(c) Sorin Voicu

Review Olympus E-M1 Mark II, cu Sorin Voicu

Olympus E-M1 Mark II poate părea pentru unii deja un aparat vechi. Modelul a fost anunțat pe 19 septembrie 2016, așadar cu mai bine de un an de zile în urmă, iar cei de la Olympus au afirmat că noul E-M1 Mark II a fost gândit pentru o durată de 4 ani. Sentimentele mele față de modelul Mark II sunt unele amestecate. Olympus a fost pentru mine un tovarăș de nădejde, nu m-a lăsat niciodată baltă (iar dacă a făcut-o de-a lungul a peste zece, unșpe ani, atunci mai mult ca sigur că vina mi-a aparținut măcar aproape în întregime). Am pornit în lumea DSLR cu Olympus E-500 la pachet cu cele două obiective. Pe cel „mic” l-am măritat odată cu aparatul, iar pe cel mare, 40-150mm, îl mai am și acum. O să îți dai seama de ce am adus vorba de asta mai târziu.

Am primit pachetul cu obiectivul 12-40mm f2.8 PRO. Cum posed de ceva vreme un 12-40mm, obiectivul nu a reprezentat o surpriză pentru mine. Aparatul însă da, după cum se va vedea în cele ce urmează.

Review

Încep review-ul despre Olympus E-M1 Mark II cu o nelămurire legată de prezentările altora și de comentariile privitoare la vârful de gamă al celor de la Olympus.

Am citit suficiente articole ale unora care au făcut trecerea de la full frame la m4/3. Și vai, cât de mulțumiți sunt dintr-o dată. Dacă îi întrebai acum ceva vreme… dar mă opresc, nu de alta, dar mă bufnește râsul atât de tare încât nu cred că mă voi putea opri așa de repede și nu o să mai fiu în stare să nimeresc tastele corecte.

Apoi sunt cei care chiar dacă nu au pus mâna măcar în viața lor pe un m4/3, se plâng de… mărimea senzorului și alte alea, cum ar fi: că nu are grip bun, că bateria ține prea puțin, că zgomotul de imagine, că nu filmează nu știu cum, bla, bla…

A treia categorie sunt plângăcioșii, ăia smiorcăiți că un producător sau altul nu le oferă aparatul pe care îl vor ei!

Pentru toți aceștia și pentru toată lumea, să se audă: NU aparatul este factorul decisiv într-o fotografie, ci posesorul lui, dacă există și se manifestă ca atare! Nimeni nu contestă faptul că aparatul foto te ajută, așa cum te ajută orice sculă bună în munca pe care o faci. Iar E-M1 Mark II chiar ajută, nu glumă!

Am avut de-a lungul timpului aparate foto de la Olympus montura micro 4/3, dar și (DSLR), Canon, Nikon, Pentax. Am ajuns acum, după ani, să recomand doi producători: Canon pentru full frame și Olympus m4/3 pentru restul. Motivele sunt următoare: full frame pentru pozele „artistice” și aici mă refer chiar la fotografii deosebite, unde cel care își spune cuvântul este viziunea utilizatorului și unde este nevoie de o separare o subiectului pe care un APSC sau m4/3 nu o poate oferi (în ciuda altor afirmații), m4/3 pentru fotografiile zilnice și, culmea pentru unii care au limitări în înțelegere, în fotografia de evenimente de genul reportaj sau nunți, botezuri, cumetrii. Nikon nu mai recomand de când producătorul japonez a sărit cu mult linia de demarcație a bunului simț în anumite direcții, care pentru mine personal contează mai mult decât intervalul dinamic, zgomotul de imagine și chichițele legate de forța autofocalizării.

Ca orice posesor de Olympus care se respectă, apreciez unele lucruri în mod special. Așa și la al meu E-M10. Printre cele mai apreciate lucruri oferite este alegerea dimensiunii punctului de punere la punct. Pe scurt, atunci când ai afișat punctul de autofocalizare selectat pe un singur punct, apeși butonul Info după care folosești săgeata în sus sau în jos pentru a selecta opțiunea dorită, printre care și single target small. Adică o zonă chiar mică. La E-M1 Mark II nu mai există această opțiune (E-M1 Mark I o avea). Măi să fie! După care m-am lămurit: nu este nevoie de un punct așa de mic. După ce am folosit aparatul mai îndelung, mi-am dat seama că mărimea punctului (dreptunghiului) oferit de M1 Mark II este suficientă pentru mai toate genurile. Eu unul nu m-am „împiedicat” de mărimea punctului de focalizare, dar pe de altă parte nici nu fotografiez păsări mici care se mișcă rapid (unde musai trebuie focalizare pe ochi).

