7 femei-fotograf în fotografia de nud

Postat de: Anca Cernoschi Anca Cernoschi

 

Cuvântul ‘nud’ este un termen încărcat, care poate fi folosit pentru a sugera cum trebuie să aprecieze privitorul lucrarea. Poate fi aplicat într-un mod pretențios și deseori este folosit pentru a legitimiza o operă. Pictorul Gustave Coubert a stârnit controverse cu opera sa L’Origine du Monde în 1866. Pictura contemporană a moștenit o anume imunitate datorită legitimității operelor ca cea a lui Coubert. Așa că există o deosebire: o fotografie tratând același subiect în același mod riscă să îi fie contestate meritele artistice, indiferent dacă poartă un titlu inteligent sau nu.

Majoritatea nudurilor sunt cele feminine, ocupă probabil 95% dintre studiile de nud publicate. Desigur că a apărut întrebarea de ce se întâmplă acest lucru. Un răspuns ar fi cel bazat pe studii demografice, tradiţional fotografia fiind un hobby sau o meserie a bărbaţilor (deşi acest lucru s-a schimbat în ultimele decade). Un bărbat heterosexual interesat de fotografierea nudurilor va fi atras de formele feminine. Numărul relativ mic de nuduri masculine poate fi, de asemenea, explicat în parte prin homofobia vestică de lungă durată. Homosexualitatea a fost (şi în anumite feluri continuă să fie) un stigmat, iar un bărbat care fotografia modele masculine nud risca să fie perceput ca fiind homosexual. La fel, dacă un bărbat privea nuduri masculine, chiar dacă interesul său era pur estetic, era suspectat că găseşte acele imagini atractive din punct de vedere sexual, atrăgând asupra sa condamnarea pe care aceasta o implică. Până în anii 1960, imaginile corpului au fost în majoritatea lor ale corpului feminin şi produse de către bărbaţi. Nudul urmărea convenţiile academice moştenite din arta clasică, mai ales în Europa. Însă femeile fotograf merită să li se acorde mai multă atenție deoarece au împins limitele a ceea ce se putea fotografia.

#1 Anne Brigman

nud
(c) Anne Brigman

Anne Brigman (1869 – 1950) a fost poate, pentru fotografie, ceea ce Isadora Duncan a fost pentru dans, un spirit liber, înainte ca această expresie să devină un clișeu. Cele mai faimoase imagini ale sale au fost realizate în perioada 1900-1920 și prezintă nuduri feminine așezate dramatic în contexte primordiale, în peisaje naturale de o frumusețe spectaculară sau alăturate copacilor de multe ori. În unele fotografii apare ea însăși, dar deseori a folosit-o și pe sora sa ca model în posturi elaborate, plasate în locații atent selecționate, aflate de obicei în munții Sierra Nevada. Cu eforturi considerabile, deoarece zona era încă destul de izolată si inaccesibilă, urcând pe munte (cateodată singură, cateodată cu prieteni) cu o cameră 4×5 cântarind 3 kilograme, trepied greu din lemn, plăci foto și echipament pentru șederi îndelungate (între două saptămâni și două luni), a reușit să transforme natura în propriul ei studio.

nud
(c) Anne Brigman

La începutul secolului trecut lumea fotografiei era centrată in Europa, deci în 1902 Brigman se alfa atât pe continentul greșit dar și pe coasta greșită a Statelor Unite deoarece pe cea de nord-est se închegase un grup de practicieni care aveau să pornească mișcarea numită photo-secession. Cu toate acestea, peste doar câțiva ani, în 1906 Brigman este invitată să se alăture grupului exclusivist condus de Alfred Stieglitz, devenind singurul fotograf de pe coasta de vest, dar și singura femeie membru. Scopul mișcării era să convingă lumea artistică să recunoască fotografia ca un mediu distinct de expresie individuală, egal formelor tradiționale de artă.

nud
(c) Anne Brigman

Primele sale imagini sunt realizate în stilul pictorialist, ea obținea efectele specifice post-procesând masiv negativele folosind creion, culori sau suprapuneri. Pe lângă simbolismul european care a influențat masiv coasta de est, în aceste evocări ale unei mari preotese a naturii reprezentate în fotografiile sale, Anne a fost inspirată de către mitologia păgână, curentul romantic, dar și de expunerea în timpul copilăriei sale la credințele hawaiene. Deși înaintea sa și alții au fotografiat nuduri, ceea ce diferențiază imaginile sale este faptul că își vede subiectul ca parte integrantă a cadrului natural, element la fel ca pietrele sau copacii, nefotografiindu-i deci ca oameni ‘în’ natură, ci oameni ‘ca’ natură. A reușit acest lucru portretizându-și subiecții precum creaturi magice sau mitice.

Imaginile sale sunt realizate în mod deliberat contra-curentului acelei epoci. Sugerând eliberarea femeilor și spiritul boem, provocând normele culturale și sfidând convențiile, forța și intensitatea lor emoțională contrastează cu fotografiile atent compuse ale altor fotografi.

Deoarece a vizitat des aceleași locuri, a dezvoltat ‘prietenii’ cu unii copaci și locuri. Într-un interviu descrie procesul de pregatire a cadrului, curățând locul și copacul pentru viitoarea fotografie, proces care amintește de un ritual japonez al ceaiului în care activitățile preliminare nevăzute sunt la fel de importante ca rezultatul final, această pregătire este cea care pune artistul în starea necesară creației.

Reputația sa ca fotograf, spiritul său liber, dar și dorința sa de a ajuta tinerii artiști i-a atras pe aceștia. Dorothea Lange, Edward Weston și Imogen Cunningham au numit-o ca inspirație a lor după numeroase vizite în studioul său și unii chiar pozându-i în munți alaturi de prietenii săi, ienupării.

nud
(c) Anne Brigman

Sfârșitul secolului XX a adus o reînviere a muncii sale datorată mișcarii eco-feministe. Sfidarea rolului tradițional al femeii, dorința de a face orice este nevoie pentru a se exprima artistic, precum și integrarea corpului uman, cel feminin în special, în natură i-a adus un nou val de apreciere din partea publicului.

Moderniștii au fotografiat subiectele lor pentru meritele proprii, folosind tehnici specifice mediului fotografic. Corpul gol este acum prezentat ca obiect în sine, folosind în mod grafic o intersectare puternică a liniilor și unghiurilor.

În Statele Unite, două femei-pionier au realizat studii moderniste de nud. Imogen Cunningham a fotografiat atât nuduri feminine cât și masculine. Ruth Bernhard a subliniat curbele trupului feminin prin alăturarea lor contrastantă cu obiecte geometrice.

#2 Imogen Cunningham

nud
(c) Imogen Cunningham

Imogen Cunningham (1883 – 1976) a fotografiat în lunga sa carieră portrete, nuduri și peisaje industriale, dar este cunoscută mai ales pentru studiile moderniste ale formelor naturii, close-up-uri detaliate ale plantelor în special. La începutul carierei sale a realizat portrete și peisaje în stilul pictorialist, popular în acea vreme, iar în 1910 și-a deschis propriul studio, devenind una dintre primele femei fotograf profesionist din istorie. A publicat un articol trei ani mai târziu în care încuraja femeile să i se alăture în această profesie. De-a lungul vieții a realizat portretele marilor artiști, muzicieni, dansatori și fotografi, de la Frida Khalo la Brassai, Alfred Steiglitz, August Sander, Dorothea Lange, Ansel Adams sau Edward Weston.

La începutul anilor 20 și-a schimbat stilul, experimentele sale moderniste au adus-o în compania altor fotografi care respingeau sentimentalismul pictorialist, alăturându-se Grupului f.64 în anul 1932.

Una dintre primele sale fotografii a fost un autoportet nud realizat în 1906. Nouă ani mai târziu se căsătorește cu artistul Roi Partridge care îi este model pentru o serie de nuduri în cadru natural. Odată publicate într-un ziar local, acestea provoacă un scandal deoarece era nemaiauzit ca o femeie să fotografieze un bărbat nud (dar inversând rolurile era perfect acceptabil), lucru care o determină să nu le mai afișeze timp de peste cincizeci de ani. După ce a studiat lumea botanică, la sfârșitul anilor 20 și-a îndreptat atenția spre altfel de forme și s-a aventurat în explorarea corpului uman. Pe lângă nudurile masculine, a realizat și numeroase auto-portrete nud.

