7 Motive pentru care ai nevoie de trepied

Dacă cochetezi cât de cât cu fotografia sigur știi ce este un trepied. Alături de Sebastian Popa vei afla mai multe despre situațiile cheie în care ai nevioe de unul. Și dacă este prima oară când auzi acest termen, află că îți va fi de ajutor și poate fi achiziționat la un preț foarte accesibil!

Care sunt situațiile cheie și motivele pentru care ai nevoie de acest accesoriu? Aruncă un ochi peste tutorialul video cu Sebastian Popa și citește sfaturile!

  1. Lumină slabă
  2. Flexibilitate
  3. Fotografia macro
  4. Fotografie în natură
  5. Subiecte în mișcare
  6. Fotografierea cu un teleobiectiv
  7. Un plus de creativitate

#1 Lumină slabă

În cazul fotografiei de noapte sau ale situațiilor de fotografiere dinainte de înserat sau dimineața devreme, respectiv la apus, ora albastră sau într-un loc unde lumina este mai slabă, vei constata că ai nevoie de câteva schimbări și instrumente în plus pentru a-ți desfășura activitatea într-un mod optim. Din această cauză vei avea nevoie să mărești timpul de expunere pentru a capta toată lumina de care este nevoie.

Acest lucru poate face fotografiatul din mână anevoios întrcât ar presupune ca tu să stai nemișcat, ca o statuie, pentru ca imaginea să iasă clară, ceea ce poate fi destul de greu.

De ce să te chinui, ratând momente importante când te poți folosi de un trepied, care îți va ține aparatul stabil? Astfel te vei putea concentra mai mult pe expunere, compoziție și încadrare.

#2 Flexibilitate

Dacă vrei să fii flexibil, află că trepiedul poate fi mai mult decât un stâlp de susținere al aparatului tău foto.

De exemplu, dacă mergi la o ședință foto fără prea mult echipament, trepiedul poate juca rolul de stativ de lumini.

Trepiedul te poate ajuta însă și dacă ești videograf pentru obținerea unor cadre mai line.

#3 Fotografia macro

Dacă ești pasionat de fotografia macro știi foarte bine că cea mai mică mișcare poate afecta întreg cadrul și mai ales în cazul în care fotografiezi vietăți mici, ai mari șanse să nu le mai vezi a doua oară. Folosindu-te de un trepied, vei face cu siguranță fotografii clare, vei avea mai mult timp să te gândești la ceea ce vrei să transmită cadrul și desigur, vei termina treaba mult mai repede, productiv și eficient.

#4 Fotografia de natură

Când ieși să te bucuri și de o gură de aer curat pe măsură ce imortalizezi frumusețea naturii, încadrarea și momentul sunt cele mai importante, fiindcă un peisaj de natură poate fi extrem de diferit de la o oră la alta.

Uneori trebuie să aștepți pentru lumina perfectă și subiectele ideale pentru fotografia ta, iar atunci trepiedul îți sare în ajutor. Nu mai ești nevoit să stai cu aparatul în mână până-ți amorțește pentru a declanșa la momentul potrivit. Cu ajutorul trepiedului aștepți fiind extrem de atent și cu setările făcute, iar în momentul propice poți apăsa liniștit pe buton.

În plus, gândește-te la momentul în care vrei să fotografiezi o apă curgătoare sau chiar din aceasta. În acest caz ai nevoie de un timp mai lung de expunere și nici nu vrei să-ți uzi echipamentul sau mai rău să-l scapi. Trepiedul asigură și siguranța echipamentului.

#5 Subiecte în mișcare

Fie că vorbim despre fotografie de acțiune și sport, cea de eveniment sau pur și simplu că vrei tu să surprinzi câteva subiecte într-o zonă aglomerată unde lumea se mișcă de colo, colo, trebuie să urmărești subiectul pentru că nu poți prezice 100% ce va face și deci, nu știi când se va petrece momentul pe care vrei să-l imortalizezi.

Trepiedul face acest lucru mult mai simplu, ne mai fiind tu nevoit să susții greutatea aparatului, ci doar să te concentrezi pe scenă și să declanșezi.

#6 Fotografierea cu un teleobiectiv

Cu cât distanța focală crește și obiectivul este mai greu, cu atât va fi mai important ca echipamentul să fie stabil pentru a obține fotografii clare. La teleobiective, lumina care trece prin lentile scade, iar asta înseamnă că timpii de expunere trebuie să crească, în cele mai multe cazuri. Asta ne întoarce la punctul #1 și motivul pentru care vei avea nevoie de trepied.

#7 Un plus de creativitate

Creativitatea presupune concentrare și inspirație, pe care le poți obține doar dacă te poți ocupa strict de ele. Aici este util trepiedul fiindcă te poți concentra mai mult pe ideile tale, sursele de inspirație și modalitățile de a le pune în practică. Vei avea timp, datorită folosirii unui trepied să te gândești mai mult asupra încadrării, luminii și să-ți dai seama care este momentul decisiv.

În plus, trepiedul te poate ajuta să plasezi camera în locuri unde ție ți-ar fi imposibil. Dacă vrei să fotografiezi de la înălțime, ești limitat la propria ta înălțime, în timp ce un trepied poate fi lungit, rotit și poziționat exact cum îți dorești.

BONUS! Cu toții facem fotografii de grup, în familie, cu prietenii sau la diverse evenimente ori în vacanțe, există ceva mai util ca un trepied în acest caz?

Produse recomandate

Tu în ce alte situații folosești trepiedul? Spune-ne printr-un comentariu!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.