Olympus E-M1 Mark II
(c) Sorin Voicu

Construcție și ergonomie

E-M1 Mark II este vârful de gamă al celor de la Olympus, așadar construcția trebuie să fie una exemplară. Personal nu aș accepta altceva. Chiar asta se oferă: o construcție ireproșabilă într-un corp de magneziu și aluminiu. Totul este de cea mai bună calitate, fără nici o zonă care să îți lase o impresie de „ieftin”, de nefinisat, neterminat. La Mark I apăruse o problemă la cauciucul de pe spate, în zona butonului de redare: se dezlipea în jurul butonului și aveai impresia că s-a umflat. La Mark II avem într-o singură zonă cauciuc pe spate: acolo unde se sprijină degetul mare.

Mânerul de prindere este generos. Firește, depinde de mărimea mâinii care îl ține. Mie unul îmi vine „mănușă”. Degetul mare se sprijină firesc de spatele aparatului, degetul arătător stă confortabil pe declanșator, iar restul de trei degete prinde bine mânerul aparatului.

Am „tras” de toate butoanele, ușițele, căpăcelele. Pur și simplu nu am de ce să mă iau! Totul OK!

În timp ce scriu aceste rânduri mă gândesc la butonul de pornit-oprit al celor de la Pentax sau Nikon, amplasat la butonul declanșator. În acest fel poți porni sau opri aparatul cu mâna care îl ține. Canon și Olympus au decis să amplaseze butonul pe stânga (mă gândesc aici la 6D și E-M1 Mark II). Dar… la Olympus poți anula butonul uzual de on/off și să folosești „pârghia” Fn, așa că poți opri și porni aparatul cu degetul mare (necesită puțin exercițiu).

Selectorul de moduri are zimții de pe margine atât de bine realizați încât la nevoie își poți pilii unghiile (chiar dacă pare ironic, nu este, chiar oferă o priză bună). Butonul de blocare (principiu on/off) este pe departe cea mai bună soluție (față de altele unde trebuie să ții butonul apăsat pentru a putea acționa selectorul de moduri).

Modul în care cei de la Olympus au gândit să doteze vârful lor de gamă are drept finalizare o personalizare extremă. Se poate personaliza fiecare buton, butonaș, butonel. Atât de complex încât te lași păgubaș la prima încercare. Unde mai pui că unele obiective din gama PRO au și ele un buton, firește și acesta personalizabil! Este o adevărată provocare să stai să alegi funcțiile fiecărui buton în parte. Din fericire pentru majoritatea dintre noi acest lucru nu este o nevoie decât într-o măsură mai mică. Olympus E-M1 Mark II are suficiente butoane dedicate ale căror funcții sunt „optimizate” din fabrică, personalizarea fiind deseori „opțională”. Cine dorește însă mai mult este invitat să încerce.

Fun Fact: poți dezactiva butonul pornit/oprit, funcția acestuia fiind atribuită butonului FN Lever (poziția 1: Power On, poziția 2: Power Off sau poziția 1: Power Off, poziția 2: Power On – nu-i așa că v-am zăpăcit deja?).

E-M1 Mark II nu a fost creat să fie un aparat foto frumos (așa cum este Pen-F, de exemplu), ci unul cât mai funcțional. Misiune reușită cu vâr și îndesat.

Sunt persoane (și nu sunt puține) care se plâng de meniul aparatelor foto Olympus, cum că sunt prea… întortocheate. Părerea mea în această privință: depinde de posesor/utilizator. Cunosc persoane care au o anumită intuiție atunci când este vorba de a găsi o setare sau alta (indiferent de limba meniului), altele care pur și simplu sunt atehnice. Majoritatea se încadrează undeva la mijloc. Pentru cei care au greutăți în personalizarea E-M1 Mark II: există manualul și în format pdf unde poți căuta după cuvinte cheie.

Din punct de vedere constructiv trebuie spus că E-M1 Mark II nu este un aparat de dimensiuni mici cum ar crede unii atunci când se gândesc la formatul micro 4/3!

