Am așteptat această zi cu mare nerăbdare pentru că de foarte mulți ani mi-am dorit să fotografiez o nuntă cu un aparat foto cât mai mic, cât mai ușor de folosit și care să fie în același timp și foarte performant, precum Fujifilm X70. Nici nu am putut să dorm cu o noapte înainte de nuntă, gândindu-mă că mă despart doar câteva ore de momentul când o să îmi văd un vis împlinit. Niciodată nu mi-au plăcut DSLR-urile și mai ales, niciodată nu mi-am dorit aparate foto mari, negre și impunătoare cum este trend-ul în breasla fotografilor.

Anul acesta când am făcut trecerea de la Canon la Fujifilm pentru simplul fapt că mă dispera greutatea exagerata a doua body-uri de 5D Mark 3 cu patru obiective din gama L pe care le țineam pe mine (pe strap) și 10 ore pe zi, am fost sceptic legat de tehnologia mirrorless. M-am îndrăgostit de Fujifilm x-T2 pentru că este camera foto care mi se potrivește cel mai bine: mică, ușoară, foarte performantă, cu design retro foarte fain și funcții noi orientante spre social media.

fujifilm x70

(c) Julius Paul

Dar lucrurile cu adevărat interesante au venit o dată cu achiziționarea unui Fujifilm x70.

Acest mirrorless compact din gama premium este o mică bestie, pe care trebuie să recunosc că am subestimat-o cu o aroganță nejustificată. Deși Fujifilm x-T2 este destul de mic, totuși nu este un aparat foto de “buzunar” pentru zi cu zi sau concediu, așa că am căutat unul și mai mic. În trecut am avut un X100S care a fost marea mea dragoste, dar acum aveam nevoie de un compact nou cu funcții moderne (touchscreen, WiFi, etc).

După multe review-uri și forumuri mi-am luat inima în dinți și am comandat un x70 de la F64. Nu am fost 100% împăcat fiindcă avea un obiectiv fix de 18,5mm (echivalent 28mm), o focală care nu îmi place în mod deosebit și îi lipseste vizorul (fie optic, fie electronic).

Pe un site, un fotograf din SUA care foloseste un echipament bazat tot pe x-T2 zicea că trage de multe ori cu x70 fără nici o problemă. Am zis că așa ceva este imposibil, dar uite-mă acum că scriu un articol despre cât de awesome este x70 și despre cum se comportă la nuntă.

După ce a venit și l-am întors pe toate părțile, l-am dus într-un mic concediu să vedem ce știe. Am rămas mască. Este un aparat foto absolut superb.

Ce m-a impresionat la Fujifilm X70:

  • Este extrem de mic și încape în buzunar;
  • Are toate funcțiile pentru a fi folosit pe modul Manual: ISO, SS, A, WB;
  • Ecran cu touchscreen pentru a putea selecta punctul de focus, exact ca și pe smartphone;
  • Ecran rabatabil înclusiv în poziție pentru selfie-uri. Wow! În concediu este foarte folositor;
  • Obiectiv de 18,5mm (echivalent 28mm) și f/2.8. Este cel mai interesant pancake pe care l-am văzut vreodată. Este foarte sharp chiar și în f/2.8, cu inel de diafragmă pe el, iar partea cea mai faină e că în combinație cu teleconvertorul digital (nu mai ai nevoie de lentile de conversie, totul este făcut din soft), îl poți folosi în 35mm sau 50mm. Are inclusiv funcție de macro, iar blurul la portrete este foarte decent pentru un f/2.8.
  • Cu funcția de Wi-Fi ai fotografiile instant pe telefon și le poți pune direct pe rețelele sociale; Este camera foto perfectă pentru fotografii de Instagram;
  • Nu ai neapărat nevoie de vizor, pentru ca la cât de mic e body-ul, mai degraba îl folosești ca pe un smartphone decât ca pe un aparat foto;
  • Deși are și formatul RAW, îl folosesc doar pe JPG. DR este foarte mare și pentru fotografii random, este perfect.
  • Are hotshoe și poți folosi blitz-uri pe stative. Asta e awesome pentru o săpunieră;
  • AF-ul este rapid și precis în lumină bună. La întuneric se cam împiedică, dar totuși e un compact, nu un vârf de gamă;

Am vrut să merg la o nuntă simplă, fără decor extravagant și fără miri fotomodele, tocmai pentru a face fotografii cât mai obiective unde să se vadă calitatea camerei (în combinație cu talentul și priceperea mea) și nu să te fure “peisajul” fotogenic. Am încercat să gândesc simplu: toate fotografiile JPG, editare pe telefon doar cu filtre;

Dacă ai o cameră fie ea compactă, atâta vreme cât are funcții manuale pe care știi să le folosești și ești un fotograf experimentat, te vei descurca de minune la o nuntă completă. Fujifilm x70 este o astfel de cameră.

Nunta aceasta a fost și un experiment social. Toată lumea se uită ciudat la tine când vede un aparat care ar putea lejer să pară o jucărie și nu prea iți dă credit. Te simți ca și cum ai  fi uitat ceva, că ești prea lejer și chiar te simți în plus uneori. Însă după ce descarci și prelucrezi fotografiile știi că ai făcut o treabă foarte bună.

Tot ce știai despre FX și DX începe să nu mai aibă sens. Este atât de insignifiantă diferența dintre un DX vârf de gamă și FX entry-level, încât îți dă puțin de gândit; x70 are un senzor APS-C cu crop de 1.5x ceea ce îl face un compact destinat pretențioșilor și bate la fundul gol multe DSLR-uri mid-level mult mai scumpe.

Nu vine fără zgomot de imagine, dar cu NR sau un efect de film look este insesizabil;

Obiectivul știe să facă tot ce este nevoie pentru fotografia de nuntă (wide, portret, blur, macro), insă pentru gama de ultra wide sau tele ai nevoie de convertoare optice, care nu sunt deloc ieftine;

Având în vedere că prețul este doar de 3000 de lei (spun “doar”, pentru ca la nivelul de preformanță prețul mi se pare mic), este de luat în considerare pentru începători ca și camera de fotografiat la nuntă și în multe alte domenii ale fotografiei. Desigur, pentru profesioniști, pentru artiști, nu este suficient.

Nu ai nevoie de laptop sau PC, poți merge la nuntă doar cu un x70 și un smartphone. Am făcut în jur de 800 de cadre, iar mai apoi le-am prelucrat în Lightroom Mobile pe iPhone 6.

Dacă vrei ca totul să fie și mai interesant, trebuie să iei în considerare flash-uri, triggere, stative și alți modificatori, ceea ce am folosit și eu.

În concluzie, experimentul nostru a fost un real succes. Am obținut fotografii de nuntă mai mult decât decente cu o cameră foto compactă, iar după ce oamenii au văzut produsul finit au îndepărtat stereotipul “aparat foto mare=fotografii profi” și asta ne bucură. Credem că încetul cu încetul fotografia de nuntă va deveni din ce în ce mai simplă cu noile generații de camere care vor apărea, iar orientarea lor spre social media și pe sistemul unui smartphone este mai mult decât binevenită. Da, Fujifilm x70 este cu adevărat o cameră foto de vis pe care orice fotograf profesionist și-ar dori-o drept jucărie de buzunar.

Articol și fotografii de Julius Paul.
Citește articolul complet aici.


Produse

Fujifilm X70

Fujifilm X70

indisponibil
29750lei

Fujifilm X70 este un este un aparat foto ce dispune de tehnologie de ultima ora si performante de exceptie ingrate intr-un corp compact, cu un design retro, simplu si elegant.Robust si versatil, multu....

Vezi detalii