(c) Horațiu Lazăr

De ce nu este suficient să faci doar fotografie?

Esti îndrăgostit de fotografie și speri ca într-o bună zi să ajungi recunoscut? Înainte să pornești la drum ar trebui să te întrebi ce fel de fotograf vrei să fii, dacă mergi mai degrabă spre zona de artă, spre cea comercială și/sau altele. Oricum, cert este că nu poți excela în nicio direcție dacă doar faci fotografii și atât.

(c) Horațiu Lazăr
(c) Horațiu Lazăr

Mulți oameni din domeniu îi încurajează pe începători să facă cât mai multe fotografii și este foarte adevărat că ne fotografiind nu ai cum să excelezi, dar consider că dacă ești cu adevărat pasionat, se presupune că nu poți sta prea mult fără să fotografiezi. Așa că, probabil, acest sfat ar trebui să fie ceva care vine mai mult de la sine, decât din gura unui “mentor”.

Atunci care ar fi cel mai bun sfat pentru începători? Tehnica este unul dintre primele lucruri pe care se axează fotografii și uită de faptul că sufletul unei imagini nu se află în tehnică, ci poate doar să fie mai bine evidențiat datorită ei.

Din cauza acestei confuzii, cum că fotografia ar fi doar tehnică, mulți uită de faptul că o imagine memorabilă este una care transmite un mesaj atât de puternic încât nu ți-o mai poți scoate din minte.

(c) Horațiu Lazăr
(c) Horațiu Lazăr

Așadar, ia și “toacă” multe alte domenii învecinate, mănâncă-le ca pe micul dejun sau o cină pentru care ai așteptat un timp îndelungat, lihnit.

Iată domeniile care te pot ajuta să tragi cadre mai bune:

#1 Istoria fotografiei

Cel mai bun punct de pornire este istoria, iar cel mai nebenefic mod de a te folosi de istorie, este acela de a o copia. Din istoria artei și a fotografiei trebuie să te inspiri, să analizezi și apoi să vezi cum te poți folosi de informația acumulată pentru a crea ceva cât mai nou (complet nou poate nu ai cum, s-a dus era în care arta revoluționară era la ordinea zilei) sau măcar cât mai personal, onest și autentic.

Ce anume din istoria artei și fotografiei ar trebui să te intereseze? F64 dispune de multe cărți despre istoria fotografiei, printre care se numără:

#2 Literatura

De la povești inspirate din fapte reale, la ficțiune și poezie, literatura te va ajuta mai ales să-ți îmbogățești imaginația, vocabularul, să-ți sesizezi singur greșelile de ortografie și exprimare, înainte de a trimite, de exemplu, un review despre ultimul aparat foto sau obiectiv pe care l-ai testat.

Revenind la imaginație, literatura îți poate da multe idei de proiecte. De la cele inspirate din poezii de dragoste, care te pot ajuta să fotografiezi conexiunea dintre doi oameni cât mai natural, la adevărate povești science-fiction, de unde poți căuta modele pasionate de cosplay pentru a-ți introduce privitorii în lumile fantastice de care tu te-ai bucurat când ai savurat cărțile.

#3 Artele plastice/istoria artei

Pentru a încheia cu istoria, nu uita că așa cum sunt multe cărți despre fotografie și despre fotografi consacrați, așa există și multe albume de artă, de istoria artei. Data viitoare când te întrebi ce ai mai putea citi, nu uita să arunci un ochi și peste albumele despre: Michelangelo, Egon Schiele, Da Vinci, Arta secolului XX și multe altele.

Pe lângă aceste cărți de istorie, există foarte multe ghiduri, care te ajută să desenezi. Ghiduri de anatomie artistică, pictură în acuarelă, ulei, sculptură, etc.

Este important să înveți să desenezi, măcar așa, schematic, pentru că te va ajuta foarte mult în compoziție. Nu trebuie să realizezi opere de artă, dacă ești pasionat doar de fotografie, dar, studiind anatomia artistică, de exemplu, te va ajuta enorm să observi greșelile de proporție și distorsiunile în compoziție. Sigur ți s-a întâmplat să fotografiezi un model dintr-o anumita poziție și să constați că pare “rupt” sau deformat, atunci când ai descărcat fotografia pe computer. Studiind anatomia artistică te va ajuta să reperezi aceste probleme înainte de momentul declanșării și astfel vei salva mute cadre. Există un “defect” dacă poate fi numit așa, pe care îl au oamenii care au aruncat hârtii întregi până să ajungă să înțeleagă proporțiile și anume faptul că, în orice lucru pe care îl vezi, dacă ceva este câtuși de puțin disproporționat o să-ți sară în ochi și nu îl vei putea ignora. E ca și cum auzi un om străin care vorbește românește stricat.