Olympus E-M1 Mark II
(c) Sorin Voicu

Unele diferențele majore între E-M1 Mark II și E-M1 Mark I:

  • senzor de 20 megapixeli față de 16 megapixeli
  • sistem de focalizare hibrid cu 121 de puncte față de 81 de puncte
  • rafală de 10 cadre pe secundă față de 6,5 cadre pe secundă
  • ecran tactil articulat pe trei axe față de unul rabatabil pe verticală
  • video 4K
  • două compartimente pentru memorii SD în loc de unul singur
  • USB 3.0 în loc de USB 2.0
  • mufă pentru căști

Facilități

Olympus E-M1 Mark II
(c) Sorin Voicu

Pe mine unul m-au uimit specificațiile: procesor dual quad-core, viteza de rafală (cu sau fără focalizare continuă, tragi ca la balamuc și dacă nu ești atent ți se umple cardul de memorie în doi timpi și trei mișcări – până și la rafală „lentă” setată din fabrică la 10 cadre pe secundă am rămas uimit la cum „trage”).

Altă facilitate pe care până nu o încerci nu îți dai seama cum funcționează: Selfie Assist. Înainte să sară unii sau alții în sus: Nu sunt un „selfie person”,  funcția pare interesantă. În momentul în care rabatezi LCD-ul în poziție de „selfie”, afișarea se schimbă facilitându-se pozatul singur. L-am încercat și eu de amorul artei și m-am distrat, nu glumă. În modul temporizator personalizat poți alege secundele până când se ia primul cadru, numărul de cadre, intervalul dintre cadre și dacă se vrea autofocalizarea pentru fiecare cadru în parte. Tare, nu?

Altă „găselniță” care poate ajuta pe mulți dintre noi în situații mai complicate: fotografierea fără decalaj de declanșare (Pro Capture Mode), mod valabil doar cu obiective Olympus. Acesta te ajută cu siguranță să nu ratezi nimic important. Pur și simplu alegi Captură Pro (ProCap) în modul Crescut sau Redus, adică High sau Low și ești gata de „acțiune”. De reținut: ProCap High permite numai S-AF (adică autofocalizare singulară), Procap Low permite și C-AF (autofocalizare continuă). ProCapL limitează folosirea diafragmei între diafragma maximă a obiectivului folosit și f/8!

În modul ProCapH, atunci când apeși declanșatorul la jumătate, aparatul începe să capteze cadre la viteza maximă de 60 de cadre pe secundă. După ce apeși declanșatorul până la capăt, aparatul va salva pe card și numărul de cadre pre-declanșare setate în meniu (maxim 14 cadre la 60 de cadre pe secundă).

Pentru a înțelege mai bine cum se poate seta modul ProCap, voi lua ca exemplu ProCap H cu următoarele setări: Fps max. (cadre pe secunde) 60, cadre pre-declanșare 14 (valoare maximă posibilă), Limitator număr cadre 25. La apăsarea pe jumătate a declanșatorului, aparatul foto va „memora” ultimele 14 cadre la o viteză de 60 de cadre pe secundă înainte ca utilizatorul să apese pe declanșator, cadrul „luat” de utilizator și următoarele 10 cadre după eliberarea declanșatorului, așadar un total de 25 de cadre, la cât s-a setat limitatorul.

Aparatul foto va captura cadrele pre-declanșare timp de un minut cât timp se ține butonul apăsat la jumătate, după care nu va mai ține cont de acestea. Pentru a începe un nou „calup” va trebui apăsat din nou declanșatorul pe jumătate. Dat fiind faptul că se folosește declanșatorul electronic, pot apărea deformări în cadre din cauza luminii fluorescente sau a mișcărilor subiectului.

Cele două setări ProCap, H și L, au fiecare limitările sale în ceea ce privește rafala.

Restul, adică Cadre pre-declașare și Limitator de cadre pot fi setate la fel în ambele moduri.

Următoarea facilitate pe listă este „Corectarea şi controlul perspectivelor distorsiunii geometrice”. E-M1 Mark II ne oferă posibilitatea de a corecta distorsiunile geometrice pentru cadrele care ar necesita acest lucru. Funcția este foarte utilă pentru cei care fotografiază elemente de arhitectură și care trebuie să încline aparatul din diverse motive. Firește, corectarea perspectivelor are limite, pe de altă parte te scutește de post-procesare (în Photoshop, de exemplu).

