Sărbătorim Ziua Copilului cu Canon Selphy!
Ziua Copilului este un eveniment important pentru mulți dintre noi. Pentru părinți amintește de minunea sau minunile pe care le-au adus pe lume, iar pentru fiecare dintre noi, este ocazia de a sărbători copilul ce se regăsește în interior sau măcar s[ ne amintim cu nostalgie, despre vestita perioadă din viață. Perioada în care se spune că nu aveam griji.
Cum F64 este un magazin dedicat pasiunii tale, putem spune că pasiunea cea mai arzătoare și autentică se regăsește la cei mici. Ei ne fiind încă frânați de problemele cotidiene.
Astfel, de Ziua Copilului, vom avea câteva evenimente speciale în Magazinul F64 și îți vom oferi posibilitatea de a printa câte o fotografie cu imprimanta Canon Selphy!
Vino la eveniment!
În intervalul orar 10:00 – 22:00, cei mici se vor putea bucura de ființele fantastice bine cunoscute, Rapunzel și Tinkerbell care au pus la cale un program special, ce include și modelare de baloane și pictură pe față, printre altele.
Tot pentru distracția celor mici am pregătit o mașină cu baloane de săpun, dar și nenumărate baloane clasice, plus un stand de vată de zahăr special amenajat!
Fiindcă știm că pe măsură ce ne maturizăm copilul interior se ascunde undeva, făcând loc adultului responsabil, am pregătit pentru cei mari ocazia de a printa câte o fotografie cu Canon Selphy!
Mai multe despre Canon Selphy
Canon Selphy CP1200 este o imprimantă foto compactă și portabilă, transformând printarea fotografiilor din ceva costisitor și anevoios în ceva simplu cu ajutorul căruia poți umple fără griji un album de fotografie.
Imprimi fără efort direct de pe mobil, cu Apple AirPrint sau cu ajutorul aplicației Canon PRINT Inkjet/SELPHY. Imprimanta Canon Selphy vine și cu un buton Wi-Fi dedicat ce îți oferă acces instantaneu la setările Wi-Fi pentru conectare și imprimare rapidă prin wireless. Desigur că, poți printa și direct de pe cardurile tale de memorie, stick-uri USB sau camere foto compatibile cu PictBridge.
Tehnologia oferă un spectru de 16,8 milioane de culori și asigurând o profunzime și o gradație superbă a culorilor, iar optimizarea automată a imaginilor corectează în mod inteligent imperfecțiunile imaginilor.
Hârtia dedicată Canon Selphy protejează fiecare material imprimat împotriva stropilor, petelor și decoloării pe o durată de până la 100 de ani, dacă imaginile sunt păstrate într-un album.
De asemenea, această imprimantă este utilă și petru fotografii care desfășoară proiecte în diverse colțuri ale țării sau ale lumii, asigurându-le posibilitatea de a le lăsa o amintire printată celor fotografiați.
Cu mic cu mare, vă așteptăm să sărbătorim Ziua Copilului în magazinul F64 și abia așteptăm să vedem fotografiile inedite care vor fi printate!
[products ids=125024348]