Review Tamron 100-400mm F/4.5-6.3 Di VC USD, cu Sorin Voicu

Postat de: Sorin Voicu Sorin Voicu

Tamron 100-400mm f/4.5-6.3 Di VC USD (Model A035) mi-a făcut cu ochiul încă de la lansare, la finele anul 2017. O să povestesc acum ce m-a făcut să achiziționez acest obiectiv, poate există și alte persoane care sunt în situația în care am fost eu.

Iubesc teleobiectivele. Motivele sunt variate, nu ține neapărat de comoditate. Un mare fotograf a spus cândva că dacă o fotografie nu este destul de clară, atunci înseamnă că nu ai fost suficient de aproape de subiect. Corect, pentru vremurile acelea. Acum însă lucrurile sunt cu totul și cu totul altele, chiar dacă unii încearcă să ne „convingă” că nu este așa. Tehnologia actuală ajută foarte mult fotograful, fie el amator sau profesionist. Dar asta este o temă ce poate fi dezbătută pe larg ca subiect de sine stătător. Așadar, iubesc teleobiectivele, am avut numeroase până acum, indiferent dacă numai pentru testare sau proprietate personală.

Tamron
(c) Sorin Voicu

Lucrurile s-au schimbat însă când am renunțat la două sisteme și după ce mi-am luat un full frame. Am avut mai multe probleme, de cele ce țin de finanțe nici nu mai vorbesc. Am ținut însă morțiș să am un full frame doar cu un 50mm f/1.8 și un teleobiectiv clasic, 70-200mm L. De f/2.8 nu mă pot apropia nici acum. Varianta cea mai avantajoasă: f/4 nestabilizat. Zis și făcut. Fie vorba între noi, bătrânul 70-200mm f/4 L își merită tot banii. Numai că, între timp am îmbătrânit și eu. Și mâna nu mai este așa sigură ca în tinerețe, când eram în stare să obțin timpi de expunere cum alți colegi nu puteau. În plus, cu toate beneficiile unui L (entry level), nu pot spune că este un obiectiv bun la toate. Mie îmi place să fac fotografii și de aproape (nu mă refer aici la macro, asta este din altă poveste). Cu 70-200mm f/4 L nu prea merge nici măcar de o libelulă sau un fluture mare.

În altă ordine de idei, un f/4 nu este o diafragmă tocmai deschisă. Bine, nici 4,5-6,3 nu este, dar măcar am stabilizare. Mi-am dat seama că teleobiectivul meu nu se pupă cu modul în care fotografiez și cu ce vreau să fotografiez. L-am luat cu mine în două vacanțe, am reușit fotografii faine cu el, dar și cadre mișcare (la 200mm cu un timp de expunere de 1/250mm, ori din grabă, ori din oboseală). Apoi, pe munte, am ratat la libelule și fluturi din cauza distanței minime de focalizare și a factorului de mărire. Așa că am început să caut alternative.

Cea mai avantajoasă soluție financiară (încă): Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD (pe care l-am testat pe un Nikon D5000 la vremea lui). Dar eu voiam ceva mai mult. Au apărut atunci obiectivele 150-600 de la Tamron și Sigma. O nebunie, nu alta. Am testat doar Sigma 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM C Canon și Sigma 100-400mm F5-6.3 DG OS HSM. Cel de 150-600mm mi s-a părut prea greu pentru mine și nu atât de ușor de cărat prin concedii. Sigma 100-400mm este mai pe gustul meu. Dar după ce am citit despre Tamron, am zis să îmi încerc norocul și să îl iau fără a-l testa înainte. Mai ales că din spusele producătorului este rezistent la umezeală și praf (Sigma nu prea). Nu că ar conta prea mult, dar e bine de știut că nu dai bir cu fugiții la primii stropi sau la o atmosferă cu praf. Este importantă și garnitura din jurul monturii, dar contează și restul (mă refer aici la Sigma). După o utilizare mai îndelungată, nu regret absolut deloc alegerea făcută.

