foto: Cristina Tinta

Fotografia pe film – încotro?

Fotografia nu mai este deloc ce era acum 100 de ani și, totuși, primele sale forme de manifestare nu reușesc să părăseasă umanitatea. Chiar dacă era digitalului a dus diverse companii la faliment – precum Kodak, iar altele – precum Nikon- au renunțat la a mai produce aparate pe film, putem spune că se observă o creștere a interesului pentru acest gen de fotografie din partea generațiilor tinere, în timp ce generațiile mai vechi rămân oarecum constante pe așa zisul gen abandonat, bucurându-se și ele pe de altă parte de tainele tehnologiei.

În acest articol vom discuta puțin despre ceea ce înseamnă astăzi fotografia pe film, instant sau nu, și încotro considerăm noi că se îndreaptă.

Ca să înțelegi mai ușor, iată aspectele pe care vrem să le expunem:
#1. De ce încă persistă fotografia pe film/ de ce încă folosim filmul?
#2. Camere pe film iconice
#3. Fotografia pe film – proiecte de care ar trebui să auzi
#4. Companiile care mențin filmul în viață
#5. Viitorul fotografiei pe film și concluzii

#1 De ce încă persistă fotografia pe film/ de ce încă folosim filmul?

Filmul vine la pachet cu ceva care adesea poate reprezenta pentru un fotograf digital o bătaie de cap, și anume plăcerea de a-ți ține creația în mână, ca un obiect fizic de sine stătător. De ce spun bătaie de cap? Pentru că dacă înainte era un trend ca fiecare familie să aibă cel puțin un Polaroid în casă și destul de mulți oameni erau obișnuiți să-și aducă singuri fotografiile la viață prin a developa, acum ne bucurăm de o fotografie fizică doar la ocazii. În plus, dacă vrem să o printăm apar următoarele întrebări, în funcție de ce vrem să facem cu acele cadre:

  • Cât de mari ar trebui să printez fotografiile?
  • Pe ce fel de foaie/carton/pânză etc. printez?
  • Unde le printez?
  • Cât mă costă toate printurile?
  • Trebuie oare să le mai prelucrez ca să mă asigur că ies bine?

Filmul venea cu răspunsuri la aceste întrebări de la sine, chiar dacă poate precizia rezultatelor nu era atât de mare sau mai bine spus, controlul asupra fotografiei era scăzut (pentru că Photoshop-ul n-a apărut odată cu fotografia). Cumva să ai multe fotografii prin casă era ceva standard (vezi albumele din copilărie), în timp ce astăzi, ne cumpărăm din ce în ce mai multe hard-uri externe pentru a ne păstra amintirile.

The Impossible Project a readus la viață filmele Polaroid, iar Kodak Alaris încă produce film pentru consumatori.

fotografia pe film
(c) David Burlacu – Romanian Polaroid Photographers

Cred că generațiile mai tinere încep din nou să prezinte un interes pentru acest gen de fotografie, pentru că le dă ocazia de a retrăi ceva ce nu au reușit să prindă în floare. Pentru cineva care are astăzi 20 de ani o fotografie instant este ca o jucărie nou descoperită. Și de ce să nu profiți de ea? Având în vedere că prețul este destul de accesibil?

În plus, în era în care totul se întâmplă acum, să fii familiarizat cu fotografia pe film te face mai prudent. Poți trage cadre în rafală pe aparatul tău digital și chiar și pe telefon, dar când știi că ai doar 10 poze pe care le poți face cu un Fujifilm Instax sau Polaroid parcă nu-ți mai vine să fotografiezi chiar orice, ci să gândești un pic, să observi mai mult, să analizezi și abia apoi să declanșezi.

Te ajută să observi lucrurile altfel, să apreciezi creația diferit, poate cumva undeva mai aproape de aprecierea artelor plastice, unde, găsești mai degrabă lucrări unicat.

Deși încă nu se vorbește despre film cu același patos ca în știrile despre cel mai nou DSLR, el continuă să fie inovat, produs și reconceput. Camerele vechi sunt reabilitate, iar camerele noi precum Lomo Belair și Wanderlust apar în număr tot mai mare.

Apar și versiuni noi ale camerei obscure și, având în vedere dorința nebună a omului de a deține lucruri, cât mai multe și mai valoaroase fie monetar, fie sentimental, putem spune că filmul încă nu este pe moarte, ci intră într-o perioadă a renașterii.

