Sigma 16mm f/1.4 DC DN [C] - Montura Sony E, cu Sorin Voicu

Am fost surprins când am fost întrebat de Cristina de la F64 dacă vreau să testez noul obiectiv al celor de la Sigma, 16mm f/1.4 DC DN, pe montură Sony. Cum aș fi putut refuza așa ceva? Neavând Sony, mi s-a pus la dispoziție un A6300. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să încarc acumulatorul (cu încărcătorul de telefon mobil – pentru cine are mai multe sisteme foto ar fi foarte bine dacă industria aparatelor foto ar stabili un standard în ceea ce privește cablul de încărcare și cel de date) și să caut repede îndrumări cu privire la setările aparatului. Am vrut să scap de „corvoada” setărilor pas cu pas, uzuale pentru unul care nu este familiarizat cu meniul celor de la Sony. Net-ul este plin de filmulețe, așadar după nici 15 minute am setat aparatul după bunul meu plac și am fost gata de a mă apuca de treabă.

Recunosc că încă din start am fost surprins de construcția noului obiectiv. În mod cât se poate de pozitiv. Obiectivul este orice altceva în afară de mic. Din punctul de vedere al greutății nu este unul ieșit din comun, cântărește doar 405g.

Se poate spune că Sigma 16mm 1.4 este o continuare sau o completare la Sigma 30mm 1.4, lansat în 2016. Observație: Sunt fotograf, nu videograf, drept urmare nu am testa obiectivul și pe partea de video.

Construcție

Cea mai solidă și frumoasă construcție a unui obiectiv fix luminos pentru montura Sony E și Micro Four Thirds. Ce ar mai fi de spus? A, da, construcția este extrem de simplă (construcție minimalistă). Este un obiectiv C (Contemporary), dar pare mai degrabă unul A (Art), sub acoperire.
La cei 405g nu se poate spune că este un obiectiv cu adevărat greu (avându-se în vedere și luminozitatea acestuia). Pe de altă parte, cu parasolarul de tip petală montat devine un obiectiv destul de voluminos, mai ales dacă este folosit pe m4/3. Mă intrigă afirmația Sigma cum că noul 16mm f/1.4 are o construcție protejată împotriva prafului și a stropilor. Când te uiți la construcția acestui obiectiv, singura garnitură este situată în jurul monturii.

Ca să fie totul și mai bulversant, aflăm pe pagina producătorului că montura are o garnitură specială ce permite folosirea obiectivului în cele mai diverse condiții. Înțelege fiecare ce poate! Și cireașa de pe tort, la specificațiile tehnice scrie negru pe alb: protejat la stropi. În mod normal, la un obiectiv protejat la „intemperii”, producătorul oferă o schiță cu etanșeitățile respective. La Sigma 16mm 1.4 singura garnitură indicată expres este cea de pe montură.

Stați, că nu este tot… În foaia cu instrucțiuni scrie alb pe negru că obiectivul trebuie ținut uscat atunci când plouă. Oare este un „text” universal „uitat” a fi schimbat? Cred că cel mai bine ar fi să întrebăm producătorul, direct și fără ocolișuri. Eu unul a scris un mail la Sigma Germania. Răspunsul: este protejat la stropi și praf numai la montură (așadar acolo unde există garnitura). Clar?

Referitor la acest aspect: prima dată când am întâlnit o astfel de montură „gumată” a fost la Nikon AF-S DX NIKKOR 35mm f/1.8 G. Pe atunci m-am întrebat ce îi mai „costa” pe cei de la Nikon dacă „sigilau” întregul obiectiv la stropi și apă. Nici până azi nu știu exact ce i-a reținut.

Să revin însă la obiectivele a căror singură zonă protejată este montura. Ce rol au? În primul rând protejează pătrunderea apei și a prafului în interiorul aparatului. Bun pentru aparat. Dar ce avantaj aduce utilizatorului, în plus? Să luăm exemplu o ploicică de vară sau umezeală excesivă. În astfel de situații ai cel puțin trei variante:

nu scoți aparatul din geantă,
dacă ai un corp cât de cât rezistent la stropi te riști pentru un instantaneu apoi bagi imediat aparatul la loc
sau folosești o husă de ploaie (care este destul de incomod de folosit). Dacă se folosește husa de ploaie, nu ai nevoie de nici o
garnitură.

Dacă te riști pentru un cadru sau două, aceasta te poate ajuta, dar ce te faci cu restul obiectivului (presupunând că nu se pune problema la aparatul foto)? Dacă vorbim însă despre praf, este altă mâncare de pește. Dacă aș fi om de marketing, aș fi bătut monedă pe protecția la praf, care este mult mai importantă. Nu stau acum să despic firul în patru, dar nici nu știi de unde apare praful și când. O să spună însă unii că protecția la apă este mai importantă. Este, dacă folosești aparatul în condiții de ploaie, ninsoare sau umezeală excesivă. Să fim însă realiști, ne confruntăm mai degrabă cu praful decât cu ploaia, statistic vorbind. Oricum, existența garniturii de etanșare la montura obiectivului este de salutat, chiar dacă personal aș fi preferat o protecție a întregului obiectiv.

