Conferința F64 PHOTO STORY – au mai rămas câteva zile

Prin artă, oamenii comunică între ei transmițându-și dincolo de informațiile de tip știre și ceea ce simt sau gândesc. Cum zicea Adina Nanu, arta e un fel de a trăi, mai intens, mai deplin, mai frumos… Iar fotografia nu face nici ea excepție.

Dacă ești pasionat de arte vizuale, pe 5 octombrie locul tău e alături de noi, în cadrul conferinței Photo Story.Begin your journey!

Evenimentul este dedicat pasionaților de exprimarea vizuală care sunt în permanență dornici de a-și îmbunătății cunoștințele și de a întâlni oameni din domeniu, cu care să-și împartă din viziunile și conceptele fotografice, artistice, vizuale. Iar acum toate acestea sunt doar la câteva zile distanță… Joi, pe 5 octombrie 2017, ești binevenit alături de noi!

PHOTO STORY, este un concept complex, în care am îmbinat informația cu practica, noutățile cu expriența, dorința de inedit cu tehnicile clasice. Conferința se adresează iubitorilor de imagine și aduce în prim-plan o serie de subiecte actuale, dezbătute de unii dintre cei mai apreciați specialiști din domeniu. Ne vom întreba de ce iubim fotografia, vom afla de ce e importantă educația vizuală indiferent de genurile fotografice pe care le abordăm, vom povesti despre metaforă și storytelling în imagini, nelăsând la o parte nici lumea magică a imaginilor în mișcare, videografia sau partea de vlogging.

Evenimentul este susținut de Panasonic, Sony , Canon și Olympus.

Poți cumpăra bilet aici!

În plus, ți-am pregătit și alte surprize, nu doar prezentări despre fotografie. La PHOTO STORY,  chiar în cadrul evenimentului, vei avea parte și de multe alte activități legate de fotografie: printare de fotografii, distracție cu prietenii alături de Cheer up(primul photo booth interactiv din România) sau tombola TUI TRAVEL!

photo story

Participând la conferința „F64 Photo Story. Begin your journey” ai șansa să câștigi o excursie în Delta Dunării, la Green Village Resort 4* (excursie pentru 2 persoane, 3 nopți de cazare în cameră dublă, mic dejun și transfer cu barca Murighiol – Sfântu Gheorghe – Murighiol incluse, în perioada 23 – 26 octombrie 2017), oferită de TUI TravelCenter!

 Găsești regulamentul și toate detaliile de care ai nevoie, AICI.

Află mai multe și despre ceilalți parteneri PHOTO STORY:

photo story

  • AZERO – Este partenerul F64 în materie de printing de ani buni! Ne ajută cu toate printurile mari și mereu le livrează la o calitate impecabilă. AZERO este, pe scurt Ciprian Furtună care de peste 10 ani este alegerea multor firme și persoane fizice în materie de printing.
  • Coca-Cola Zero Zahăr – care este brandul #1 Cola fără zahăr* din România. Băutura reprezintă varianta ideală pentru consumatorii care vor să reducă aportul de zahăr, alegând ceea ce potrivește cel mai bine gustului și stilului lor de viață. Aceeași senzație inconfundabilă Coca-Cola, acum cu zero zahăr, zero calorii. Taste the feeling of being #1!

*în România conform cotelor de piață în volum, din perioada ianuarie 2013 – iulie 2017 în segmental Cola diet, conform datelor Nielsen Retail Audit.

  • CheerUp ne vor întâmpina cu colțul foto, cu printuri nelimitate și cu primul Photobooth interactiv din România. Știi momentele acelea moarte, în care totul pare incremenit în timp și cu toții așteaptă să se întâmple ceva? Cei de la CheerUp sunt cei care te ajută să le eviți! Îți photobooth-ul, personalizat cum vrei tu, îl pun în mijlocul invitaților și … voilà … momentele goale devin pline. Pline de zâmbete, râsete și multă voie-bună. Indiferent de ce tip de eveniment organizezi, CheerUp se asigură că invitații tăi vor pleca acasă fericiți, cu o amintire pe care o vor păstra cu drag în suflet (și pe frigidere).
  • Salatele Eiseberg – Eisberg este numele conspirativ al clubului cunoscut sub numele „Iubesc salatele”, pe cât de select pe atât de crocant, fondat de contesa Von Eisberg alături de celebrele Dona Radicchio, Sfeclitta, Rucoletta, Signora Valeriana și condus de faimoasa Madame de Frisée. Membrele clubului se întîlnesc des în tot felul de combinații, care mai de care mai inedite și picante și-și povestesc aventurile care sfârșesc, mai întotdeauna, la bolul gol. Recomandarea noastră e să urmăriți iubescsalatele.ro și paginile de Facebook și Instagram ale acestei găști scandalos de proaspete și vorbărețe!
  • Answear este cel mai fashionable magazin online unde gasesti mii de produse fotogenice de la peste 300 branduri de top precum: Tommy Hilfiger, New Balance, Nike, adidas Originals, Love Moschino.