#2 Camere pe film iconice

În istoria fotografiei analog găsim multe modele de aparate foto care au fost foarte apreciate, aici însă vom menționa doar câteva dintre ele, printre cele mai de impact.

Leica M6

fotografia pe film

Venerabilul brand de origine germană a fost prima cameră practică de 35mm, care folosea filmul standard de 35mm și foarte rapid a devenit unealta favorită a multor fotografi din istorie. Fiind genul de cameră potrivită pentru cadre de stradă, a fost folosită de fotografi precum: Sebastiao Salgado, Henri Cartier-Bresson, Bruce Davidson și mulții alții s-au îndrăgostit rapid de Leica M6, devenind și genul de “accesoriu” pentru cei bogați și faimoși.

20×24 Polaroid

Conceput inițial în 1976 de fondatorul Polaroid Edwin Land, camerele 20×24 au fost create pentru a profita atunci de noul film Polacolor II. De atunci și până acum în prezent artiști precum Chuck Close și Robert Rauschenberg au creat imagini considerate acum iconice cu Polaroidul.

Hasselblad Xpan

fotografia pe film

Împreună cu Fuji GX617, Hasselblad Xpan este una dintre cele mai râvnite camere pe film panoramice, apărută cam cu 20 de ani înaintea exploziei digitalului. Spre deosebire de GX617, Hasselblad-ul folosește film de 35mm, ceea ce-l duce la un preț mai accesibil. Obiectivele sale erau de 30mm, 45mm și 90mm, dar nu era prea rapid și deci nu era cel mai bun aparat de folosit în genuri foto precum fotografia sportivă sau fotojurnalismul.

Contax T3

fotografia pe film

Compacta T3 a fost foarte apreciată de fanii filmului datorită modalității sale de control și obiectivului Carl Zeiss. Obiectivul fix de 35mm cu f/2.8, plus faptul că este mică și ușoară, sunt elemente care au influențat mult modelul retro al camerelor foto compacte de astăzi, precum Sony RX-1 și Fujifilm X100. La fel ca în cazul acestor două camere, frumusețea unei compacte nici atunci nu se vindea ieftin, întrucât camera costa cam 900$.

Alpha 12

fotografia pe film

Se spune că Alpha este pentru elvețieni cum este Leica pentru germani. Design-ul excelent și modalitatea în care a fost gândită această cameră de format mediu o încadrează la categoria de camere de lux. Conceput din metal cu un grip de lemn, reprezintă o caracteristică principală a design-ului iconic. În plus, putem observa încercarea de a ține pasul cu vremurile, pentru că acum suportă un spate digital și poți folosi iPhone-ul drept vizor.

Sistemul Alpha suportă monturi Schneider și Rodenstock, ambele fiind individual calibrate pentru Alpha. Putem spune că această cameră vine cu un nivel de precizie foarte ridicat, cam la fel de ridicat ca prețul. Totuși, având în vedere funcțiile și design-ul, poate fi o investiție care să merite.

#3. Fotografia pe film – proiecte de care ar trebui să auzi

Aici vom vorbi despre proiectele din România, dat fiind faptul că și la noi o parte din piață începe să se îndrepte spre Polaroid/ alt tip de film instant sau fotografie analog.

Romanian Polaroid Photographers

Romanian Polaroid Photographers a apărut în 2015, iar în 2016 au avut și o expoziție la Kube Musette “Emotion In Motion”, dar și o prezentare la F64.

Proiectul a apărut ca un index fotografic pentru pasionații de film instant de la noi, dar cu porțile deschise și către cei din jurul lumii. Site-ul pe care activează această nișă resurectată este o capsulă a timpului plină de povești și inspirație. Imaginile sunt puternice și poartă mai departe nostalgia unor artiști care au iubit fotografia instant.

Fondat de Ioana Cristina Casapu și Dragoș Mălăescu, Romanian Polaroid Photographers este o poveste a aprecierii și iubirii acestui format de film, cât și un tribut adus artiștilor: Andy Warhol, Andrei Tarkovsky sau Helmut Newton.

Puterea Polaroidului se regăsește precum în acea secundă care-ți poate schimba viața definitiv. Momentul care în mintea ta va rămâne pentru totdeauna înghețat, datorită semnificației. Polaroidul este la fel, pentru că păstrează acea secundă decisivă în format fizic, dar spre deosebire de amintirile noastre ce-și schimbă din formă și semnificație în timp,  fotografiile se păstrează cu o oarecare imortalitate în fața acestuia.

Concursul Argentik

Este un concurs dedicat pasionaților fotografiei de stradă pe film, care a aniversat până acum 3 ediții, ultima chiar în cadrul Bucharest Photo Week.

Pentru a se înscrie în acest concurs participanții trebuiau să răspundă la un formular și erau mai apoi selectați prin pe baza fotografiilor atașate sau link-ul către portofoliu, în funcție de cât de bine se încadrau în tematica fotografiei de stradă.

Prioritate au avut întotdeauna noii înscriși, care nu au mai participat la edițiile anterioare, iar câștigătorilor nu li s-a mai permis participarea. Odată selectați concurenții trebuiau să predea/ridice filmele personal de la Allkimik.

Fiecare concurent selectat beneficia de un film Foma 100 și avea la dispoziție o perioadă de timp pentru a expune filmul (de la primire până la predare). Allkimik s-a ocupat integral de developarea și scanarea filmelor, iar juriul a ales câte 2 cadre de la fiecare participant pentru a fi tipărite, și cei trei mari câștigători.

Finalizarea concursului s-a realizat anul trecut printr-o expoziție la Gallery Cafe, iar premiile oferite de organizatori câștigătorilor au constat în portrete ambrotip (5 filme FOMA 100 în format mare pentru Locul I, 4 în format mediu pentru locul II și 3 în format mic pentru locul III).

Fotografiile tipărite analog din expoziție au fost oferite de F64, Foma Mureș și Allkimik.

#4. Companiile care mențin filmul în viață

New55 Film

Deși Kickstarter-ul este privit în România cu suspiciune, proiectul New55 Film așa a putut fi posibil. Voiau să producă film instant 4×5 într-o formulă cu totul nouă. Robert Crowley a venit cu ideea, el fiind CEO-ul Soundwave Research Laboratories – o companie de inginerie specializată în fabricarea de nanomateriale avansate.

A profitat de faptul că oamenii vor în general rezultate imediate. Nu vor să-și bată capul, ci să primească totul de-a gata, iar în ciuda costurilor ridicate pentru a crea acest film și a dificultății, succesul a fost pe măsură.

Compania New55 creează produse în sfera imaginii cu ajutorul tehnologiei nano, promițând înovații care mai întâi au fost intuite de Kodak, Polaroid și alții, cu scopul de a aduce ceva de valoare pe piață. Compania descoperă rapid metode noi, materiale și căile de a lucra cu chimia și fizica din spatele unei fotografii. Toate acestea folosind materiale mai curate, mai puțin poluante și care au un grad mare de aplicabilitate pentru mai multe tipuri de produse.

Primul produs al companiei “New55 PN”, este un film instant ecologic, de format mare care seamănă cu Type 55 de la Polaroid. De ce tocmai acesta? Fiindcă a avut o calitate de excepție oferind rezultate incomparabile cu oricare altă imagine analog sau digital. Însă, metoda de fabricare a filmului implica procese foarte scumpe din componente organice volatile. New55 Film a vrut și a reușit să schimbe asta prin reconceperea metodei de lucru și eliminând solvenții toxici.

Există milioane de camere în lume pe formatul 4×5 care încă funcționează foarte bine, iar New55 Film a știut cum să profite de asta.

The Impossible Project

fotografia pe film

În 2008 după ce Polaroid și-a închis porțile, Impossible a pus piciorul în prag cumpărând ultima fabrică rămasă. Au fost nevoiți să înceapă de la zero fiindcă nu mai aveau la dispoziție formule de urmat și mașini funcționale.

Opt ani mai târziu, cu ajutorul inginerilor, chimiștilor și fotografilor The Impossible Project a ajuns să rămână singura companie din lume care produce filmul original instant, atât color cât și alb-negru, pentru Polaroid 600-type, SX-70, camere Image/Spectra și formate mari precum 8×10.

Lucrurile nu se opresc aici. The Impossible Project se ocupă și de refacerea camerelor clasice Polaroid astfel încât ele să poată funcționa ca noi, introducând, de asemenea, și alte modele pe piață.

Acțiunile Impossible salvează astfel milioande de camere clasice. Totul pentru ca o fotografie fizică încă să fie posibilă în câteva secunde, pentru ca amintirile să prindă viață și să poată fi date mai departe și regăsite pe pereții celor dragi.

#5 Viitorul fotografiei pe film și concluzii

Bun. Filmul e din nou la modă, înțelege toată lumea asta, dar de ce este ceva atât de important?