Materialul compozit termorezistent TSC (Thermally Stable Composite) se comportă, din punct de vedere termic, precum aluminiul. Stabilitatea formei componentelor realizate din TSC suferă mai puțin în urma fluctuațiilor de temperatură. Astfel de componente se pretează mult mai bine la utilizarea în condiții extreme.

Striațiile existente aproape de montură, în partea de jos (când obiectivul este montat pe aparat) contribuie din plin la o priză excelentă, indiferent dacă vorbim de ținerea obiectivului sau de momentul în care îl desprinde de pe corpul aparatului foto.

Motorul de autofocalizare este foarte silențios. Am ținut urechea lipită de obiectiv pentru a auzi ceva într-o încăpere cu un nivel de zgomot normal. Am văzut însă filmulețe pe Youtube cu un zgomot foarte pronunțat la autofocalizarea continuă în timpul filmării, atunci când se folosește microfonul intern al aparatului foto.

Unu la mână: se știe că microfoanele încorporate nu sunt adecvate filmării cu pretenții, unele sunt atât de sensibile încât înregistrează și zgomotul produs de atingerea aparatului cu mâna.
Doi: nu bag mâna în foc că zgomotul motorului de autofocalizare al obiectivului nu este amplificat de corpul aparatului.

Las la atitudinea fiecăruia să tragă propria lui concluzie în urma celor spuse.

Optică

Cele 16 elemente în 13 grupuri conțin componente „high-tech” de o calitate deosebită. Construcția optică minimalizează aberațiile optice și garantează o rezoluție excelentă chiar de la diafragme deschise (constatat de mine pe durata testului, unde am tras multe cadre la f/1,4 pentru a vedea dacă această afirmație este valabilă – excepție câteva cazuri în care s-a ratat focalizarea). Cele două elemente asferice au toleranțe sub 10 nano-metri în ceea ce privește suprafețele șlefuite, ceea ce reduce așa zisul efect de frunze de ceapă în bokeh (zonele de neclaritate). Structura sistemului optic contribuie la o performanță optică deosebită și la un bokeh rotund, moale, cu o repartizare uniformă a luminii.

Sigma 16mm — Diafragmă f/1.4
(c) Sorin Voicu

Sigma apelează și la corecțiile digitale în aparatul foto în vederea îmbunătățirii calităților optice (pare a fi o regulă la obiectivele Sigma din categoria C). La obiectivele Art (A), corecțiile sunt pur optice (cel puțin asta afirmă producătorul). Combinând așadar construcția optică deosebită cu o corectarea digitală (software), obținem un obiectiv foarte echilibrat.

Cum vede Lightroom fișierul, fără nici o corecție:

Corecție conform profilului pentru obiectivul Sigma 16mm 1.4:

Profilul de corecție este optimizat în privința distorsiunii și vignetării. În privința aberațiilor cromatice, mai puțin, ceea ce face necesară intervenții manuale asupra acestora. Aberațiile cromatice sunt, pentru un obiectiv cu diafragma de f/1,4 foarte bine corectate optic, se pot observa numai dacă te uiți „cu lupa”. Am fost surprins să aflu păreri ale altora care au testat obiectivul și care afirmă că aberațiile cromatice sunt prezente în foarte multe cadre. Cum am mai spus și în alte teste făcute de mine, aberațiile cromatice pot fi deranjante mai ales în funcție de alegerea expunerii. Dacă compensarea de expunere este 0 (expunere matriceală), nu sunt probleme. Dacă se aplică însă o corecție mai „agresivă”, să spunem +2, aberațiile cromatice sunt și ele „amplificate”. Sau dacă se alege măsurarea spot pe suprafețe întunecate. Și uite așa poți să păcălești „sistemul” în favoarea sau defavoarea obiectivului. Pe de altă parte, nu există obiectivul perfect.

Conform testelor efectuate în laborator, Sigma 16mm 1.4 se comportă foarte bine în ceea ce privește claritatea: avem în centru o claritate bună între f/1,4 și f/2, este excelentă între f/2,8 și f/8, după apărând difracția. Performanțele legate de claritate se păstrează însă în limitele utilizabilului chiar și la f/11 și f/16.

În exemplul de mai jos am pornit de la o diafragmă maximă de f/2,8 pentru că lumina existentă nu mi-a permis să folosesc obiectivul la f/1,4 lumina fiind prea puternică pentru o astfel de diafragmă.

Decupări la cca. 100%

Se observă o diminuare a clarității la diafragmele închise.

