g),
  • Păstrează focalizarea clară asupra subiectelor care se deplasează rapid,
  • Oferă claritate chiar şi la utilizarea din mână în condiţii de lumină scăzută.

EF 600mm f/4L IS III USM – Caracteristici principale

  • Calitate excepţională şi elemente optice avansate,
  • Cel mai uşor obiectiv de 600mm f/4 din lume (3050g),
  • Focalizare rapidă şi clară pe subiecte în mişcare,
  • Utilizare fără probleme din mână şi în condiţii de luminozitate scăzută.

Canon EF-M 32mm f/1.4 STM

EF-M 32mm f/1.4 STM este un obiectiv EF-M creat pentru a fi rapid, discret şi capabil de a oferi detalii şi imagini clare de excepţie, fiind ideal pentru portrete elegante, fotografii spontane sau compoziţii cu un aspect natural.

Oferind o distanţă focală echivalentă 51mm, obiectivul EF-M 32mm f/1.4 STM oferă o perspectivă naturală şi un câmp de vizualizare „normal“, aproape de perspectiva ochiului uman. Această caracteristică vă poate ajuta să daţi viaţă momentelor neprevăzute în fotografii realiste şi detaliate, cu un aspect natural şi spontan. Diafragma f/1.4 permite surprinderea unor imagini de înaltă calitate, cu un control excelent al profunzimii de câmp, sau fotografierea în condiţii de luminozitate scăzută. Ideal şi pentru realizarea de potrete creative, diafragma circulară cu 7 lamele a obiectivului EF-M 32mm f/1.4 STM crează un efect bokeh superb, estompând fundalul şi evidenţiind subiectul aflat în prim-plan.

Dotat cu o lentilă asferică turnată din sticlă, de calitate excepţională, obiectivul EF-M 32mm f/1.4 STM asigură o surprindere mult mai amănunţită a detaliilor şi un nivel mai înalt al calităţii pe toată suprafaţa cadrului. Cu 14 elemente în 8 grupuri, acest obiectiv asigură nivelul înalt de performanţă necesar pentru a putea oferi imagini extraordinare, în timp ce inelul lat, tactil pentru focalizare asigură precizia de care aveţi nevoie pentru a obţine rezultatele la care visează orice fotograf.

Stratul protector Super Spectra Coating al obiectivului EF-M 32mm f/1.4 STM asigură o claritate fără cusur, împiedicând apariţia fenomenelor care ar putea strica o imagine, precum artefacte şi reflexii. Fiind o combinaţie remarcabilă de executare la cele mai înalte standarde, design ergonomic şi greutate de doar 235g, obiectivul este foarte uşor de transportat şi vă ajută să surprindeţi orice moment.

Obiectivul EF-M 32mm f/1.4 STM păstrează diametrul caracteristic echipamentelor din seria EF-M, fiind uşor şi comod de utilizat, în timp ce mărirea de 0.25x şi focalizarea de la doar de 23cm, cea mai bună din această clasă şi extrem de versatilă, permit utilizatorului să se apropie pentru a surprinde detaliile. Focalizarea automată STM a obiectivului EF-M 32mm f/1.4 STM dispune de un mecanism silenţios şi discret, astfel încât să puteţi lucra subtil atunci când surprindeţi o imagine sau când filmaţi un videoclip minunat.

Astăzi, alături de inovatorul Sistem EOS R, Canon stabileşte noi standarde în ceea ce priveşte design-ul de obiecive şi calitatea optică, pentru a se asigura că toţi fotografii şi cineaştii au acces la cele mai bune instrumente pentru a-şi spune poveştile.

Canon

Specificații

  • Un obiectiv fix discret, ce oferă o perspectivă naturală,
  • Calitate optică de excepţie cu diafragmă mare,
  • Execuţie la cele mai înalte standarde, ce asigură o greutate mică şi durabilitate,
  • Focalizare automată silenţioasă şi mărire de prim-plan, cea mai bună din clasa ei.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.