Astăzi o să vă povestesc despre Fujifilm X-T2, prima cameră foto căreia i-am vorbit.

Dar, mă simt nevoit să fac, şi aici, câteva clarificări încă din start. Nu sunt un împătimit al aparatelor foto. Nu le văd ca şi scopuri în sine, ci drept mijloace. Nu sunt impresionat de forme, rotiţe, şi tot ce ţine de exteriorul unui camere. De asemenea, nu scriu niciodată imediat după ce predau un aparat foto, pentru a nu fi încă implicat emoţional, negativ sau pozitiv. Las să treacă o vreme, pentru a mă detaşa şi a fi cât mai obiectiv cu putinţă. Am lucrat de la începuturi cu mirrorless, iar până astăzi am acoperit toate brandurile, foste şi existente, în afară de unul singur. 

Un prim lucru pe care-l fac atunci când mi se oferă un aparat în teste este să-i verific versiunile de firmware. Fiind atât de nou, Fujifilm X-T2 nu a primit (până la ora scrierii acestui material) un update, însă cele două obiective pe care prietenii de la F64 (cărora le mulţumesc şi aici) mi le-au dat, adică Fujinon XF18-55mm F2.8-4 R LM OIS şi Fujinon XF50-140mm F2.8 R LM OIS WR (water resistant), aveau nevoie de un update. Acesta se face foarte uşor, descărcând un fişier în calculator, care se pune pe un SD card formatat, iar acesta se introduce în cameră. Mai trebuie apăsat de 2 ori şi gata. Oricum, metodă e foarte bine explicată pe site-ul celor de la Fujifilm. După acest pas, m-am apucat să citesc puţin despre aparat. Şi ce cred că merită menţionat sună cam aşa:

Specificaţii

  • Senzor X-Trans CMOS III de 24 MP
  • Procesor de imagine, X-Processor Pro2 (cel mai nou procesor de imagine de la Fujifilm)
  • ISO până la 51200
  • Corp compact din aliaj de magneziu, protejat împotriva ploii
  • Vizor electronic OLED de 0.5 inch cu aproximativ 2.36 de milioane de puncte, rată de refresh 0.005 sec
  • Trage în rafală cu 8 fps, până la 14 fps (numai folosind shutter-ul electronic)
  • Sistemul de autofocus are în total 325 de puncte de focus, dintre care 169 sunt cu detecție de fază
  • Filmează 4k
  • Durată baterie: Aproximativ 350 de cadre
  • Posibilitatea de a folosi două carduri de memorie în acelaşi timp
  • Măsurarea expunerii –  TTL 256-zone metering
  • Temperaturi între care e funcţional: -10°C – 40°C

Design şi construcţie

Nu ştiu dacă specialiştii în marketing ai celor de la Fujifilm s-au gândit la asta, dar eu, când am văzut cutia, m-am dus imediat cu gândul la Star Wars. Pentru că X-ul tăiat în cutie seamănă, în imaginaţia mea, cu forma navelor X-Fighter din film. Pornim cu drepul, mă gândesc. De asemenea, îmi place şi calitatea ambalajului, forma, culoarea, atenţia cu care se vedea că a fost creat. Aparatul era într-o altă cutie, mai mică, alături de cea a obiectivului de kit, XF18-55mm F2.8-4 R LM OIS. Pe lângă încărcător, curea, baterie, blitz, Fujifilm are şi un încărcător extern.

Fujifilm X-T2 are un „look” deosebit, nelăsând nicio clipă senzaţia de plasticos sau ieftin. De altfel, aliajul de magneziu din care este făcut asigură o funcţionare de la -10°C la 40°C.  În plus, body-ul este protejat împotriva ploii! Se vede imediat intenția japonezilor de la Fujifilm de a face această cameră să atragă priviri, să curgă, să nu aibă aspect de cutie pătrată. Mi-au plăcut şi marcajele, limpezi. Imediat ce fotografiezi cu Fujifilm X-T2 îţi dai seama că e o cameră discretă, care se aşază bine în mână, cu un mic minus pentru gripul ce nu este foarte proeminent, şi asta poate deranja utilizatorii cu palme mai mari. Mie nu mi-a mai încăput și cu degetul mic pe grip, asa că l-am ținut sub aparat, drept sprijin.

Supradimensionarea celor trei rotiţe de deasupra aparatului mi-a creat probleme când încercam să apăs butonul Fn dintre ele. Chiar şi dacă iei aparatul de la ochi, s-ar putea să îţi încapă cu greutate degetul între rotiţa de compensare a expunerii şi cea de timp. Pe de altă parte, butonul de selectare a modului de focalizare este extrem de bine poziţionat, permiţând o schimbare fluentă şi fără a fi nevoie să iei aparatul de la ochi, lucru extrem de important atunci când fotografiezi un eveniment aflat în permanentă mişcare.

Alt aspect care vine să susţină acel „Made în Japan”, inscripţionat pe spatele lui Fujifilm X-T2, este şi cauciucul de la vizor, care este moale, prietenos, spre deosebire de cel cam dur al altor camere. Probabil un lucru neglijabil, pentru cei mai mulţi dintre începătorii într-ale fotografiei, este, de fapt, un amănunt esenţial atunci când trebuie să stai cu ochiul lipit de vizor chiar şi pentru câteva ore, cât durează o piesă de teatru, de exemplu. Nu am simţit niciun disconfort din această pricină pe parcursul celor 10 zile de cât a durat Festivalul Naţional de Teatru, unde am fost fotograf oficial.

Cum spuneam, cauciucul are consistenţa potrivită, iar asta, alături de forma sa dreptunghiular-rotunjita, îţi permite să te lipeşti zdravăn cu ochiul de vizor, astfel neintrand pic de lumină pe lângă. Acest plus se transformă într-un mic neajuns, pentru că, dată fiind dimensiunea cauciucului vizorului, butonul AE-L devine aşezat prea central pentru un utilizator care pune camera la ochiul stâng, aşa cum sunt eu. Riscăm să-mi bag degetul în ochi, dar cum acel buton se poate customiza, i-am dat altă funcţie, iar pe a lui a preluat-o altul. Însă această problemă este una strict subiectivă, pentru că la nivel macro, majoritari sunt împătimiţii fotografiei care se uită cu ochiul drept prin vizor.

Nu mi s-a părut o problemă că nu are un blitz încorporat, ci doar unul care vine separat, în clipa în care cumperi body-ul. Cele trei rotiţe de pe Fujifilm X-T2 se „împotrivesc” destul de mult la mişcare, ceea ce îţi conferă liniştea care vine cu gândul că nu le poţi atinge de ceva şi modifică valorile. În plus, cele aferente ISO-ului şi timpului de expunere au şi un buton, în centrul lor, de lock-on.

Ergonomie şi feeling

 

După ce am prins cureaua, care are un alt sistem decât acela cu care eram obişnuit, am luat la cunoştinţă multitudinea de rotiţe pe care tehnicienii japonezi le-au cam înghesuit pe body. Avem trei deasupra, cu care ajustăm, de la stânga la dreapta, ISO, timpul şi compensarea expunerii. Mi-au plăcut „şanţurile” din ele, care fac să fie folosite cu uşurinţă, mărind aderența. Două dintre aceste trei rotiţe (cele dedicate ISO-ului şi timpului de expunere) au, sub ele, altele, ale căror funcţii pot fi modificate, şi anume alegerea tipului de fotografiere şi modul de expunere.

