(c) Alexandra Crisbășan

Fotografia de noapte și de eveniment, cu Panasonic G80

Anul acesta la Photokina, a avut loc lansarea mult așteptatului Panasonic Lumix G80, care a venit ca o completare sau mai bine spus, o îmbunătățire a lui Panasonic Lumix G7.

lumix g80
Design

Deși din punct de vedere al design-ului seamănă cu un DSLR și este mai voluminos decât aparatul cu care eu sunt obișnuită, primul lucru pe care l-am observat la Panasonic G80 a fost faptul că este mai ușor decât mirrorless-ul meu, tot un micro 4/3.

Datorită texturii materialului din care este făcut, mâna alunecă mult mai puțin, iar grip-ul fiind mult mai ieșit în afară, asigură o pridere mai bună.

Tot timpul am avut senzația că în loc să țin în mână Panasonic Lumix G80 țin, de fapt, o jucărie, și mi-a plăcut faptul că ecranul poate fi întors în așa fel încât să fie protejat atunci când aparatul nu este folosit.

panasonic

Ecranul are touchscreen, foarte responsive, redă culorile destul de fidel și se sincronizează foarte bine cu vizorul electronic. Cu toate acestea, am avut senzația că vizorul deformează puțin imaginea, o deformare asemănătoare cu cea tip pernă. Aceasta nu apare însă în imaginea realizată, ci se prezintă doar la un nivel destul de slab atunci când te uiți prin vizor.

Meniul și butoanele

Meniul este personalizabil și foarte intuitiv. Nu văd cum ar putea cineva să se încurce sau să aibă probleme în a face anumite setări.

Consider că butoanele aparatului au fost poziționate foarte bine. În cazul multor aparate, butonul de filmare este poziționat mult prea aproape de cel de declanșare, motiv pentru care mi s-a întâmplat să apăs pe filmare din greșeală. Aici nu este cazul.

panasonic

Un singur lucru am de obiectat, funcțiile butoanelor “Fn” pot fi schimbate și sunt câteva, lucru care poate fi puțin derutant. Dacă iei acest aparat doar în testare, este posibil ca multitudinea de butoane să te încurce puțin, dar desigur că în timp, te adaptezi și îl personalizezi după cum dorești. Așadar, pentru un cumpărător văd mai mult asta ca un fel de libertate, în locul unui impediment.

Bateria

Pe mine personal, m-a ținut trei zile. Cu toate acestea, din moment ce timpul a fost limitat, în aceste trei zile, am suprafolosit aparatul, trecând lejer de 400 de fotografii fără să fiu nevoită să îl încarc. Știu că mirrorless-urile încă sunt criticate pentru scurta viață a bateriei, dar cred că Lumix G80 stă destul de bine la acest capitol.

De asemenea, bateria se încarcă extrem de repede! Nu am stat să cronometrez, dar cred că într-o oră și ceva, maxim două, bateria este full și gata de a fi utilizată.

Calitatea imaginii

M-a uns pe suflet faptul că am putut să declanșez silențios. Îmi place la nebunie să fotografiez străini pe furiș, iar G80 mi-a permis asta cu foarte multă lejeritate.

În afară de asta, nici n-am simțit când a fost zi și când a fost noapte, aparatul este foarte rapid, iar focusul excelent, nu există să focalizeze câtuși de puțin mai încet noaptea.

Ce nu mi-a plăcut a fost că, odată ce mărești ISO-ul, calitatea are totuși de suferit (dar sincer, dacă nu ai un cadru extrem de complicat și pretențios de surprins, nu vei simți nevoia să umbli deloc la ISO, de fapt, nu vei simți nevoia să-i faci prea multe setări).

Alt lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că se descurcă mai greoi dacă subiectul este în mișcare. Prin comparație, mirrorless-ul meu (fiindcă este singurul cu care-l pot compara), are șanse mult mai mari să prindă un om clar în mișcare.

Și, deși focalizează imediat iar noise-ul este semnificativ redus, consider că aparatul meu face imagini ceva mai bune calitativ, cel puțin pe Auto. Aveți mai jos comparația realizată în acest mod. E adevărat că în general ne vom face propriile setări și nu vom lăsa aparatul de capul lui, însă am considerat că e bine să-l testez și din punctul de vedere al unui începător într-ale fotografiei.

Este adevărat că n-am reușit să realizez imaginea imediat, am tras vreo 3-4 cadre, dar rezultatul final a fost mai bun, din punctul meu de vedere față de G80, care a focalizat imediat. Acum depinde de ce preferi și tu, dacă te interesează viteza mai mult decât calitatea, nu vei fi de acord cu mine.

