(c) Alexander Vinogradov

Frederik Buycks câștigă distincția Fotograful Anului la SWPA 2017

Belgianul Frederik Buyckx câștigă distincția Fotograful Anului la SWPA 2017, cea mai mare competiție de fotografie din lume!

  • Fotograful belgian Frederik Buyckx a fost desemnat Fotograful Anului și câștigă un premiu în valoare de 25.000 de dolari pentru cea mai bună serie de fotografii
  • Premiul pentru cea mai bună fotografie individuală a fost acordat fotografului rus Alexander Vinogradov
  • Zece fotografi sunt laureați pentru portofoliul de lucrări în cadrul competiției Professional
  • Martin Parr este distins cu premiul Outstanding Contribution to Photography
  • Fotografiile premiate vor fi expuse în cadrul vernisajului de la Somerset House din Londra, între 21 aprilie – 7 mai
  • Fotografiile sunt disponibile pe site

Seria de fotografii câștigătoare realizată de Frederik Buyckx se intitulează „Whiteout” („Ninsoare”) și surprinde transformarea naturii la venirea iernii. Juriul competiției speră că seria va inspira fotografii să imortalizeze eleganța și să nu treacă cu vederea importanța și frumusețea lucrurilor prezente în viața cotidiană.

Astăzi, 21 aprilie 2017, World Photography Organisation anunță că fotograful belgian Frederik Buyckx este câștigătorul premiului Fotograful Anului din cadrul Sony World Photography Awards 2017. 

Misiunea juriului competiției a fost să găsească cea mai bună serie de fotografii, fiind fascinat de frumusețea, amploarea și efortul implicate în lucrarea câștigătoare a lui Buyckx intitulată „Whiteout” („Ninsoare”).

Sony World Photography Awards este cea mai mare competiție de fotografie din lume, ediția din 2017 atrăgând peste 227.000 de înscrieri din 183 de țări.

Lucrările câștigătoare vor fi expuse la Somerset House din Londra între 21 aprilie – 7 mai, alături de fotografiile finaliștilor și de o serie de lucrări rar prezentate în public ale fotografului britanic Martin Parr (Magnum), laureat al premiului Outstanding Contribution to Photography.   

Președintele juriului, Zelda Cheatle, vorbește despre seria de fotografii realizată de Frederik Buyckx și aleasă dintre câștigătorii celor zece categorii din competiția Professional: „Am ales o serie de peisaje, revenind astfel la esența modului în care privim fotografia. Peisajul este adesea trecut cu vederea, însă este esențial pentru existența noastră. Sunt fotografii frumoase realizate de un fotograf serios, de care trebuie să ne bucurăm. Sper că acest premiu va inspira mulți alți fotografi să facă fotografii care nu ilustrează numai aspectele teribile ale vieții din aceste vremuri tulburi, ci surprind bucuria și frumusețea care ne înconjoară.”

Buyckx a fost desemnat Fotograful Anului și a primit un premiu de 25.000 de dolari în cadrul ceremoniei de premiere din Londra, la care au participat experți internaționali din industrie. În cadrul aceleiași ceremonii, au fost anunțați câștigătorii categoriilor din competiția Professional, dar și câștigătorii competițiilor Open, Youth și Student.

Scott Gray, CEO World Photography Organisation, a declarat: „Sunt deosebit de mândru de alegerea Fotografului Anului din cadrul acestei ediții. Cred că e ușor să șochezi în multe cazuri, însă se poate dovedi extrem de greu să surprinzi eleganța sofisticată, care este atât de frumoasă încât ilustrează fotografia la cel mai înalt nivel.”

Toți fotografii câștigători au fost prezenți la ceremonia de premiere de la Londra și au primit premii care constau în echipamente foto Sony de ultimă generație.

Competiția Sony World Photography Awards aniversează în 2017 cea de-a zecea ediție și recompensează anual cele mai bune fotografii contemporane realizate anul anterior. Înscrierile sunt gratuite și deschise tuturor fotografilor, competiția reprezentând una dintre vocile autorizate din industria fotografiei mondiale, care poate influența și modela carierele fotografilor câștigători și finaliști. Înscrierile pentru Sony World Photography Awards 2018 se deschid pe 1 iunie 2017.

