10 Sfaturi în fotografia cu drone

Cea mai veche fotografie făcută cu o cameră care a supraviețuit decenilor de evoluție a fost făcută de Joseph Nicéphore Niépce în 1826. Imaginea reprezenta ceea ce se vedea de sus, de la geamul proprietății Le Gras, din Franța. Niépce a realizat fotografia experimentând cu crearea printurilor litografice, care mai târziu au condus la invenția sa, heliografia. Într-un final a descoperit o modalitate prin care putea să prevină imaginile din a deveni șterse până la a dispărea, folosind o soluție utilizabilă încă de pe vremea Egiptului Antic, dar care era folosită pentru a crea gravuri litografice în secolul 19.

Și totuși, ce legătură are asta cu sfaturile despre a fotografia cu drone? E simplu, au trecut aproape 200 de ani de atunci, iar lucrurile s-au mișcat extrem de repede. Atât de repede încât acum nu numai că putem fotografia și printa instant, dar putem fotografia zburând. Ceea ce, cumva ne aduce mai aproape de un alt vis al omului și anume, acela de a zbura. Dacă încă nu am găsit modalitatea perfectă de a construi niște aripi care să ne susțină în aer sau un dispozitiv care să ne scutească de zborul cu avionul, putem măcar cu ochii, cu inspirația fotografică și împreună cu ajutorul dronelor să zburăm.

drone

Așa că dacă îți dorești de mult să zbori și să vezi ce te paște pe culmi îndepărtate, poate că te tentează să-ți cumperi o dronă care să te ajute în acest sens. Poate că mai este cale lungă până acolo, poate că deja ți-ai achiziționat una, care stă în dulap și te pune pe gânduri. Unde să mă duc? Ce să fac? Ce să fotografiez? Cum pot surprinde cele mai spectaculoase cadre?

F64, îți sare în ajutor cu câteva sfaturi utile cu privire la fotografierea cu drone.

#1 Întotdeauna RAW

drone

Orice fotograf profesionist îți va spune, indiferent de metoda prin care faci fotografii, că cel mai indicat format pentru acestea este RAW, pentru a preveni sau a repara cu ușurință diverse defecte sau aberații cromatice.

Chiar dacă o faci doar ca să te distrezi, s-ar putea să faci o fotografie extraordinară din pură întâmplare, iar apoi îți va părea rău când vei vedea că opțiunile tale de procesare sunt mai limitate. Și chiar dacă nu surprinzi un cadru genial, de ce ai vrea să te chinui când cu o simplă setare poți preveni multe incoveniente?

#2 Care format este mai bun?

drone

16:9, 4:3, 3:2? Ce? Deja sună puțin derutant, nu? Ei bine, nu ai de ce să îți faci griji. Poți relaxat să fotografiezi în orice format. Joacă-te și află ce-ți priește cel mai bine, în funcție de ce vrei să exprime fotografiile. Cel mai comun format este 3:2. Însă, după cum am spus, merită să încerci variante multiple, pentru a vedea ce ți se potrivește cel mai bine. Având același cadru în mai multe formate, îți va oferi mai multă flexibilitate mai târziu, când vei descărca munca realizată, iar portofliul tău nu va avea decât de câștigat!

#3 Bracketing

drone

Este o opțiune foarte bună care te poate ajuta la următoarele:

  • Dacă expunerea nu a fost tocmai potrivită, o poți alegea pe cea bună dintre cele 3-5 fotografii bracketate.
  • HDR. Te scutește din a aplica asta în Photoshop de exemplu și arată mult mai bine!
  • Nu trebuie să te mai chinui cu o singură fotografie, o singură opțiune.

#4 Auto vs Manual

drone

Recomandăm în acest caz să te folosești de modul manual, fiindcă aplicația de la DJI nu îți spune dacă ai subexpus sau supraexpus fotografia, cum fac aparatele “normale”. Cu toate acestea, vezi cum funcționează ambele variante, poate vei fi mulțumit de rezultatele pe care le oferă amândouă. În plus, nu putem prezice ce fel de cadre vrei să faci. Suntem convinși că în unele situații modul manual te va salva, în timp ce în altele auto va fi perfect.

#5 ISO, cât de departe pot să merg?

drone

Pentru a preveni zgomotul de imagine nedorit, recomandăm să folosești un ISO cât mai scăzut, dar fii atent la mișcare atunci când fotografiezi în condiții mai slabe de iluminare.  Testează, cu timpul vei știi de la bun început care valoare este cea mai potrivită.

#6 Ține minte că…

Drona încă tremură chiar dacă nu prea bate vântul, iar cu cât mergi mai sus, cu atât va fi vântul mai puternic. Nu prea contează că la nivelul solului nu simțeai nicio adiere. De aceea punctul #5 este foarte important.