Alt lucru interesant este posibilitatea de a alege punctul de focalizare cu degetul mare direct pe ecranul tactil. Poate fi util când ai nevoie de o reacție rapidă în alegerea locului în care se dorește focalizarea. Poți alege punctul de focalizare și cu ajutorul tastelor săgeți, dar nu este o modalitate foarte rapidă. Un scenariu poate arăta astfel: personalizarea butonului Fn altfel decât alegerea punctului de focalizare, setarea blocului de săgeți pentru alte funcții decât mișcarea punctului de focalizare și activarea ecranului tactil pe post de mișcare a acestora atunci când ții aparatul la ochi.

Performanță și calitatea imaginilor

Focalizarea automată – Înainte de a începe am un of pe suflet, față de ăia pentru care nimic nu este mulțumitor, pentru ăia care „găsesc” chichițe la orice. Sistemul de punere la punct a evoluat foarte mult la aparatele foto fără oglindă. Nu s-a atins încă „perfecțiunea” și personal sunt de părere că atunci când vorbim de performanțele de focalizare automată aparatele fără oglindă nu au atins performanțele aparatelor foto cu oglindă din gama pro, dar suflă deja în ceafa acestora. Pe de altă parte, Olympus E-M1 Mark II are poate cel mai performant sistem de autofocalizare pe segmentul mirrorless. Pentru „cârcotași”: cele mai multe rateuri se datorează utilizatorului, utilizator care cere de la unealta sa absolut totul, uneori chiar să și gândească în locul lui. Pentru astfel de persoane o întrebare la care chiar ar trebui să își pună serios capul la contribuție: cum credeți că se făcea fotografie când aparatele foto nu aveau motor de autofocalizare? Și nu care cumva să vă așteptați să „suflu” eu!

Olympus E-M1 Mark II
(c) Sorin Voicu

Stabilizarea – Pentru mine este incredibilă! Când am ținut aparatul în mână cu vizarea prin intermediul ecranului rabatabil la un timp de expunere de 5 secunde și distanța focală de 12mm… NU mi-a venit să cred, poza aia (și altele la 5 secunde și 12mm) a ieșit chiar nemișcată! Și asta nu este tot. Cu antrenamentul de rigoare am scos imagini clare și la 10 secunde la o distanță focală de 12mm! Apropo de sistemul de stabilizare: tare aș dori prezența posibilității (SIC!) de a putea seta valorile timpului de expunere între care stabilizarea să fie pornită, respectiv oprită.

Olympus E-M1 Mark II
(c) Sorin Voicu

Imaginea de mai sus este făcută cu aparatul la ochi, timp de expunere de 10 secunde, diafragmă f/14 (prea mică pentru sistemul m4/3, apare difracția), ISO 200. Și o decupare…

Olympus E-M1 Mark II
(c) Sorin Voicu

După ce l-am tot încercat, expunerea de 2 sau 4 secunde mi se pare o bagatelă.

Calitatea ISO mare – De remarcat că E-M1 Mark II stă foarte acceptabil la acest capitol, dar depinde în mare măsură și de software-ul și setările folosite. Mai jos câteva exemple:

Urmează un cadru luat cu un aparat foto full frame, Canon 6D, ISO 25600, într-o lumină mai bună (pozele de mai sus sunt în contra-lumină), prelucrată manual în Lightroom.

Fotografierea în rafală – Avem de a face cu următoarele valori:

În modul AF/AE tracking (Autofocalizare/autoexpunere cu urmărire): obturator electronic – cca. 18 cadre pe secundă, număr maxim de cadre RAW 77, jpeg (LN) 105; obturator mecanic – cca. 10 cadre pe secundă, număr maxim de cadre RAW 148, jpeg (LN) până la umplerea cardului de memorie

În modul AL/AE blocat (autofocalizare/autoexpunere blocată): obturator electronic – maxim 60 de cadre pe secundă, numărul maxim de cadre RAW 48, jpeg (LN) 48; obturator mecanic cca. 15 cadre pe secundă, număr maxim de cadre RAW 84, jpeg (LN) 117.

Înainte de toate țin neapărat să afirm sus și tare: niciun sistem de focalizare nu este perfect, absolut nici unul. Motivele sunt multe, dar vreau să atrag atenția asupra unuia neluat în seamă de mulți atunci când vine vorba de punere la punct continuă: succesul unui asemenea demers depinde, pe lângă calitățile aparatului foto și în funcție de utilizator și de caracteristicile și performanțele obiectivului folosit. Merg mai departe și afirm: dacă tot ai un corp de aparat foto în teste, măcar atunci folosește obiectivele tale, pe care le cunoști foarte bine și știi de ceea ce sunt în stare (eventual). Dacă ai de făcut un test la un obiectiv, folosește-ți propriul aparat foto, pe care ar trebui să îl cunoști foarte bine. Dacă nu, atunci testul poate fi inadecvat.

