Cromatica în fotografie toamna

A venit toamna! Pentru unii înseamnă doar noroi, frig, ploaie și trafic, în timp ce pentru alții înseamnă culori, plimbări, haine pufoase și vin fiert! Am ales să profităm de această perioadă pentru a discuta puțin despre cromatică. Și ce prilej mai bun de a exemplifica cromatica, dacă nu în anotimpul cel mai contrastant și colorat?

Dacă nu ești un iubitor al toamnei, poate că acest articol nu te va face să o îndrăgești mai mult, dar cu siguranță vei afla cum fotografiile tale pot să spună o poveste mai bine cu ajutorul culorilor, nu doar a tehnicii și compoziției.

Culorile au diverse semnificații și pot trezi diverse reacții, stări, emoții (unele chiar sinestezice – aud culori, văd mirosuri sau în cazul nostru ne fac să atribuim unele amintiri anumitor nuanțe în diverse contexte).

Precum o melodie culorile pot trezi diverse amintiri în noi, pentru că au puterea de a reda o atmosferă sau mai multe, iar când subiectivitatea privitorului intervine, în cazul unei fotografii bune, nu ai cum să nu resimți sau să simți ceva datorită unei/unor culori bine alese.

Acestea fiind spuse, să vorbim despre cromatică în fotografie, cu aplicabilitate sporită toamna.

#1 Complementare

E simplu. Complementarele sunt roșu-verde, albastru-orange și galben-violet. Dacă nu prea știi cum să alegi culorile, cum să le potrivești mergi pe complementare.

Ai un cadru preponderent portocaliu? Vezi cum strecori puțin albastru. La fel și pentru restul. Gândește-te la echilibru, unde există o culoare trebuie să se afle și alta care să o susțină, iar asta nu ține neapărat de cantitate. Adică, uneori poate fi suficient ca un punct rosu, într-o fotografie preponderent verde să susțină. Aici depinde de context, de mesaj, punct de stație, împrejurări etc.

Însă dacă nu ai găsit o pereche de complementare atunci când ai declanșat, poți căuta mai departe sau schimba asta din procesare. Alegerea este în totalitate a ta!

#2 Nu folosi culori din tub!

Este poate, una dintre regulile pe care le-am auzit cel mai des în liceul de arte. Ce înseamnă să folosești culori din tub? Adică culori nealterate sau doar culorile primare. Dacă în artele plastice este mai ușor fiindcă presupune doar să amesteci culoare din tubul 1 cu culoarea din tubul 2 (și 3,4,5 după preferințe), în fotografie este mai greu.

Totuși, nu este atât de complicat pe cât pare.

În cazul fotografiei, să nu folosești culori din tub înseamnă să te preocupe diversitatea nuanțelor. Dacă fotografiezi un copac plin de frunze galbene toamna, vei vedea ca nicio frunză nu-i la fel ca alta, iar asta și din punctul de vedere al nuanței de galben.

Cu siguranță în fotografia originală multe dintre nuanțele subtile se vor pierde. Nu le lăsa pierdute! Ochiul nostru percepe mult mai multe culori și cu cât fotografiile tale vor fi mai apropiate de ochiul uman din acest punct de vedere, cu atât mai mult vei reuși să redai o atmosferă, să transpui privitorul în imagine. Sigur, asta te va forța de multe ori să le procesezi, dar nici asta nu-i un lucru rău căci mereu avem de învățat.

Dacă nu ești adeptul procesării în general, ia în considerare doar procesarea care să ducă fotografia mai aproape de realitate. Poate vei fi surprins să afli că exact acest aspect, tocmai pentru că este atât de simplu, devine foarte greu.

Este mult mai ușor să distragi și să schimbi drastic și extrem de complicat să obții un cadru exact așa cum a fost perceput de tine, înainte să duci apartul la ochi și să apeși pe buton.

#3 Rece-cald

Este o regulă de bază pe care te invit să o încalci, măcar pentru propria distracție.

De obicei, în umbră și întuneric culorile care sunt folosite sunt reci, adică: verde, turcuaz, albastru, indigo, violet, rosu violet.

Iar în lumină culori calde: galben citron, galben, galben-portocaliu, portocaliu, portocaliu-roșu și roșu.