Deși a abordat de-a lungul carierei sale de aproape 70 de ani aproape toate genurile fotografice și a trecut de la soft-focusul pictorialist la imaginile clare ale modernismului, un lucru a rămas constant – perspectiva feminină, foarte diferită de cea a lumii artistice dominate de bărbați. Ea a fost printre primele feministe, mereu interesată de modul în care erau tratate femeile, mai ales în lumea artei. A continuat să fotografieze până cu scurt timp înainte de dispariția sa la vârsta de 93 de ani.

#3 Ruth Bernhard

nud
(c) Ruth Bernhard

Ruth Bernhard (1905 – 2006) a fost fiica lui Lucien Bernhard, designer grafic supranumit părintele posterului german. În 1934 a început să fotografieze nudurile pentru care este cunoscută. A celebrat forma feminină prin nudurile în alb-negru infuzate cu lumină care s-au diferențiat prin claritatea și detaliile atent lucrate. Și-a tratat subiectele ca fiind obiecte demne de observare detaliată, indiferent dacă era vorba despre nuduri, scoici sau produse comerciale. Fotograf de studio perfecționist, Ruth și-a petrecut multe ore aranjând compoziții. Close-up-urile sale îi așează opera atât alături de suprarealiști cât și de moderniști. Combinând eleganța grafică cu subiectul senzual, obține un echilibru delicat între compoziția precisă și senzualitatea evocativă.

„Scopul meu este să transform complexitatea formei corpului, prin magia luminii și umbrei, în armonii de forme simplificate care să exprime realitatea înnăscută, forța vitală, spiritul, simbolismul inerent și structura fundamentală remarcabilă – pentru a izola și a accentua forma cu cea mai mare claritate. Lumina este inspirația mea, pensula și vopseaua mea. Este la fel de importantă precum modelul. Profund semnificativă, mângâie liniile și curbele esențiale. Dacă nu ești dispus să vezi dincolo de ceea ce este vizibil, nu vei vedea nimic.” spunea ea.

Și-a început cariera de profesor în 1967 și a continuat să predea până la vârsta de 95 de ani. În 1986 a publicat o monografie a nudurilor sale The Eternal Body care a fost extrem de apreciată. Opera sa se găsește în marile muzee ale lumii precum George Eastman House, Museum of Modern Art în New York, The Metropolitan Museum of Art sau Bibliotheque Nationale în Paris.

#4 Diane Arbus

nud
(c) Diane Arbus

Diane Arbus (1923 – 1971) este o figură inovatoare a cărei sensibilitate si compasiune, reflectate în impactul fotografiilor sale, sunt greu de egalat. Născută într-o familie bogată și bine educată, începând de la sfârșitul anilor 50, calea artistică aleasă de ea este foarte diferită de educația sa.

Artista americană a fotografiat nuduri în stilurile documentar și realist în anii 50 și 60 deși și-a început cariera ca fotograf de modă alături de soțul său, Allan. În 1956, obosită de fotografia comercială, începe să rătăcească pe străzile New York-ului, documentând orașul prin locuitorii săi. Portretele sale intime alb-negru, în format pătrat, care ilustrează grupuri marginalizate sunt cele care îi exprimă cel mai bine talentul. Însoțită de camera foto s-a aventurat în lumea underground a ciudaților și a outsider-ilor cu care avea o conexiune profundă. Urmându-și pasiunea pentru experiențe neortodoxe, deși a vizitat si circurile renumite, a fost atrasă de cele mai mici, cu spectacole și oameni și mai ciudați. A avut o abordare blândă, luându-și timp să le câștige încrederea și să își depășească propriile frici și prejudecăți. Sensibilitatea sa pentru cei care trăiau la marginea societății, oamenii circului, giganții, piticii, transsexualii, cei cu deficiențe mentale, precum și fascinația sa pentru grotesc o determină să realizeze o galerie de portrete ale Americii excluse. Arbus fotografia corpuri umane cu defecte, având interes pentru circumstanțe mai degrabă, în locul conotațiilor sexuale. În ciuda răcelii stilului ei documentarist, empatia ei este reală și simplitatea abordării subiectelor este atât exemplară cât și emoționantă. Valoarea operei sale stă în abordarea sa unică, fiind lipsită de prejudecăți, își privește subiecții ca egali. Îndreptându-și atenția și camera spre cei diformi le-a permis să fie văzuți într-un mod în care nu erau priviți aproape niciodată – ca ființe umane, nu ca ciudați.

nud
(c) Diane Arbus

Fotografiile ei făcute în coloniile de nudiști arată viața de fiecare zi a familiilor americane, cu diferența că cei fotografiați nu purtau haine. Ca rezultat al acestei abordări, privitorul nu acordă atenție nuditații modelelor, ci este mai interesat de ipostaze și împrejurimi. În taberele de nudiști din New Jersey și Pennsylvania, pentru a obține permisiunea de a fotografia, Arbus a trebuit să se dezbrace și ea. Integrându-se a putut observa diferențele de interacțiune socială dintre membrii, dar și dintre tabere, iar astfel a creat o serie de imagini sincere și sensibile.

nud
(c) Diane Arbus

Fotografiile realizate în anii 60 au electrificat lumea artistică, iar opera sa a fost deseori interpretată greșit, însă cu timpul criticii au ajuns să o înțeleagă. Credea în ideea că artistul trebuie sa sufere pentru arta sa, confruntâdu-și propriile frici condiționate social. Într-un final suferința a fost prea mare și având numeroase episoade depresive de-a lungul vieții, se sinucide la scurt timp după împlinirea vârstei de 48 de ani, pe 26 iulie 1971. Fiind un artist cu mult înaintea epocii sale, a descoperit atunci ceva cu ce se confruntă societatea abia acum, iar fotografiile sale nu doar dăinuie, dar privindu-le în zilele noastre descoperim că au ceva nou să ne spună.

nud
(c) Diane Arbus

Odată cu naşterea revistelor precum Playboy în 1953 sau Penthouse în 1965, nuditatea erotică feminină a intrat în viaţa de zi cu zi şi a devenit un subiect la modă în anumite cercuri în Europa vestică şi SUA. Acest tip de nuditate a fost în întregime orientat către bărbaţi, în sensul că a fost atât produs de către bărbaţi şi îi avea şi ca public-țintă.

nud
(c) Diane Arbus

Mişcarea feministă s-a născut în anii 60 şi a crescut ca putere şi influenţă în anii 70, respingând această tradiţie a exploatării de către bărbaţi. De atunci multe artiste au folosit fotografia şi imaginile video pentru a-şi revendica identitatea sexuală independentă de privirile masculine.

#5 Francesca Woodman

nud
(c) Francesca Woodman

Între anii 1975 şi 1981 artista americană Francesca Woodman (1958 – 1981) a realizat o serie de autoportrete introspective exprimându-şi sexualitatea, dorinţele şi anxietăţile. Fotografiile sale erau deseori un dialog interior cu oglinda, jucându-se cu ideea de narcisism, propria frumuseţe şi faptul că aceasta va dispărea în cele din urmă. Chestionează diferite concepte cum ar fi identitatea, sexul, sinele, imaginea corporală, ilustrându-le prin experimente eterice în alb și negru. De multe ori apare cufundată în mediu, devenind un element al său și folosind expuneri lungi fața ei sau a modelului este ascunsă. Opera sa amintește de mai multe curente artistice precum goticul și suprarealismul, ne duce cu gândul și la mitologie, ficțiune, chiar și teatru.

nud
(c) Francesca Woodman

Deși o parte a criticii continuă să îi vadă opera ca una adolescentină sau excesiv de narcisistă, alții o privesc pe Woodman ca fiind ultima dintre marii fotografi moderniști. Oricum ar fi, cel mai mult au atras atenția autoportretele sale, artistice, amuzante, nevrotice și ocazional, dureros de sincere, la ele ne întoarcem mereu pentru că cele mai bune nu sunt doar frumoase, ci și înșelător de seducătoare.