Așadar… sistemul de focalizare, viteză și precizie. Precum ar trebui să se știe, un obiectiv cu o distanță focală normală (de genul 50mm) sau superangular (24mm) nu ridică probleme unui corp de aparat foto. Ca o paranteză, nu am întâlnit un aparat foto sau obiectiv perfect, închid paranteza. Pentru a testa cât de cât în realitate sistemul de focalizare al unui aparat este mai bine să folosești un teleobiectiv, indiferent dacă este vorba de un 100mm sau 600mm. De reținut: cu cât distanța focală crește, cu atât este mai greu aparatului să acționeze grupul optic (greutatea elementelor ce trebuie mișcate crește, iar dacă vorbim și de obiective luminoase…).

Eu nu am un teleobiectiv pe montura micro 4/3. Testele făcute de mine în această direcție nu sunt unele tipice. Am folosit următoarea combinație: adaptor Olympus Digital MMF-1, Olympus 40-150mm f/3.5-4.5 Zuiko Digital și Olympus 70-300mm f/4-5.6 ED Zuiko Digital. Nici unul dintre aceste obiective nu sunt renumite pentru viteza de focalizare. Faptul că am folosit un adaptor nu este o procedură „normală”. În plus, obiectivele au fost concepute pentru un cu totul alt sistem. Cu toate acestea am folosit ambele obiective cu plăcere și cu oarecare succes. Spun oarecare succes pentru că au existat rateuri, nu de puține ori și din cauza mea.

Subiectele pe care am testat AF-C și AF-C+Tracking au fost autovehiculele, bicicletele, pietonii și porumbeii. Rezultatul? Dacă aparatul prinde subiectul clar, clar rămâne în majoritatea cazurilor. Rateuri au existat, dar fiind natura obiectivelor folosite nu îmi fac mari probleme că aparatul nu ține pasul cu cerințele AF-C standard.

Până una alta am îndrăgit o „metodă” de testare a vitezei și preciziei de punere la punct și totodată a sistemului de stabilizare: fotografierea trenurilor în mișcare pe lumină mai slabă, mai dificilă, având un unghi de urmărire limitat. Rezultatele obținute cu M1 Mark II au fost foarte mulțumitoare, cel puțin pentru standardul meu.

Am mers mai departe și am încercat aceeași abordare pe înserat.

Acum o să fac o altă paranteză…

Îmi place să fac fotografii pe o vreme când majoritatea fotografilor își strâng echipamentul. Motiv pentru care am reușit după ani de zile să îmi iau un aparat din gama renumită pentru condiții de lucru spre „extreme”. Problema nu a fost corpul aparatului, ci obiectivele WR (obiective rezistente la intemperii): nu există un obiectiv WR decent din punct de vedere optic într-o clasă mijlocie ca preț. Așadar am folosit vreme de doi ani un aparat DSLR rezistent la intemperii în condiții dintre cele mai vitrege: ploi torențiale, pe ger și viscol puternic. Cu ocazia asta am putut constata personal dificultatea sistemului optic de o focaliza pe ploaie sau ninsoare puternică. Mai ales în lumină dificilă.

Așa s-a întâmplat și cu E-M1 Mark II. Seara, pe ploaie nu chiar foarte puternică, am avut probleme în a focaliza și a menține focalizarea pe subiecte în mișcare (un taxi, deci nici pe departe ceva mic). Pe subiecte statice nu am avut probleme. Am folosit Olympus M.Zuiko Digital ED 12-40mm F2.8 PRO.

Fiecare dintre noi se orientează spre un aparat sau altul în funcție de nevoile personale. Cred cu tărie că majoritatea dintre noi ne îndreptăm într-o direcție greșită atunci când începem să ne gândim mai mult la echipament decât la rezultate. Iar atunci când spunem că un aparat sau altul nu ne îndeplinește dorințele/cerințele, deviem deja grav. Nu-i așa, este mai ușor să dăm vina pe orice altceva în loc să recunoaștem vina pe care o purtăm chiar noi. Pe de altă parte, sunt situații în care un aparat sau un obiectiv nu își face treaba pentru care a fost creat. Noi trebuie să fim capabili să recunoaștem situația ca atare și să tragem niște concluzii.

