F64 continuă proiectul „Fotografia – pasiune și meserie“ dedicat poveștilor consultanților săi cu Ana Măreșescu, Training & Events Coordinator F64. Ea este o artistă a portretului cu profunde valori familiale, deoarece pasiunea pentru imagine a pornit cu albumul de fotografii al familiei. În cadrele acelea a descoperit o întreagă lume care avea să-i inspire pasiunea.

„Îmi plăcea de mică să petrec ore în șir în brațele bunicului meu și să ne uităm împreună peste fotografii. Pozele familei au fost cartea mea preferată de povești. El se așeza la birou, eu la el pe genunchi și începeam așa călătoria în timp. Îmi amintesc și acum că, în lipsa unui album, pozele erau împărțite pe evenimente, legate cu elastic ca să nu se amestece între ele și ținute într-o cutie de pantofi, ascunsă bine pe ultimul raft al șifonierului. Uite, zicea bunicul meu, aici e tăticul tău pe când era de vârsta ta! Și aici, aici sunt eu! Vezi ce tânăr și frumos eram?

La un moment dat, am găsit în casă un aparat vechi. Nu funcționa, dar pentru mine nu prea a contat acest lucru. Când ești copil, îți poți imagina orice îți dorești, așa că îl plimbam cu mândrie agățat de gât și mă prefăceam că fac poze. Pot spune că acela a fost începutul meu în fotografie. Apoi, am învățat că meseria și arta aceasta sunt un organism viu care se naște, se maturizează și îmbătrânește alături de noi. Fotografia vorbește, transmite și scrie povești. Este prietenul care nu uită nimic din povestea ta și alături de care îți poți rememora viața în orice moment.

povestește Ana despre copilăria ei și momentele când a început să se apropie de tainele imaginii.

pasiune

Ana are în prezent un Canon 6D și folosește în majoritatea timpului obiective fixe de 50, 85 sau 135mm, ideale pentru portrete. Primul ei aparat a fost însă unul nefuncțional, pentru care trebuia să mimeze sunetul declanșator.

De-a lungul timpului, această pasiune a determinat-o pe Ana să experimenteze mai multe stiluri, însă mereu s-a întors cu bucurie la oameni și la încercarea de a-i surprinde în diferite ipostaze și momente ale vieții lor. A fost atrasă de imagine și datorită plăcerii de a observa și de a vedea câte ceva în plus.

 
 

„Îmi permit să mă opresc din alergătură, să îmi trag sufletul și să mă bucur de un moment pe care îl iau, prin fotografie, cu mine. Așa a luat naștere primul meu proiect, #povestidebalta, pe care îl poți găsi pe Facebook. Mă opream după fiecare ploaie și oglindeam telefonul mobil în băltoace. Reflexia o luam cu mine în buzunar și apoi în suflet“, mărturisește Ana Măreșescu.

Odată cu pasiunea a venit și dorința Anei de a lucra în acest domeniu, astfel că a aplicat pentru un job în cadrul F64, pe secțiunea Job-uri de pe site-ul magazinului. A fost contactată rapid de reprezentanții companiei și este în prezent Training & Events Coordinator. În această calitate, Ana s-a ocupat de coordonarea cursurilor și a evenimentelor fotografice de la F64. În plus, s-a bucurat să aducă la lumină proiecte de suflet, precum seria de interviuri Expuneri Fotografice sau campania Programul prima casă pentru căței.

Acum Ana se pregătește pentru cel mai important job al vieții ei. Așa cum ea însăși recunoaște cu încântare, e nerăbdătoare să își schimbe titulatura prezentă cu cea de Motherhood & Sleepless Nights Manager de după venirea pe lume a fiului ei, pe care îl așteaptă cu entuziasm și căruia îi va face multe fotografii.

„Fotografia - pasiune și meserie“

(c) Ana Măreșescu

Prin proiectul „Fotografia – pasiune și meserie“, F64 scoate în evidență membrii echipei, fiecare dintre ei fiind pasionat de acest domeniu și de tot ce presupune aprofundarea lui. Se creează astfel un cadru propice, unde talentele personale și traseul profesional se îmbină armonios.