Despre GoPro și camerele de acțiune, cu Adrian Olteanu
GoPro nu a creat doar o cameră video. Nu a căutat o oportunitate într-o piață deja existentă. Nu și-a dorit să ofere clienților o cameră un pic mai bună decât cea pe care o aveau deja. Și-a dorit să vândă un nou tip de cameră unei audiențe cu totul noi. A creat o categorie complet nouă, a promovat minusculele camere HD entuziaștilor de sporturi extreme și a construit astfel o afacere uimitoare. Ulterior, bineînțeles și ceilalți producători de echipamente video și-au dat seama de potențialul acestei noi categorii și au început și ei să producă echipament de genul acesta. Nu putem să spunem totuși că cei de la GoPro sunt inventatorii camerelor de acțiune, dar au fost primii care au reușit să se impună din punct de vedere comercial pe piață câștigând nișa. Prima cameră a fost prezentată în 2005 de Woodman, fondatorul GoPro și costa 20 de dolari, era pe film și putea face 24 de cadre. Rezista sub apă până la 5m și cântărea aproximativ 200 de grame.
În momentul de față sunt foarte multe camere de acțiune care concurează pe piață așa că le vom trece în revistă pe cele mai importante dintre ele și vom începe bineînteles cu GoPro.
Recent lansat, GoPro Hero 6 este practic un upgrade al modelului precedent, aspectul fiind fix același și potrivindu-se astfel cu toate accesoriile lui cum ar fi GoPro Karma și cu drona, bineînțeles. Primul upgrade care trebuie menționat este procesorul propriu, GP1. Acesta ne deschide calea către un frame rate mai mare la rezoluții ridicate. Drept urmare putem filma 4k cu 60 fps având o imagine mai fluidă, iar dacă dorim să folosim 240 de fps, acum o putem face la 1080 p în comparație cu 720p cum era la modelul precedent sau chiar 120 fps la 2k. Procesorul GP1 face camera să dețină o calitate mai bună în condiții de iluminare slabă și totodataă să aibă un dynamic range mai bun.
GoPro 5 avea stabilizare electronică, dar aceasta nu funcționa la rezoluții 4K/30 și 1080p/120 lucru care a fost remediat la versiunea 6. Tot cu ajutorul acelui procesor avem posibilitatea nu numai de a alege FOV-ul ci putem să facem și zoom. Dezavantajul este că acesta este digital și se soldează cu pierderea calității, dar oferă flexibilitate.
Un alt plus privind utilizarea se referă la comenzile vocale. O funcție foarte utilă este aceea că acum putem porni camera prin ai spune: “GoPro turn on” sau “GoPro start recording”.
O cameră excelentă fără dubii, dar care a început să fie atacată puternic de producătorii chinezi. Aceștia au reușit să copieze foarte bine proprietățile GoPro, dar și aspectul acesteia și sistemele de prindere. Unul dintre acești producatori este SJCAM. Ei vin cu modele performante, prețuri reduse și oferă din start foarte multe accesorii de prindere. De exemplu, un model competitiv este SJCAM SJ7 Star care este la mai puțin de jumătate de preț si vine cu un set impresionant de accesorii printre care carcasa subacvatică rezistentă până la 30m și mai multe sisteme de prindere.
Un alt producator competitiv este Xiaomi cu noul model XIAOMI YI 2 Action 4K care este construit din cele mai bune componente, pornind de la ecranul retina și culminând cu obiectivul cu o diafragmă de 2.8. Din păcate aceștia nu au și o carcasă subacvatică, camera nu este construită direct waterproof, fapt care este puțin ciudat pentru o cameră de acțiune.
Într-un final, decizia nu mai este așa simplă atunci când dorim să alegem între un GoPro și cei mai apropiați competitori ce vin de la firmele din China. GoPro reușeste să își țină clienții aproape printr-un excelent serviciu de after-selling. Pe lângă aplicația wifi, pun la dispoziție GoPro Studio, posibilitatea de procesare la un nivel înalt cu ajutorul formatului protune și acum, mai nou, aplicația QuickStories care ne ajută să creăm și să împărtășim povestea noastră rapid și fără prea mult efort. Competitorii vin în schimb cu un preț mai bun pentru cameră și accesorii.
Aceste argumente sunt menite să ghideze pentru ca tu să-ți poți alege produsul potrivit nevoilor, să iei parte la acțiune și să ne arăți și nouă!
Tu ce cameră de acțiune preferi? Lasă-ne un comentariu!
Un articol de Adrian Olteanu.
[products ids=125030208,125030206,125036664,125033922]