FOTOGRAFUL ANULUI – FREDERIK BUYCKX, BELGIA

Născut în Antwerp în 1984, Frederik Buyckx este un fotograf freelancer, colaborator al cotidianului belgian De Standaard. Fotografiile lui Buyckx au fost publicate și expuse pe plan internațional, fiind recent nominalizat la premiile ZEISS Photography Award.

Seria de fotografii câștigătoare „Whiteout” („Ninsoare”) a fost realizată în Balcani, Scandinavia și Asia Centrală, în zone izolate unde oamenii trăiesc adesea în solitudine și în strânsă legătură cu natura. Buyckx explică: „La sosirea iernii, natura se transformă într-un mod aparte, zăpada și gheața pun stăpânire pe întreg peisajul, iar oamenii și animalele se confruntă cu condiții meteorologice extreme. Această serie de fotografii investighează această luptă împotriva dispariției.”

CÂȘTIGĂTORII ȘI FINALIȘTII CATEGORIILOR DIN CADRUL COMPETIȚIEI PROFESSIONAL

Un juriu format din experți internaționali a avut misiunea de a alege cea mai bună serie de fotografii (între 5-10 imagini) din cele zece categorii ale competiției Professional. Iată lista fotografilor câștigători și finaliști:

  • Câștigătorul categoriei Architecture: Dongni, China
  • Locul 2 – Julien Chatelin, Franța / Locul 3 – Diego Mayon, Italia
  • Câștigătorul categoriei Conceptual – Sabine Cattaneo, Elveția
  • Locul 2 Gao Peng, China / Locul 3 Alexander Anufriev, Rusia
  • Câștigătorul categoriei Contemporary Issues – Tasneem Alsultan, Arabia Saudită
  • Locul 2 – Li Sony, China / Locul 3 – Lorzenzo Maccotta, Italia
  • Câștigătorul categoriei Current Affairs & News – Alessio Romenzi, Italia
  • Locul 2 – Joe Raedle, SUA / Locul 3 – Ivor Prickett, Irlanda
  • Câștigătorul categoriei Daily Life: Sandra Hoyn, Germania
  • Locul 2  – Christina Simons, Islanda / Locul 3 – Alice Cannara Malan, Italia
  • Câștigătorul categoriei Landscape: Frederik Buyckx, Belgia
  • Locul 2 – Kurt Tong, Marea Britanie / Locul 3 – Peter Franck, Germania
  • Câștigătorul categoriei Natural World: Will Burrard-Lucas, Marea Britanie
  • Locul 2 – Ami Vitale, SUA / Locul 3 – Christian Vizl, Mexic
  • Câștigătorul categoriei Portraiture: George Mayer, Rusia
  • Locul 2 – Romina Ressia, Argentina / Locul 3 – Ren shi Chen, China
  • Câștigătorul categoriei Still Life: Henry Agudelo, Columbia
  • Locul 2 – Shinya Masuda, Japonia / Locul 3 – Christoffer Askman, Danemarca
  • Câștigătorul categoriei Sport: Yuan Peng, China
  • Locul 2 – Eduard Korniyenko, Rusia / Locul 3 – Jason O’Brien, Australia 

                                                                                                                                                           

FOTOGRAFUL ANULUI ÎN CADRUL COMPETIȚIEI OPEN – ALEXANDER VINOGRADOV, RUSIA

swpa
(c) Alexander Vinogradov

„Mathilda”, lucrarea fotografului rus Alexander Vinogradov, a fost aleasă cea mai bună fotografie individuală din lume și premiată cu 5.000 de dolari și titlul de Fotograful Anului în cadrul competiției Open.