Poziţionarea rotiţelor pentru ISO, timpul şi compensarea expunerii este aproape perfectă. Personal, mi-aş fi dorit ca aceea de compensare a expunerii să fie situată poziţionată puţin mai spre fotograf, ca să o pot mişca doar cu degetul mare. Celelalte două, aflate sub cele de ISO şi timp, de la care modificăm modul de fotografiere şi modul de expunere, sunt neinspirat aşezate. Şi asta pentru că e greu de ajuns la ele cu un singur deget, fără să iei mâna de pe aparat. Chiar dacă unii utilizatori spun că gripul de la care le poţi mişca ar fi trebuit poziţionat spre spatele aparatului, e o prostie deoarece atunci pictogramele ar fi fost poziţionate spre faţa camerei, acolo unde nu le-ai fi putut vedea. Cred că o metodă simplă era aceea in care “levierele” de unde le puteai mișca să fie ieșite puțin în afara corpului camerei. Aşa că, încă din start mi-am dat seama că va fi extrem de greu să fac două lucruri: primul, să modific modul de expunere fără să dau peste rotiţa de închidere şi deschidere a aparatului, şi s-o readuc înapoi din poziţia ei cea mai aproape de aparat. Doi, să schimb tipul de fotografiere din Single în Continuous High, de exemplu, fără să iau mâna stângă de pe body-ul aparatului. Deşi am încercat să învăţ, vreme de o zi, cum să fac aceste două lucruri, pe parcursul celor 10 zile de FNT 2016, am închis camera, încercând să schimb modul de expunere, de 3 ori şi am reuşit cu dificultate să schimb tipul de fotografiere fără să iau mâna stângă de pe aparat. Cele două dial-uri, adică rotiţele situate în spatele şi în faţa camerei, nu deasupra, sunt clasic poziţionate, adică foarte bine, dar au o mare problemă. Sunt mult, dar mult, prea sensibile, existând riscul ca orice atingere uşoară să le mişte, şi, astfel, să fie modificate setările camerei. O rigiditate crescută ar fi ajutat la senzaţia de siguranţă. Dial-ul din spatele camerei este „clickable”, dacă apăsăm pe el intrăm în modul de magnificare.

M-am simţit extrem de confortabil cu inelul de schimbare a difragmei prezent pe cele două obiective, Fujinon XF18-55mm F2.8-4 R LM OIS şi Fujinon XF50-140mm F2.8 R LM OIS WR, metoda aceasta dându-mi o mai mare fluenţa în lucru, şi, poate strict subiectiv, lăsându-mă să mă implic mai mult în ceea ce vedem în faţa ochilor. Dar în clipa în care doreşti să focalizezi manual, inelul aferent acestei operaţiuni este, firește, tot pe corpul obiectivului, aşa că lucrurile nu mai sunt la fel de simple, pentru că trebuie să foloseşti aceeaşi mână şi pentru schimbarea diafragmei, şi pentru focalizare, ceea ce necesită mai mult timp. Există şi ceva care mi-a creat probleme, până în ultimele două zile de folosinţă. În clipa în care muţi în sensul acelor de ceasornic rotiţele aferente valorii ISO şi timpului de expunere, primei îi creşti valoarea, adică măreşti sensibilitatea, iar celeilalte îi scazi valoarea, adică timpul de expunere devine mai lung. Alternanţa asta de crescut-scazut mi-a jucat feste, şi n-am înţeles de ce Fujifilm nu le-a făcut pe amândouă să funcţioneze pe acelaşi tipar. Când, cu aparatul la ochi, roteam rotiţa timpului de expunere, şi îl făceam pe acesta mai scurt, mişcăm în aceeaşi direcţie şi rotiţă ISO, şi micşoram sensibilitatea, deşi eu voiam să crească. E un lucru care, cel mai probabil, intră în reflex pe măsură ce te obişnuieşti cu aparatul.

Nu sunt sigur, deşi am găsit o explicaţie plauzibilă, de ce inginerii de la Fujifilm au creat posibilitatea de a mări sau micşora ISO şi timpul de expunere, din rotiţe, din stop în stop (exemplu ISO 400, 800, 1600 – timp 1/500, 1/1000, 1/2000), dar pentru a ajunge între aceste valori, pentru a le schimba din „treime în treime” (exemplu ISO 400, 500,  640, 800 – timp 1/500, 1/640, 1/800, 1/1000), trebuie să folosim tot rotiţa (dialul) de pe spatele camerei. Se face, întotdeauna, o mişcare în plus. Selectez valoarea dorită de la rotită, să zicem timp de expunere 1/1000, iar apoi mai fac ajustări, ca să fie expunerea cât mai aproape de ce doresc, de la rotiţa din spatele aparatului, şi setez 1/800, de exemplu. Repet, o mişcare în plus. Şi asta, poate, cel puţin în cazul rotiţei aservită timpului de expunere, pentru că nu mai erau loc de marcaje. Aş mai fi simţit nevoia, dar m-am descurcat destul de bine şi fără, ca butoanele AE-L şi AF-L să fie mai proeminente, pentru că acum sunt prea „îngropate” în body. Micul joystick este o unealtă utilă celor care nu focalizează şi reîncadrează, ci doresc să mute cu uşurinţă punctul de focus în cadru.

