(c) Cristina Tinta

Fotografia de stradă – ar trebui sau nu să fie ilegală?

Ar trebui sau nu ca fotografia de stradă să fie ilegală în era smartphone-urilor? Cum ar putea să fie controlat faptul că acum oricine, oriunde, oricând, poate face o fotografie? Putem contoriza asta? Ar trebui? Se încalcă dreptul la liberă expresie sau este pusă în pericol identitatea cuiva? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care ni le putem pune și se adresează unei linii foarte fine, care ar supăra oricare dintre tabere. Deși personal sunt pentru exprimarea liberă dincolo de orice, sunt conștient că unii oameni mereu vor profita de asta într-un sens negativ, fie că profită și fac rău unei persoane, fie că persoana fotografiată pur și simplu nu vrea să fie văzută din motive întemeiate sau absurde. Cred însă că, doar pentru excepțiile de la regulă, exprimarea creativă, artistică, nu ar trebui întreruptă sau împiedicată. Sunt multe alte probleme extrem de importante cărora nu li se acordă atenție și cumva a devenit un obicei să ne scandalizăm pentru lucrurile mici, fiindcă nimeni nu ne ascultă atunci când ne plângem de cele mari.

Pornind de la aceste întrebări vă voi povesti despre un caz din Germania care a zdruncinat nu cu multă vreme în urmă comunitatea internațională a fotografilor de stradă și legile privind fotografia de stradă de acolo. Nu sunt avocat și tind mai mult să pun la îndoială orice lege pentru a-mi forma o opinie și a decide dacă mi se pare corectă sau nu, atât cât îmi permit cunoștințele în domeniu. Însă mi s-a părut interesant cazul și m-am gândit că poate fi o temă interesantă de dezbatere și pentru blogul F64 și comunitatea de fotografi de stradă din România.

Până a discuta despre caz însă, haide să vedem ce fel de fotografii de stradă poți face în Germania și cam care ar fi situația în alte țări:

  • Ai voie să faci fotografii în public, dar la fel ca în România, gradul de dezinformare al publicului este destul de mare. Astfel mulți oameni sunt convinși că nu mai poți nici măcar să fotografiezi spații publice, ceea ce nu este adevărat. Și nici nu esti obligat din punct de vedere legal să ștergi fotografiile făcute dacă cineva de pe stradă te roagă. Atenție! Vorbim doar de ceea ce înseamnă exact spațiu public, întrucât există și acele spații publice private etc.
  • Ce nu ai voie însă să faci, este să publici fotografii fără permisiunea subiectului din fotografie. Iar aici mă întreb cum ai putea obține acordul oamenilor dacă fotografiezi un concert, de exemplu. Iar asta este o altă problematică a legilor. Nu sunt absurde fiindcă sunt rău intenționate, ci pentru că nu sunt gândite în funcție de aplicabilitatea lor în viața de zi cu zi. În cazul fotogrefiei de stradă, în realitate, este cam imposibil să ceri acordul majorității oamenilor fotografiați, pentru că facem foarte multe fotografii pe fugă. Cum ai putea să-l întrebi pe omul de pe peron dacă îl poți publica, dacă tu i-ai făcut fotografia prin geam, din tren? Mai ales că nu-l vei mai vedea niciodată? Cât timp ar dura dacă ar fi să te oprești să întrebi fiecare om în parte? Cât ai întârzia la treburile tale dacă te-ai întoarce din drum ca să întrebi? De câte ori ți-ai ieși din starea de conectare cu orașul, cu strada, cu ce se întâmplă în jurul tău? În plus, orice lege are o parte birocratică și astfel, dacă am fi să obținem acordul fiecărui om, cât timp am semna hârtii în loc să facem fotografii?
  • În ultimii ani au fost încercări de a înăspri legea. De exemplu, îți este absolut interzis să fotografiezi oameni în situații neplăcute. Este adevărat că nimeni nu ar vrea să fie suprins în timp ce are un accident, în timp ce se ceartă, plânge sau altele, doar că legile nu pot acoperi nevoile umane. Îi poți interzice unui fotojurnalist să nu fotografieze oameni suferind în război? Poți interzice o serie de fotografii documentare din cauza subiectului, deși aducerea acestuia la lumină ar conduce la ameriorarea cazului? Legile nu disciplinează, nu învață ci doar pun benzi pe care scrie interzis. Doar oamenii pot preveni situații neplăcute, le pot rezolva, iar asta ține de educație.

În afară de asta, nu știu exact cum se pupă, dar dacă pe Social Media suntem cu toții fericiți, cumva mi se pare o mare deziluzie ca oamenii să fie forțați să surprindă doar ceea ce nu poate răni pe nimeni. Că doar, tragediile sunt pentru știri cu titluri senzaționaliste, nu pentru creatori onești, corect? Dar cine știe, poate că și știrile vor trebui într-un viitor să fie doar utopice.

În Statele Unite și multe alte țări legile privind fotografierea în spații publice sunt mai permisive. Orice și oricine poate fi fotografiat fără rețineri, fără a primi acordul publicului. Iar dacă cineva se revoltă, puteți în cel mai bun și mai rău caz să cădeți de acord la un compromis. De tipul scot fotografia cu tine de pe net, dar o expun într-un eveniment privat sau invers. Fără să ajungă nimeni în instanță.

fotografii de strada
(c) Orna Naor

Și asta este însă cu dus și întors, întrucât sunt cazuri în care fotografiile au doar scop denigrator, iar cei expuși nu se pot apăra deloc sau durează mult prea mult și este mult prea complicat să li se facă dreptate. În acest caz poate mai corect ar fi ca fotografiile să fie evaluate. De obicei imaginile compromițătoare făcute din pură rea voință nu prea au standarde artistice, fiindcă nu acesta a fost interesul. Ar fi mai ușor de diferențiat și implementat o astfel de lege, însă din păcate nu fotografii se ocupă cu acest lucru. Sau nici măcar nu sunt consultați în vreun fel.

Dar dacă legea ar spune că avem nevoie de acord, de ce nu putem întreba dinainte și să aranjăm după scena? De ce este important să prinzi momentul autentic?

Să discuți statutul legal al fotografiei de stradă este important pentru a înțelege valoarea unei fotografii.

Fotografia de stradă, fotojurnalismul și fotografia documentară împărtășesc o caracteristică comună. Și anume: imaginile neregizate. Fotografia este făcută acum, în acest moment unic și irepetabil. Este adevărat că unele dintre cadre ar putea fi regizate, precum portretele, și că în unele cazuri s-ar putea ca un mic sfat de ajustare a poziției subiectului sau a-i spune să rămână într-un anumit fel pot ajuta, dar nu ai cum și nici de ce să faci asta cu fiecare fotografie în parte.

Dacă surprinzi un cadru cu cineva în fugă de exemplu, niciodată nu va fi la fel de autenic ca surprinderea momentului în care persoana respectivă chiar are de ce să fugă, versus a o ruga să facă asta pentru o poză. Fotografia pe stradă ar trebui să arate ceea ce se întâmplă pe stradă în absența sau prezența fotografului și, de obicei, oamenii sunt mult mai în largul lor când nu știu că sunt fotografiați.

fotografia de strada
(c) Cosmin Garlesteanu

Este de menționat faptul că, spre deosebire de un fotograf de studio, un fotograf de stradă sau un fotojurnalist are mai multă putere. La ședințele foto lucrurile stau diferit întrucât acestea sunt discutate înainte, iar modelele și fotograful cad de acord împreună sau cel puțin, așa ar trebui să fie. Există și fotografi care se poartă urât cu modelele lor, însă aceasta este o altă discuție.

Din acest punct de vedere este de înțeles motivația de a înăspri legile privind fotografiile făcute pe stradă. Este un fel de a încerca să balanseze avantajele fiecărei tabere, dar de la a încerca să protejezi anumiți oameni la a spune că fotografia de stradă exploatează oameni inocenți este cale lungă și o concepție mult prea deplasată.

Bruce Gilden a spus la un moment dat că el nu urmează nici un fel de etică deoarece suntem deja forțați să respectăm reguli dure în restul aspectelor din viața noastră.

Pe cât de dur sună cuvintele sale, pe deoparte, mai ales ca un creator, au sens. Dacă nu creăm din plăcerea de a ne elibera de viețile noastre, atunci pentru ce?

Avem nevoie de limite, însă acestea ar trebui să țină de fiecare om în parte. Altfel, degeaba ai legi dacă oamenii nu le înțeleg. Poate că înainte de a decide dacă fotografia de stradă ar trebui să fie ilegală,  ar trebui să ne uităm la noi și să ne întrebăm de ce un act atât de simplu poate ajunge să fie condamnat, să ne întrebăm de unde am dobândit ancorele proprii sau de ce le-am abandonat.

fotografia de strada
(c) Mirela Momanu

Ce înseamnă etic pentru mine? Cum ajung la un compromis cu cineva care gândește diferit?

E simplu, poate că nu ar trebui să publicăm fotografii în care nu ne-ar conveni să fim noi modele. Dar este cam greu, nu? Să luăm fotografia nud de exemplu. Câți dintre cei care o fac, ar fi dispuși să fie în locul modelelor, goi și lipsiți de prejudecăți? Cred că destul de puțini.

Sunt de înțeles și temerile oamenilor cu privire la imaginea lor, într-o eră în care punem foarte mult accent pe cine suntem cel puțin din punct de vedere vizual pe internet. N-ai vrea să fii tagg-uit la un concert cu amanta de către fotograf, nu? Este un argument, poate pentru cei din spatele aparatului nu înseamnă mult, dar pentru subiect poate însemna totul. Cu toate acestea, nu cred că fotograful ar trebui să fie responsabil pentru asta sau pentru ce face subiectul în fotografie. Tu, subiectul, ești singurul responsabil pentru acțiunile tale. Așadar, din acest punct de vedere nu cred că cei ce observă și înregistrează trebuie să fie în vreun fel condamnați pentru că sunt mesageri.

Se întâmplă și rar, nu este o mare problemă a umanității, precum încălzirea globală sau criza refugiaților. Și, având în vedere că aici suntem pe un blog de fotografie și deci publicul este compus din pasionați ai domeniului, câți dintre voi chiar v-ați lovit de o situație similară? Cred că puțini. Și asta pentru că de obicei străinii fotografiați pe stradă nu ajung să vadă fotografiile cu ei și/sau dacă alții au rugat ca anumite fotografii să fie scoase, a fost mai degrabă, doar pentru că fie nu le-a plăcut cum arătau în imagine (lucru care depinde de percepția fiecărui subiect asupra sinelui), fie că pur și simplu nu au vrut, fără să aibă neapărat un motiv întemeiat. Nu toată lumea se simte confortabil fiind vizibil.

Dacă înainte nu puteam stopa distribuția imaginilor în ziare, atunci când oamenii comunicau încă foarte mult față în față, cum putem controla asta în ziua de azi, când mare parte din viața noastră are loc online?

Cazul din Germania

Mai multe expoziții în aer liber au avut loc în fața Amerika Haus, până ce C/O Berlin avea să se relocheze. Într-una dintre aceste expoziții, numită Ostkreuz: To the west și a cărei teme era o perspectivă nouă asupra Charlottenburg, fotografii de la agenția Ostkreuz au expus imagini care arătau viziunile proprii asupra districtului vechi și a celui nou din Charlottenburg. Printre acesti fotografi, se număra și Espen Eichhöfer, iar una dintre fotografii ilustra o femeie trecând Hardenbergstraße în Charlottenburg, chiar în zona unde era Amerika Haus. În spatele ei era un complex de clădiri de birouri, care la vremea respectivă găzduia câteva firme, un hotel și un magazin. A fost suprinsă într-o ipostază normală, zilnică. O scenă tipică din Charlottenburg.

Femeia care apare în fotografie a protestat și a insisitat ca fotografia să fie scoasă din expoziție.  A simțit că drepturile îi sunt încălcate fiindcă a fost fotografiată fără să știe. Și, în consecință, a angajat un avocat pentru a scoate fotografia din expoziție. N-ar fi fost atât de rău dacă s-ar fi oprit acolo, însă ea a ținut să meargă în instanță.

Conform secțiunii 22 din Actul Artistic de Copyright German (Kunsturhebergesetz), în general, imaginile pot fi distribuite doar dacă fotograful are acordul subiectului. Cu toate acestea, secțiunea 23, paragraful 1, din aceeași lege vorbește despre excepțiile de la această regulă, incluzând oameni cunoscuți ca personalități publice ce intră în istoria contemporană (vedete, politicieni etc). Ce este însă relevant aici este că această secțiune confirmă că dacă imaginile servesc un scop artistic, pot fi distribuite și fără acordul subiectului.

Femeia care a adus acuzațiile a susținut că fotografia respectivă nu poate fi catalogată drept artă, spunând că este o simplă imagine și că în era digitală calitatea artistică este supraestimată. Pe de o parte are dreptate. Acum oricine cu un DSLR sau mirrorless scump în mână poate să-și facă pagină de Facebook de artist, însă argumentul care a urmat, din punctul meu de vedere a fost absurd.

“Fotograful nu are voie să invoce tradiția fotografiei de stradă, fiindcă a realizat sute de fotografii într-un timp foarte scurt și apoi, pe calculatorul lui, a ales câteva și le-a șters pe restul. Această metodă de lucru care a apărut odată cu era digitală, este fundamental diferită de metoda originală de a face fotografie de stradă. Fotografii de stradă obișnuiau să aibă doar camere pe film, care îi forțau să fie foarte selectivi și să facă mult mai puține fotografii într-un timp limitat. Această metodă mai selectivă le dădea timp fotografilor să vorbească cu oamenii pe care îi fotografiau.” a spus femeia.

Nu cred însă că lipsa sau prezența unui acord poate determina valoarea artistică a unei imagini. Nu cred nici că putem spune că fotografia analog este mai “artistică” de la sine, față de cea digitală. Cel care face artă din fotografie este cel care declanșează, indiferent ce echipament folosește. Putem avea fotografi slabi pe analog și alții geniali pe digital (și viceversa).  Dacă restul ar avea aceeași opinie ar însemna ca fotografia digitală de stradă să fie condamnată sub Secțiunea 201a din Codul Penal. Fotografii nu ar mai avea voie să invoce scuza libertății artistice, din moment ce fotografiile lor n-ar mai fi considerate artă.

Din fericire, asta nu se va întâmpla. Fotografia scoasă din expoziție a fost catalogată drept artă în judecată. Însă, dacă expoziția ar fi fost înăuntru, lucrurile ar fi stat altfel. Cu alte cuvinte, dacă o expoziție este indoor, privește doar publicul interesat de artă. În timp ce, în aer liber oricine poate trece să o vadă. Și deși există dreptate în această afirmație, mă duce cumva cu gândul la legea anti-fumat și terasele. Adică, dacă o expoziție este în aer liber pe stradă, va fi judecată la fel ca o expoziție în aer liber la Electric Castle, la VSLO? Dacă spațiul ține de o galerie și este îngrădit apelează la publicul țintă sau la tot publicul? Doar expozițiile în plină stradă apelează la orice trecător? Înseamnă asta că fotografia de stradă s-ar putea fi expusă doar înăuntru? Este interesant de văzut cum vor evolua lucrurile.

Dar există limitări cu privire la libertatea artistică. Este un cerc vicios. Libertatea artistică se termină unde limitează drepurile omului și drepturile omului limitează libertatea artistică. Constituția germană oferă protecție specială amândurora, dar atunci când se ciocnesc situația devine delicată, uneori chiar incertă.

Să aruncăm o privire aupra legilor din Germania și ce s-a mai întâmplat în ultima vreme:

  • Inițiativa ministerului justiției din Germania, secțiunea 201a din Codul Penal German a fost adoptată în 2015 și spune așa: Cei care oferă posibilitatea terților de a accesa o fotografie cu o altă persoană fără acordul acesteia vor fi penalizați dacă imaginea este capabilă să facă rău persoanei prezente în ea.
  • Parlamentul european dezbate posibile restricții privind fotografierea clădirilor de patrimoniu de pe străzi, alei și piețe.
  • Apar tot mai multe dosare de judecată în care oamenii (nu vorbim despre celebrități) consideră că drepturile le sunt încălcate atunci când sunt fotografiați pe stradă, iar fotografiile sunt distribuite, fie online, fie offline în expoziții, proiecte etc.