Imaginile ratate cu un Tamron 100-400mm este în proporție de 90% din cauza utilizatorului (setări inadecvate ala aparatului foto etc.). Tamron 100-400mm F/4.5-6.3 Di VC USD livrează imagini clare chiar de la diafragmă deschisă, culori plăcute și un contrast aproape ireproșabil. Asta la un preț excelent. Acestea fiind spuse, să trecem la testul propriu-zis.

Tamron
(c) Sorin Voicu

Obiectivele zoom pentru full frame (format 35mm) cu distanță focală între 100 și 400mm fac parte dintr-o categorie de obiective foarte îndrăgită de mai mulți fotografi, indiferent dacă vorbim de fotografii de natură (animale și păsări), de cei pasionați de portrete sau sport. O alternativă la obiectivele marilor producători de aparate foto este oricând bine-venită. Tamron a reușit cu modelul său să ofere o alternativă mai accesibilă ca preț și la o calitate a imaginii foarte bună. Să nu mai vorbesc de dimensiuni și greutate.

Iată o mică comparație între Tamron, Sigma și Canon: 

Tamron 100-400mm F/4.5-6.3 Di VC USDSigma 100-400mm F5-6,3 DG OS HSM | ContemporaryCanon EF 100-400mm f/4.5-5.6L IS II USM
Distanță focală acoperită:100-400mm100-400mm100-400mm
Diafragmă maximă:f/4,5 – 6,3f/5-6,3f/4,5-5,6
Diafragmă minimă:f/32 – 45f/22f/32-38
Unchi de cuprindere;

24°24′ – 6°12′ (format full-frame)

15°54′ – 4°01′ (format APS-C )

24,4 – 6,224° – 6°10′
Construcție optică:17 elemente în 11 grupuri21 elemente în 15 grupuri21 elemente în 16 grupuri
Distanța minimă de punere la punct:1,5m1,6m0,98m
Raport maxim de mărire:1:3,61:3,80,31x
Diametru filtru:67mm67mm77mm
Dimensiuni:cca. 86,2 x 199 mmcca. 86,4 x 182,3 mm94 x 193 mm
Greutate:1.135g1.160g1.640g
Inele diafragmă:999
Performanță stabilizare optică:4 stopuri (standard CIPA)3 – 4 stops4 stopuri
Accesorii în pachet:

capace față – spate, parasolar

(inelul pentru trepied se poate achiziționa separat)

capace față – spate, parasolarcapace față – spate, parasolar, inel pentru trepied, husă de transport

De obicei nu comentez prețurile, chiar dacă acesta este pentru majoritatea dintre noi un factor destul de important. Fac o mică excepție: prețul pentru Tamron și Sigma este apropiat, cel pentru Canon este… peste dublu cât am da pe primele două. Adevărat, Canon este mai luminos la capătul lung, este mai „sofisticat”, vine cu inel pentru trepied și se pare că sistemul de focalizare este mai rapid. Toate la un preț pe măsură.

Tamron
(c) Sorin Voicu

Construcție

Se poate spune că Tamron 100-400mm f/4.5-6.3 Di VC USD este relativ compact pentru distanța sa focală. Materialele folosite sunt de o calitate surprinzătoare. Vorbim de un obiect foarte bine închegat, la care totul este extrem de bine pus la punct: inelul de zoom și cel de focalizare se rotesc lin, fără sacadare și fără joc, cu tubul interior extins la maxim nu am constatat nici cel mai mic joc și nici nu „cade” singur dacă ții aparatul în mână sau de gât cu obiectivul în jos. Butonul de blocare existent își va găsi (poate) utilitatea odată cu uzura obiectivului, uzură care depinde de utilizator.

Obiectivul nu vine la pachet cu inelul pentru trepied (Tamron A035TM), acesta putând fi cumpărat separat. Dacă ai de gând să folosești obiectivul pe trepied sau monopied, recomand neapărat folosirea inelului. Oferă un echilibru net superior față de montarea corpului aparatului foto pe trepied/monopied. Designul inelului pentru trepied este unul clasic, cu multe rotunjiri. Nu am avut ocazia să îl țin în mâini, dar din fotografie pare unul atent construit.

Pentru cine vrea să folosească și filtre, diametrul acceptat de obiectiv este de 67mm. Filtre poți găsi aici.

Parasolarul este destul de mare și se prinde ferm, fără pic de joc sau risc de desprindere accidentală.

