shootLess? De ce nu shootMore?

Pentru că organizatorii își doresc să înțelegi că numărul de imagini mare nu garantează că „nimerești” fotografia perfectă. Procesul de decizie, analiza a ceea e în fața ta, alegerea poziției în care se află camera, identificarea direcției și calității luminii, simțul pentru momentul relevant, toate acestea conduc la o imagine semnificativ mai bună decât folosind tehnica „spray and pray”.

shootLess este despre fotografie de nuntă. Mergi la Sibiu, în perioada 30 martie – 1 aprilie 2018, alătură-te celor 300 de pasionații care au nevoie de informație, de inspirație, de exercițiu pentru a deveni fotografi mai buni.

Conferință, workshop-uri, concurs, expoziție –  shotLess este despre toate și mai mult!

Nu este doar o altă conferință despre fotografia de nuntă. Fiecare dintre cei 12 speakeri va urca pe scenă cu un singur scop: să pleci acasă cu lucruri bine învățate.

Va fi shooting pe scenă. Te poți înscrie la unul dintre cele 7 workshop-uri. Și organizatorii îți propun o competiție de fotografie unică! Fiecare participant va primi feedback de la juriu pentru fiecare imagine. Fotografiile vor fi notate în mod obiectiv, după patru caracteristici: calitatea de amintire, utilizarea luminii în mod constructiv și interesant, design-ul imaginii (compoziția) și elemente de noutate, originalitate. Cei trei membri ai juriului se vor întâlni și vor nota imaginile în mod independent. Iar tu vei vedea de ce imaginea ta a câștigat.

Am zis ceva de vernisaj? De expoziție? Ar trebui să știi că imaginile din vârful ierarhiei vor fi expuse într-o galerie chic, cu un vernisaj de excepție. Șampanie, oameni de cultură, muzică fină. Intră și tu în competiție și poți primi trofeul shootLess și medalii. Pe merit.

Descoperă cine sunt speakerii, membrii juriului, care va fi programul shootLess și de ce merită să participi! Mai ales că e ieftin. Aproape gratuit.

Agendă, prețuri și alte detalii utile:

Cât costă + unde și când se întâmplă totul?

În 2018 shootLess are loc în Sibiu, în perioada 30 martie – 1 Aprilie, cu o săptămână înainte de Paștele Ortodox. Știm că ziua de 1 Aprilie este ziua de Paște pentru creștinii catolici, însă organizatorii și-au asumat acest lucru puțin forțați de disponibilitatea sălilor de întâlnire și pentru vernisaj.

Costul de participare la shootLess Sibiu este de 129 lei.
1 credit shootLess = 25 lei (3 imagini)
2 credite = 50 lei (10 imagini)
Fiecare workshop are prețul stabilit de speaker.
Prețurile nu includ cazare, transport sau masă. Pentru variante de cazare, vezi mai jos propunerea echipei de organizare.

AGENDA sau derularea întregului proiect shootLess:

  • 1 noiembrie 2017: start înscrieri shootLess
  • 1 martie 2018: stop înscrieri la competiție
  • 29 martie 2018: jurizarea imaginilor
  • 30 martie 2018: ziua I shootLess
  • 31 martie 2018: ziua II shootLess
  • 31 martie 2018: vernisaj expoziția shootLess
  • 1 aprilie 2018: ziua III shootLess – workshop-uri
  • 1 aprilie 2018: start promovarea fotografilor câștigători

Locația principală shootLess: Cercul Militar Sibiu.
Locația vernisajului shootLess: IBIS Sibiu.
Locația workshop-urilor shootLess: IBIS Sibiu.

Noutățile shootLess vor fi publicate pe pagina de facebook și pe evenimentul shootLess.