Dimenisunile lui Fujifilm X-T2 sunt 132.5mm (W) x 91.8mm (H) x 49.2mm (D). Greutatea camerei este de aproximativ 500 de grame cu tot cu baterie şi card, dar, pentru că e musai să avem şi obiective pe aparat, să vă spun mai bine cât cântăreşte cu acestea. Cu Fujinon XF18-55mm F2.8-4 R LM OIS montat, aparatul are în jur de 810 grame, iar cu teleobiectivul Fujinon XF50-140mm F2.8 R LM OIS WR aproximativ 1,5 kilograme. Sincer să fiu, de abia acum, când mă uit şi văd exact cât cântăreşte această ultimă combinaţie de cameră şi obiectiv, îmi dau seama că nicio clipă nici măcar nu mi-am pus problema că m-ar fi deranjat, deşi erau şi zile cu ore bune de stat cu aparatul în mâini. Sigur pe lângă un DSLR care are montat un obiectiv echivalent, cel mai aproape fiind 70-200mm, greutatea lui X-T2 este mult mai redusă (2,25 kg pe lângă 1,5 kg).

Navigare meniu

Personal, n-am probleme cu navigarea prin meniurile aparatelor, mai ales atunci când ele nu sunt DSLR-uri high-end. Fujifilm face o treabă bună, majoritatea opţiunilor fiind extrem de clar enunţate, astfel că nu am întâmpinat dificultăţi. Ce mi s-a părut bizar a fost faptul că a trebuit să caut ceva timp funcţia de formatare a cardului, aceasta fiind „ascunsă” în User Setting. N-am înţeles de ce acolo, şi nu mai „la vedere”, dar nici nu m-a determinat să cataloghez meniul drept greoi.

Ca să afli ce versiuni de firmware au cameră şi obiectivele, trebuie închis aparatul, şi, cu butonul Display apăsat, pornit. Nu există o opţiune în meniul aparatului pentru aflarea versiunilor. Sunt sigur că există şi în manualul aparatului această indicaţie, dar eu am găsit-o mai repede pe pagina de net a Fujifilm. Dacă se ţine, cu aparatul pornit, apăsat butonul Display, vreme de 2-3 secunde, se va deschide opţiunea de customizare a celor 6 butoane aflate pe cameră. Iar aici avem 22 de funcţii care pot fi setate pe aceste butoane Fn, în funcţie de cum considerăm că ne face aparatul mai intuitiv. Avem: DRV – Bracketing / Advanced Setting, Macro – Macro Mode, Preview Depth of Field, ISO Auto Setting, Self-Timer, Image Size, Image Quality, Dynamic Range, Film Simulation, White Balance, AF Mode, Focus Area, Select Custom Setting, Face Detection, RAW, Aperture Setting, Wireless Communication, Flash Compensation, Shutter Type, Preview EXP./WB în Manual Mode, Preview Pic. Effect and Lock Setting.

În plus, dacă apăsăm butonul “Q”, ne va apărea un meniu rapid, cu ajutorul căruia putem schimba funcții pe care nu le-am atribuit niciunui buton, dar la care dorim să ajungem relativ repede.

Vizor şi ecran

Japonezii de la Fujifilm au renunţat la hibridul de vizor optic/electronic, prezent pe X-Pro2, şi s-au concentrat pe unul exclusiv electronic. A rezultat un OLED de 0.5 inch cu aproximativ 2.36 de milioane de puncte, rata de refresh fiind de 0.005 sec. Dacă scoţi şi preview-ul imaginii, şi nu e nevoie de el, având în vedere cu ce acurateţe expune Fujifilm X-T2, nu există diferenţe între el şi unul optic, lag-ul fiind practic inexistent. Mai mult, în clipa în care aparatul este trecut în modul „Performance Boost”, vizorul beneficiază de 100fps (60fps în Normal mode), astfel încât şi scenele în care subiectul se mişcă cu foarte mare viteză sunt uşor de urmărit. De asemenea, luminozitatea vizorului de două ori mai mare decât la precedentul model, X-T1.

