Veneția și Burano, cu Fujifilm X-T2 și Fujifilm X-T10

Postat de: Cristina Gârleșteanu Cristina Gârleșteanu

Știi locurile acelea pe care ajungi să le îndrăgești imediat, fără să stai prea mult pe gânduri, fără să te intereseze de ce sau ce anume te atrage la ele, ci doar faptul că acolo ai putea admira întruna și fotografia te miri ce, din nou și din nou, fără să te plictisești?
Ei bine… Veneția și Burano sunt printre acele locuri.

Burano magnifico
(c) Cristina Gârleșteanu (Țintă)

Am fost acolo și în urmă cu doi ani, dar timpul nu ne-a permis să umblăm în lung și în lat pe unde ne dădea prin cap. De data aceasta însă motto-ul a fost să nu ne facem prea multe planuri, ci să ne bucurăm de ceea ce avea să ni se dezvăluie rând pe rând, zi după zi, în funcție de condițiile meteo, stare, chef și altele asemenea.

Până și locul în care am stat (un apartament rezervat prin Airbnb) părea să ne aprobe alegerea. În hol, chiar la intrare, deasupra unor scaune puse acolo pentru a te încălța mai ușor, atârna o fotografie alb-negru cu înscrisul „I don’t know where I’m going, but I’m on my way” (Nu stiu încotro mă îndrept, dar am pornit la drum). Cam așa și noi…

Pentru prima zi am ales să revedem Burano. Vremea se anunța însorită, numai bună pentru a fotografia toate acele case colorate. Ne-am trezit devreme și după cele 20 de minute cu autobuzul numărul 2-care ne lua aproape din fața blocului, am străbătut rapid labirintul de străduțe de la gară către Fondamente Nove, stația de vaporetto de unde poți lua doisprezecele către Burano. Câteva declanșări rapide pe barcă și iată-ne ajunși.

Fujifilm X-T2
(c) Cosmin Gârleșteanu
alb-negru
(c) Cristina Gârleșteanu (Țintă)
Fujifilm
(c) Cristina Gârleșteanu (Țintă)
Fujifilm
(c) Cristina Gârleșteanu (Țintă)

Uneori, deși ai mai fost în aceleași locuri (cel puțin eu și Cosmin, soțul meu), te activezi inițial atât de puternic iar încântarea e atât de mare, încât îți vine să declanșezi non-stop, la cel mai mic semn de viață, rază de lumină sau elemente care ți se par că ar merge bine împreună.

Nu e neapărat un lucru rău, dar nu strică ceva mai multă disciplină, o conectare mai profundă cu locul, o analiză mai atentă a tot ceea ce te înconjoară.
Nu prea ne puteam abține însă, așa că am ales să nu ne facem prea multe griji, lăsându-ne purtați pe străzi în susul și în josul insulei, cu mici pauze de suc, cafea sau ceva dulce.

Culori, reflexii, localnici sătuli de turiști, încercând să-și vadă de viața de zi cu zi fără a ne băga prea mult în seamă, pisici și câini, perdele în vânt, rufe înșirate la uscat…atâtea și atâtea lucruri înspre care să îndrepți aparatul.