Canon Selphy CP1300 – impresiile unui utilizator

Prin intermediul F64, am avut două zile la dispoziție pentru a testa noua imprimantă Canon Selphy CP1300.  Zis și făcut!

Canon Selphy CP1300 a înlocuit modelul anterior de la Canon, CP1200. Bun, un nou model și, bineînțeles, întrebarea: merită față de predecesoarea ei? Care sunt diferențele? Ce aduce nou?

Construcție, interfață și usability

Din punctul de vedere al construcției cele două imprimante sunt aproape similare, exceptând display-ul puțin mai mare al lui CP 1300 și faptul că aceasta are un sigur port USB, în loc de două.

Pe de altă parte, s-a păstrat slotul pentru card SD/SDHC/SDXC și, spre deosebire de modelele anterioare, odată cu Selphy CP 1300 ai posibilitatea de a conecta simultan la micuța imprimantă până la 8 device-uri diferite.
Sună bine dacă vrei să printezi fotografiile în toiul unei nunți sau al unei petreceri, nu? (modul Wi-Fi Shuffle/Party Shuffle)

De asemenea, în acest mod fotografiile tuturor pot fi combinate într-un singur colaj, astfel că fiecare va avea parte de toate momentele frumoase pentru a le lua acasă într-o fotografie.

Interfața este și ea diferită, mai prietenoasă, fiind mult mai ușor acum să navighezi prin diferitele setări și funcții disponibile.
Acum poți căuta fotografiile și după dată, dacă să zicem, le-ai adus pe un stick sau le ai direct pe cardul SD, SDHC, SDXC , în timp ce cu ajutorul funcției Multi-playback e mult mai ușor să treci prin toate imaginile din imprimantă, economisind timpul alocat căutării acestora și bucurându-te mai mult de procesul de imprimare în sine.

Canon Selphy CP1300

Este extrem de simplu să îți conectezi telefonul sau tableta la această imprimantă, astfel că vei printa instant orice imagini, fie ele și din Facebook sau Instagram. Pentru asta va trebui să instalezi o aplicație anume, respectiv Canon PRINT/Inkjet SELPHY pentru Android, și AirPrint pentru iOS.

Imprimarea se face foarte rapid și, dincolo de fotografiile de tip 10×15, probabil cele mai populare, poți printa și fotografii de tipul celor din cabinele foto (tip buletin/pasaport etc.), poți adauga margini imaginilor, le poți face crop direct din imprimantă dacă este cazul și lista de beneficii poate continua. Fotografiile printate vor fi uscate instant, vor rezista până la 100 de ani și sunt rezistente la umezeală. Ce ți-ai putea dori mai mult?

Iar dacă te afli într-o zonă unde nu ai la dispoziție energie electrică, să zicem în vârf de deal, și vrei să îi faci cuiva o bucurie, să zicem unui copil care trăiește acolo, într-un sat aproape uitat de lume, îi poți printa o fotografie dacă folosești imprimanta cu ajutorul bateriei NB-CP2LH (aceasta îți permite să printezi aproximativ 54 de fotografii în format carte poştală 10×15, cu condiția să fie încărcată la capacitate 100%).

Kitul de hârtie plus ribbon Canon KP-108IN contine 3 pachete de hârtie foto KP-36IN a câte 36 de bucăți la dimensiunea 10×15 cm, deci în total 108 coli pentru imprimat. La acestea se adaugă 3 cartușe de tip ribbon color pentru printat (calculat pentru a printa cele 108 hârtii foto).