Cazare Hotel IBIS Sibiu

Hotelul IBIS e situat la mai puțin de 1 minut, mergâng pe jos, de sala shootLess și aveți pregătite tarife preferențiale. Astfel, o cameră single costă 37 EUR / cameră / noapte iar dubla 45 EUR. Tarifele includ micul dejun și TVA, nu includ taxa locală de 1%. Când faceți rezervarea, specificați shootLess pentru a primi tariful menționat. Faceți rezervare din timp, ca să stați cu toții împreună.

Speakeri și workshopuri

shootless

  • Adam Alex –  Vine pentru a treia oară în România și toate întâlnirile cu el au fost sold-out. La shootLess te va învăța ce să faci ca să primești telefon de la o viitoare mireasă din SUA. Cum să devii fotograf de nunți peste hotare. Practic. Cu subiect și predicat. 
  • Olga Vuscan – O specialistă în fotografierea celor mici, Olga știe să te învețe și pe tine cum poți face asta. Olga va vorbi despre cum să vii în întâmpinarea așteptărilor clienților. Ce le spui, unde le spui, cum le vorbești! Astfel încât să ai clienți fericiți! Olga îți va prezenta practic tot ce trebuie să faci, cu exemple concrete și idei astfel încât să îmbunătățești felul în care interacționezi cu actualii și viitorii clienți.
  • Ioan Bragheșiu + Liviu Popica –  Doi oameni inimoși, experți în editare foto, posing, fotografie de nuntă de calitate. Lor le aparține Laboratorul de Lightroom. Pe scena shootLess vor pune în operă o sesiune foto LIVE, cu lumină continuă, flash-uri, miri, recuzită. Vor edita imaginile la superlativ. LIVE. Pe un ecran de 8m. Ce poți să-ți dorești mai mult?
  • Doru Panaitescu –  Când vine vorba de marketing, toți ne pricepem. Cu toate astea, există unii care știu marketing cu adevărat. Și nu sunt mulți. Doru Panaitescu învață pe alții (vorbim despre firme de renume) cum să ajungă la clienți. L-am rugat pe Doru să se pună în pielea noastră și să ne explice ce ar face dacă ar fi fotograf de nuntă. Așa că Doru va urca pe scena shootLess pentru a te ajuta concret în găsirea de clienți. Ce, cum, când, unde! Întrebări la care cu toții avem nevoie de răspuns.
  • Ana + Daniel Dumbravă – Un cuplu. Și nu e singurul cuplu de fotografi care va urca pe scena shootLess. Avem chiar patru. Ana și Daniel se consideră binecuvântați să facă parte din povestea fiecărei nunți fotografiate. Îți vor explica felul în care își construiesc succesul și își depășesc mereu limitele. De la A la Z. Vor vorbi despre nebunie, perseverență, compromisuri. Despre cum să faci fotografie de nuntă cu toată familia implicată.
  • Ovidiu Leșan – Ovidiu îți propune socializare, fotografie, distracție, lumină, echipamente foto. Cum să devii mai bun și să poți trăi liniștit doar din fotografie de nuntă! Pe scenă, Ovidiu va vorbi cât se poate de pragmatic despre lumină și echipament. Ce îți trebuie și la ce îți trebuie! Cu tot cu exemple de succes.
  • Cristina + Petrică Tănase – FixFoto înseamnă Cristina și Petrică. Ne-au mărturisit că, în 9 ani de fotografie de nuntă, au învățat două lucruri cu adevărat importante. Primul este că nimic nu trebuie. Al doilea este puterea lui de ce! Te așteaptă amândoi la Sibiu ca să vorbiți despre de ce-uri fotografice. Concret! Fără filosofii.
  • Vio + Gerry Husti –  Vio, Gerry și Andrei Husti vin la shootLess ca să-ți vorbească deschis despre afacerea de familie. Cum reușesc ei să se organizeze, să trăiască și să lucreze toți în același business? Cum fac asta cu succes la 52 de ani, în condițiile în care mulți colegi de breaslă s-au retras de multă vreme?