Așadar, în ceea ce privește focalizarea AF-C (că este cu tracking activat sau nu), E-M1 Mark II își face treaba atunci când lumina este bună sau mai puțin bună. Când avem o combinație de lumină proastă și condiții cu subiecte dificile, mai ratează.

Modul AF-S nu pune probleme.
Față de alte aparate mirrorless testate, inclusiv full frame: precizia de focalizare este identică cu restul „bandei”, viteza însă este superioară. Cam asta ar fi tot.

Constatări în timpul utilizării

  • Se încinge în partea stângă dacă aparatul este ținut pornit un timp îndelungat.
  • Uneori, atunci când ecranul este rabatat în poziția „închis” (LCD-ul spre aparat), senzorul pentru vizor nu decuplează vizorul când nu mai ții aparatul la ochi și astfel se consumă energie.
  • Pentru a face economie de baterie am ținut ecranul în poziția închis, folosind exclusiv vizorul. Am de făcut următoarea observație: la pornirea aparatului, vizorul se activează indiferent dacă ții aparatul la ochi sau nu, după care se stinge. Se reaprinde de îndată ce duci aparatul la ochi, dar există astfel o întrerupere care poate fi supărătoare, mai ales când ai nevoie de acționarea rapidă a declanșatorului imediat după pornirea aparatului.
  • E-M1 Mark II cu 12-100 f/4 la „concert” în aer liber, în Vama Veche, cu lumini de scenă mai mult decât discutabile, probleme de focalizare. Același lucru și cu 40-150mm f/2,8 PRO. Remediu: focalizare manuală în stilul vechii școli. Dar asta nu o poate face toată lumea, de aceea pe vremuri chiar trebuia să fie profesionist pentru genul ăsta de fotografii. Se pare, conform unui utilizator experimentat, că în modul S-AF în lumină scăzută, liniile verticale ale AF-ului lucrează mai bine decât cele orizontale. Din păcate nu am acum posibilitatea să testez dacă este adevărat sau nu, dar nu am nici un motiv să pun la îndoială cele afirmate.
  • Din punctul meu de vedere, punctul slab al lui E-M1 Mark II este, ca la orice mirrorless, acumulatorul. Chiar dacă este unul îmbunătățit (i-a crescut capacitatea cu cca. 37% față de modelul Mark I), tot nu se poate compara cât de cât cu un acumulator folosit pe un DSLR.
  • La folosirea obiectivelor 4/3 pot apărea câteva dificultăți în ceea ce privește expunerea (zonele albe un pic mai deschise – cel puțin din câte am observat eu).
  • La fotografierea pe timp de noapte, cu 12-40 2.8 PRO, la capătul superangular apar ceva probleme de autofocalizare. Sincer nu mă așteptam să am astfel de probleme mai ales la M-1 Mark II cu sistemul său dual de focalizare, pe subiecte clar definite și pe lumină specifică străzii (felinare, ferestre luminate). Am observat acest „comportament” la toate aparatele mirrorless, la Olympus în special la distanțe focale cuprinse între 7-12mm.
  • Olympus E-M1 Mark II necesită/cere obiective de calitate.

Am ieșit într-o după-amiază cu capacul ochi de pește, Olympus Body Cap Lens 9mm f/8.0. Pentru cât costă este excelent și extrem de distractiv de folosit. Nu se poate compara optic cu un obiectiv din gama PRO. Am fost curios să testez această combinație pe timp de noapte. Cu 12-40mm PRO am obținut imagini clare la 12mm chiar și la un timp de 10 secunde cu aparatul la ochi (pfff, nemaipomenit!). Mă gândeam că la 9mm ar trebui să fie mult mai bine. M-am înșelat însă. Din testele făcute în casă, mai mult de 1,3 secunde nu am reușit. Pentru cine nu știe: când obiectivul nu are contacte ca să poată comunica cu aparatul foto, utilizatorul are posibilitatea de a „spune” sistemului de stabilizare distanța focală a respectivului obiectiv. Plus… verificând cadrele, atunci când lumina nu este una puternică, aparatul ia decizii „ciudate”: cu capacul de 9mm, prioritate de diafragmă, aparatul a decis să aleagă un timp de expunere de 1/100s și astfel ISO a crescut la 3.200. În altă imagine, la fel, timp de expunere de 1/100 și ISO 500, când ar fi mers un timp de expunere mai lung.

În aceeași zi, seara, am zis să ies cu un 9-18mm 4-5,6 montură 4/3, cu adaptor. Obiectivul nu este vitezoman pe micro 4/3 și nici cine știe ce vedetă din punct de vedere optic. Nu m-a deranjat viteza de focalizare, la timpi de expunere de peste 1 secundă nu a fost ceva imperios necesar. M-am lovit însă de timpul de expunere: la 4 secunde, unde 12-40mm PRO la 12mm „excela”, cadrele ieșite mișcate au fost mai multe. Pun asta pe seama comunicării dintre obiectiv și aparat și pe… greutatea obiectivului. 12-40mm este mai greu și se pare că asta contează atunci când ții aparatul în mână. Ca să fiu sigur că nu îmi ies cadrele mișcate (cum am spus, am fotografiat clădiri) și să fiu obligat să repet cadrul respectiv, am folosit timp de expunere de 1 sau 2 secunde. Tot pe această temă următoarea observație: stabilizarea pentru 9-18mm lucra mai bine între 14-18mm. Pentru o comparație, 9-18mm 4/3 pus pe bătrânul meu E-M10 (cu stabilizare pe 3 axe) focalizează mai greu, iar ca timp de expunere nu am putut să cobor mai jos de 1/5 secunde.

Datorită sistemului de stabilizare am „abuzat” aparatul în fotografia pe timp de noapte.

Imaginile de mai sus au fost făcute cu aparatul ținut la ochi sau la șold, fără trepied, la timpi de expunere de până la 6 secunde.

Altă facilitate utilă este focus bracketing. Am încercat modul în câteva situații. Este foarte bun pentru subiecte nemișcate, indiferent dacă vorbim de fotografia macro sau fotografia „normală”.

E-M1 Mark II oferă firește și alte „delicatese”: fotografierea de înaltă rezoluție (nu se numără printre favoritele mele, am luat câteva cadre la început, când Olympus a lansat opțiunea pentru prima dată pe E-M5 Mark II. Dacă nu mă înșel, în februarie 2015.

Limitator AF (limitează zona de autofocalizare atunci când este activat – se pot înregistra până la 3 zone de distanță), fotografierea silențioasă (folosindu-se obturatorul electronic), compoziție în timp real la fotografierea pe timp de noapte, compatibilitate cu OLYMPUS Capture, compatibilitate cu USB 3.0 pentru un transfer rapid de date, posibilitatea de setare a poziției inițiale AF (setare mod ţintă AF, poziţia ţintei AF şi modul AF care sunt utilizate ca poziţie iniţială), stabilirea limitei timpului de expunere, moment în care se crește automat valoarea ISO pentru a menține acest timp minim (era și cazul!).

Ce ne mai oferă noul Olympus, demn de notat? 5 niveluri de sensibilitate în urmărirea focalizării continue, de la -2 la +2. La +2, de exemplu, sensibilitatea este maximă, adecvată pentru mișcări rapide și haotice, sensibilitatea setată la -2 ne ajută la urmărirea subiectului printre copaci, de exemplu.

Selectarea modului țintă AF (autofocalizare), unde putem alege toate punctele de focalizare, punct singular, un grup de 5 puncte de focalizare (puncte dispuse în cruce) și 9 puncte (dispuse pătrat). Exemple: pentru toate punctele de focalizare – instantanee, copii și animale în interior; punct singular – peisaje, folosirea trepiedului (eu folosesc cu precădere acest singur punct de focalizare în 99% din cazuri); grup de 5 puncte în cruce – subiecte în mișcare atunci când grupul de 9 puncte este prea mult, fotbal, rugby, împreună cu C-AF (focalizare continuă cu sensibilitate minimă) pentru situațiile în care în urmărirea subiectului intervine on obstacol între aparat și subiect; grup de 9 puncte – subiecte în mișcare, păsări, animale de dimensiuni mici, avioane (mai ales în condiții grele de focalizare), fotografia de sport în general.

M-am plimbat cu E-M1 Mark II prin grădina zoologică din București unde am folosit un tele, prin grădina botanică, tot din București, folosind preponderent 12-40mm 2.8 PRO, Muzeul Satului (Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”) și alte plimbări generale tot pe străzile Bucureștiului.

Video

Trebuie să recunosc de la bun început: nu sunt genul care să filmeze mult. Cu toate acestea nu evit distracția pe care ți-o pot oferi filmările în diverse situații.