Și aici pentru o mai bună stăpânire a cromaticii recomand complementare.

La roșu-verde, în umbră ar veni verde, în lumină roșu ș.a.m.d.

Ceea ce vreau să te invit să faci este să inversezi balanța. Încearcă și culori reci în lumină și culori calde în întuneric. Nu pentru că este corect, ci pentru a înțelege mai bine relația dintre culori, nuanțe, îmbinarea lor etc.

În afară de asta, pe măsură ce avansăm în iarnă, lumina de afară devine semnificativ mai rece față de lumina de vară de exemplu și dacă vrei să scoți în evidență mai bine culorile vii, înfocate ale toamnei, o lumină rece le va spori intensitatea și va ajuta la diferențierea nuanțelor subtile.

Atenție! Cu siguranță vor fi situații unde această metodă nu se potrivește. Ține minte că noi nu oferim rețete, ci doar variante, idei, lucruri care merită încercate.

#4 Ia o pauză de la fotografiat

Vrei la modul serios să ai o cromatică de excepție în fotografii? Atunci lasă aparatul acasă, mergi la magazinele de specialitate și cumpără-ți culori, pensule și un caiet de schițe (cu foi groase și poroase ca să absoarbă bine culoarea).

Ce-i de făcut? E simplu. Te duci acasă, te faci comod și apoi doar îmbini diverse culori și le arunci pe foaie. Nu trebuie să ai un subiect, un obiect. Nu ai nevoie de compoziție, de reguli. Ești doar un copil care vrea să vadă ce face orice culoare în relație cu celelalte și le încearcă.

PS: Niciodată nu-ți uita pensulele în pahar și nu uita să schimbi apa des!

#5 Monocromiile și culorile care nu sunt complementare

Culorile nu funcționează doar în relație complementară. Mai sunt multe excepții care merg împreună, precum: roșu-abastru, verde-violet, portocaliu-turcuaz, galben-roșu-portocaliu, verde-turcuaz-albastru (trecem în monocromii) etc.

Aici lucrurile se împart în 2 categorii fie combinațiile necomplementare fie monocromiile.

Monocromiile sunt imaginile compuse dintr-o singură culoare în multe, multe nuanțe. Aici e simplu, nu avem foarte multe de discutat, iar toamna cu siguranță găsești destule monocromii de surprins sau creat.

Lucrurile se complică puțin când vorbim de combinațiile necomplementare. Cum îți dai seama dacă două culori se potrivesc în acest caz? Ei bine, este vorba despre nuanțe. Spre exemplu, nu orice nuanță de albastru merge cu roșu sau invers.

Atunci întrebarea trebuie reformulată în. Cum îmi dau seama care nuanțe ale culorilor x și y se potrivesc dacă sunt necomplementare? Simplu. Gândește-te la cea mai apropiată complementară. Ce? Hai că-ți explic aici, mai jos.

Roșu-albastru = dacă vorbim despre culoarea primară ca nuanță, aceasta merge cu un albastru care bate mai mult spre verde/turcuaz. De ce? Pentru ca verdele este cea mai apopiată complementară de roșu. Dacă vorbim despre un albastru pal, deschis o nuanță de piersică ar merge bine, fiindcă cea mai apropiată complementară este portocaliu.

Verde-violet = un violet care bate mai mult spre roșu se combină foarte bine cu un verde puternic care bate spre galben (așa ajungem să avem ceva apropiat de complementara roșu-verde). Dacă însă violetul bate spre indigo, un roșu spre portocaliu merge mai bine (albastru-orange), ș.a.m.d.

Așadar, când ai impresia că ceva în fotografie nu se leagă cromatic, fă niște asocieri, de genul acesta și îți vei da seama unde este problema.

#6 Ce fotografiem?

Avem posibilități multiple de a fotografia, mai ales dacă nu ne sperie ploile specifice. Putem apela la clasica fotografie de peisaj, la fotografia de stradă, fotografia alb-negru în zilele înnorate pentru o notă de dramatism sau să căutăm reflexii interesante în bălțile din oraș.

Citește și: Fotografia de toamnă: 6 sfaturi utile

Tu ce preferi să fotografiezi toamna? Lasă-ne un comentariu!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.