Vernisaj "Culorile Sulinei" la F64

Vineri, 20 octombrie 2017, te așteptăm de la ora 19:00, în sala expozițională a magazinului F64 (Bv. Unirii 45) la vernisajul expoziției “Culorile Sulinei”.

În perioada 24-29 august 2017, Asociația Montage a organizat pentru copiii din Sulina un curs de introducere în artă. Acest curs a fost predat de profesorii de arte și artiști din București. De asemenea, asociația a acordat acestor copii câte un set cuprinzător de materiale de pictură. Evenimentul este la a doua ediție și la fel ca data trecută, copiii vor expune lucrările proprii la București. Acum avem o mulțime de lucrări minunate care abia așteaptă privitori și 39 de tineri pictori care pentru prima dată se vor bucura de experiența unei expoziții de amploare.

vernisaj

Născuţi în oraşul dintre ape, aceşti copii au un contact foarte slab cu restul ţării, nu au acces uzual la rechizite, au modalităţi limitate de petrecere a timpului liber şi multe, foarte multe dorinţe neîmplinite.

Este important pentru copii să își dezvolte gustul artistic și să participe la cât mai multe activități creative. Pentru copiii din zonele mai izolate geografic este dificil accesul la evenimente culturale și la instituțiile de acest tip. În Sulina nu există magazine dedicate articolelor de artă și nici expoziții de artă frecvente.

Oraşul Sulina îşi are copiii lui, copii care de multe ori nu îşi pot permite o vacanţă.

Asociația Montage a fost inființată în anul 2015 cu scopul de a contribui la devoltarea societății prin intermediul acțiunilor culturale și prin educație. Viziunea Montage este să aducă un aport cultural societății, să ajute la educarea ei și la dezvoltarea gustului artistic și a nevoii de frumos. O atenție sporită este acordată organizarii de evenimente culturale și a susținerii tinerilor artiști.

Principiile pe care se bazează Asociatia Montage sunt: transparență, participare, profesionalism, coerență, durabilitate și exprimare creativă.

Prin programele pe care le-a implementat asociația, am descoperit o serie de tineri artiști pe care încercăm să îi susținem și să îi implicăm în diverse activități. Totodată ne dorim să acordăm și altor copii șansa de a face activități artistice de calitate, de a participa la expoziții, de a-și dezvolta simțul estetic.

F64 este de mai bine de 10 ani dedicat pasiunii tale și cu atât mai mult susține tinerele talente, prin evenimente, echipament de excepție și cursuri acreditate de fotografie printre multe altele!

Ne vedem vineri la ora 19:00, în sala expozițională!

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Va asteptam cu peste 40 de lucrari super-colorate!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.