„Misiune fotografică 0015” este cel mai mare concurs organizat de F64, cu ocazia sărbătoririi de 15 ani de activitate. Pe lângă multele teme, articole și materiale cu sfaturi, Serviciile Secrete F64 s-au gândit să-ți ofere ocazia de ai cunoaște pe jurații acestei campanii mai bine. Cine știe, poate așa vei înțelege mai bine criteriile după care fotografiile ți-au fost jurizate și alese sau nu, asta pe lângă sfaturile date chiar de către Marcel, (al cincilea jurat interdievat) aici și în concurs.

(c) Marcel Cristocea

(c) Marcel Cristocea

Bună, Marcel. În primul rând, îți mulțumim că ai acceptat să faci parte din juriul “Misiunea Fotografică 0015”. Este o onoare să te avem alături.

Bună, mulțumesc pentru invitație. Este prima dată când fac parte din juriul unui concurs fotografic și mă simt onorat.

Spune-ne câte ceva despre tine, pentru ca toți participanții la concurs să te cunoască mai bine 🙂

Am descoperit fotografia în urmă cu 10-11 ani. La început am fost mai timid și nu aveam încredere că o să reușesc să fac ceva în acest domeniu, dar pe masură ce am studiat și experimentat, am realizat că acesta este drumul meu și că trebuie să mă dedic în totalitate. Prefer fotografia de portret și fashion, dar îmi place să lucrez și la proiecte mai creative, mai ales dacă implica și foc. 🙂

(c) Marcel Cristocea

(c) Marcel Cristocea

Cum ai primit invitația de a te alatura acestui proiect maraton, de 15 săptămâni?

Am fost surprins de invitație, nu mă așteptam. Este un proiect destul de solicitant și cere multă seriozitate din partea celor din juriu.

Au trecut 10 săptămâni până acum și ai jurizat cam 1100-1200 de fotografii. Care-ți sunt impresiile?

Mă bucur că am vizualizat atât de multe fotografii. În România sunt mulți pasionați de fotografie și comunitatea foto ar creste și mai mult dacă ar exista cât mai multe evenimente de acest gen. Să participi la un concurs și să beneficiezi de feedback este o modalitate foarte bună de a învăța , de a progresa și nu în ultimul rând de a te promova.

(c) Marcel Cristocea

(c) Marcel Cristocea

Ce sfaturi ai pentru cei care încă nu au avut curajul să se înscrie la concursul nostru?

Personal nu am participat la foarte multe concursuri, dar consider că este o bună oportunitate de a ne expune fotografiile și să primim feedback.

Știm că ai participat și tu la concursuri de fotografie, la rândul tău. Care este preferatul tău și de ce?

Cum spuneam, nu am participat decât la câteva concursuri. Este un lucru pe care vreau să-l schimb.

(c) Marcel Cristocea

(c) Marcel Cristocea

Ce postură îți place mai mult, cea de concurent sau cea de jurat?

Cred că ambele, deși cea de jurat are o răspundere mai mare, din punctul meu de vedere.

Ce echipament foto ai folosit la începuturile tale și cu ce realizezi acum fotografiile cu care îți încânți comunitatea?

Am început cu un Panasonic FZ5 și acum folosesc de câteva luni un Sony A7II de care sunt foarte mulțumit.

În concluzie, ai un mesaj pentru participanții la “Misiunea Fotografică 0015”?

Da, două lucruri care mie mi se par esențiale pentru a progresa:

a) Să experimenteze cat mai mult și să nu le fie teamă de eșec. Teama de eșec împiedică succesul.

b) Să ceară feedback  și să-l accepte, chiar dacă este negativ, fără feedback este greu să progresăm.

Vezi primele patru interviuri din concurs, cu Tiberiu ArseneSebastian VasiuEmanuel Romedea și Mirela Momanu

Află mai multe despre Marcel Cristocea.


Produse