Când m-am gândit să scriu despre grecul de la Magnum, Constantine Manos, eram aproape convins că o să-mi placă. Îi știam cadrelele de stradă, care au ceva în comun cu cele ale lui unui alt membru al celebrei agenții, Harry Gruyaert, cel puțin la ușurința deosebită de a folosi cromatica în încercarea de a trezi reacții în privitor. Însă pe parcursul zilelor de documentare, am descoperit că Manos este capabil să atragă si să îndeparteze în egală măsură, fapt care, desigur, nu m-a oprit să scriu, ci, dimpotrivă, mi-a accentuat curiozitatea. Și m-a obligat să pricep mai multe lucruri despre fotografia mea, așa cum sper că o s-o facă pentru fiecare dintre cei care citiți acest articol.

“Ideile sunt foarte importante într-o fotografie, deși sunt subestimate. O fotografie, ca și un text sau o povestire scurtă, este o idee. O idee vizuală care nu are nevoie de cuvinte. Dacă privim cu atenție, o imagine bună este expresia unei idei. Nu are nevoie de explicații. Este o declarație în sine”.

Punctul acesta de vedere este fix pe strada mea, îmi spun cînd îl citesc prima dată, pentru că și eu sunt mai degrabă preocupat de ideea din spatele unei imagini. Mă întreb de ce nu se vorbește și despre emoție, dar gândesc că Manos sigur știe mai bine despre ce e vorba în fotografia mare, așa că nu insist cu îndoiala. Însă ea există.

O să trec repede, cu voia voastră, peste amănuntele biografice ale fotografului grec, pentru a ne întoarce de îndată la fertila îndoială. Constantine s-a născut acum 83 de ani în Columbia, South Carolina, SUA, din părinți imigranți greci. La 13 ani se apucă de fotografie, datorită unui club școlar, iar la 19 ani este angajat ca fotograf oficial al Boston Symphony Orchestra pe durata festivalui de vară de la Tanglewood. După terminarea stagiului militar, se mută la New York, unde lucrează pentru Esquire, Life, și Look!. Bântuit de dorul țării din care se trăgeau părinții lui, vreme de doi ani, din 1961 până în 1963, locuiește și fotografiază în Grecia. Din această excursie prelungă ia naștere și albumul “A greek portofolio”. De asemenea, în 1963, Constantine este acceptat în rândurile celebrei agenții fotografice, Magnum.

„Curgerea oamenilor într-un cadru, relațiile volatile dintre ei, precum și constantele schimbări ale expresiilor și mișcărilor – toate combinate pentru a crea situații foarte dinamice, conferă fotografului un număr finit de alegeri inspirate pentru a apăsa pe butonul de declanșare. Alegând o intersectare precisă a subiectului cu timpul, se poate transforma ordinarul în extraordinar, și realul în suprareal”.

Și, dacă ne uităm cu atenție la imaginile color ale lui Constantine, facute în SUA și Cuba, grecul își atinge scopul. Imaginile sale sunt pline de acele detalii care dau forță unui cadru, dincolo de subiectul său principal. Cromatica este și ea de zile mari, Manos spunând în repetate rânduri că merge deseori în locuri știute ca fiind fotogenice pentru a căuta și întâmplarea potrivită care să fie spusă cu ajutorul backgroundului. Un alt lucru esențial este lumina, cea care conferă și mai mare forță culorilor.

“La 17 ani mi-am descoperit mentorul. Într-o revistă era un articol despre Bresson și mi-am dat seama că acest gen de fotografii vreau să fac și eu. Am aflat ce cameră folosește, ce film, și după ce mi le-am cumpărat, am mers pe o mică insulă pentru a face primul meu fotoreportaj. Imediat ce l-am terminat, am scos printurile, le-am pus într-o cutie, m-am urcat într-un Greyhound (celebrele autocare americane) și m-am oprit la New York, la sediul agenției Magnum. Cornell Capa s-a uitat peste fotografiile mele și m-a invitat la o discuție într-un bar din apropiere”.

Lumină, cromatică, geometrie, manierism, precizie. Toate imaginile color ale lui Manos sunt cu oameni, dar numai câteva sunt despre ei. Le lipsește poezia regăsită la Gruyaert și căldura lui Alex Webb. “Pentru mine, lumea este doar material brut pentru fotografie”. Căutatorul de lumină a fost, în tinerețe, un descoperitor de emoție. Pentru că fotograful de origine greacă are cadre alb-negru care sunt mai pline de culoare decât cele de mai sus. Constantine pare tras și atras de cursa fotografiei contemporane de stradă, care pune accent pe lumină, cromatică, situație, lăsând în plan secund, sau terțiar, emoția, empatia. Supra-gândirea unui cadru aduce satisfacția descifrării într-un privitor, dar aceasta, nedublată de un sentiment, poate rămâne fadă.

Unde este fotograful acesta care poate crea senzația puternică de imersiune în imaginile sale alb-negru? În timp ce imaginile sale color par aproape întotdeauna 2D, cele alb-negru sunt palpabile. Nu știu de ce am senzația că Manos a parcurs invers drumul fotografic. A început prin a fi, a căuta, a expune profunzimi, și a ajuns în momentul în care imediatul, coloratul, plasticul, a devenit prioritar. În fiecare dintre cadrele sale alb-negru, avem o poveste, adică o idee și un sentiment. De la baiețelul care plânge, la cel care e prieten cu calul său. De la sculpturala grecoaică la fetița care cade din barcă. În doar 22 de imagini, Constantine reușește să ne treacă prin atât de multe stări. Și nu datorită faptului că fotografiile sunt alb-negru. Sau că sunt, mai degrabă, fotografii documentare, decât fotografii de stradă. Ca să ne dăm seama de asta, e suficient să privim cadrul cu femeia îmbrăcată în negru, probabiil mergând la o înmormântare, care are în lesă o capră. Ce poate fi mai straniu decât atât, mai ales când există și o motocicletă în fotografie, inducând senzația că femeia are nevoie de un mijloc de locomoție, iar capra ar putea juca fix acest rol. Avem și street modern, bazat pe anecdotică, în imaginea în care o măicuță “parchează” într-un colț de stradă și pare implicată într-o activitate dubioasă.

Am plecat în căutarea lui Manos color și l-am (re)descoperit pe Constantine alb-negru. Însă atâta vreme cât căutarea e fertilă, nicio călătorie nu e inutilă. “E ușor să faci cadre bune. E greu să faci imagini deosebite. E aproape imposbil să faci fotografii extraordinare”. Indiferent care dintre cele două metode de lucru ale fotografului grec ne plac, important e să ne punem întrebări. Și să încercăm să înțelegem. Ideile și emoțiile.

Constantine Manos / © Magnum Photos

Un articol de Cristian Munteanu. Îl găsești și aici.

S-ar putea să-ți mai placă și: