12 Destinații fotografice din România

A început deja sezonul concediilor și al distracțiilor, adică vara. Datorită acestui lucru ne-am gândit că sigur ți-ar fi de folos să ai în gând câteva destinații inedite de la noi din țară, perfecte pentru o vacanță de neuitat și pentru niște fotografii pe măsură.

Adesea ne lăsăm copleșiți de ceea ce se întâmplă în România și uităm că încă avem destule lucruri de admirat și destule remedii pentru stresul cotidian aici, în țară.

Așa că haide să descoperim împreună destinațiile fotografice din România, vrei?

Și nu uita să citești și sfaturile noastre despre fotografia de călătorie.

#1 Culoarul Rucăr-Bran

destinații fotografice

Sigur ai auzit de “micul Paris”, care obișnuia să fie porecla Bucureștiului. Ai auzit însă și de “Elveția României”? Așa este denumită zona Rucăr-Bran, datorită frumuseții peisajului.

“Elveția României” este o zonă de joasă înălțime, geografic vorbind, un culoar plin de roci calcaroase între Masivele Bucegi și Piatra Craiului.

Zona este deosebit de pitorească și populată datorită satelor răspândite pe văi și culmi, iar accesul în zonă se poate face relativ ușor. Poți lua trenul până în localitatea Zărnești, iar de acolo să profiți de numeroase trasee turistice care pleacă înspre Măgura, Peștera sau Bran.

#2 Piatra Craiului

românia

Despre acest munte s-au scris chiar și cântece și poezii, a inspirat și fermecat atât de mulți oameni, încât acum nici un colț nu mai este necunoscut. Totuși, nu este deloc ușor de urcat având pereți verticali din calcar, cu bârne atârnate și o creastă îngustă cât latul unui picior.

Dar, “Craiul” după cum este “alintat” acest munte, face mai degrabă parte din grupa munților mici din Carpați și nu este deloc ușor de fotografiat atunci când este parcurs, fiind foarte greu să surprinzi o imagine de ansamblu.

Recomandarea noastră este să în fotografiezi din Bran, Făgăraș sau Iezer-Păpușa, mai ales că pe versantul estic vei prinde răsărituri spectaculoase!

#3 Munții Bucegi

destinații fotografice

Zăriți de mulți dintre noi din Sinaia și multe alte localități, Munții Bucegi reprezintă una dintre cele mai populare destinații turistice când vine vorba de munte. Sunt probabil, cel mai cunoscut masiv montan din țară.

Aici s-au dezvoltat pe parcursul anilor toate sporturile ce pot fi practicate la munte. Mai întâi au fost drumețiile, apoi alpinismul, iar acum ne putem bucura și de parapantă, snowkitting, schi extrem pe văi abrupte, dar și pe pârtie.

Din Bucegi pornea în anii ’50 cel mai dificil traseu de alpinism din carpați, “Fisura albastră”, iar acum acesta poate părea un mic copil prin comparație cu noile trasee.

Masivul Bucegi a fost declarat parc natural încă din anul 1990, iar cel mai cunoscut monument geologic al acestuia este Sfinxul.

#4 Ceahlăul

românia

Muntele legendelor și al misterului.

Stâncile, formațiunile geologice sau vârfurile, poartă numele multor mituri din istoria noastră precum: Căciula Dorobanțului, Cascada Duruitoarea,  Căile lui Miron, Coloana Dorică, Toaca și Ocolașul Mare.

Se crede, de asemenea că Kogaion (muntele sfânt al dacilor) ar fi fost acolo și nu ar fi deloc surprinzător dacă ar fi așa, fiindcă de oriunde ai privi Ceahlăul, masivul iese clar în evidență prin altitudine și forma sa caracteristică.

Situat în Carpații Orientali, Ceahlăul are altitudinea maximă în vârful Ocolașul Mare (1907m), iar la est este mărginit de oglinda lacului artificial-baraj Izvorul Muntelui.

#5 Munții Retezat

destinații fotografice

Denumit și regele munților, nu neapărat datorită altitudinii și dificultății parcurgerii, cât pentru întreaga armonie vizuală a acestuia. Pare așezat de cineva, perfect, proporțional și proaspăt, pentru a te răsplăti pe măsură dacă îndrăznești să pornești la drum.

Este muntele cel mai bogat în apă. Aici se află cel mai întins lac glaciar din țară, Bucura (9,7 ha), cel mai adânc, Zănoaga (29m) dar și alte 80 de lacuri glaciare.

#6 Munții Făgăraș

românia

Aici se află cel mai înalt vârf din România, Moldoveanu, cu o altitudine de 2543m, dar cele mai multe vârfuri din această zonă oricum depășesc 2500m. Cea mai lungă creastă, asemănătoare unei coloane vertebrale, are 70km și tot în Munții Făgăraș se află împreună cu lacul care are cea mai mare altitudine, Tăul Mioarelor situat la 2282m.

Transfăgărășanul a fost până de curând cea mai înaltă șosea din carpați, locul fiindu-i luat de Transalpina din Parâng.

#7 Munții Apuseni

destinații fotografice

Sigur te va lovi inspirația printre crestele zimțate, turnurile de stâncă, peșterile și cheile cu pereți verticali ale Munților Apuseni.

Aici se află un mix foarte interesant – pe lângă peisaj, avem numeroase culturi ale oamenilor muntelui. Fiind munți de altitudine joasă, satele mocanilor încep de la poale și se extind pe cât posibil înspre vârf.