Reintrarea fotografiei pe film în vogă este ceva ce nu ar trebui trecut cu vederea, din două motive:

  • În primul rând, este nevoia oamenilor de a nu pierde acele fărâme din viața lor care poate au ajuns să îi compună, să îi definească, indiferent de schimbările prin care trec. Istoria se repetă și dintr-o nostalgie adusă de continua frică de necunoscut și continua nevoie de familiar – în timp ce digitalul ia amploare oamenii se “conectează” din ce în ce mai rapid unii cu alții, dar mult mai lipsit de substanță. Faptul că filmul a putut renaște înseamnă că oamenii încă nu sunt pregătiți să renunțe la ceea ce pot simți fizic în favoarea unei acumulări de pixeli.
  • În al doilea rând, să adaptezi vechea tehnologie la posibilitățile aproape infinite ale vremurilor este o idee extraordinară. Cumva, când mă gândesc la camerele pe film refăcute cu spate digital, nu am cum să nu văd și un smartphone care va putea fi folosit și într-un mod similar Polaroidului (fără adaptoare sau imprimante, ci de la sine) sau un mirrorless care poate printa singur. Ori, având în vedere că atunci când vorbim de arte vizuale/plastice rezultatul cel mai satisfăcător este cel pe care-l poți ține în mână, consider că ne apropiem cu pași repezi de o perioadă în care ceea ce creăm digital va putea fi transpus în realitate printr-o bătaie din palme (deja imprimantele 3D nu mai sunt o noutate).

Ca o concluzie, pot spune că se vede clar încercarea de a contopi cumva tehnologia cu “realul” fie că vorbim de fotografie sau alte domenii. Dar cel puțin în cazul fotografiei pe film, faptul că vrem din nou să ne bucurăm de ceva palpabil, ceva ce va putea rămâne peste zeci de ani – fiind imun din anumite puncte de vedere la comanda “delete”, ar trebui să ne bucure.

Citește și alte articole despre fotografia pe film:

[products ids=125015235,125018814,125022148,125027430,125005521,125017597,125005528,125010234,101778,10106583]
Save
Save
Save

Alți fotografi au mai citit și:

7 Comments

  • Eu ma chinui cu un Zenit 11, cu care ne poza tata (avea si laborator acasa, unde mai tinea si niste Babeasca Neagra 🙂 si care e un aparat intr-o conditie excelenta si astazi. Mi l-a inmanat acum cativa ani, cu inca un obiectiv pe langa cel standard, nici nu mai stiam ca il mai are. Pacat ca nu ma pricep, de aia ziceam ca ma chinui. Am incercat filme color si alb-negru de 100, 200, 400. Din cateva filme, am doar cateva poze printate. Ce sa-i faci! Am o cunostinta care face poze din acelasi loc si in acelasi unghi cu mine si ies poze total diferite. Daca n-ai “ochi”, degeaba. Drept e ca el poza cu un Canon sau Mamiya… alte nebunii.
    Fii-mea tragea cu un Smena (primul meu aparat, cumparat de bunica-mea), apoi a trecut la digital: un compact mai slabut, apoi la mirorless.
    Dar nu ma las! Va doresc tuturor sa ramaneti impatimiti ai filmului, macar de 35 mm, ca e mai accesibil.

  • In afara de Leica aia nu e nimic "iconic" in lista voastra, doar camere de nisa si extrem de scumpe. Rolleiflex TLR, Hasselblad seria 500, oricare din producatorii japonezi de camere de format mare din lemn, speed graphic-ul care apare in majoritatea filmelor de epoca in care unul din personaje e foto-jurnalist, etc.
    Nu cred ca faceti vreun serviciu comunitatii de film cand puneti o lista de scule extrem de scumpe. Cei care stiu cu ce se mananca ori balesc la ele deja ori nu sunt interesati de subiect. Cei noi in domeniu s-ar putea sa se sperie de preturi cand cauta asa ceva si sa fie descurajati inutil.
    Parerea mea 🙂

  • Ce fain ar fi fost articolul dacă, măcar la "click pe poza", ar fi fost trecuți autorii. 😉

    • Buna, toate fotografiile au autori, cu exceptia celor de stock, cu aparatele foto. Inclusiv coperta articolului are numele autorului. Este posibil sa fi fost la tine o eroare de incarcare. 🙂

      • Multumesc, Alexandra, a fost modificat.

        • Stefan, te asiguram ca nu a fost facuta nicio modificare. Poate a fost doar o eroare de incarcare, cum se intampla uneori cu galeriile de imagini. Dar multumim pentru feedback.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.