Având o mărire de 0.77x, vizorul de pe Fujifilm X-T2 devine EVF-ul cu cea mai mare mărire din lume. Full Mode face un lucru extrem de deştept, şi anume îţi arată setările aparatului în afara cadrului pe care-l vezi, pe margini, lăsându-te astfel să te concentrezi numai pe subiect. În plus, acum poţi seta ce informaţii anume vrei să vezi atunci când te uiţi prin vizor.

O altă caracteristică a Fujifilm X-T2, care ne face viaţa uşoară, este „Dual Mode”. Acesta împarte ecranul LCD, şi vizorul când ne uităm prin el, în 2, astfel încât putem vedea în stânga imaginea încadrată, iar în dreapta, o zonă care să ne ajute să focalizăm manual cu o acurateţe cât mai mare. La această setare se ajunge apăsând butonul Display de câteva ori.

Pentru aceia care vor să facă fotografii folosindu-se de ecran, Fujifilm X-T2 are în dotare un LCD de 3 inch, cu 1.04 milioane de puncte, şi poate fi mişcat sus şi jos, atunci când ţinem aparatul pe orizontală, şi în sus atunci când ţinem aparatul pe verticală, graţie unui mic buton aflat la marginea ecranului. De asemenea, Fujifilm X-T2 are şi el un eye-sensor încorporat, care atunci când duci aparatul la ochi închide ecranul LCD şi activează vizorul. Ce lipseşte, şi, poate, pentru unii utilizatori ar fi fost important, este faptul că LCD-ul nu are touchscreen. Pentru fotografii de stradă ar fi fost un plus, şi anume să poată focaliza şi declanşa de pe ecran, dar, pentru mine, personal, această facilitate nu este foarte importantă.

Calitatea imaginii

25

M-a întrebat cineva, după câteva zile de utilizare la Festivalul Naţional de Teatru, cum mi se pare aparatul. Pentru că ar fi fost prea mult de povestit în clipa aceea, la telefon, am găsit o analogie prin care să exprim cât mai exact ce simţeam vizavi de cameră. „E ca şi când mergi la un party şi şi nu schimbi numerele de telefon cu femeia care are cele mai lungi picioare sau cei mai frumoşi ochi sau cel mai mătăsos păr sau cea mai subţire talie, ci cu aceea care îţi oferă cea mai deşteaptă conversaţie”. Asta în timp ce e armonioasă, deşi nu „cea mai”, în toate celelalte caracteristici menţionate mai sus. (Sper că feministele să nu fie ultragiate de analogia mea, a fost făcută cu cele mai bune intenţii.)

Motivul pentru care tot ce m-a deranjat ca şi construcţie şi design, s-a estompat până la uitare, este calitatea imaginii! Toate imaginile pe care le vedeţi aici, făcute în cadrul FNT 2016, sunt jpeg-uri direct din aparat, de cele mai multe ori fără o trecere prin Photoshop. Mi-ar fi plăcut să vă arăt şi un fişier RAF (numele raw-ului de la Fujifilm) prelucrat în Camera Raw, dar Adobe-ul meu nu poate deschide fişiere atât de noi ca acelea ale lui X-T2. Ca o paranteză, asta poate fi o problemă pentru utilizatorii care nu au Adobe Cloud, dar ar vrea, totuşi, să tragă şi să prelucreze şi RAF. Însă Fujifilm ne pune gratuit la dispoziţie o soluţie, şi anume Raw file converter by Silkipix (ajuns la versiunea 4.2.2), care dă rezultate mult mai bune decât Adobe DNG, atunci când convertim RAW-ul în Jpeg, după cum am descoperit încercând și alte câteva variante.