Asta înseamnă că dacă trăim o revoluție digitală, camera foto fiind parte din aproape orice gadget de ultimă oră – telefoane, tablete, laptop-uri, camere de acțiune, drone, iPod-uri etc. poți face fotografii oriunde, oricând și cu orice, fără să ai o limită de cadre. Dacă camera de 35mm a scos fotografia din studio, făcând posibil să explorezi strada, fotografia digitală îi permite oricui să expună orice. Și așa cum piața automobilelor a explodat și a condus la legi mai stricte, pare rezonabil să se întâmple la fel și cu fotografia, nu? Cel puțin din punctul de vedere al subiectului, și poate mai puțin al fotografului.

Așadar, de acum în colo, în Germania, conform Secțiunii 201a, din Codul Penal, oricine care expune o fotografie cu o altă persoană poate fi penalizat dacă fotografia poate cauza un rău respectivului subiect. Cu toate acestea, fotografii profesioniști pot invoca excepția din Secțiunea 201a, Paragraful 4, care spune că fotograful nu va fi penalizat dacă fotografia are un interes legitim, cum ar fi pentru artă, știință, cercetare sau învățare, dacă relatează fapte istorice din trecut sau prezent sau orice alte lucruri similare.

De asemenea, merită menționat faptul că acest lucru nu a fost aprobat pur și simplu, ci cizelat cumva. În sensul în care fotografii nu pot fi penalizați doar pentru că au făcut fotografii, ci doar dacă le fac publice.

Rămâne atunci întrebarea cine decide dacă o fotografie denigrează, dacă este artă, dacă imortalizează ceva important. Cine decide care este excepția de la regulă și mai mult, are cunoștințele necesare să o facă? Dacă un fotograf suprinde un abuz, care ar însemna o fotografie care denigrează, atunci este acceptată fiindcă reprezintă o știre importantă sau atrage atenția asupra unei probleme ce trebuie rezolvată ori nu este acceptată fiindcă i-ar face rău agresorului, dacă acesta reclamă fotografia? Câți dintre fotografii amatori ar fi penalizați pentru simplul fapt că-și împărtășesc pasiunea cu lumea pe Facebook sau alte site-uri?

Când vine vorba de protejarea drepturilor omului, legea Germană le separă în 3 categorii sau sfere:

  • Cea socială, care cuprinde oamenii în relație cu mediul,
  • Cea privată, care cuprinde viața privată sau locurile unde ne retragem
  • Și cea intimă, care cuprinde relațiile intime, dar pune mai mult accentul pe individ, pe ceea ce simte și gândește.

Legea germană oferă diferite nivele de protecție în funcție de sferă, iar asta atârnă greu la apel.

Mai este un argument important ce trebuie luat în considerare, apropo de istorie. Până recent, documentarea istoriei era destul de complicată. Sigur, se scria, dar nu ca astazi. Sigur, se realizau tablouri și după, mai târziu, se făceau cu chiu cu vai și fotografii. Spun cu chiu cu vai fiindcă aparatura era grea și complicat de folosit. Acum, chiar acum, ne aflăm în punctul în care orice poate fi documentat și poate face înconjurul planetei în câteva secunde.

În această ordine de idei, fotografia de stradă, cea documentară și cea jurnalistică reprezintă amprenta timpurilor pe care le trăim. Cele pe care acum nu le apreciem dar din care, cu siguranță, noile generații vor avea multe de învățat sau concluzionat.

Pe lângă documentarea vieții, mulți fotografi de stradă preferă o abordare artistică. În locul redării fidele a realității colective, ei o expun pe a lor. Și atunci, dacă este acceptabil să pictezi pe cineva, de ce este inacceptabil să fotografiezi pe cineva în modul în care tu îl/o vezi?

Mulți oameni nu se mai uită în jur, nu mai observă, se lasă în permanență distrași de ceea ce au de făcut sau căutând tocmai să scape de ceea ce au de făcut scrollând pe internet sau fiind pur și simplu prea obosiți ca să se mai uite într-adevăr la ceea ce pot descoperi în jur.

Fotografia de stradă (și alte ramuri ale fotografiei unde autorul nu intervine mult asupra cadrului, poate doar după, în procesare) te forțează să vezi mereu, pentru că altfel riști să ratezi un cadru inedit. Astfel păstrează în continuare vie nevoia de a vedea ce se întâmplă în afara a ceea ce putem controla.