#7 Filtru de densitate neutră vs filtrul de polarizare

Dacă vrei să obții un efect mai cinematic asupra fotografiilor și chiar asupra filmelor, filtrele ND (densitate neutră) și dublarea numărului de fps te vor ajuta. Spre exemplu, dacă folosești 4k la 24fps ar fi ideal să filmezi/fotografiezi la 1/50 pe secundă, iar ca să poți face asta într-o zi însorită, vei avea nevoie de filtre de densitate neutră pentru a reduce lumina care intră în aparat. Pentru a surprinde mișcarea într-un mod cât mai natural, viteza obturatorului ar trebui să fie dublă față de numărul de fps-uri. Asta înseamnă că la un unghi de cuprindere de 180grade și 24-25fps ideal ar fi să folosim o setare de 1/50 pe secunda pentru ca oamenii să nu apară neclari sau să pară teleghidați, respectiv dacă respectiva cameră duce 50-60 fps, viteza obturatorului ar trebui să fie de 1/100-1/125 ș.a.m.d

Totuși, ai grijă cu aceste filtre în lumină mai difuză pentru că îți vor ieși fotografiile mișcate. În cazul unei lumini mai difuze, cel mai bine este să rămâi pe filtrul cu care vine dotată camera.

Filtrul de polarizare este un alt element interesant de folosit, dar pentru drone nu prea este indicat. S-ar putea să știi sau nu că trebuie rotite într-o poziție adecvată pentru a obține efectul de polarizare potrivit atunci când îl folosești pe o cameră normală, dar pe o dronă nu poți face asta, așa că nu prea l-am recomanda.

Totuși, dacă ai găsit o modalitate de a folosi un filtru de polarizare pe o dronă, nu ezita să ne spui cum, chiar ne-ar prinde bine o opinie. 🙂

#8 Procesarea

drone

Mereu este loc de mai bine și chiar dacă poate nu vei simți nevoia să le procesezi amplu, un simplu click asupra unui filtru sau unei funcții dorite, poate schimba foarte multe. Știi și tu ce capacități au vestitele programe de procesare. De ce să nu profiți de ele?

#9 Expuneri lungi, unghiuri unice și panorame

Acum nu mai ești limitat de imposibilitatea de a fi într-un anumit loc sau punct de stație. Punctul forte al dronelor este tocmai capacitatea lor de deplasare, așa că profită din plin de asta. Lasă vechile paradigme de gândire, o lume întreagă de experimentat se află în mâinile tale! Fii creativ!

#10 Mini-ghid de zbor

drone

Sperăm ca zborurile tale sunt să fie cât mai productive, dar poate că prea puțin se vorbește de ceea ce trebuie făcut și învățat înainte de a ajunge la asta. Din acest motiv am ales să păstrăm acest ultim punct special pentru zbor și să-ți oferim câteva sfaturi, pentru a nu-ți pierde drona cu tot cu cadrele surprinse.

  • Întotdeauna calibrează busola dronei o dată ce ai ajuns în noua locație, pentru că te va scuti de comportamente ciudate.
  • Verifică senzorul busolei după ce l-ai calibrat. Uneori, chiar dacă senzorul spune că este gata de zbor, poate să dea greș, așa că verifică! De exemplu, este în regulă să zbori dacă indexul este între 1500 și 1600, dar ține minte că dacă valoarea indexului este mai mare, înseamnă că există mai multe lucruri ce pot disturba în jur, precum: metalul în pământ, suprafețe reflective, etc.
  • Există excepții de la această regulă, dar merită luată în considerare – nu porni cu viteză mare imediat ce vrei să o ridici de la sol, ai puțină răbdare, exersează, asigură-te că o poți controla cât mai bine și abia după ce ești sigur că o stăpânești, dăi bătaie!
  • Așa cum te deranjează vara țânțarii, trebuie să te gândești că deși drona ta nu poate fi ciupită de ei, nu înseamnă că nu poate fi afectată de alte viețuitoare din aer! Unele păsări s-ar putea să o atace, așa că ai grijă!
  • PS: Nu uita să-ți downloadezi tot contentul de pe cardul SD după ce termini de zburat. Nu poți prezice ce va apărea la următoarea ridicare de la sol!

Acest articol este o adaptare după recomandările DJI de aici.

Citește și alte articole despre drone:

Alți fotografi au mai citit și:

5 Comments

  • Aici gasiti ceva detalii (in video) actuale: http://stiri.tvr.ro/dronele–de-la-survol-ilegal-

  • 11: Nu incalca legea. Daca legea interzice zborul dronelor in intravilan, respecta aceasta lege. E suficient un singur accident stupid pentru ca legile sa devina mult mai restrictive chiar si decat sunt deja; avem prea multe exemple din state mult mai liberale decat Romania, cum ar fi Canada sau Suedia, unde legile privitoare la drone au devenit mult mai exigente decat erau acum 5-6 luni.

    • Dar de fapt ce spune legea? A scris cineva un articol cuprinzator despre legislatia romana referitoare la drone?
      Eu am cautat, am incercat sa ma documentez, dar sunt cam incurcate informatiile.

      • Buna, da… legislatia romana este destul de incurcata, de acolo si informatiile. In plus, se tot schimba si reschimba. Ne dorim sa scriem un articol si pe aceasta tema, insa mai avem de asteptat pana ce se vor concretiza anumite lucruri.

    • Am o intrebare, de unde stii daca esti sau nu in intravilan? Iti dau un exemplu concret: pe marginea DN1 de la Turda-Cluj exista o fasie lata de 150 m (de la DN) care este cuprinsa in intravilan, desi acolo este teren agricol. Legea asta e putin cam ciudata si cam vaga astfel incat poti lansa drona daca esti singur, in varf de munte. Cu drona poti sa faci o multime de lucruri utile, si din pacate poti sa ajuti la comiterea de infractiuni, este foarte dificil de reglementat astfel incat cei de buna credinta sa nu aiba de suferit.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.