Olympus E-M1 Mark II oferă filmare 4K (nu posed televizor sau monitor 4K, așa că nu pot aprecia calitatea filmării 4K) și filmare cu încetinitorul la rezoluție Full HD.

  • Filmare 4K în condiții de lumină dificilă:

  • Filmare 4K cu teleobiectiv:

  • Altă filmare 4K în condiții de lumină dificilă

  • Filmări cu încetinitorul:

Stabilizarea pe cinci axe te ajută foarte mult la filmare, iar E-M1 Mark II oferă una extraordinară, inclusiv la filmare. Așadar, filmarea 4K cu stabilizarea prin senzor shift și stabilizare electronică poate fi comparată cu folosirea unui glidecam.

Avem chiar și mufe audio (pentru căști și microfon).

Cum au spus-o și alții: E-M1 Mark II este aparatul foto Olympus cu cea mai puternică „orientare” spre cei pasionați de filmări.

Concluzie

Olympus E-M1 Mark II este un aparat foto pentru oricine și-l poate permite. Indiferent dacă ești un „amărât” de începător sau cel mai cel profesionist, o să ajungi să nu mai vrei altceva (firește până nu apare Mark III, eventual). Poate fi folosit și pe post de cal de bătaie pentru cele mai diverse job-uri. Obturatorul electronic (1/32.000s) nu „afectează” contorul obturatorului mecanic (a cărui durată de viață estimată de cca. 200.000 de declanșări). Sistemul de stabilizare este fantastic!  La 12mm 4 secunde, 10 secunde… este ceva! Punctele de focalizare, 121 la număr, fiecare în cruce, atât detecție de fază cât și detecție de contrast, asistat de două procesoare.

PS: Din seria întâmplări cu sistemul Olympus
Într-o seară, vineri, după serviciu și având în spate o săptămână istovitoare, am mers prin centru la o tură foto. Deja se întunecase, așa că am profitat din plin de stabilizarea absolut extraordinară a lui E-M1 Mark II. La colțul Băncii Naționale cu Lipscani, în timp ce mă „chinuia” talentul, aud o voce… Ce faci domnule? O veche cunoștință, fotograf și el. În primele secunde m-am bucurat, nu îl mai văzusem de… am și uitat de când. Nu apuc să zic ceva, că sunt „repezit”… s-a vrut o glumă, dar a nimerit ca nuca în perete. Mă așteptam să ne întrebăm unul pe altul de sănătate, ce am mai făcut între timp, chestii din astea, „lumești”. Dar nu, curios apoi cu ce trag… Olympus? Ăla cu senzorul cât un fir de praf… și alte chestii de genul. Băi, ești prost? Băi, ești nebun? Am răspuns cu aceeași monedă, că deja mi s-a părut prea mult. Pe drumul spre casă am reflectat. Hm, unde s-a ajuns. Nu contează de când nu ne-am văzut, nu contează ce facem, miștocăria să trăiască și aparatul cu care tragem, pe principiul că al meu e mai bun (SIC!). Hasta la vista!

Articol, fotografii și filmulețe de Sorin Voicu. Citește versiunea de pe blogul său.

[products ids=125030094,125014753,125030095]

Alți fotografi au mai citit și:

4 Comments

  • Acest "e mai bun" e un lucru tare relativ. E-M1 II ocupă o nișă de care X-T2 nici nu se atinge. În plus, performanțele la ISO ridicate nu sunt totul și chiar și în acest domeniu, M1 II a ridicat cu mult ștacheta pentru formatul său. Părerea mea e că e loc sub soare pentru toți și toate.

  • La banii astia cat costa un Olympus OM-D E-M1 Mark II iti iei un Fujifilm X-T2 si care e mai bun si-ti ramane si rest….

    • X-T2 nu are viteza, stabilizarea si functiile lui E-M1 II. Si…multe altele.
      Despre oferta de obiective de la Fuji, n-are rost sa deschidem subiectul.
      Felicitari Sorin Voicu pentru review !

  • Excelent review-ul, felicitari! As mai adauga spre completare, ca acum exista cel putin un sistem de flash-uri complet, care stie TTL, HSS cu wireless radio si ma refer la Godox (Profoto este in alta liga). Astfel si fotografii de evenimente private sunt acoperiti total. Vorbind de flash-uri, o alta informatie utila ar fi ca acum shutter-ul electronic suport declansarea cu timpi de pana la 1/50s, fata de Olympus OMD EM1 mk1, care nu suporta decat pana la 1/8s.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.