Suntem cu toții fascinați de simplitate în fotografie și de puterea pe care o transmite o imagine construită cu un număr limitat de elemente. Privim îndelung o fotografie în care ne putem imagina lumi diverse și pe care ne-o dorim agățată într-un cui pe perete.

Fotografia minimalistă nu este un concept nou, ea se inspiră din curentul regăsit în arta secolului al XX-lea, creată prin elemente compoziționale minime, cum ar fi forma, culoarea, linia, textura. O fotografie cu un contrast puternic sau concepută prin linii simple, de exemplu, ne va atrage cu siguranță atenția. O fotografie cu o textură pe care o simți vizual, pe care o poți atinge parcă cu degetele, îl va transpune pe privitor într-o experiență vizuală unică. În fotografia minimalistă, lumea este concepută diferit, în mod simbolistic și apelează la capacitatea noastră de a înțelege mesajul codificat transmis prin elementele enumerate mai sus. Practic, în fotografia minimalistă se elimină tot surplusul informațional și se păstrează doar esența, prin care se transmite ideea generală sau simbolismul imaginii realizate.

fotografia minimalistă

(c) Romany WG

Cu toate că o astfel de fotografie pare ușor de realizat, pentru fotograf este o adevărată provocare să creeze o imagine puternică și cu un mesaj clar, în care să se regăsească cheile vizuale universal valabile. Fraza magică este „Fă-o cât mai simplu”. Alegerea unui subiect interesant care să atragă atenția, este elementul de bază al fotografiei. Trebuie creată o armonie între linii, forme, culori, contraste și toate astea pe un fundal simplificat.

fotografie minimalistă

(c) Hengki Koentjoro

Chiar dacă fotografia minimalistă este un concept contestat, trebuie să-i recunoaștem valoarea și impactul care îl are asupra noastră, prin transmiterea unui mesaj puternic creat din cât mai puține elemente vizuale.

fotografia minimalistă

(c) Arnd Gottschalk

Personal, în fotografia minimalistă prefer liniile și contrastele puternice, tehnici compoziționale folosite des pentru a crea iluzia profunzimii sau distanței. Liniile izolează, separă, unesc, apropie sau depărtează, oferind o structură solidă compoziției. Modelele geometrice, pe de altă parte, sunt repere perfecte în conceperea unei fotografii minimaliste, pentru că le întâlnim peste tot în jurul nostru, în ferestre, ziduri de cărămidă, scări sau poduri. Prin contrast pot fi combinate culori, nuanțe sau forme și este una dintre cele mai importante tehnici de compoziție. Iluminarea în fotografia minimalistă este și ea foarte importantă, luminile și umbrele putând fi folosite în mod creativ. Prin încorporarea unui subiect interesant, a elementelor potrivite, a iluminării și a unghiurilor, se poate crea o fotografie care spune o poveste și oferă un adevărat spectacol. Fotografiile simplificate pot avea un efect puternic atunci când sunt bine compuse.

fotografia minimalistă

(c) Klaus Leontjew

Pentru a exemplifica mai bine fotografia minimalistă, am ales să prezint trei fotografi ale căror nume sunt asociate cu acest gen și ale căror imagini inspiră mulți fotografi.

#1 Michael Kenna

Este unul dintre fotografii minimaliști cei mai cunoscuți. Născut în 1953 în Anglia, Kenna fotografiază peisaje doar în alb și negru, și pentru a aduce o notă de dramatism imaginilor sale, preferă condițiile meteo nefavorabile. Fotografia sa este puternic influențată de cultura japoneză, având în ele o atmosferă calmă și meditativă.

Kenna a motivat preferința sa pentru fotografia alb-negru astfel: „Alb-negrul este imediat mai misterios, deoarece vedem mereu în culori. Este mai silențios decât culoarea.”

#2 Hiroshi Sugimoto

Un alt nume rezonant în fotografia minimalistă. S-a născut în Japonia în anul 1948 și a împins munca creativă dincolo de limite, fotografiid diorame minimaliste, portrete de ceară sau negative. Lucrările sale poartă în ele secvențe filozofice ce ating teme precum timpul, empirismul sau metafizica. Ca și Michael Kenna, Sugimoto fotografiază doar în alb și negru și își printează singur fotografiile, creând imagini cu tonuri incredibil de frumoase de alb, negru și gri.

Proiectele sale principale sunt: Seascapes, Theaters, Dioramas, Portraits (figurile de ceară ale lui Madame Tussaud), Architecture, Colors of Shadow, Conceptual Forms and Lightning Fields. Sugimoto a primit o serie de granturi și burse, iar lucrările sale sunt prezente în colecțiile Galeriei Tate, Muzeului de Artă Contemporană din Chicago, Muzeului Metropolitan din New York și multe altele. Sugimoto a primit premiul Hasselblad International Award in Photography în 2001. În 2006, a fost organizată o retrospectivă a carierei sale la Muzeul Hirshhorn din Washington DC și la Muzeul de Artă Mori din Tokyo. O monografie intitulată Hiroshi Sugimoto a fost realizată în același timp cu expoziția. A primit premiul Photo España, în anul 2006, iar în 2009 a primit premiul Paemium Imperiale de la Asociația de Arte din Japonia.

Seria Lightning Fields (2009) a fost creată printr-un proces care nu implică utilizarea aparatului de fotografiat. În camera obscură, Sugimoto a descărcat 400.000 de volți de electricitate printr-un generator Van der Graaf, dar și prin alte dispozitive electrice.

#3 Milad Safabakhsh

Un fotograf iranian, fondator și redactor-șef al publicației B&W Minimalism Magazine. Fotografiile lui Safabakhsh au fost sursa de inspirație în conceperea acestui articol, reprezentând pentru mine o descoperire prețioasă în acest gen de fotografie.

Milad Safabakhsh și-a început cariera cu fotografia minimalistă, ca mai apoi să se mute spre fotografia conceptuală. Cu toate acestea, a păstrat nota minimalistă în toate lucrările sale, reușind să includă toate tehnicile de compoziție menționate la începutul articolului. Milad este cunoscut în lumea întreagă, iar fotografiile sale au obținut numeroase premii.

Un articol de Andreea Tănase, citește și altele: