Olympus TG-5, un aparat foto aproape perfect pentru festival
După cum vă spuneam în alte articole, mi-a plăcut întotdeauna să testez gadgeturi şi să le folosesc în scopuri fotografice, indiferent dacă sunt considerate potrivite sau nu pentru subiectul abordat.
Aşa mi-a venit ideea să iau cu mine la Untold Festival o compactă, pe numele ei Olympus ‘Tough’ TG-5, pusă la dispoziţie cu drag de Sabina şi F64, în parteneriat cu Olympus. Şi dacă tot am ajuns aici, ţin să le mulţumesc celor menţionaţi pentru deschiderea de care dau dovadă de fiecare dată când dorim să venim în sprijinul comunităţii foto din România, testând şi dezbătând ultimele noutăţi, pentru ca voi, cei din faţa ecranului, să fiţi cât mai informaţi în alegerea echipamentului dorit.
La o primă vedere, TG-5, vârful de gamă ‘Tough’ de la Olympus, are câteva atuuri care-l recomandă în a participa la un festival de patru zile şi patru nopţi:
- rezistent la şocuri, căderi accidentale şi eventuale călcări în picioare, inevitabile într-o mulţime energică şi pe alocuri alcoolizată (inclusiv subsemnatul);
- rezistent la apă, umezeală şi ploaie (m-am spălat de nenumărate ori cu aparatul la mână, iar ultimul DJ al festivalului, Steve Aoki, a adus cu el şi ploaia);
- rezistent la praf (şi cel mai eficient mod de a înlătura praful a fost să-l spăl sub jet de apă).
În plus, chiar dacă are un senzor aproape la fel de minuscul ca cel din telefonul meu (tip 1/2.3”, 6.17 x 4.55mm), Olympus TG-5 m-a atras şi datorită:
- faptului că e un aparat compact, accesul cu aparate foto profesionale(sic) fiind interzis în perimetru;
- zoom-ului optic 4x (distanţă focală 25-100mm în echivalent 35mm);
- filmării video UHD 4K la 30fps;
- posibilităţii de a salva procente din bateria telefonului, folosind o camera foto dedicată.
N-am să trec în revistă şi restul specificaţiilor tehnice, le puteţi găsi pe site-ul F64, aici.
Acestea fiind spuse, am pus camera în bagaj şi mi-am petrecut drumul de cinci ore către Cluj-Napoca butonând prin setări sau citind manualul .pdf de pe site-ul producătorului, ceea ce vă recomand şi vouă. Am strâmbat puţin din nas, văzând că modurile M(manual) sau S(prioritate de timp de expunere) lipsesc din opţiuni, însă în realitate doar modul S mi-a lipsit cu adevărat când aparatul favoriza agresiv un ISO mic în detrimentul unor timpi de expunere lungi (însă oricum nu intenţionam să merg la festival şi să ratez distracţia butonând aparatul în modul M). Tot acum mi-am propus să îmi temperez entuziasmul în ‘gadgetărie’ şi să mă bucur de festival alături de prieteni, în loc să-l petrec la persoana a treia, în spatele unui ecran de aparat. Şi pot să spun că am reuşit, în mare măsură, dând dreptate şi artiştilor care ne încurajau seară de seară să punem telefoanele/camerele înapoi în buzunar. Cu toate acestea, m-am întors de la festival cu peste 100 de cadre fără să mă străduiesc foarte tare, de unde şi materialul pentru acest articol.
Imagini .jpeg din cameră
Ce m-a ajutat să nu stau obsesiv cu aparatul în mână şi vă propun să încercaţi ca exerciţiu în orice situaţie, fie că vorbim de un festival, concediu sau alt eveniment cu potenţial foto, este raţionalizarea acestei nevoi de a apăsa pe buton. Mi-am propus să surprind rapid momentele sau persoanele importante, enumerând aici: DJ-ul preferat, puştoaică creaţă cu o energie debordantă, gaşcă veselă sosită din Estonia care îmi aminteşte de săptămânile grozave petrecute în această ţară, atmosfera leneşă din zonele cu hamace şi saltele sau centrul vechi, pustiu, într-un oraş toropit de temperaturile caniculare.