Trebuie însă precizat că focalizarea s-a făcut spre infinit, distanța până la subiect fiind mare, intervine și efectul de neclaritate dat de aer și lumina reflectată (prietenii știu despre ce vorbesc).

Ce se poate scoate dintr-o fotografie la diafragmă minimă (f/16)? Iată:

Decupare cca. 100%:

Aberațiile cromatice pot fi reduse prin intermediul meniul aparatului foto. Pentru cei care sunt înnebuniți de a găsi chichițe în toate: rezultatul contează, adică fotografia, nu faptul că se aplică o corecție software sau nu.

Distorsiunile de tip butoi măsurate sunt de cca. -0,08%. Nu pot spune dacă distorsiunea este corectată numai optic sau/și numai software. Cum nu mă interesează prea mult ce și cum, rezultatele sunt foarte bune, având de a face cu o distorsiuni foarte mică.

Reflexiile sunt destul de greu de reprodus, chiar și atunci când avem soare în cadru. Din câte am observat în urma utilizării, reflexiile apar destul de slabe și la mica distanță de sursa de lumină.

Zonele de neclaritate (bokeh) sunt moi și plăcute, asta datorită numărului de lamele și a faptului că sunt rotunjite.

Apropo de profilul de corecție: uneori acest lucru mai rău face și trebuie „corectat”.

Așa arată corecția implicită. Se observă în conțuri corectarea vignetării, prea puternică. Mie unul nu îmi place. Așa că am anulat corectarea acesteia.

Sepcificații Tehnice

Denumire: 16mm F1,4 DC DN | Contemporary
Linie de produs: C – Contemporary
Posibilități de utilizare: natură / peisaje, în lumină disponibilă (lumină slabă), arhitectură / interioare, aplicații speciale unde este nevoie de 24mm; astrofotografie, cu siguranță.
Caracteristici obiectiv: DC (digital APS-C), DN (mirrorless), IF (focalizare internă), ASP (elemente asferice)
Monturi disponibile: Micro Four Thirds, Sony E-Mount
Distanță focală: 16mm (echivalent full frame cca. 24mm Sony, 32mm m4/3)
Diafragmă maximă: f/1,4
Diafragmă minimă: f/16
Unghi maxim de cuprindere (diagonal): 83,2
Construcție optică: 16 elemente optice în 13 grupuri

Număr lamele: 9, rotunjite
Distanță minimă de punere la punct: 25cm
Raport maxim de mărire: 1:9,9
Diametru filtru: 67mm
Dimensiuni: diametru cca. 72,2mm, lungime cca. 92,3mm
Greutate: cca. 405g

În urma testării

Dacă nu se folosește focalizarea manuală recomand dezactivarea acesteia din meniul aparatului foto (nu folosiți AF-S + MF sau AF-C + MF decât atunci când este strict nevoie de așa ceva). Datorită mărimii foarte generoase a inelului de focalizare există riscul de a se interveni asupra focalizării chiar și atunci când nu se dorește acest lucru. Mai ales că sistemul de autofocalizare este unul mai mult decât competitiv, atât în ceea ce privește viteza cât și în privința silențiozității.
Sony A6300 nu are stabilizare în corp. Așadar trebuie avut grijă cu timpul minim de expunere. Am încercat cu un timp de expunere de 1/20s și nu am avut probleme majore legate de imagini mișcate, chiar și folosind o singură mână puțin întinsă.
Tot legat de Sony A6300: dacă se încinge în timpul utilizării (valabil mai ales la filmările 4K de durată lungă), îndepărtați un pic ecranul rabatabil pentru a se crea o ventilare mai bună.
Mi-a plăcut mult parasolarul cu partea cauciucată pe care sunt imprimante „caracteristicile” obiectivului și prinderea fermă a acestuia de obiectiv. Riscul de a pierde parasolarul odată montat este minim.
Uneori, în mod inexplicabil, autofocalizarea mai ratează, ceea ce la f/1,4 poate fi o mare problemă. Nu au fost cadre multe, dar nici nu le-am putut trece cu vederea.
L-am folosit și la o petrecere de Crăciun, numai cu lumina existentă, la diafragme între f/3,2 și f/4 (fotografii de grup). A fost ok. Pentru instantanee, nu prea, dat fiind distanța focală, dimensiunea și viteza de focalizare – atrage privirea și se duce momentul acela „instant”.
Este o plăcere să folosești obiectivul la fotografii prin oraș. Trebuie însă avut în vedere următoarele: uneori, cei 24mm sunt prea puțini, alteori prea mult

(c) Sorin Voicu

(Dacă vă întrebați unde sunt oamenii… E simplu. Ori în casă, ori în mijloacele de transport. Nu prea mai merge lumea pe jos, decât la sfârșit de săptămână prin parc sau la alergare… deh, e pe val astfel de „mișcări”).