nud
(c) Francesca Woodman

La vârsta de 13 ani Francesca își face primul autoportet și deși a avut o carieră scurtă, a lăsat în urma sa 10,000 de negative și peste 800 de printuri dintre care doar 120 au fost publicate sau expuse până acum. Printurile produse de către ea nu depășeau 20 x 25 cm, delicatețea rezultată astfel determină o anume experiență intimă între privitor și fotografie.

nud
(c) Francesca Woodman

Nudurile lui Woodman sunt mai mult decât provocatoare, servesc ca imagini ale sufletului, un jurnal autobiografic emoţionant care se încheie când aceasta se sinucide la vârsta de 22 de ani. Sinuciderea sa nu aruncă doar o umbră asupra întregii opere, ci îi și umple fotografiile cu o lumină ciudată, spectrală în care toată lumea pare a fi Woodman (imaginile cu modele sunt deseori confundate cu autoportrete). Deoarece în multe fotografii este pe punctul de a dispărea, s-a speculat că autoportretele mișcate si distorsionate îi anticipează propriul sfârșit.

nud
(c) Francesca Woodman

Fotografiile sale, recunoscute pentru viziunea unică și multitudinea de tehnici, au influențat o întreagă generație și prevestesc operele unor artiste care au explorat corpul feminin precum Cindy Sherman, Sarah Lucas sau Nan Goldin. Deși opera ei a fost recunoscută internațional abia după dispariția sa tragică, Woodman rămâne una dintre figurile cele mai relevante ale artei conceptuale.

#6 Annie Leibovitz

nud
(c) Annie Leibovitz

Annie Leibovitz s-a născut în 1949 în Connecticut, părinții tatălui ei fiind evrei de origine română. A studiat pictura la San Francisco Art Institute și a urmat cursuri de fotografie, lucrând apoi pentru revista Rolling Stone timp de 10 ani, iar mai târziu pentru Vanity Fair și Vogue.

nud
(c) Annie Leibovitz

A creat numeroase campanii publicitare premiate și a fost în turneu cu trupa The Rolling Stones. A părăsit turneul cu o dependență de droguri, dar și-a regăsit echilibrul în muncă și apoi în partenera sa de viață, scriitoarea Susan Sontag. Relația lor a durat 15 ani, până în 2004 când Susan a murit de cancer. A urmat o perioadă grea pentru Annie care și-a pierdut și părinții și a strâns datorii enorme.

nud
(c) Annie Leibovitz

Pe lângă imaginile celebre ale unor personalități și mai celebre, realizate pentru reviste, Leibovitz a fost mereu interesată de reprezentarea și susținerea femeilor și a drepturilor lor. Cartea sa „Women” lansată în 1999, cu o introducere scrisă de Susan, conține fotografii ale femeilor din toate mediile, de toate vârstele, rasele și profesiile, demonstrându-le individualitatea, frumusețea și forța.

nud
(c) Annie Leibovitz

„Când spun că vreau să fotografiez pe cineva, înseamnă că vreau să îl cunosc. Pe cine cunosc, fotografiez. Un lucru pe care îl veți observa în fotografiile mele este că nu m-am temut să mă îndrăgostesc de acești oameni. Nu trebuie să intensificăm realitatea, nu există oricum nimic mai ciudat decât adevărul.” declară ea.

nud
(c) Annie Leibovitz

„Există această idee că este greu să fii o femeie artist. Oamenii presupun că femeile au mai puține oportunități, mai puțină putere. Dar nu este mai greu decât să fii bărbat artist. Cu toții luăm ce ni se dă și folosim părți din noi pentru a ne hrăni opera. Ne croim propriul drum. Fotografii, femei și bărbați, sunt deosebit de norocoși pentru că fotografia îți permite să te regăsești și este și un pașaport către oameni și locuri și posibilități.”

