Marțea Foto, LIVE la F64: spune-ne părerea ta!

În urmă cu mai bine de zece săptămâni, am pornit un proiect nou, pe numele lui „Marțea Foto, LIVE la F64”. Ne-am propus atunci să îți aducem în atenție teme cât mai interesante, fotografi cât mai diferiți, idei pe care să le dezbatem împreună, povești cu și despre genuri fotografice cât mai diferite. Despre educația în fotografie, despre breasla fotografilor de concert, despre Instagram pentru fotografi, despre procesarea imaginilor, despre fotografia ca terapie, fotografie documentară, metaforă în fotografie și multe, multe alte lucruri interesante.

Și, pentru că scopul nostru este să venim în întâmpinarea provocărilor cu care se confruntă pasionații de imagine, te invităm să ne spui ce părere ai despre Marțea foto. Cum au fost edițiile de până acum? Unde mai avem de lucru? Ce ivitați ți-ar face plăcere să urmărești live? Ne spui?

Dacă da, răspunde-ne la acest chestionar.

Dacă nu îți mai aduci aminte exact la care dintre evenimente ai participat fie în sală, fie live, sau urmârind înregistrarea, mai jos facem și o mică recapitulare, un scurt bilanț al celor zece ediții de până acum.

Startul l-am dat alături de Daniel Chindea, cu care am povestit despre educația în fotografie (de nuntă și nu numai), ce înseamnă de fapt aceasta, la ce se referă, dacă se axează doar pe tehnică sau este vorba de mult mai mult, cum este un fotograf educat, ce surse de învățare avem la dispoziție, ce oportunități pot rezulta în urma participării la diverse conferințe, ce aplicabilitate au toate acestea în fotografia de nuntă ș.a.m.d.

Ștafeta a fost preluată de Miluță Flueraș, Gabriel Isac și Paul Voicu, alături de care pasionații de fotografie de concert au povestit câte și mai câte: despre lucrul în echipă și coordonare, despre ce trebuie urmărit atunci când fotografiem un concert, despre ce să nu faci când fotografiezi concerte, despre cum obții acces, tipuri de fotografie de concert, making of etc.

Am schimbat apoi registrul și ne-am ocupat un pic de partea de promovare și social media pentru fotografi, alături de Alex Damian și Sabina Cornovac. Am aflat de ce are Instagram-ul atât de mult succes, cât de mult se influențează reciproc fotografia cu telefonul, Instagram-ul și oamenii/publicul, tips & tricks pentru un fotograf cu telefonul pe Instagram, dacă poate sau nu oricine să facă fotografii faine cu telefonul și să aibă succes pe Instagram și câte ceva despre importanța hashtag-urilor și cum le aflăm pe cele potrivite.

Radu Tudoroiu ne-a povestit la cea de-a patra ediție despre mult dezbătuta temă a procesării fotografiilor. De ce avem nevoie să facem asta, dacă se procesau fotografii și în era analogului sau ba, despre mitul conform căruia o fotografie adevărată nu este procesată, despre granița dintre fotografie și pictură digitală, despre ce să nu facem atunci când procesăm și alte subiecte din această sferă.

De la procesare am sărit la polul opus, la un gen fotografic în care procesarea nu este exclusă, dar trebuie să fie minimală, astfel încât să redea cât mai fidel realitatea: fotojurnalismul și fotografia documentară. Bogdan Dincă, de la Documentaria și Cristian Munteanu au dezbătut o serie de idei foarte interesante (etica fotojurnalistului, cum ajută participarea la workshop-uri, despre fotografii din agenții, despre cum treci psihologic vorbind peste anumite orori pe care le vezi ca fotojurnalist, despre dreptul la imagine și acordul asupra fotografiilor etc.) și au dat și albumul Protest ca premiu pentru întrebări.

Am tratat apoi și o temă foarte delicată: fotografia ca terapie, alături de David și Mihai Stescu (proiectul #JurnaldeFotograf). Am aflat povestea lui David și rolul fotografiei în terapia și lupta sa cu autismul, de unde a venit ideea #JurnaldeFotograf și ce acțiuni au fost realizate până acum, pe unde a călătorit și unde își dorește să mai ajungă, care sunt planurile de viitor.

Bogdan Tache ne-a călcat și el pragul, propunându-ne o discuție binevenită despre camera foto ca zid între ochi și subiect, acel pretext cu care mulți ies în față și din cauza căruia sunt veșnic nemulțumiți de fotografiile pe care le realizează. Am aflat că arta poate fi chiar sub nasul nostru, cum spunea Sally Mann și am avut ocazia unui dialog sincer, bine articulat, atât cu cei din sală, cât și cu cei care puneau întrebări de acasă.

Cristian Bassa și Andrei Baciu au avut și ei un dialog excelent despre metaforă și mesaj în fotografie, ediția cu pricina fiind de altfel un eveniment parte a Bucharest Photo Week, festival de fotografie ajuns la patra ediție în 2017. Ce înseamnă metaforă în fotografie? Este nevoie ca o fotografie să fie mai mult decât simpla redare a semnificațiilor evidente prezente vizual? Poate fi o metaforă dăunătoare fotografiei? Aflăm urmărind discuțiile dintre cei doi.

După ce ne-am lămurit cum e cu metaforele am pornit la drum… Dan Mirică ne-a purtat prin mai multe colțuri de lume: Maroc, Zanzibar, Nepal, Cappadocia. Am ascultat și vizonat cu toții povești cu tâlc, din alte lumi, asemănătoare și totodată atât de diferite, am aflat despre filosofia lui Dan de viață și ce înseamnă să călătorești cu sufletul deschis.

Ediția cu numărul zece ne-a readus pe meleaguri urbane, cele cu care majoritatea suntem atât de familiarizați, dar pe care am avut ocazia să le vedem altfel, prin ochii lui Alberto Groșescu. Acestea ne-a vorbit despre relația fotografie-oraș, cum a ajuns să iubească orașul, lucrurile asupra cărora revine, mesajul fotografiilor dincolo de aspectul artistic, dar și problemele care pot apărea.

Pentru edițiile viitoare, avem o serie de idei și surprize, dar insistăm să ne spui și tu ce părere ai. Ce ivitați ți-ar face plăcere să urmărești live? Ce teme ai dori să abordăm? Ce sugestii ai pentru noi?

Ajută-ne cu un răspuns, completând chestionarul de AICI.

Marțea Foto LIVE la F64 revine curând!

Nu uita că pentru a ne urmări trebuie să dai follow paginii de facebook F64 și să ai notification on activat, astfel încât Facebook să te anunțe că suntem live și prezentarea a început.  Ne vedem online!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.