De asemena, poți căuta reguli de compoziție după care să faci câteva schițe, nu trebuie să fie bune, ci doar să te ajute să înțelegi regulile respective.

De exemplu, dacă îți alegi regula numerelor impare, ia o foaie de hârtie, un instrument de scris și poziționează orientativ câteva figuri de număr impar în pagină. Exersează asta până creezi o schiță care, transpusă într-o fotografie, ar reda o compoziție reușită. Dacă ai trei oameni și vrei să-i surprinzi într-un triunghi, schițând pe hârtie îți poate arăta de unde ar fi cel mai bine să-i surprinzi și/sau cum să îi poziționezi (de la bust în sus, portret, cu spatele, cu fața etc).

#4 Filmul

Văzând personajele în mișcare, poți prezice cu mai mare ușurință acțiunea. În plus, ele îți pot forma ochiul pentru a evita compozițiile care nu pun deloc în valoare subiectul. Sunt convinsă că în fiecare film care ți-a plăcut ai văzut un moment, pe care ai fi vrut să-l fotografiezi tu, exact așa cum era redat pe ecran. Gândește-te din ce unghi s-a filmat scena care ți-a plăcut, fă puțin research despre cum poziționarea, mișcarea și expresiile actorilor influențează starea cadrului și apoi folosește-te de asta când faci fotografii.

În plus, dacă ești pasionat de fotografia de studio, devorarea filmelor îți va da idei de setup-uri.

#5 Muzica

Nu fi elitist. De obicei respingem toate celelalte genuri de muzică care nu se încadrează în preferințele noastre, ori fiecare gen are muzica lui de calitate și muzica lui proastă.

La ce te poate ajuta o vastă cultură muzicală în fotografie? Ei bine, gândește-te la toate stările pe care ți le provoacă melodiile tale preferate, nu ți-ar plăcea să le poți reda în fotografii? Nu se presupune că un creator pune câte o bucată din el însuși în fiecare operă?

În plus, gândește-te, de exemplu că faci un shooting în stil african, nu te-ar ajuta niște muzică tribală să intri în atmosferă, atât tu, cât și modelul? Dacă da, gândește-te că având o cultură muzicală, asta te va ajuta să-ți dai seama exact ce fel de muzică funcționează.

Asta ca să nu mai spun că, documentându-te, ai șansa să dai peste trupe interesante din țară, despre care probabil că nu știai nimic, dar la ale căror evenimente ai putea avea ocazia să mergi să faci fotografii.

#6 Evenimentele necomerciale

Că tot am menționat evenimentele muzicale, nu strică să te informezi puțin și să vezi ce alte evenimente interesante mai au loc în orașul tău sau în vecinătate. Știm că fotografia de nuntă are succes, de exemplu, dar schimbând genul de eveniment te poate ajuta să găsești perspective noi, să cunoști oameni, artiști interesanți, să-ți îmbogățești cultura, iar toate acestea, fără îndoială, te vor ajuta să faci fotografii de nuntă (sau orice fel de fotografii) mai bune.

Să nu uităm și de locații, nu ai cum să le cunoști pe toate, drept urmare, sigur vei fi plăcut surprins și-ti vor veni idei.

#7 Analizează diverși artiști, de toate tipurile, și mai lasă din orgoliul ăla deoparte

Oricât de bun te-ai crede, trebuie să admiți că mereu există loc de mai bine și că sunt mulți alți oameni de la care poți învăța lucruri. Deși probabil ești foarte bun pe un anumit lucru, așa sunt și restul. Fiecare are atuurile lui, motiv pentru care ai câte ceva de învățat și de la un pictor, o dansatoare, un fotograf fine-art (și chiar unul care face colaje! fiindcă înainte de toate, creăm imagini, faptul că după ele sunt fotografii, picturi sau colaje este cu totul altceva!)