Și atunci, mă simt forțat să întreb. Dacă fotografia de stradă ar fi ilegală, ce s-ar întâmpla cu fărâma de spirit observațional rămasă?

fotografia de strada
(c) Cosmin Garlesteanu

Pasionații de artă și fotografie mereu se vor lovi de piedici de acest gen. Iar asta se întâmplă dintr-o lipsă de educație. Cea care de fapt duce la abuzuri, dar și cea care, nu îi permite omului să înțeleagă că într-o operă de artă există mai mult decât ceea ce se vede la o primă vizionare. Dacă fotografiile deranjează fiindcă transmit o poveste tristă, atunci este viața cea care creează povestea și fotograful cel care o spune, folosind propriile “cuvinte”. În altă ordine de idei, dacă nu mai vrem creații care disturbă, ar trebui să nu mai alimentăm condițiile în care acestea se formează, în loc să cenzurăm creatorii. Sau cel puțin asta este una dintre păreri.

Tu ce crezi, ar trebui sau nu ar trebui ca fotografia de stradă să fie ilegală? Lasă-ne un comentariu!

Un articol de Sebastian Iacobuță.
*Mulțumiri grupului On Spot pentru ajutorul dat în ilustrarea acestui material.
Fotografii de: Orna Naor, Mirela Momanu, Cosmin Gârleșteanu și Cristina Țintă.

S-ar putea să te mai intereseze și următoarele articole:


Alți fotografi au mai citit și:

7 Comments

  • […] 4)      Până la urmă este sau nu legală fotografia de stradă? – Legalitatea fotografiilor de stradă este discutabilă în funcție de spațiul privat / public unde sunt făcute fotografiile și de intenția de a publica o anumită fotografie cu / fără acordul interlocutorului. Nu am să intru în detalii, ci o să te invit să citești pe acest subiect următoarele articole: aici și aici. […]

  • orice fotografie trebuie permisa. orice interzicere este o incalcare a dreptului la libera informare.

  • Urmarind imaginile postate de Serviciul Street View de la Google, aveti ocazia sa realizati singuri care sunt limitele legalitatii in cazul fotografiei de strada. Google a platit suficiente penalizari pana a invatat sa ramana in limita legalitatii!

  • Si tot apropos de asta, articolul aceasta este mai util decat multe workshopuri facute pe tema asta, sau discutii sau cine stie ce fotografi care au factu trei cursuri de NLP si apoi vin si povestesc ce poze fac ei la ateneu cu culoara galbena. Lumea care iese de acolo e jenata sa spuna ca nu a avut nici un sens ce au auzit pentru ca nu este decat un bullshit impachetat frumos. Nu mai includeti filmulete cu semi-nulitati pline de bani. Mirela Momanu este de trei ori mai tare in ceea ce a spus decat altii, care nu merita mentionati. Macar de la ea inveti ceva. Sau de la workshopurile Exposure. Sper sa o luati ca un feedback constructiv. Multumesc.

  • De ce tot apare Vlad Eftenie la fotografie de strada? In interviuri spune clar ca nu este fotograf de strada, sau fotograf de fel. Nu aveti alte resurse mai utile de puneti tot ce pare a avea o tangent extreme cu streetul? Multumesc.
    ps: urat ca nu publicati toate comentariile exprimate decent dar critice. Chiar urat.

  • Fotografia făcută pe un domeniu public, sau într-un spațiu public închis (şcoală, teatru, magazin etc.) nu poate fi ilegală.
    Este un abuz ce se întâmplă acum în metrou şi în mall-uri, unde n-ai voie să fotografiezi. Chiar vă rog să reglementați acest abuz, dacă puteți.

  • Evident, la liber. Ce nu e comercial e artistic și deci nu ar trebui să i se pună piedici. În definitiv nu e vorba de propria casă. Era și un caz celebru acu vreo 15 ani. Un extras de pe Wikipedia: ”DiCorcia and Pace/MacGill (avocatul) argued that the photo represented "artistic expression", and was protected under the 1st Amendment ” Din câte știu acum e considerat un precedent.
    Link: https://en.wikipedia.org/wiki/Nussenzweig_v._DiCo

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.