Dar haide să vedem și o parte dintre specificații în detaliu:

Specificații:

Canon CP1300

Sistemul de listare

  • Metodă – Sistem de imprimare prin transfer termic cu sublimarea cernelii
  • Rezoluţie maximă – 300×300 dpi
  • Culori – Cerneluri în 3 culori (galben, cian, magenta) cu strat protector /256 de niveluri pe culoare (profunzime de culoare de 24 de biţi)

Hârtie și cartușe

  • dimensiunea carte poștală – 148x100mm
  • format card de credit – 86x54mm
  • autocolante format card de credit – 86x54mm
  • autocolante pătrate – 50x50mm
  • mini autocolante – 22 x 17,3 mm
  • cartuș de cerneală – inclus cu hârtia
  • longevitate imagini – o durată de viață de 100 de ani
  • alimentator de hârtie – alimentare automată din caseta de hârtie

Vitezele de listare

  • dimensiune – carte poștală – aprox. 47 secunde
  • format carte de credit – aprox. 27 secunde
  • autocolante – apox. 27 secunde

Moduri de imprimare

  • Selectare şi imprimare (Selectarea imaginilor individuale şi a numărului de copii pentru imprimarea în loturi)
  • Imprimarea tuturor imaginilor (Selectarea tuturor imaginilor şi a numărului de copii pentru imprimarea în loturi)
  • Imprimarea imaginilor DPOF
  • Reimprimare
  • Imprimarea fotografiilor pentru acte de identitate (standard/dimensiune personalizată/format dual)

Concluzii

Concluzia generală este una pro față de această imprimantă. Dacă ai nevoie să oferi printuri la fața locului, la o petrecere sau de ce nu, la un eveniment de tip nuntă sau botez, acest gadget se va dovedi extrem de util, nu doar prin portabilitatea de care dă dovadă, ci și prin calitatea imprimării. În plus, nu uita că poți realiza colaje sau conecta mai multe dispozitive simultan, fie că vorbim de o cameră foto cu wi-fi integrat, telefon, tabletă sau laptop. De asemenea, imprimanta poate fi utilă și în proiectele de lungă durată, care necesită deplasare sau atunci când vrei să le oferi instant celor fotografiați o surpriză. Oricum ar fi, vei putea conta pe Canon Selphy CP1300.

Puncte forte

  • extrem de portabilă
  • ușor de utilizat
  • culori plăcute și fidele, printuri rezistente
  • imprimarea wi-fi
  • acum poți printa de pe 8 dispozitive simultan

Puncte slabe

  • un singur slot USB, in loc de două (pe de altă parte poți printa wireless de pe mai multe dispozitive, așa că se compensează)
  • kitul de hârtie+ribbon nu este chiar ieftin, dar conține totuși 108 coli și cerneală pentru acestea, astfel că la final, dacă tragi linie, raportul calitate-preț este destul de ok

Un articol de Iulian Niță.

Save

Save

Alți fotografi au mai citit și:

5 Comments

  • Dupa primele 10 poze iesite foarte bine restul au iesit cu o dunga subtire alba pe lungime, am schimbat hartia si cartusul (Originale Canon)si am verificat cu lupa interiorul dupa impuritati dar arata perfect. Pozele au iesit tot cu defect si cauza ar putea fi din soft (Pacat ca in meniu nu are si comanda restart) . Acum am fost la Altex si am schimbat-o si sper sa nu am iar defecte(Doamne Ajuta) pentru ca imprimanta ESTE EXCELENTA si sunt multumit de ea. Am impartasit experienta cu voi ca poate a mai patit-o cineva . Va salut pe toti .

  • Buna. Cum pot conecta direct Nikon Z7 (camera foto wi-fi integrat) la Canon Selphy CP1300, prin wireless ? Multumesc mult

  • Buna seara, tot caut ceva informatii si lamuriri concrete despre printarea pe aceasta jucarie, am achizitionat acest model, foarte multumit, doar ca nu inteleg un lucru, cand dau printare din telefon, imi taie din poza, atat la marginile perforate cat si in partea de sus. la ce dimensiune trebuie sa am poza sa o pot printa bordrless fara sa imi cropeze automat? sau ce trebuie facut? Multumesc!

  • Bună ziua, am utilizat cu mare plăcere CP 810, calitate foarte buna, pozele de mai mult de 4 ani sunt că în prima zi
    … Are și această versiune aceeași problema stupida cu rotita de plastic care se dezlipește? Eu am printat undeva la 4 kituri și acum stă din cauza defecțiunii sistemului de angrenaj al colilor (hârtiei și ribbonului)….

  • Va rog sa-mi spuneti care este diferenta la hartia foto canon kp 108in si rp 108.Multumesc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.