Revenind, noul senzor de 24mpx, numit X-Trans CMOS III al X-T2, predecesorul său, X-T1 având „doar” 16mpx, este o reuşită. Am rămas plăcut impresionat să văd că imagini făcute chiar şi la ISO 5000 sunt foarte sharp! Şi asta şi datorită faptului că X-T2 nu are filtru anti-aliasing, astfel că nivelul de detalii care sunt captate de senzor este unul ridicat. Pentru cei care nu sunt foarte familiarizaţi cu diferenţele dintre senzorii numiţi Bayer şi X-Trans, pe scurt şi cât mai simplu lucrurile stau aşa: diferenţa între ei este dată de ordinea şi componenţa sistemului de filtre. Bayern are unul anti-aliasing, care reduce efectul de moire, dar, de asemenea, reduce puţin şi rezoluţia. X-Trans are o aşezare diferită a pixelilor, asigurându-se că fiecare linie orizontală şi verticală conţine cel puţin un pixel R (roşu), G (verde) şi B (albastru), construcţie care asigură scăparea de efectul de moire, şi astfel nu mai e nevoie de filtrul anti-aliasing.

În primele zile mă deranjau anumite carenţe de construcţie, iar când ajungeam acasă şi descărcam imaginile făcute la spectacole pentru a le trimite, mă trezeam zâmbind în timp ce mai uităm la ele, pentru că nu mai trebuia să le modific aproape deloc, cu excepţia unor decupări (crop) sau a micilor modificări de luminozitate şi contrast. Însă pe măsură ce am învăţat cum se comportă aparatul, am realizat setările necesare direct din cameră, astfel încât să nu mai fie nevoie nici de micile ajustări. Prima dată când am văzut că Jpeg-ul scos din aparat, atunci când se trage RAW-Jpeg, are doar 72 dpi, am avut un început de stragere de inimă, care însă mi-a trecut în următoarea secundă, când mi-am amintit ca acest lucru nu are nicio legătură cu calitatea imaginii, şi se poate modifica, pentru print, în Photoshop sau Lightroom. Însă principalul responsabil pentru rezultatele deosebite pe care le are Fujifilm este procesorul de imagine, X-Processor Pro2, prezent doar pe X-T2.

Din ceea ce am citit, şi, parţial, am şi observat după ce am convertit fişierele RAF (denumirea Fujifilm pentru raw-urile aparatelor lor), punctul forte al camerei este tocmai acest format. Având un senzor mai mare decât X-T1, 24 mpx faţă de 16 mpx, şi fără filtru AA, raw-urile sunt pline de detalii, clasându-se în top 3 al camerelor din aceeaşi grup. Fişiere Jpeg tind să aibă un contrast mic atunci când valoarea acestuia este setată la 0, lucru care poate fi lesne compensat, mărind la +2, de exemplu. Eu am simţit nevoia unui +1 contrast şi +1 sharpness, dar asta pentru că regulă de a trimite repede imagini în fiecare noapte, după spectacole, mă obligă să petrec cât mai puţin, spre deloc, timp în faţa calculatorului, prelucrând fotografiile. Iar Fujifilm X-T2 m-a ajutat extrem de mult, calitatea cadrelor făcându-mi munca mai uşoară. 

În două momente din două spectacole din cadrul Festivalului Naţional de Teatru, am întâmpinat probleme din cauza banding-ului. Cel mai probabil din cauza frecvenţei luminii reflectoarelor, pentru că atunci când am setat un timp mai lung, acesta a dispărut (de la 1/250 am setat la 1/80).

Mi-a plăcut, deşi n-am utilizat-o în cadrul Festivalului, posibilitatea de a fotografia direct 1:1, adică format pătrat. Se poate începe şi un mic proiect aşa, lucru pe care am de gând să-l fac dacă o să-mi achiziţionez acest aparat. Lucrul pe care-l regret în ceea ce priveşte calitatea imaginii, este că n-am apucat să mă joc cu toate simulările de film cu care vine armat Fujifilm X-T2. Am tras doar pe modul Standard/Provia, însă mai există şi: Velvia, Astia, Classic Chrome, ProNeg High, ProNeg Standard, Monochrome, Acros, Sepia.

