(c) Adrian Crapciu

Cu Sony A7R III la RedBull Romaniacs

Sunt două tipuri de fotografi pe lumea asta: cei care au trecut la mirorrless și cei care vor trece la mirrorless. Eu am trecut la aparatele foto mirrorless acum 1 an și jumătate și sunt un mândru și fericit posesor de Sony A6300. Fericit am fost de fapt până acum câteva zile, când am pus mâna pe un Sony A7R III. De atunci îmi tot repet ’’aparatul nu face fotografia’’ și tot eu îmi răspund ‘’dar ajută foarte mult’’.

Pentru cei care nu mă știu merită menționat că sunt fotograf sportiv. Îmi plac evenimentele ce se desfășoară în natură pe durata câtorva zile și care de obicei implică deplasări lungi pe teren accidentat. În aceste cazuri pentru a avea cât mai multă mobilitate prefer să iau cu mine echipamentul strict necesar. Stric necesar pentru mine înseamnă 1 body plus 2, maxim 3 obiective.

După cum spuneam, de curând am avut ocazia să testez un Sony A7R III cu obiectivul Sony 70-200mm F/4 OSS G.Trebuie să precizez încă de la început acesta nu o să fie un review în detaliu al aparatului, sunt deja destule pe internet, o să fie o descriere a experienței mele cu acest aparat, și ce setări recomand pentru fotografia de sport.

Se spune despre RedBull Romaniasc că este cel mai dificil raliu de hard enduro din lume. Dificil pentru concurenți și, aș adaugă eu, dificil pentru fotografi. Terenul în care se desfășoară competiția este complex și variază foarte mult – de la oraș – la pădure – la mocirla – la bolovani – la pajiști alpine. Aș pune eu cel mai bun teren de joacă pentru a testa Sony A7RIII.

sony a7R III
(c) Adrian Crapciu

Greutatea contează

La un astfel de eveniment primești coordonate GPS și intervalul orar în care trebuie să fii acolo. De cele mai multe ori locațiile nu sunt accesibile cu mașina, cam în fiecare zi trebuia sa merg cateva sute de metrii cu tot echipamentul plus apa si mancare, sa urc o stanca sau o cariera de piatra, sa traversez un rau. Iar cand faci asta de cateva ori pe zi, 5 zile la rand, 10 ore in fiecare zi, tot ce vrei de la echipamentul tău este sa fie usor. Greutatea body-ul de 640 gr plus obiectivul de 840 gr mi-au făcut viața ușoara. Pe urcările abrupte eram foarte agil, puteam să fug în paralel cu motoarele și să mă repoziționez. Mi-a plăcut foarte mult cum se așeaza în mana si chiar cu obiectivul 70-200 se balansează destul de bine.

sony mirrorless
(c) Adrian Crapciu

Un body solid care se simte bine în mână cu grip pronunțat dar care păstrează dimensiunile generale ale seriei A7 II. Pe spate ecranul LCD este rabatabil și are funcție touch (eu nu am folosit-o). Lângă ecran este un joystick care permite selecția rapidă a punctelor de focus, păstrând aparatul la ochi. Merită menționată etanșeizarea body-ului împotriva prafului și a intemperiilor, lucru foarte important în fotografia sportivă.

Sony A7R III
(c) Adrian Crapciu

Senzor-ul lui Sony A7R III

Senzorul CMOS nou, de tip BSI (Backside Illuminated) oferă o rezoluție de 42.4MPx înregistrând fișiere RAW pe 14 biți. Un LSI nou și BIONZ X sporesc viteză de procesare în combinație cu senzorul Exmor R pentru a asigura un interval dinamic cu până la 15 trepte la sensibilitate ISO scăzută pentru imaginile statice, permițând o expresivitate bogată a tonalităților. Intervalul ISO standard a fost extins la 100-32000 (se poate extinde la ISO 50-102400).

sony seria a7

Sistemul de auto focus

Foarte important în fotografia de sport este sistemul de auto focus care la A7 III are 399 puncte de focus cu detecție de fază și 425 cu detecție de contrast.
Sony A7RIII trage 10 cadre pe secundă (având un buffer de până la 76 de cadre JPEG full-res sau RAW compressed sau 28 RAW uncompressed 14-bit). Face asta cu AF continuu și tracking de subiect și black-out foarte redus în vizor. În timpul celor 5 zile am avut ocazia să testez AF-ul și rafala din plin, indiferent de subiect și condiții nu a dezamăgit deloc.

În cazul portretelor funcția de tracking concomitent cu Eye-AF asigură focusul permanent pe ochi. Eye AF funcționează acum permanent, nu mai e necesară apăsarea unui buton suplimentar, așa cum era la A7 II.

sony
(c) Adrian Crapciu

Autonomia

Una din “problemele” aparatelor mirrorless e chiar asta: câte cadre reușești să faci cu un acumulator? Sony A7 III folosește noul acumulator Sony NP-FZ100, un acumulator cam cât unul de pe DSLR-uri (ca dimensiune), dar care îi asigură o autonomie de peste 700 de cadre. Eu personal am trecut de 1200 de cadre.

panning
(c) Adrian Crapciu

Conectivitate

Sony A7R III vine standard cu Wi-FiIEEE 802.11 b/g/n 2.4GHz, Bluetooth și NFC integrate, iar transferul fotografiilor pe un smartphone sau pe o tabletă se face foarte simplu și rapid, cu ajutorul aplicației Sony PlayMemories.

sony
(c) Adrian Crapciu

Stocare

Stocarea se face pe carduri SD/SDXC/SDHC pentru care există două sloturi. Eu mi-am setat ca pe cardul de mare viteză să salvez RAW și pe celălalt JPEG.

a7r III
(c) Adrian Crapciu

Setări recomandate pentru fotografia sportivă

Pentru a valorifica în întregime puterea acestei camere, trebuie să știi ce setări să folosești pentru tipul de fotografie practicat. Mai jos aveți o lista cu setările de baza pe care eu le recomand pentru fotografia sportivă:

  • Aperture priority cu ISO AUTO Min. SS 1000 – în acest caz apertura va rămâne constantă, shuter speed-ul nu va scădea sub 1/1000 (pentru a obține imagini clare) iar aparatul va ajusta ISO-ul pentru a expune corect
  • Cont. Shoot. Length – afișează cât de plin e buffer-ul, util când tragi în rafală
  • File Format – RAW compressed; atunci când tragem în rafală aparatul poate devenii mai lent când salvăm RAW uncompressed
  • Drive Mode – Cont. Shooting Hi+ (10cps) sau Hi (8cps); atunci când tragi rafală modul Hi+ subiectul nu este afișat în timp real pe EVF sau monitor
  • Focus Area – Flexible Spot: M sau Lock-on AF: Expand Flexible Spot pentru urmăriea subiectului; depinde de preferințele fiecăruia și de situație
  • Focus Mode – Continuos AF
mirrorless sony
(c) Adrian Crapciu

Concluzii despre Sony A7R III

Ce mi-a plăcut:

  • calitatea imaginilor și gama dinamică foarte bună
  • sistemul de focus care funcționează impecabil inclusiv la tracking, în timpul rafalelor și funcția Eye AF
  • posibilitatea de a personaliza funcțiile de pe butoane după bunul plac
  •  autonomia bună a acumulatorului

Ce nu mi-a plăcut:

  • meniul de 36 de pagini, de multe ori m-am pierdut prin el, lucru oarecum normal cu o camera nouă


Un articol și fotografii de Adrian Crapciu.
[products ids=125038490,125014592,125024872]
 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.