Ambele obiective 12-60mm Panasonic Lumix G80, și 14-42 Olympus OM-D E-M10 14-42mm au diafragma maximă de f3.5-5.6, iar aceste două fotografii au fost ambele realizate pe auto și nu sunt procesate.

Filtrele și Bliț-ul

Mi-au plăcut mult, sunt diverse și mai stabile, din punctul meu de vedere, decât cele ale altor aparate mirrorless, în sensul în care cele ale Lumixului nu alterează deloc calitatea fotografiilor.

Bliț-ul nu l-am folosit, fiindcă nu am simțit deloc nevoia, dar am făcut o fotografie de test.

Fotografia de noapte și de eveniment

Este excelent pentru fotografia de noapte, dar recomand ca aceasta să fie realizată în format RAW, nu JPEG, pentru ca fotografiile să fie mai puțin vulnerabile la procesare. Nu am ce reproșa aici, noise-ul este la nivel minim, însă din cauza faptului că am ales să testez în JPEG, la procesare a fost scos în evidență. Desigur, poate fi foarte ușor eliminat cu noise reduction, după cum poți observa. La restul fotografiilor nu am umblat la noise.

Consider că Panasonic Lumix G80 se descurcă bine și în cazul fotografiei de eveniment, dar trebuie să fii mult mai atent la subiecte, să le prinzi în momente interesante, de câteva secunde, în care acestea stau nemișcate, tocmai pentru că la acest capitol camera nu se descurcă așa bine.

PRO

  • Modul complet silențios
  • Viteză extraordinară
  • Versatilitate și control aproape total asupra felului în care realizezi fotografia, de la a selecta zona de focus dorită cu degetul pe ecran, până la culoare, filtre ș.a.m.d
  • Greutate foarte redusă în comparație cu mărimea
  • Ecranul rabatabil
  • Bateria care are o durată de viață destul de bună
  • Posibilitatea ridicată de personalizare a meniului și butoanelor
  • Nu prezintă aberații cromatice (cel puțin, eu nu le-am observat)
  • Expunere multiplă
  • Bateria se încarcă extrem de rapid

CONTRA

  • Subtila deformare care apare doar când te uiți prin vizor (imaginea realizată nu are de suferit)
  • Nu surprinde așa bine subiectele în mișcare
  • Noise-ul este redus, dar nu chiar atât de mult pe cât s-a prezentat
  • De apreciat valorea înaltă a ISO-ului, deși uneori calitatea imaginii are de suferit

Specificații

  • Rezistent la apă și praf
  • Decupare 4K în timp real
  • Funcțiile Focus Bracket și Aperture Bracket
  • Expunere multiplă
  • Focalizare extrem de rapidă
  • Conectivititate wireless
  • Control creativ în toate moduril P,A,S sau M
  • Posibilitatea de a fotografia RAW și JPEG simultan
  • Mod silențios
  • Sistem de stabilizare al imaginii Power OIS (permite fotografierea din mână cu timpi de expunere mai lungi)

În afară de asta, obiectivul de kit, datorită distanței focale  de 12-60mm și diafragmei maxime de f/3.5-5.6 îți oferă o versatilitate extraordinară făcându-l pe G80 foarte bun pentru mult mai multe tipuri de fotografie decât cele menționate de mine, precum: fotografia de portret, de peisaj, de stradă și poate chiar și beauty și fashion. Cred că s-ar descurca excelent și în cazul fotografiei de produs.

În concluzie, pot spune că mi-a plăcut Panasonic Lumix G80. Este o cameră foto foarte bună, sunt sigură că mulți o vor considera absolut excelentă și, nu neg faptul că aș fi dispusă să o cumpar în anumite cirmustanțe.

Cu toate acestea, mie o sa-mi fie cel mai dor doar de declanșarea silențioasă și poate, la ananghie de focusul extrem de rapid. În rest? Pefer să mă “chinui” cu mirrorlessul meu, dintr-un punct de vedere destul de subiectiv și anume faptul că pentru mine abilitatea de a procesa și manipula imaginile oricât de mult, este importantă, deoarece nu caut să realizez fotografii “corecte” sau “frumoase”, ci prefer să testez limite, stiluri, tipuri de compoziții, să merg spre zona de fine art, dar fiecare are preferințele lui.

Fotografiile de eveniment au fost realizate în cadrul târgului caritabil “Dar din dar se face iarmaroc” la club 99 și în cadrul SSIG meeting (Societatea secretă a iubitorilor de gamerițe) în Student’s Pub, în memoria fondatorului  grupului care, din păcate s-a stins în Colectiv.

Ți-au plăcut fotografiile din acest review? Aici mă poți urmări.

[products ids=125030951,125010656,125018548]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.