Vinogradov este un fotograf amator care locuiește în Moscova, iar fotografia câștigătoare reprezintă portretul unei fete, inspirat de filmul francez „Léon”. Fotograful a fost selectat dntre cei zece câștigători ai categoriilor competiției Open, anunțați în data de 28 martie de către juriul condus de jurnalistul și fotograful britanic Damien Demolder.

FOTOGRAFUL ANULUI ÎN CADRUL COMPETIȚIEI YOUTH – KATELYN WANG, SUA

Katelyn Wang, în vârstă de 16 ani din Los Angeles, California este laureata titlului de Fotograful Anului în cadrul competiției Youth. Competiția Youth le-a cerut tinerilor fotografi, cu vârste cuprinse între 12-19 ani, să înscrie o singură imagine care să răspundă unor cerințe impuse și temei „beauty” („frumusețe”).

Fotografia câștigătoare a lui Wang, intitulată „On Top of the World” a fost obținută în Parcul Național Torres del Paine din Chile și reprezintă o imagine obținută la înălțime a Lacului Pehoé, care surprinde frumosul peisaj.

FOTOGRAFUL ANULUI ÎN CADRUL COMPETIȚIEI STUDENT – MICHELLE DAIANA GENTILE, ARGENTINA

Michelle Daiana Gentile, în vârstă de 21 de ani și studentă în cadrul Escuela de Fotografía Motivarte, a câștigat titlul de Fotograful Anului în cadrul competiției Student, cu seria impresionantă de fotografii intitulată „Only Hope”.  Răspunzând cerinței impuse, „Emotions”, Gentile a realizat fotografii puternice pe parcursul celor zece zile petrecute alături de muncitorii unei vechi fabrici de hârtie din Argentina.

În cadrul ceremoniei de premiere, Gentile a primit pentru universitatea în care studiază echipament foto Sony în valoare de 30.000 de dolari.

OUTSTANDING CONTRIBUTION TO PHOTOGRAPHY (CONTRIBUȚIE REMARCABILĂ ÎN FOTOGRAFIE) – MARTIN PARR

Fotograful britanic Martin Parr este laureatul premiului „Outstanding Contribution to Photography”, fiind distins cu acest titlu pentru limbajul vizual unic și forțarea limitelor.

Câștigătorii premiului Outstanding Contribution to Photography în edițiile trecute ale competiției Sony World Photography Awards sunt: Mary Ellen Mark, William Eggleston, Eve Arnold, Bruce Davidson, Marc Riboud, William Klein, RongRong & inri, Elliott Erwitt și Phil Stern.

SONY WORLD PHOTOGRAPHY AWARDS & MARTIN PARR – EXPOZIȚIE ȘI ALBUM 2017

Lucrările câștigătoare vor fi expuse alături de fotografiile finaliștilor la Somerset House din Londra între 21 aprilie – 7 mai. Vernisajul va include o expoziție de fotografii rare alb-negru realizate în perioada de început a carierei lui Martin Parr, alături de cele mai cunoscute lucrări, cărți și filme ale sale.

Pe lângă expoziție, a fost lansat și un catalog al lucrărilor câștigătoare și nominalizate care este disponibil pentru cumpărare.

Juriul SWPA 2017

  • Competiția Professional: Zelda Cheatle (președinte), curator (Marea Britanie); Aida Muluneh, fondator/director, Addis Foto Fest (Etiopia); Allegra Cordero di Montezemolo, curator și director de expoziții Centro de la Imagen (Mexic); Denis Curti, curator și jurnalist (Italia); Russ O’Connell, redactor foto, The Sunday Times Magazine (Marea Britanie) și Françoise Callier, director de programe la Angkor Photo Festival & Workshops (Franța).
  • Competițiile Open și Youth: Damien Demolder (președinte), fotograf și jurnalist (Marea Britanie).
  • Student Focus: Andera Kurland, redactor-șef Huck (Marea Britanie); Dan Rubin, fotograf și director artistic (Marea Britanie) și Jennifer Shaw, fondator și director de creație PhotoNOLA (SUA).

 

 

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • superbe fotografii, de o frumusete tulburatoare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.