Horia-Mihai Gligor – Expoziție "Poezia străzii în Calcutta"

În perioada 16 – 30 iulie 2017, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește expoziția de fotografie intitulată „Poezia străzii în Calcutta”, cu fotografii realizate de Horia-Mihai Gligor.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 19 iulie 2017, începând cu ora 17:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ța Unirii nr. 30), în prezența fotografului Horia-Mihai Gligor și a distinșilor săi invitați: prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Hanna Bota, prozatoare, poetă, eseistă și traducătoare, dr. Mihaela Gligor, cercetător științific, fondator și director al Cluj Center for Indian Studies din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.

Horia-Mihai Gligor, născut la 30 august 1983 în Brad, județul Hunedoara, este pasionat de munte și fotografie. A participat cu lucrări la mai multe expoziții organizate la Brad. Însă fotografiile lui au ajuns până în India, fiind prezentate în cadrul unei expoziții multimedia ce a avut loc la Calcutta în iulie 2012. A publicat în National Geographic Traveler România (ediția Vară 2017) și în alte reviste de fotografie on-line. Este autor al fotografiilor incluse în volumul Cluj- Napoca. Imaginile unei capitale europene (Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2015).

Fotografiile lui se regăsesc și pe coperta unor volume publicate în India (Mihaela Gligor și Mac Linscott Ricketts, Professor Mircea Eliade. Reminiscences, Calcutta, Codex, 2008) și România (International Journal on Humanistic Ideology, Cluj University Press, 2008-2016).

„Poezia străzii în Calcutta” reprezintă prima sa expoziție personală, ea reunind fotografii ce au fost realizate în luna februarie a acestui an, cu prilejul unei călătorii în India.

„Strada este cel mai fascinant lucru în Calcutta. Fiecare cotlon pulsează de viață și fiecare loc are o poveste doar a sa. E mereu mult prea cald și mirosurile puternice îți invadează simțurile: mii de feluri de mâncare stradală, bețișoare parfumate de la temple, gaze de eșapament, praf, flori sau fructe care de care mai exotice, parfumuri grele, uleioase sau mirosul nefiresc și atât de înțepător al dezinfectantului aruncat pe stradă. Zgomotele vin extra, de peste tot. Sute de mașini sau ricșe motorizate ce claxonează în neștire, autobuze ce stau să se dezmembreze sub privirea ta, polițiști ce fluieră conștiincioși, respectând reguli doar de ei știute, femei ce gesticulează larg și sporovăiesc neîncetat, copii care țipă și strigă și aleargă de parcă strada aceasta ar fi doar a lor, păsări ce cântă și încearcă să acopere cu trilurile lor vacarmul străzii, ciori uriașe ce țipă și mai scapă câte ceva din cioc, muzică devoțională sau hituri internaționale la modă. Nici nu apuci să-ți dai seama care de unde vine. Trebuie doar să asculți, să vezi, să înțelegi, să trăiești, să-ți însușești fiecare clipă a spectacolului oferit de metropolă. Totul este posibil în Calcutta, nimic de netrecut. E suficient să crezi în tine şi să ai curajul să vezi tot ce are Calcutta de oferit. Așteptările îți vor fi spulberate.” (Mihaela Gligor)

„Poezia străzii în Calcutta” vă oferă o călătorie aparte în orașul indian ce a inspirat cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura română: „Maitreyi”, de Mircea Eliade.

Oameni, locuri, monumente, culori – toate sunt surprinse cu măiestrie. Detaliile fac diferența și scot din anonimat figuri și momente ce altfel se pierd în spectacolul străzii.

Parteneri ai evenimentului: Cluj Center for Indian Studies, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, National Geographic Traveler România, Autentic India, Indigo, Daisler, Nomad Gastro Pub, Editura Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca, Radio România Cluj.

Fotograful Mihai-Horia Gligor va fi prezent în expoziție și va oferi publicului detalii suplimentare despre Calcutta în zilele de joi, 20 iulie 2017, și vineri, 21 iulie 2017, în intervalul orar 15:00- 17:00.

O serie de alte evenimente vor completa expoziția:

În 17 și 18 iulie 2017, Cluj Center for Indian Studies, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, organizează workshop-ul India Sacra. Workshop-ul se va desfășura la sediul Cluj Center for Indian Studies, Facultatea de Litere, str. Horea nr. 31 și va oferi prelegeri și discuții interactive pe subiecte precum „Limba sanscrită, limba sacră”; „India, poezie și culoare”; „Rabindranath Tagore, creatorul de geniu”. Detalii și programul complet aici.

În 22 iulie 2017, între orele 16:00-17:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în spațiul expoziției, Cluj Center for Indian Studies din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” România vă invită la proiecția documentarului Șase metri de grație. Sariul indian lucrat manual, urmată de o prezentare a câtorva sariuri din diferite colțuri ale Indiei.

În 27 iulie 2017, între orele 16:00-17:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în spațiul expoziției, Cluj Center for Indian Studies din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca vă invită la Tabla Solo cu Robert Bondor.

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Chiar niste cadre prinse la detaliu din care se reflecta cate o poveste. Din cate stiu eu Calcutta de 2,5 ori mai mare decat Bucuresti si pana la urma India e cu o traditie aparte.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.