Interesează-te despre artiștii care-ți sunt aproape, din aceeași țară și același oraș, caută să le observi munca și de ce nu, chiar să lucrați împreună la proiecte, încearcă lucruri de care îți este teamă, explorează-ți punctele slabe, pentru a le tranforma treptat în avantaje. Dacă nu te concentrezi pe zonele în care nu excelezi, nu vei evolua. Ba chiar dimpotrivă, vei începe să plictisești și nu vei mai avea succes.

Și mai ține minte un lucru, legendele lumii fotografiei sau artei, deja au rămas în istorie și vor continua oricum să fie apreciate, iar munca lor va fi respectată. Totuși, dacă vrei ca munca ta să nu fie privită superficial, amintește-ți că și tu trebuie să te interesezi de munca altora.

Pe scurt,

#8 Pasionat de fotografia de produs? Intră în lumea produselor!

Dacă-ți plac bijuteriile, documentează-te despre ele separat. Învață să gătești delicios, dacă te pasionează fotografia culinară. Vezi cum sunt create diverse jucării dacă te axezi pe zona hazlie a fotografiei de produs și multe altele.

Asta se aplică și fotografiei cu animale. Te tentează să investești într-o vacanță exotică pentru a surprinde animale rare? Citește despre ele, află lucruri despre cultura țării respective. Urmărește documentare.

Orice tip de fotografie ai vrea să abordezi necesită măcar un pic de cercetare, daca îți dorești rezultate pe măsura așteptărilor. Spre exemplu, dacă o țară are un cult religios deosebit, poți rata cadre unice doar pentru că nu te-ai gândit să faci puțin research. Dacă fotografiezi o operație, nu vei știi care este punctul culminant al procedurii fără să citești puțină medicină ș.a.m.d.

În concluzie, dacă ești un fotograf la început de drum sau chiar și un profesionist axat strict pe tehnică, este recomandat să faci un pas și către necunoscutul fără limite al fantasticului și artei în general. Toate aceste domenii vor servi drept bonusuri dacă ai deja o tehnică fotografică bine stabilită, iar cele de domeniul anatomiei artistice, de exemplu, te vor ajuta chiar să-ți îmbunătățești tehnica.

Este foarte important să te îmbogățești ca om, ca suflet, fiindcă altfel izvorul tău de inspirație va seca într-o bună zi și te vei trezi că probabil creezi sute de imagini corectedar lipsite de conținut, repetitive.

Dă-ți voie să te bucuri de ceea ce încă nu știi și nu înțelegi și caută să-ți pui cât mai multe întrebări, atât legate de partea creativă cât și de cea tehnică, doar așa vei obține un echilibru și deci, imagini impresionante!

În plus, cine știe, poate că explorând aceste domenii îți vei da seama că te pasionează și alte lucruri, ceea ce nu poate decât să fie în beneficiul tău.

Urmărește-mă aici

Alți fotografi au mai citit și:

3 Comments

  • Foarte bun si interesant articol, Alexandra, mai ales pentru cei care cred ca fotografia incepe si se termina cu privitul / postatul pe facebook.

  • Frumos articol , bine gandit , bine scris pentru literatura. As da si eu un sfat pentru incepatorii care doresc intradevar sa faca fotografii. Invatati-va sa va folositi de aparat, nu el de voi. Cu alte cuvinte folositi toate functiile pe manual si folositi-va de toate elementele ap. de fotografiat. pe manual. Diafragma, timp de expunere, sensibilitatea " filmului" (ISO) SAU (DIN) si distanta focala. Cu ajutorul cestor 4 elemente , daca le stapaniti f. bine veti putea intradevar sa va folositi de aparatul foto cu succes si de abia atunci veti putea citi acest articol ca sa-l intelegeti. O falsa idee circula printre toti profesionistii si anume ca un aparat foarte scump inseamna un fotograf profesionist. Doua functii de pe un aparat fac diferenta dintre profesinisti si amatori. A si M. Detii un ap. foarte scump si ditamai obiectivul si cand te uiti pe aparat, toate functiile sunt pe automat. Pentru ce ai cheltuit atunci sute de mii de lei pe aparat ?, ce poti sa intelegi de la acel om ? Eu inteleg un singur lucru : e pozar nu fotograf si vrea cu orice pret sa impresioneze privitorii. Daca mai stai si de vorba cu el peste putin timp iti va spune ce e profesionist. Feriti-va de acesti oameni ! Ei fac viitorul si sunt foarte multi.

  • Foarte bun articol.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.