Culori, saturaţie, balans de alb

Cu siguranţă, Fujifilm este o cameră ce excelează mai ales în fotografiile-portret. Nuanțele pielii sunt extrem de fidel redate, trecerile de la o nuanţă la alta sunt subtile şi plăcute. În modul Standard/Provia, mi-a plăcut în mod deosebit că roşul este puţin mai rece decât la alte aparate testate, nu e leşinat, iar verdele şi galbenul sunt şi ele bine temperate, deşi ceva mai calde decât roşul. Şi pentru că suntem subiectivi în ale culorii, fiecare având alte sensibilităţi la diferite nunate, m-am bucurat tare şi că nu există pic de magenta, altfel decât de la reflectoare, în imagini.

Nu cred că există loc mai bun pentru a vedea cum se descurcă o cameră foto în ceea ce priveşte şi saturaţia şi balansul de alb, decât la teatru. Cu multitudinea de reflectoare, fiecare cu frecvenţă şi culorile sale, e o încercare pentru orice aparat. În plus, la unele piese de teatru care se bazeaza şi pe crearea unei stări, lumina nu e deloc puternică. Însă Fujifilm străluceşte pur şi simplu la acest capitol. Nivelul saturaţiei pe diverse culori este extrem de bine rezolvată de X-T2, şi nu a trebuit să fac nicio modificare în această privinţă, indiferent de natura luminii şi culorilor la piesele pe care le-am fotografiat! Auto white-balance, saturaţia pe 0 şi spor! După ce am văzut cât de fidel redă culorile, m-am enervat şi am început să-i schimb din setări. Ca să poţi strica o imagine, vă spun că trebuie să te chinui. 

Latitudinea de expunere şi măsurarea expunerii

Japanese style! Precis, exact, 99 din 100 de cazuri e perfect cadrul. Şi, desigur, mă refer la măsurarea expunerii. Fujifilm X-T2 are un exponometru cum rar am văzut până acum. Măsoara lumina în 256 de zone ale cadrului, şi spre deosebire de cele trei moduri de măsurare a expunerii, spot, center-weighted, average (matrix), Fujifilm vine şi cu un al patrulea, Multi. Nu mi-am dat seama dacă acest mod de expunere este un plus faţă de cel matriceal, pentru că nu l-am putut testa şi în alte condiţiile decât cele de la piesele de teatru.

Ce însă ştiu sigur că funcţionează, şi încă bine, sunt cele trei modalităţi de „amplificare” a latitudinii de expunere, numite DR 100%, DR 200% şi DR 400%. Cu ce ajută ele? Poziţionează tonurile captate cât mai jos în fişierul Raw, rezultând un mai mare nivel de detalii în zonele luminoase. Mai clar, în cazul în care tragem un cadru la ISO 1600, şi folosim toate cele trei moduri DR, imaginea care va avea cele mai multe detalii în zonele luminoase este DR 400%. Personal, am setat camera astfel încât până la ISO 800 să intre în acţiune DR 200%, iar de acolo în sus, DR 400%. E un plus să poţi seta camera în acest fel, fără să trebuiască să schimbi, pentru fiecare situaţie de fotografiere.

Latitudinea de expunere a lui X-T2 este de 13.1 stopuri când camera este setată pe cel mai mic ISO, şi anume 100 (L). Dacă se începe de la ISO 200, care e default mode la Fujifilm X-T2, numărul scade până la 12.7 stopuri. Pentru ceea ce fac eu este mai mult decât suficient, și s-ar putea ca și utilizatorii de fotografie de peisaj să fie mulțumiți. (foto © Elia Locardi)

fujifilm

Zgomotul de imagine

Scurt şi la obiect, zgomotul de imagine al fotografiilor făcute cu Fujifilm X-T2 este prea mic! Am început cu funcţia NR (noise reduction) la -4, pentru că m-am gândit că prima piesă fotografiată, un spectacol de dans mai exact, se desfăşoară mai mult în lumină scăzută şi o să trebuiască să folosesc un ISO mare, 10.000, pentru a avea un timp cât mai scurt. Ajuns acasă, am căutat zgomotul, dar lipsea cu desăvârşire! Am găsit, însă, o tendinţă de a aplatiza puţin contururile şi a pierde din strălucirea culorilor, aşa că a doua seară am lăsat funcţia NR la -2. Nici aşa n-am găsit zgomotul! Bun, m-am încăpăţânat şi în a treia zi am tras numai cu NR 0, pe la ISO 6400-8000. Şi de abia atunci parcă se vedea ceva zgomot de imagine. Mai ales zgomotul de culoare este ţinut în frâu excelent.