Inelul de zoom situat în față este foarte generos ca suprafață, cu un cauciuc de calitate foarte bună. Mișcarea acestuia este una lină, fără sacadări sau joc. Scala care indică distanța focală este precisă. Așa cum am mai spus, avem un buton de blocare ce poate fi folosit la focala minimă, cea de 100mm.

Inelul de punere la punct (focalizare) este aproximativ jumătate ca suprafață față de cel de zoom, se rotește foarte fin, făcând din focalizarea manuală o plăcere.

Aproape de montură avem mica fereastră cu scală care indică distanța în m și ft. Nu există nimic care să indice profunzimea de câmp, o astfel de intenție ar fi sortită eșecului dat fiind natura obiectivului.

Avem apoi „blocul” de comutatoare, cu o construcție aparte, aș putea spune tipică noilor modele Tamron.

Tamron

Unul dintre butoane este cel responsabil de stabilizare și are trei poziții: mod 1 (utilizare generală), mod 2 (urmărire subiect – panning) și oprit.
Butonul pentru controlul focalizării are și el trei poziții: AF (autofocalizare), limitator AF și MF (focalizare manuală). Limitatorul AF poate fi setat cu ajutorul Tamron TAP-In console. Pentru cine este curios să afle ce se poate face cu o astfel de consolă, poate citii aici.

Obiectivul este rezistent la umezeală, ceea ce am și testat cu ocazia unei ture la Halta Basarab, pe o ceață umedă.

Optică

Din punct de vedere optic, Tamron 100-400mm este construit din 17 elemente în 11 grupuri, în care avem incluse două elemente LD (Low Dispersion – două elemente optice cu dispersie scăzută), cu strat eBAND care protejează împotriva reflexiilor și a imaginilor fantomă. Lentila frontală este tratată cu fluorină pentru a împiedica depunerea apei și a grăsimii.

Claritate

Din testele făcute de unii și de alții, rezultă următoarele:

  • La distanța focală de 100mm, obiectivul este foarte clar în centru la diafragme cuprinde între f/4,5 – f/11, foarte bună la f/16, după care apare difracția. Dacă ne raportăm la colțuri, la f/4,5 aceasta este bunicică și foarte bună între f/5,6 și f/16.
  • La 200mm, avem o claritate excelentă între f/5,6 și f/11, se menține foarte bună până la un f/16, destul de bună la f/22, după care devine mai slabă din cauza, difracției.
  • La 300mm are aproape același comportament: excelent în centru de la f/6,3 până la f/11, claritate foarte bună la f/16, cu difracție între  f/22 și f/45 (fapt absolut normal). În privința colțurilor, vorbim de un nivel foarte bun la f/6,3, unul excelent la f/8, foarte bun la f/11 și f/16. Imaginea devine soft la colțuri începând cu f/16, comportament care se accentuează cu cât ne îndreptăm spre un f/22 – f/45.
  • La 400mm putem spune că vorbim de o distanță focală „critică”. Un teleobiectiv zoom prezintă de regulă „slăbiciuni” la distanța focală maximă. La Tamron, claritatea în centru este foarte bună între f/6,3 și f/16, imaginea devenind soft între f/11 și f/45. Când ne uităm la colțuri, imaginea este soft la f/6,3, bună la f/8 și din nou soft începând cu f/16 și până la f/45.
  • În practică, personal, nu am ce să îi reproșez, indiferent de distanță focală. Am folosit obiectivul, mai mult din curiozitate și pentru un anumit efect, inclusiv vignetare, mai tot timpul la diafragma maximă, cât mi-au putut permite condițiile de fotografiere.

Aberațiile cromatice

În general, sunt controlate destul de bine. La 100mm și f/4.5, aberațiile cromatice sunt mai vizibile decât la restul distanțelor focale, unde diafragma maximă se închide. Pe de altă parte, cum spun mai în toate testele mele, aberațiile cromatice depind în mare măsură de condițiile de fotografiere și de prelucrarea ulterioară a fotografiilor și nu vorbesc aici de corectarea acestora în post-procesare.

Distanță focală 100mm, diafragmă f/4,5


Distanță focală 213mm, diafragmă f/5,6: