Entuziastă a adrenalinei și căutătoare de experiențe noi, am pornit la finele lunii septembrie, într-o nouă aventură, o tabără de surf organizată de SupAcademy România, de această dată pe coasta de vest a Europei, mai precis în regiunea Aljezur, Portugalia. Mi-am împachetat neoprenul, șlapii, câteva haine, aparatul foto (un Sony a6000) și trepiedul video, iar înainte de aeroport, am făcut un popas la F64 pentru a-mi ridica Sony-ul 70-200 mm f4 OSS (Sony FE).

Sinceră să fiu, nu am fost hotărâtă să fac prea multe poze în acest trip, direcția mea profesională fiind aceea de videograf. Însă chiar din prima zi, acest teleobiectiv m-a surprins plăcut și mi-a dat peste cap planurile făcute acasă, acelea de a-mi umple cardurile cu material video și mai puțin cu fotografii. Intenționam să filmez cât se poate de mult cadre atât wide (am avut cu mine și un Sony 18-105mm f4), cât și close-ups, pentru a reuși să surprind cu adevărat energia și atmosfera unică de pe plajele portugheze dedicate surfului. Cu ajutorul acestor două obiective Sony, eu zic că am împăcat și capra și varza și iată ce a ieșit:

Obiectivul și-a îndeplinit misiunea și a trecut testul personal cu brio. Are un contrast bun și culori plăcute, însă eu l-am folosit mai tot timpul împreună cu un filtru de polarizare circulară care mi-a mai saturat culorile și a îmbunătățit contrastul. Ergonomic vorbind, are o construcție bună, inele de focus și zoom perfect echilibrate în ceea ce privește sensibilitatea, plus un bokeh excelent. S-a comportat de minune în condițiile meteo date, fiind rezistent la praf și umezeală, iar vopseaua albă l-a protejat de razele soarelui la care a fost expus zilnic. Este suficient de sharp pentru diafragma f4, pe care de altfel am folosit-o în cea mai mare parte din timp și îndeajuns de luminos pentru cadre de exterior, chiar și în condiții de iluminare scăzută. Vorbind tot despre diafragmă, am fost nevoită să nu urc mai mult de 6.3 atunci când am filmat, deorece am avut un fir de praf pe sensor care mi-a afectat majoritatea cadrelor (se poate vedea asta în video-ul atașat mai sus).

Obiectivul este prevăzut cu sistem de stabilizare a imaginii Optical SteadyShot și îți permite să faci din mână fotografii de calitate chiar și cu un timp de expunere mai lung. Într-adevăr, când vine vorba de video, fără un trepied, obiectivul nu se mai descurcă la fel de bine. Imaginea este destul de tremurată, iar dacă ai de gând să faci panninguri lungi, poți să îți iei adio de la idee. Are o greutate destul de mică pentru un tele, însă pentru o fată, chiar și atașat unui mirrorless micuț, după 2 ore de ținut în mână, vânând surferi pe ocean, ajunge să devină ușor obositor.

Un alt plus al acestui obiectiv este focalizarea automată destul de rapidă, însă nu și în cazul în care vrei să tragi cadre pe continuous shooting mode, cum mi-am dorit eu să surprind surferii în acțiune. Dacă stau să fac o analiză, aș zice că ratează în 25-30% din cazuri. Însă asta nu ține numai de obiectiv, ci și de aparat și bineînțeles, de priceperea fiecăruia.

Pe scurt, ce mi-a plăcut:

  • Rezistent la praf și umezeală
  • Sharpness excelent, deși nu prea l-am testat la portrete
  • Inelul pentru trepied se poate demonta
  • Autofocus rapid și silențios
  • Ergonomic
  • Stabilizare bună pentru foto
  • Distanță focală reală atașată unui mirrorless crop: 105-300 mm
  • Greutate mică (840g) în comparație cu alte obiective cu aceeași distanță focală

Ce nu mi-a plăcut:

  • Focalizare rapidă, dar nu întotdeauna precisă pe continuous shooting mode
  • Prețul ușor usturător

Specificații:

  • Montură: Sony E
  • Plajă diafragme: f/4-f/22
  • Nr lamele diafragmă: 9
  • Diametru filtru: 72 mm
  • Distanță minimă de focus: 100 cm
  • Stabilizare de imagine: da
  • Compatibil Full Frame: da
  • Parasolar inclus: da
  • Lungime: 175 mm
  • Diametru maxim: 80 mm
  • Greutate: 840 g

Toate fotografiile au fost realizate cu Sony a6000 și Sony 70-200 mm f/4.0 G OSS și au avut o ușoară post-procesare în Lightroom (expunere, contrast, umbre, saturație etc).

Articol, fotografii și video de Iulia Constantin.

 


Produse

Sony FE 70-200mm f/4.0 G OSS SEL70200G.AE

Sony FE 70-200mm f/4.0 G OSS SEL70200G.AE

in stoc
70000lei

Sony FE 70-200mm f/4.0 G OSS SEL este un teleobiectiv cu diafragma maxima constanta f/4, cu o optica de exceptie ce furnizeaza imagini de calitate, cu o rezolutie extraordinara. Este un obiectiv ideal....

Vezi detalii