Sebastian Jacobitz, despre minerii de pe Muntele Ijen

Postat de: F64 F64

Sebastian Jacobitz este un fotograf din Berlin ce se concentrează pe genurile documentar și stradă. În prezent are propriul său blog de fotografie, numit Streetbounty, unde postează ceea ce creează, dar pune și resurse importante și utile pentru pasionați.

În ultimii ani majoritatea activității și-a dedicat-o fotografiei, pentru a învăța din greșeli și a-i ajuta și pe alții să practice fotografia de stradă într-un mod cât mai simplu.

Însă fotografia de stradă nu este singurul gen foto pe care îl practică, după cum am mai menționat. Ușor, ușor Sebastian s-a îndreptat și spre documentar și fotojurnalism, pentru a găsi și a spune mai departe povești fascinante. Povești pe care prin fotografia de stradă nu le-ai putea exemplifica atât de amplu.

Pe blogul lui mai poți găsi și articole despre istoria fotojurnalismului, despre numele mari din domeniu și ceea ce ei considera ca fiind important de luat în considerare atunci când fotografiezi.

Deși fotografia nu este doar despre echipament, nu este nici doar despre poveste, ci despre o îmbinare armonioasă dintre cele 2. Din acest motiv, pe Streetbounty vei mai găsi ghiduri de folosire a echipamentului, ideea, în mare a blogului lui Sebastian fiind similară cu cea a Blogului F64, adică, aceea de a uni, a educa și a împărtășii viziuni, experiențe și opinii cu comunitatea foto.

Acestea fiind spuse, hai să aflăm cu ce poveste vine Sebastian în vizită, mai jos (PS: la final se poate citi versiunea în limba engleză).

Proiectul despre minerii de pe Muntele Ijen

 

Salutări din Berlin, prieteni fotografi din România, anul acesta am avut oportunitatea de a observa unul dintre cele mai periculoase joburi din lume, pentru ca mai apoi să împărtășesc pe blogul meu povestea.

Este vorba despre minele de sulfur și munca asiduă și pe care minerii trebuie să o practice în fiecare zi. Practic, cară mai mult de 70kg zilnic în spate spre marginea craterului. Fac acest drum, care mie, fără pic de greutate în spate mi-a luat 45 de minute, de maxim 4 ori pe zi. Așadar, fiecare drum nu este numai obositor, ci și extrem de periculos. Potecile nu sunt deloc sigure, sunt foarte inguste, permițând numai unei persoane să treacă, în majoritatea cazurilor.

Pe lângă riscul de a cădea sau a aluneca pe potecile înguste ale craterului, minerii se luptă constant cu fumul de sulfur, care nu numai că îți arde ochii, dar este și foarte toxic pentru tractul respirator.

Deși am avut mască de gaze, pe care mi-a oferit-o ghidul, nu este deloc confortabil să stai în tot acel fum, mai ales pentru că vântul se tot schimbă și nu poți prezice care ar fi locul cu cel mai puțin volum de fum.

Muntele Ijen este un vulcan complex, iar minatul de suflur se petrece în centrul craterului. Drumul până la craterul vulcanului este de cam o oră și chiar dacă nu este un timp foarte lung, pantele sunt foarte înalte făcându-te să obosești repede. Să mergi în jos pe crater durează cam jumătate de oră, iar de acolo am putut să observ cum se minează în detaliu.