Despre CONCURSUL shootLess

shootLess nu va fi un concurs de fotografie în care va câștiga spectaculosul. Nici un concurs de kitsch. În competiția shootLess vor învinge imaginile care pun preț pe amintire, pe moment, pe lumină utilă, pe compoziție. shootLess este despre sinceritate, trăiri și artă.

Intră în prima competiție menită să scoată la lumină fotograful din tine. Regulile de participare sunt stricte. Încălcarea regulilor care urmează va atrage depunctarea / descalificarea imaginilor înscrise de tine. Citește cu atenție paragrafele următoare, astfel încât să maximizezi șansa de a câștiga competiția.

Salonul International de Fotografie de Nuntă shootLess (prima ediție) va fi deschis tuturor fotografilor profesioniști și amatori, din toată lumea, fiind invitați să participe cu fotografie digitală sau digitalizată de nuntă, alb/negru sau color.

Tematica

Singura temă a salonului este fotografia de nuntă. Imaginile participante trebuie create pe parcursul unei nunți reale, înainte de nuntă (sesiune de logodnă) sau după nuntă (sesiune foto).

Premiile

Pentru întreaga competiție vor fi acordate:

  • Trofeul shootLess pentru cel mai bun autor
  • Medalii shootLess de aur, argint și bronz + 6 mențiuni shootLess
  • Medalii AAFR de aur, argint și bronz + 6 mențiuni AAFR

Salonul se desfășoară potrivit normelor FIAP și AAFR. Artistul fotograf care a obținut cel mai mare scor între toate imaginile din competiție este declarat “cel mai bun autor” și numele lui va fi menționat în catalogul Salonului. În eventualitatea când vor fi 2 sau mai mulți participanți cu același scor, juriul va lua o decizie irevocabilă.

Toți participanții shootLess sunt premianți. Pentru că au investit timp, energie și bani pentru a se dezvolta ca fotografi de nuntă, ca oameni. La shootLess nu există învingători și învinși. De aceea, aplauzele vor fi îndreptate către toate colțurile sălii și către toate imaginile înscrise în competiție.

Dar, ca să fie interesant și motivant, organizatorii au pregătit ‘bunătăți’ pentru toți participanții. Le găsiți în contul vostru shootLess, secțiunea ‘utile’. Lista lor este în continuă completare.

Primii trei medaliați shootLess vor fi răsplătiți și cu premii consistente, ca o recunoaștere a efortului, pentru o gâdilare firească a orgoliului. Detalii în scurt timp.

Cerințe

  • Imaginile, precum și informațiile de contact, pot fi completate doar online, la adresa contului tău shootLess. Nu vor fi acceptate participări pe CD/DVD.
  • Fiecare participant poate participa cu maxim 10 imagini.
  • Fiecare participant trebuie să fie autorul fotografiei în ansamblul ei și trebuie să dețină dreptul de proprietate asupra lucrării originale.
  • O fotografie poate fi respinsă atunci când juriul consideră că lucrarea respectivă nu îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentul Salonului.
  • Nicio informație cu privire la participanți nu va fi disponibilă membrilor juriului.
  • Prin participarea la Salon, fotografii își asumă în totalitate acordul cu cerințele stipulate în Regulament.

Înscrierea imaginilor

  • fără elemente de identificare
  • fără adaosuri în postproducție
  • fără expuneri multiple (în cameră sau calculator)
  • elemente minore pot fi scoase din imagine, suprafața maximă afectată nu trebuie să depășească 5%
  • trebuie să conțină elemente relevante fotografiei de nuntă (fotografii realizate ca fotograf principal, secundar sau asistent)
  • imaginile trebuie să fie realizate pe parcursul nunții, înainte de nuntă sau după nuntă
  • nu sunt acceptate imagini realizate la workshop-uri
  • fără nuditate / sexualitate explicite
  • nu sunt admise imagini ce prezintă droguri sau folosirea drogurilor
  • imaginile vor fi trimise doar în format JPG
  • latura mare cu dimensiunea obligatorie de 3000px
  • mărimea maximă a fișierului de 3MB
  • sunt admise următoarele raporte dintre laturile imaginii: 1/1, 2/3, 4/3, 16/9

