(c) Alberto Groșescu

Noaptea Muzeelor cu Sigma și Alberto Groșescu

Pe 20 mai, a fost Noaptea Muzeelor, ocazie cu care ​ARCEN​, organizația din care fac parte a propus și organizat un eveniment inedit: Noapte Albă în Cartierul Icoanei. Pe scurt această inițiativă a legat două puncte din cartierul Icoanei (Școala Centrală și Rezidența BRD Scena 9) și a animat zona până noaptea târziu prin diverse activități culturale (teatru, dans, expoziții, lecturi, tururi ghidate, muzică, jam session-uri). Mi-am asumat documentarea acestui eveniment în cele două locuri și am ales din punct de vedere tehnic două obiective care să pună în valoare atmosfera evenimentului și care să reacționeze cât mai bine posibil în condițiile  de lumină foarte slabă: ​Sigma 35mm f/1.4 DG HSM Art – Nikon AF-S​ și ​Sigma 85mm f/1.4 DG HSM Art – Nikon FX​, puse la dispoziție de F64. Le-am folosit pe Nikon D810

Sigma 35mm f/1.4

A fost a doua oară când f64 mi-a pus la dispoziție acest obiectiv, diferența fiind că de data aceasta l-am folosit mult mai intens, dovadă fiind că majoritatea cadrelor le-am realizat cu 35mm f/1.4. Având în vedere că era noapte, iar sursa de lumină era destul de slabă, m-am simțit “obligat” să testez limitele obiectivului: diafragma deschisă la maxim  f/1.4.

Pentru mine 35mm este focala ideală, care îmi satisface cerințele în majoritatea situațiilor și pe care o pot ajusta la nevoie cu un pas în față sau cu un pas în spate.

Obișnuit fiind cu Nikon 24-70 f/2.8, și de această dată m-a surprins la ​Sigma 35mm f/1.4 focusul, precis și rapid, comparabil, poate chiar mai bun, decât focusul lui Nikon 24-70 f/2.8.

Minusul pe care l-am auzit și la alți utilizatori e vignetarea pronunțată, mai ales la f/1.4, dar care poate fi corectată în Adobe Camera Raw/Adobe Lightroom.

Lăsând la o parte aspectele tehnice, pentru mine a fost prima dată când am fotografiat o piesă de teatru: actul I din Hamlet, piesă pusă în scenă de ​Laboratorul de Artă​. Dramatismul unei piese de teatru și trăirile de pe scenă mi s-au părut de fiecare dată un lucru greu de surprins, plus curajul de a te mișca de la locul tău și de a declanșa zgomotos aparatul de fotografiat. La toate acestea 35mm f/1.4 mi-a dat o mână de ajutor :):

Poate că cel mai important aspect pe care îl apreciez la evenimentele ARCEN e relația cu publicul consumator de cultură, socializarea și modul în care atmosfera locului, conținutul și interacțiunea transformă totul într-o stare din care nu vrei să mai ieși, sentiment pe care sper că am reușit să îl surprind:

sigma
(c) Alberto Groșescu

În concluzie 35mm e obiectivul ideal daca vrei în fotografii mai multă lumină decât e de fapt în realitate 🙂

Sigma 85mm f/1.4

Trebuie să recunosc că atunci când am pus mâna pe acest obiectiv m-au cam speriat dimensiunile lui și deja mă gândeam că dacă face echipă în rucsac cu celelalte obiective și accesorii, spatele meu e compromis.

În momentul în care am început să îl folosesc am uitat de greutate, iar ochii mi s-au aprins după subiecte care să îi pună în valoare bokehul fantastic.

sigma
(c) Alberto Groșescu

Folosesc destul de des Nikon 85mm f/1.8 AF-D-ul pe care îl am de vreo 4 ani și la care nu aș vrea să renunț, dar parcă cu Sigma f/1.4 vorbim de un alt nivel, care justifică apartenența la seria Art.

În mod evident este un obiectiv făcut pentru portrete, dar se comporată destul de bine și în situații de lumină slabă.

În majoritatea situațiior am tras la diafragma maximă 1.4. E adevărat că a fost nevoie să fiu foarte atent în momentele în care subiectul era în mișcare pentru că mai ratam clarul și am tras destul de mult în rafală ca să fiu sigur că nu ratez cadre.

Fundalul generos de la Școala Centrală și de la Rezidența BRD Scena 9 a făcut echipă perfectă cu acest obiectiv:

Comparativ cu 85-ul meu f/1.8 D, acest Sigma e clar că e net superior și e o variantă de luat în calcul pentru viitor.

După această experință în care am folosit câteva obiective Sigma Art pot spune categoric că mi-au câștigat încrederea prin construcția metalică, calitatea optică și focalizarea eficientă.

Dacă v-a făcut cu ochiul câtuși de puțin atmosfera din imaginile de mai sus, vă invit pe 23 iunie la Școala Centrală la un eveniment fotogenic în ajun de Sânziene, mai multe detalii ​aici.

P.S. între timp mi-am achiziționat de la f64 un 35mm f/1.4 pe care îl dau destul de rar jos de pe body.

Sigma
(c) Alberto Groșescu

Articol și fotografii de Alberto Groșescu.

Vezi și articolul realizat de acesta la festivalul SPOTLIGHT.

[products ids=1051927,125013348,125030160]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.