Oriunde la munte, peisajele vor predomina, varietatea de compoziții fiind extrem de mare. Apusurile și răsăriturile parcă sunt și ele mai spectaculoase de acolo, de sus, iar natura îți poate face surpriza să vezi și să fotografiezi aici multe fenomene atmosferice pe care din oraș sigur nu le-ai surprinde.

#8 Maramureșul

românia

Destinația cea mai dorită și fotografiată, dar în același timp cea mai recent descoperită de ochii publicului.

“Maramureșul este un simbol, este o chintesență, un semn, un recapitulator sub care se ascunde – poate mai intens și mai insidios decât sub altele – sufletul românesc în forma lui cea mai loială – ademenitoare și elevată.” spunea Nicolae Steinhardt.

Un loc ideal pentru proiecte documentare, pentru surpinderea tradițiilor și așa pe cale de dispariție sau pentru realizare de portrete ale localnicilor în port popular și nu numai.

#9 Dulcea Bucovină

destinații fotografice

Este tărâmul ideal pentru fotografie, se simte rigoarea austriacă din vorba oamenilor. Bucovina se suprapune cu jumătatea de nord a județului Suceava, începând de la pasul Mestecăniș, până la porțile Sucevei, de-a lungul bazinului superior al râului Moldova, Suceava și afluenții acestora.

Pădurea, calul și libertatea sunt simboluri sfinte pentru huțuli, care populează zona de nord a Bucovinei. Aceștia reprezintă una dintre cele mai misterioase etnii ale României, fiind în tradiția noastră ultima fărâmă a dacilor liberi, slavizați ulterior.

Peisajele, fotografiile de călătorie, imagini despre obiceiuri și tradiții din România, dar și portrete ale localnicilor, pe toate le poți realiza aici.

#10 Vulcanii Noroioși

destinatii fotografice

Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici şi mari reprezintă un fenomen unic în România. Rezervație naturală de tip geologic pe cca. 30 ha., aceștia sunt localizați în Subcarpatii de Curbură, în localitatea Berca, jud. Buzău, fiind formați datorită erupțiilor de gaze din pământ, care antreneză spre suprafață nămol și apă.

Cunoscuți în zonă sub denumirea de pâcle, vulcanii noroioși au aceeași structură ca și vulcanii adevărați, în interiorul lor producându-se procese similare. Practic avem de-a face cu niște vulcani în miniatură, ale căror conuri nu depășesc 5 – 6m înalțime, iar adâncimea de la care este aruncat spre suprafață nămolul este mult mai mică. În final, același rezultat, adică o suprafață în mare parte aridă, dar în acelasi timp spectaculoasă.

O zonă ideală pentru detalii abstracte din natură, dar și pentru peisaje de zi sau de noapte( de exemplu cu dâre stelare și pâclele) sau chiar ședințe foto cu un model și lumini de studio.

#11 Delta Dunării

destinații fotografice

Țara păsărilor în lumea apelor, a peștilor. Delta este rezultatul celui mai mare fluviu din Europa, care se întâlnește cu Marea Neagră și împreună formează gurile de vărsare într-un tărâm plin de viață.

Fiind cel mai estic punct din țară, acesta este atins la Sulina, în localitatea brațului cu același nume, celelalte două fiind Sfântul Gheorghe și Chilia.

Delta Dunării este împărțită între România în proporție de 78% și Ucraina. Se spune că acesta este cel mai tânăr teritoriu al României.

destinatii fotografice
foto: Dragos Asaftei

Delta este clar o zonă ideală pentru fotografia de tip wildlife, speciile de păsări fiind extrem de numeroase, dar și pentru proiecte documentare despre oamenii și comunitățile din zonă.

Câteva articole care te-ar putea inspira:

#12 Litoralul

Dacă până acum am vorbit mai mult despre peisaje, locuri potrivite pentru fotografia wildlife sau portrete pitorești, urmează să mergem în altă extremă și anume aceea a fotografiei de stradă, de noapte, de evenimente și de ce nu, de pățanii și amintiri din copilărie.

Sigur, poți și aici surprinde peisaje interesante, dar cu siguranță te vei lovi de cineva, mai ales de 1 mai, care este atât de amețit încât expresia lui ilustrează mii de cuvinte.

Dacă pe munte este liniște și urcând îți auzi doar gâfâitul și vântul, la mare muzica răsună acolo unde nu se simte briza și nu se aud valurile.

Dar o poți vizita, desigur și în afara sezonului, dacă nu-ți priește haosul.

Totuși pare că litoralul românesc vine cu destinații fotografice care pot satisface toate gusturie, de la excursii în afara sezonului până la plaje pustii, precum Corbu și Tuzla, avem și numeroase stațiuni în care oamenii s-au repartizat singuri în funcție de preferințele lor de distracție.

Mamaia și Vama Veche rămân în continuare printre cele mai populare stațiuni de vacanță, iar familiștii ar prefera mai degrabă, Mangalia, Constanța, Cap Aurora sau 2 mai. În orice caz, oriunde mergi ai ceva de fotografiat.

Tu în ce destinații fotografice misterioase din țară ai făcut fotografii? arată-ne și nouă printr-un mail la blog@f64studio.ro

Fundătura Ponorului – foto Adrian Stănică:


Save

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • foto nr 5 e perfect incadrata si , desi nu tine cont de Regula Treimii, ne arata ca un fotograf artist-adevarat vede cu ochiii mintii altceva decat spun unele reguli !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.