Aparatul s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor în majoritatea situaţiilor, şi am apreciat culorile vii în lumina de zi, nivelul detaliilor din imagine la valori ISO mici (ISO 100 – 400) şi diafragma. Tot legat de culori, variantele presetate din meniul camerei vor fi pe placul celor pasionaţi de filtre, iar lista lor este lungă: Pop Art, Soft Focus, Pale & Light Colour, Light Tone, Grainy Film, Pin Hole, Diorama, Cross Process, Gentle Sepia, Dramatic Tone, Key Line, Water colour, Vintage, Partial Colour. Eu am preferat să salvez cadrele (şi) în format .orf (Olympus RAW), pentru a le edita după bunul plac, aşa că le voi pune în galerii separate.
Pe lângă flexibilitatea pe care ţi-o oferă în procesare (corecţie balans de alb, recuperare “highlights”, etc.), fişierele RAW au un nivel de detaliu superior celor .jpeg produse în cameră, fapt de care am profitat în editarea cadrelor în Adobe Lightroom.
Imagini .jpeg din .orf, cu conversie Adobe Camera Raw
În lumina apusului sau noaptea, diafragma maximă f/2.0 ajută foarte mult, la fel şi senzorul cu stabilizare de imagine de tip “sensor-shift”. Despre construcţie, nu am decât cuvinte de laudă, aparatul se simte solid în mână, cu o greutate potrivită, nu alunecă, iar cureaua scurtă te scuteşte de grija scăpării lui.
Folosirea conexiunii Wi-Fi pentru a transfera imediat fotografiile pe telefon şi de-acolo pe Instagram/Facebook a fost o adevărată încântare. Aplicaţia Olympus OI.Share îţi permite scanarea unui cod QR de pe ecranul camerei foto, iar restul detaliilor legate de conexiune sunt setate automat în telefon. Astfel, am putut fotografia în condiţii dificile sau “periculoase” pentru un telefon, fără a sta cu grija scăpării echipamentului din mână, urmând să îmi ţin prietenii la curent pe Facebook cu atmosfera de la festival când luam o pauză de masă sau de hidratare.
Aflaţi la a cincea iteraţie din seria ‘Tough’, japonezii de la Olympus mai au, însă, loc de îmbunătăţiri necesare, pe care le voi aştepta cu interes de la următoarea generaţie. Amintesc aici amplasarea neinspirată a microfoanelor stereo în partea stângă superioară şi pe care le acopeream des cu degetul când filmam cu aparatul sus, deasupra capului, şi butonul declanşator cam rigid care m-a forţat să fac toate pozele de seară cu declanşare temporizată la 2 secunde (ridicarea degetului de pe buton era însoţită de o vibraţie supărătoare, iar toate pozele cu timp de expunere scurt au ieşit mişcate). În plus, autofocusul “vânează” fără succes în timpul filmării în lumină slabă, deşi probabil laserele şi jocul de lumini de pe scenă nu au ajutat deloc în această situaţie. Singura metodă să refocusez era să opresc filmarea şi să o pornesc iar. Tot aici, trebuie spus că şi în cazul fotografiilor în lumină slabă se observă limitările unui senzor mic, acesta fiind unul din motivele pentru care am folosit modul de captură RAW+.jpeg pe toată durata festivalului.
În încheiere, nu pot să spun decât că experienţa cu TG-5 mi-a stârnit interesul pentru familia ‘Tough’ de la Olympus. Poate nu a fost aparatul perfect în toate situaţiile întâlnite la un festival de muzică electronică, însă i-am putut intui avantajele în alte scenarii de concediu, la munte sau la mare, unde fotografiile sau filmările în lumină slabă sunt în minoritate.
Un articol și fotografii de Cristian Glodeanu.
[products ids=125035711]