Cum să eviți 2 mari greșeli în fotografia alb-negru

Eviți de regulă să faci fotografii alb-negru pentru că par gri, fade sau supraexpuse ori înecate? Te întrebi cum reușesc unii fotografi să scoată în evidență atâtea texturi și detalii fără să supraproceseze fotografia?

Sunt multe motive din cauza cărora fotografiile tale alb-negru nu sunt chiar punctul tău forte, dar majoritatea țin de fotografie în general.

De exemplu, cum ți-ai răspunde la următoarele întrebări: Cât de bine este compusă fotografia mea? Este punctul de interes unde ar trebui să fie sau aș fi putut să pun accentul pe un subiect secundar care ar fi fost mai bun? Cum este încadrată fotografia, am lăsat mai mult spațiu în direcția privirii subiectului sau direcția orientării sale? etc.

Sunt multe întrebări pe care ni le putem ca să ne dăm cât de cât seama cât de “corectă” este o fotografie. Dar fiind și foarte multe excepții de la reguli, trebuie să luăm în calcul și un factor care nu poate fi măsurat de răspunsuri, ci doar de ceea ce te face o fotografie să simți.

alb-negru

Când vorbim de fotografia alb-negru, putem spune că multe dintre tainele ei s-au pierdut din cauza erei digitale. Probabil că ai fi înțeles altfel acest gen foto dacă ai fi prins perioada filmului. Și tocmai din această cauză astăzi vă vom sfătui cu privire la două criterii cheie în fotografia alb-negru.

Însă ca să ne asigurăm că primești pachetul complet de informații te invităm să citești înainte să treci mai departe și TOP 15 Sfaturi pentru fotografii alb-negru reușite, pentru a înțelege mai bine diferențele.

#1 Albul Pur


 

Reprezintă cel mai alb punct din fotografia ta, părticica aceea cât de mică sau mare din fotografie care ar trebui să fie de un alb absolut, pentru că este cea mai deschisă zonă din fotografie. Nu ușor gri sau albastru sau verde sau roz, ci alb ca o coală de hârtie.

Nu este în neregulă ca albul să fie colorat, dar atunci vorbim de monocromie, nu mai vorbim despre fotografie alb-negru.

Dacă albul pur este aplicat corect și avem pornit “Clipping Indicators” în Lightroom (vezi histograma), cum este în fotografiile de mai sus, ar trebui să vezi câteva spații, insignifiante, care nu sunt neapărat centrate pe subiect sau neimportante pur și simplu, care au niște pete roșii.

Pe foarte scurt, albul pur folosind “Clipping Indicators”, arată roșu, dar este foarte ușor să ne păcălim că el a fost aplicat corect atunci când avem fotografii alb-negru foarte deschise.

De ce? trebuie să ții minte că albul pur înseamnă doar alb și atât. Nu înseamnă detalii, nu înseamnă texturi. Din această cauză, zonele de interes nu ar trebui să fie roșii, fiindcă asta înseamnă că ai pierdut multe detalii și texturi semnificative.

Sigur, dacă subiectul era de exemplu o sferă mare simpla și albă, atunci poate fi un avantaj. Dar sunt destul de convinsă că și acea sferă albă are o anumită textură, care merită păstrată.

Când albul cel mai pur nu este setat corect, fotografia arată cam așa (vezi mai jos). Poți vedea că zona roșie face parte din zona de interes și că s-au pierdut destul de multe detalii.

alb-negru

Asta se întâmplă din cauza contrastului excesiv.

Cum poți evita asta? Procesează imaginile pe canale de culoare și lucrând mai mult la expunere, lumini și umbre. Nu abuza de contrast.

#2 Negrul absolut

La fel ca în cazul albului, negrul absolut se referă la cea mai închisă zonă din fotografie (sau cele mai închise zone). Fără detaliu, fără textură, fără nimic.

La fel ca în cazul albului, zonele de negru absolut nu trebuie să fie în centrul de interes, pentru a putea distinge planurile corect.

alb-negru

Cu toate acestea, dacă în cazul albului este cât de cât ușor de observat o diferență, în cazul negrului este mai greu, problema fiind mai subtilă. Este mult mai ușor să fii păcălit când totul este învăluit de întuneric și în consecință, există multe fotografii bune care au negrul absolut plasat aiurea.

Cel mai bun exemplu pentru a testa negrul absolut este să te gândești la un obiect negru pe un fundal negru. Obiectul negru trebuie să se vadă, chiar și întunecat, în toată splendoarea lui pentru a nu se confunda cu fundalul.

Partea mai dificilă când vine vorba de negrul absolut este că online observi mai greu chestia asta, pentru că ecranele telefoanelor și computerelor sunt foarte diferit calibrate și nu poți determina 100% care ar fi versiunea “reală”. Dar atunci când dai un print s-ar putea mai mult ca sigur să te trezești cu surprize neplăcute, să vezi că părți din fotografie au fost înecate într-o mare neagră.

Folosind “Clipping Indicators” zona de negru absolut este marcată de albastru-indigo (în caz că te întrebai ce e cu petele celelalte).

La fel și aici aș sugera ca atunci când procesezi să te bazezi mai puțin pe contrast și mai mult pe expunere, lumini și umbre. Nici la negru nu e foarte ok să umbli în exces (dar depinde mult de cadrul ales).

Așa că atunci când procesezi o fotografie alb-negru, înainte să o salvezi (dacă n-ai chef să o faci de la început) verifică unde se plasează aceste două non-culori în stadiul lor cel mai pur.

Fotografiile alb-negru necesită migală, una diferită față de cele color, unde poți “păcăli” mai ușor. Dacă te grăbești să procesezi niște fotografii alb-negru pentru că trebuie neapărat să fie gata, îți sugerez mai degrabă să înveți să-ți gestionezi timpul mai bine sau să-i explici clientului tău că nu este atât de ușor pe cât pare.

Ai nevoie de atenție și finețe, pentru a scoate ce-i mai bun dintr-un cadru alb-negru.

alb-negru

BONUS: Ce se întâmplă când nu am nici negru absolut nici alb pur în fotografie? Când “Clipping Indicators” nu-mi arată nimic, precum în fotografia de mai jos? Aici regulile sunt mai libertine. Există fotografii în care doar o gamă variată de griuri o fac să arate mai interesantă sau fotografii unde asta ruinează complet cadrul. Aici totul stă în puterea imaginației și cunoașterii tale.

Tu ce sfaturi ai da unui începător despre fotografia alb-negru? Lasă-ne un comentariu!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.