Denumirea înscrierilor

Imaginile vor fi redenumite automat în urma upload-ului, fiind stocate cu un nume format din momentul (timestamp) upload-ului și o secvență aleatorie de numere și litere, fiind imposibil pentru oricine să facă legătura dintre denumirea imaginii și participanți. Exemplu de denumire: shootless-1508494197940-020c972d5c1f.jpg.

Imaginile pot fi adăugate în competiția shootLess folosind secțiunea aferentă contului tău shootLess.

Rezultatele competiției vor fi publicate pe www.shootless.com și în social media.

Jurizarea

Jurații sunt aleși de către shootLess pentru a formula o opinie diversă cu privire la calitatea actului fotografic. Juriul cuprinde 3 persoane, conform normelor FIAP și AAFRO, 2 fotografi de nuntă (Adam Alex și Marius Bărbulescu) și Louis Guermond (pseudonim Ellge, jurat de mulți ani în competițiile sub patronaj AAFRO și FIAP), plus un jurat de backup. Procesul de jurizare reprezintă notarea tuturor imaginilor înscrise în competiție cu note de la 1 la 10 pe următoarele caracteristici:

  • Calitatea de amintire / moment / trăiri
  • Lumina: utilizarea ei corectă, creativă și coerentă pentru a spune o poveste, pentru a reliefa un subiect
  • Compoziția: design-ul imaginii, modul în care elementele prezente în cadru lucrează împreună pentru a exprima stări, pentru a scoate în evidență subiectul (poveste, om, trăiri)
  • Originalitatea: percepția legată de ineditul imaginii și caracterul de noutate al acesteia.

Fotografia de nuntă este subiectivă. Fiecare fotograf are dreptul de a se exprima în imagini așa cum simte și crede potrivit. Dar trebuie să te anunțăm că și juriul va fi subiectiv. Competiția shootLess va „favorizeaza” imaginile ‘reale’, netrucate, care înfățișează oameni, locuri, momente. Fiindcă și membri juriului sunt fotografi și așa simt ei că e bine.

Iată modul de calcul a scorului final: Nota de la caracteristica 1 (amintire) este înmulțită cu 1.2. Notele 2 (lumină) și 3 (compoziție) sunt înmulțite cu 1 iar nota a 4-a (noutate) este înmulțită cu 0.8. Scorurile rezultate sunt adunate și reprezintă scorul dat de un jurat. Notele tuturor juraților sunt apoi adunate pentru fiecare imagine și reprezintă scorul final al imaginii.

(amintire * 1.2 + lumină * 1 + compoziție * 1 + originalitate * 0.8) = scorul oferit de un jurat
| scor jurat 1 + scor jurat 2 + scor jurat 3 = scorul final al imaginii

Expoziție și vernisaj

Expoziția celor mai bune 25 de fotografii prezentate la shootLess va avea loc în perioada 1-15 Aprilie. Vernisajul expoziției va aduce alături juriul shootLess, fotografii participanți, oameni de cultură, presa și, sperăm noi, mulți prieteni. Vrem să câștigi competiția, dar vrem mai mult să fii acolo și să înveți de la toți ceilalți. Fiecare poate deveni o voce importantă în fotografia de nuntă.

Expoziția va fi într-un cadru elegant din centrul Sibiu, în sala de conferințe IBIS, cu o modalitate de prezentare unicat, astfel încât imaginile să fie puse în valoare.

P.S. Organizatorii au pregătit și trei tombole, poate participi gratuit la shootLess și la unul din workshop-urile minunate de pe 1 Aprilie, dacă ai noroc. Mai multe detalii pe pagina de facebook a evenimentului.