#7 Sally Mann

nud
(c) Sally Mann

Sally Mann (n. 1951) a transformat, la începutul anilor 90 unul dintre cele mai banale elemente ale vieții de familie – albumul foto sentimental – într-o operă de artă de neuitat. Portretele intime ale celor trei copii, realizate la ferma familiei din Lexington, Virginia între anii 1984 și 1991 au atras controverse, ridicând problema limitei dintre fine art și pornografie. A fost acuzată de exploatarea copiilor și de pornografie de către cei religioși care nu vedeau frumusețea, efemeritatea și puritatea copilăriei prezentată în albumul „Immediate Family” apărut în 1992, deși mai puțin de un sfert dintre fotografii ilustrau un copil fară haine. Imaginile surprind momente banale din viața de zi cu zi, dar abordează și teme importante precum sexualitatea și moartea.

 

 

 

În ciuda felului în care a fost prezentată de către media, Mann se vede mai mult ca o documentaristă decât ca o portretistă. Ea explică într-un lung interviu în The New York Times contextul fotografiilor sale și vorbește despre urmările publicării lor, despre faptul că unor oameni le este greu sa înțeleagă diferența dintre imagini și copiii reali. Din convingerea că trebuie să captureze toate aspectele copilăriei, ajutată fiind de participarea creativă și benevolă a celor implicați, a fotografiat atât izolarea, armonia, triumfurile, dar și confuzia și greutățile care apar – vânâtăi, vomă, paturi ude, nasuri însângerate. Toate acestea întâmplându-se în verile petrecute la ferma izolată atât geografic cât și de condițiile de viață primitive – fără apă curentă, electricitate sau telefon.

nud
(c) Sally Mann

Cariera sa este una variată, abordând de la arhitectură la peisaje și natură moartă amestecată cu elemente de portret. A experimentat și cu fotografia color, dar a rămas fidelă tehnicilor fotografice de la începutul secolului trecut, producând imagini ce par hibrizi între fotografie, pictură și sculptură. În cartea „What Remains” (2003) asamblează un studiu în cinci părți al mortalitații, variind de la fotografii ale descompunerii corpurilor umane studiate de criminaliști sau al câinelui său la locul în care s-a sinucis un fugar pe proprietatea sa.

nud
(c) Sally Mann

Aproape primul lucru pe care l-a făcut atunci când l-a întâlnit pe soțul ei în 1969 a fost să îl fotografieze și nu s-a mai oprit de atunci. A adunat imaginile cu Larry în proiectul numit „Proud Flesh” (2009), documentând modul în care distrofia musculară i-a schimbat corpul, ca o dovadă a forței și demnității lui deoarece el știa că, permițându-i să îl fotografieze, multe dintre imagini vor apărea cu prețul vanității sale. Acest act al fotografierii este complex din punct de vedere etic, încărcat de probleme ale onestității, puterii, complicității și responsabilității. Aceste imagini explorează ce înseamnă îmbătrânirea, căderea luminii pe formele corpului încă agreabile, mirosul chimicalelor, petrecerea după-amiezilor de iarnă împreună, fără copii sau telefon, încă îndrăgostiți, creând împreună imagini care speră să conteze.

nud
(c) Sally Mann

Numeroși artiști, de la Weston la Stieglitz și-au fotografiat partenerele, dar nu pot găsi o paralelă printre femeile fotograf. Îndrăzneala de a privi critic un bărbat, de a-i studia corpul și de a-i cere să pozeze este necuviincioasă pentru o femeie. În schimb, pentru un bărbat aceste gesturi sunt comune, ba chiar de așteptat. Cu această serie, Mann intră în grupul foarte restrâns ale femeilor care au privit cu hotărâre bărbații și care au fost deseori pedepsite pentru asta.

nud
(c) Sally Mann

Nudul artistic nu poate fi studiat în izolare, trebuie privit în contextul relaţiilor cu diverse forme ale culturii populare. În ciuda dominaţiei culturii patriarhale, este clar faptul că în ultima perioadă tot mai mult spaţiu este câştigat de feminism, atât în înalta cultură cât şi în cea populară, pentru reprezentările corpului feminin care exprimă identitatea, dorinţele şi nevoile femeilor. Astfel, este necesară o continuă reexaminare care analizează aspectele critice ale politicilor mişcării feministe.

Un articol de Anca Cernoschi.

Citește și alte articole ce abordează teme similare:




test - array(0) { }

Comentarii

Sortează după:
  • Dată
  • Raspunsuri
  • Ultima activitate

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top