photo story

  • CalifNoul restaurant Condimental de Calif este o completare a eforturilor noastre de până acum, un restaurant de referință în centrul capitalei. Dacă v-am obișnuit cu inovația încă de la deschiderea primului restaurant Calif, faptul că dorim să devenim mai buni nu poate să surprindă. Condimental nu este doar un nume, este o afirmare puternică a poziției Calif în industria restaurantelor cu servire rapidă. Este ținta către care tindem și mâncarea de calitate cu care dorim să-i obișnuim pe fanii Calif. Noi credem că întotdeauna e loc de mai bine, indiferent dacă vorbim de metode de preparare, ambianță sau servire. Condimental vine să consolideze valorile Calif: inovație, prospețime, servire rapidă. Vedeta meniului Condimental este Kebun, un kebab re-orientat disponibil în nouă variante, din care trei sunt dedicate vegetarienilor. Kebun este un fel de mâncare complet ce are ca ingredient principal carnea (de pui sau vită) sau falafel, și se servește în combinații de orez, cartofi sau hummus cu sosuri sau salate. Noutatea este faptul că nu se mai prăjește niciunul din ingrediente, cartofii, mixul de legume și falafelul sunt făcute la cuptor. Pe lângă cele nouă variante de kebun, veți fi plăcut surpriși să regăsiți aceleași produse cunoscute (dil kebab, mâncare gătită și deserturi).
  • AVON este prezent de 20 de ani pe piața din România, timp în care și-a menținut o poziție de top în preferințele consumatorilor, reușind în același timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunități de femei. Compania este preocupată nu numai să aducă frumuseţe şi oportunitate de carieră femeilor, dar şi să le îmbunătăţească viaţa, promovând respectul pe care societatea îl datorează rolului lor în dezvoltarea socială şi militând continuu pentru sănătatea şi standardul lor de viaţă.
  • Cramele AVEREȘTI – Domeniile Averești  – Gustă și vei înțelege

    • O cramă tânără, pentru oameni tineri!
    • O vie nouă, dintr-o podgorie istorică, pentru cei care încep să descopere vinul.
    • Un vin pentru cei care știu că principalul rol al vinului este să aducă bucurie și plăcere.

    Rose-ul de la Domeniile Averești, pe care îl veți regăsi la eveniment, face parte dintr-o gamă de vinuri tinere, proaspete şi fructate ce redau tipicitatea arealului Huşi-Avereşti.
    De la alb, la rosé şi roșu şi de la sec la demidulce, licorile noastre corespund cerinţelor consumatorilor tineri dominaţi de o sete efervescentă pentru ceva nou.
     

Nu uita! În cadrul conferinței F64 PHOTO STORY vei avea ocazia să-i cunoști și să povestești despre fotografie, videografie și vlogging cu: Nick Driftwood (Ambasador Panasonic), Vlad Eftenie, Laura Mușuroaea, Andrei Baciu și Daniel Chindea.

Agenda conferinței arată cam așa:

photo story

În cadrul pregătirilor pentru acest eveniment, ne-am preocupat să îi și intervievăm pe speakerii menționați, cu excepția lui Nick, pe care am preferat să-l lăsăm să vă surprindă pe 5 octombrie.

Așadar, dacă vrei să îi cunoști un pic mai bine înainte de conferință, te invităm să citești interviurile, mai jos:

Andrei Baciu

„F64 PHOTO STORY. Begin your journey” – interviu cu Andrei Baciu

“Una dintre vorbele de bază în fotografie este că, dacă vrei să faci fotografii interesante, trebuie să fii tu însuți interesant. Or ca să hrănești această trăsătură, acest mod de a fi, trebuie să te deschizi permanent la ceea ce există înăuntrul și în afara ta, să fii pregătit să vezi lucrurile din perspective noi, să asculți și ce au alții de spus. Nu trebuie să accepți mâncare gata mestecată, categoric, însă acest tip de deschidere poate scoate la iveală idei, stări sau izvoare de inspirație nebănuite până atunci.”

photo
(c) Andrei Baciu

Laura Mușuroaea

„F64 PHOTO STORY. Begin your journey” – interviu cu Laura Mușuroaea


“Dai rec. Ăsta este efectiv primul pas. Să ai curajul să te expui, să fii prezent, este bariera cea mai mare, pe care și eu am întâmpinat-o prima dată. Până am postat primul clip, filmasem deja 2 pe care nu le-am postat niciodată, de frică.”

photo

Daniel Chindea

„F64 PHOTO STORY. Begin your journey” – interviu cu Daniel Chindea

“Orice eveniment cu caracter educațional e binevenit în domeniul fotografiei. Mai cu seamă acum, când internetul abundă de materiale mediocre, produse pe bandă înspre nemurirea sufletului și creșterea numărului de like-uri. Cred cu tărie că întâlniri de genul acesta sunt o contrapondere la ușurința cu care se produce o tonă de fotografii pe secundă, imagini menite să rămână ascunse pe vecie într-o memorie de telefon. Diluarea importanței fotografiei ne afectează memoria. Un fotograf educat va pune preț pe ceea ce-i iese din mână și din suflet iar asta nu poate decât să mă bucure.”

photo story
(c) Daniel Chindea

Vlad Eftenie

„F64 PHOTO STORY. Begin your journey” – interviu cu Vlad Eftenie

“Cel mai greu este să îți găsești un stil, să te descoperi, să ții ștacheta cât mai sus, să nu devii mercenar al imaginii sau un entertainer al unui public care te poate limita. Să fii mereu creativ, să ieși din șabloane, să nu copiezi, să nu te repeți. Să știi să nu cedezi tentațiilor comerciale în care nu te regăsești ca om, ca spirit. Cel mai greu e când nu mai știi ce să faci și simți că trebuie să lași aparatul o vreme. E doar un moment în care eul fotografic se maturizează, vei reveni mai în forță apoi. E greu să îți antrenezi ego-ul să stea cât mai adânc ascuns, pentru a lăsa adevărul tău și bucuria sinceră să lucreze mână în mână cu creativitatea.”

photo story
(c) Vlad Eftenie

Vino și tu la PHOTO STORY, joi, 5 octombrie 2017!

[products ids=125037469]

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.