(c) Veronica Ilie

Cum să trăiești din fotografie de stock – interviu cu Veronica Ilie

Cum ajungi ca din a lucra într-o bancă să trăiești din fotografie? Pare unul dintre acele scenarii pe care le auzim la televizor sau le citim în poveștile de succes, care fac furori pe internet. Ei bine, se pare că singurul lucru de care ai nevoie pentru a ajunge să trăiești din pasiunea ta ține mai mult de răbdare și determinare. Veronica Ilie este unul dintre aceste exemple și astăzi a fost de acord să ne spună cum a reușit, după ani de lucru într-un mediu îndepărtat de fotografie, să facă doar ceea ce îi face plăcere. Haide să citim mai jos povestea ei.

fotografie de stock
(c) Veronica Ilie

Bună Veronica, ne bucurăm tare mult să te avem alături de noi! Ne povestești câteva lucruri despre tine? Nu trebuie să aibă legătură cu fotografia, vrem mai întâi să te cunoaștem.

Bună, numele meu este Veronica Ilie, am 35 de ani și sunt din Constanța. Sunt mama a 2 copii: Ingrid, în vârstă de 5 ani jumate și Eduard, 2 ani. Până în urmă cu doi ani, atunci când s-a născut fiul meu, locuiam în Bucuresti si coordonam departamentul de finanțări proiecte rezidențiale dintr-o bancă de top. Am lucrat în sistemul bancar, administrare credite corporate, timp de 12 ani. Odată cu mutarea în Constanța am încercat să fac ceva creativ și productiv în același timp, ceva pentru mine, atât cât îmi permitea timpul, având un copil nou-născut. Acesta a fost primul meu contact cu fotografia.

fotografie de stock
(c) Veronica Ilie

Acum vine întrebarea mult așteptată. De ce fotografia? De ce ai ales să-ți schimbi domeniul de activitate profesională atât de drastic?

Fotografia a fost și este pasiunea soțului meu, el se ocupă de fotografia de concept în timpul liber. Este cel care mi-a ghidat primii pași pe acest drum. A fost ușor să intru în acest domeniu având de la bun început echipamentele acasă și participând frecvent la shooting-uri. Inițial eram ajutorul lui și, fără să-mi dau seama, după mai puțin de un an, pasiunea lui a devenit și a mea. Ba mai mult, a devenit și noua mea profesie. Când concediul de creștere a copilului s-a sfârșit, a fost simplu să decid ce voi face în continuare pe plan profesional. Este un job ce îmi oferă satisfacție și flexibilitate, independență, posibilitatea de munci cu pasiune, dar și de a fi alături de familie mai mult timp.

fotografie de stock
(c) Veronica Ilie

Faci și alte tipuri de fotografii?

M-am perfecționat pe fotografia de concept și produs. Este partea fotografiei care îmi place cel mai mult deoarece îmi permite sa folosesc și experiența mea profesională anterioară. În rest, îmi fotografiez copiii, de cele mai multe ori cu telefonul.

fotografie de stock
(c) Veronica Ilie

Care este rețeta succesului pentru fotografia de stock?

Să fotografiezi ceea ce se cere, să cercetezi constant piața, să oferi nu neapărat ce îți place ție să fotografiezi, ci ceea ce caută clienții. Platformele pe care se comercializează fotografia de stock oferă milioane de imagini. Sute de mii de fotografii sunt adăugate zilnic, așa că dincolo de o fotografie corectă din punct de vedere tehnic, este necesar ca ea să fie și vandabilă, să fie remarcată cu ușurință. Cu un volum atât de mare de fotografii și de contribuabili, este aproape imposibil să fotografiezi un obiect sau să surprinzi un concept nou. De aceea este extrem de important să te axezi pe domenii pe care le cunoști.  În cazul meu, zona de business este segmentul principal.

fotografie de stock
(c) Veronica Ilie

De unde te inspiri?

Din experiența acumulată anterior, tocmai de aceea îmi este ușor și mai la îndemână să ilustrez concepte de business. De asemenea, mă inspir și din experiențele de zi cu zi. Din lucruri banale pot reieși fotografii de succes.

fotografie de stock
(c) Veronica Ilie

Vrei să ne dezvălui și ce echipamente folosești?

Nikon D7100 este aparatul utilizat, cu diverse obiective și accesorii de lumini.

fotografia de stock
(c) Veronica Ilie

Mai ai și alte planuri cu această pasiune?

Am început să intru cu pași mici în zona de video, încă studiez echipamentele necesare și piața.

fotografie de stock
(c) Veronica Ilie

Ce face o fotografie să fie de stock, ce face o fotografie să fie artistică?

Și fotografia de stock poate fi artistică, dar profilul meu și faptul că sunt absolventă de știinte economice, precum și experienta din zona de business, m-au determinat să merg mai mult spre fotografia comercială.

fotoografie de stock
(c) Veronica Ilie

Ce le urezi fotografilor la început de drum care vor să trăiască din stock?

Să aibă răbdare, multă răbdare, dar să nu renunțe. Rezultatele vin în timp, în cazul meu în ani, dar faptul că zi de zi fotografiile mele sunt cumpărate de tot mai mulți oameni din întreaga lume, care pot alege dintre milioane de imagini disponibile pe platformele din domeniu, este cea mai mare satisfacție și motivație de a continua, de a mă perfecționa, de a mă diferenția. Asta le recomand tuturor, să aibă ambiția de a fi din ce în ce mai buni.

Decoperă aici portofoliul de fotografie de stock al Veronicăi.

Știi și tu alți oameni care au reușit în fotografie? Spune-ne despre ei! Vrem să aflăm mai multe, să scriem și, de ce nu, să dăm povestea mai departe pentru a-i inspira pe alții!

Alți fotografi au mai citit și:

2 Comments

  • Din pacate acest articol nu reuseste sa raspunda la principala intrebare "Cum sa traiesti din fotografia de stock"!
    Adica ma asteptam sa citesc si niste cifre, niste preturi ceva mai concret nu doar sfaturi generale.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.