Fotografia de mai sus are în spate o chestie aparte. Când ies la plimbare cu aparatul foto de gât (un fel de a spune), mă însoțește un amic din altă țară, de fapt de pe alt continent. Vorbim de fotografie, de oameni, de gâze. În plimbările noastre pe străzile capitalei, nu de multe ori am fost „asaltați” de câinii din spatele gardurilor, chit că doar eram în trecere și la distanță considerabilă. Ceva ce amicul meu nu înțelege… de ce latră majoritatea ca disperații doar că treci pe stradă? Tot el și-a dat răspunsul, mai în glumă, mai în serios: câinii sunt precum stăpânii… frustrați, stresați, cu capul praf. M-a bufnit râsul, mai instant ca ness-ul. Apoi am stat și am chibzuit, cam are dreptate. Am mers destul de mult și prin alte țări, cu câini în curte, domne, nu aveau nici o treabă cu tine cel care mergeai pe stradă. Nu lătrau nici măcar dacă te opreai să faci o poză cu aparatul ținut deasupra capului, „uitându-te” peste gard. La noi, doar că treci și ești „taxat”, adesea cu furie exasperată, disperații! Cei doi câini de mai sus… au avut treabă cu mine doar după ce m-am apropiat foarte mult de gard, asta datorită obiectivului superangular. De fapt, am fost atât de aproape încât atunci când maroniul a început să latre la mine am fost izbit de sunetul lătratului, iar constatarea că nu s-a spălat cam de multicel pe dinți a fost bonus.

Parasolarul este destul de solid și se blochează foarte bine pe obiectiv, astfel că riscul de a se desprinde este aproape inexistent.
Distanța minimă de punere la punct este de cca. 0,25m la un raport de mărire de 1:9,9 – valori neobișnuite pentru un obiectiv
cu unghi larg de cuprindere.
Imagini Sigma 16mm 1.4 Sony 31 – Sigma 16mm 1.4 Sony
Neavând scală de distanță și nici limitator pentru infinit sau distanță minimă de punere la punct este mai dificil de operat manual pentru reglarea focalizării la infinit.
Mi-a plăcut focalizarea internă și faptul că poți interveni oricând asupra punerii la punct.
În privința efectului de „vânare”, nu am avut mult de furcă, cu excepția puținelor situații foarte dificile (pe timp de noapte, lumină extrem de slabă, lipsa contrastului etc.).
Fotografierea pe timp de noapte nu este o problemă pentru Sigma 16mm, așa cum o dovedesc fotografiile de mai jos.

Concluzie

Pentru clarificări: acestea sunt concluziile mele personale și trebuie luate ca atare. Așadar, nu pot decât să salut apariția acestui obiectiv de 16mm f/1,4. Pe piață există firește și alte opțiuni, dar nici unul așa de luminos și cu autofocalizare. Prețul este accesibil, iar cine va avea răbdare acesta s-ar putea să scadă după câteva luni.

Sigma 16mm 1.4 montura Sony este un obiectiv cu o construcție excelentă (5 stele din partea mea). Din punct de vedere optic poate fi catalogat ca făcând parte din liga superioară, fără nici o reținere. Singurul punct negativ care m-a deranjat este ratările întâmplătoare ale sistemului de autofocalizare. Nu mă refer la un rateu cu punctul clar în fața sau în spatele subiectului, ci la imagini neclare fără nici un punct în focus. Am avut parte de astfel de cadre, la diafragmă maximă și culmea, pe lumină bună. Asta este. Sunt curios dacă versiunea pentru m4/3 se comportă mai bine la acest capitol. În privința clarității stă cu siguranță mai bine, din simplul motiv că senzorul mai mic va folosi mai mult centrul optic al obiectivului, iar la Sigma 16mm f/1.4 tocmai colțurile sunt mai soft la diafragme deschise (de altfel normal din punct de vedere pur optic, corecții în jos sau sus).

Mi-a plăcut profunzimea de câmp foarte mică la f/1,4 și distanța minimă de focalizare.
„Rivalii” pentru Sigma 16mm f/1.4 sunt:

Olympus 17mm f/1,8 M.Zuiko
Panasonic Leica DG Summilux 15mm f/1,7
Panasonic Lumix G 14mm f/2,5 II ASPH
Voigtlander 17,5mm f/0,95 Nokton
Samyang 16mm f/2 ED AS UMC CS

Părerea mea este că Sigma nu pare să aibă un rival direct în ceea ce privește raportul calitate/preț/diafragmă maximă. Poate singura părere de rău pe durata testului este faptul că nu am putut să testez obiectivul pentru astrofotografie. Nu că sunt pasionat de o astfel de disciplină, dar cred că Sigma 16mm f/1.4 C este un obiectiv care se pretează excelent la așa ceva.