Până la ISO 800, nu există zgomot de imagine! Până la ISO 1600, trebuie să-l cauţi cu lupa. De la 3200 până la 6400 e observabil. La 12800 există, dar dacă funcţia NR se setează la +2, dispare ca prin farmec. Nu mai pot adăuga nimic la acest capitol, X-T2 mi-a depăşit aşteptările. Însă tare aş vrea să-l folosesc într-un loc şi mai întunecat, o biserică poate, iar dacă se descurcă la fel ar fi excelent.

Autofocus

Nu mi-am făcut cu nimic griji mai mari decât cu autofocusul. Bănuiam că trebuie să fie o calitate bună a imaginilor, că n-o să-mi fie foarte greu să-l învăţ, că ergonomia nu-mi poate pune probleme, că mă voi descurca cu zgomotul de imagine, dar fiind prima dată când lucram cu Fujifilm, nu ştiam cum se descurcă cu AF-ul în lumină slabă, în condiţiile în care actorii se mişcă mult, uneori extrem de repede. Detaliile tehnice sună aşa. Punctele de focus sunt 325, cu 169 de puncte de focus pe bază de detecţie de fază, plus 156 pe bază de detecţie de contrast. Punctele de focus pe bază de detecţie de fază sunt dispuse în formaţie de 13×13 în Single AF şi 7×7 în Zone AF, acoperind puţin mai mult de 40% din cadru. Timpul de expunere cel mai scurt este de 1/8000, iar cu shutterul electronic activat, 1/32000. Fujifilm X-T2 are, cum spun japonezii, cel mai rapid autofocus din lume, 0.06 secunde. Are şi 8 cadre pe secundă, în rafală (cu gripul ataşat poate ajunge la 11fps). Timpul de la pornirea aparatului până la capturarea primei imagini este de 1 secundă.

În cele 9 zile de FNT 2016, la cele 18 piese de teatru, plus montări, conferinţe, etc. am făcut în jur de 7000 de imagini. Dintre acestea, maxim 15 imagini au fost nefocalizate (câteva din vina mea), adică 0,2%!!! Am tras în AF-S, AF-C, cu un singur punct de focus activat, cu Zone, cu Wide/Tracking, în formaţie de 13×13, 7×7, pe lumină ok, în lumină slabă, în cvasi intuneric. Impecabil!

Inovaţia Fujifilm, pe care n-am mai întâlnit-o la aparatele mirrorless, ci doar la DSLR-uri, este reconfigurarea completă a sistemului de autofocus continuu (AF-C). Acest sistem îţi va permite să selectezi dintre 5 configuraţii prestabilite (dar poţi să îţi creezi una pe măsura nevoilor tale), cu parametri diferiţi pentru Tracking Sensivity, Speed Tracking Sensivity şi Zone Area Switching. În funcţie de tiparul mişcărilor subiectului tău, alegi ce este mai potrivit. Iar dacă nu înţelegi exact despre ce e vorba, meniul aparatului îţi explică pe scurt, astfel încât să poţi seta în cunoştinţă de cauză.

Tracking Sensitivity determină cât de mult aşteaptă camera înainte de a refocaliza în cazul în care există o schimbare bruscă a distanţei faţă de subiect (acesta se apropie sau se depărtează), nelăsând camera să focalizeze pe altceva care trece prin faţa subiectului. Speed Tracking Sensitivity spune camerei foto cât de predictibilă va fi mişcarea subiectului. Zone Area Switching stabileşte dacă aparatul îi acordă întâietate subiectului din centrul zonei de focus aleasă sau celui mai apropiat, de noi, subiect din zona respectivă.

Ce e bun la Fujifilm X-T2

  • Imagini foarte sharp şi fără distorsiuni
  • Silent shutter
  • Foarte atent şi solid construit
  • Protejat împotriva intemperiilor
  • Excelent balans de alb, chiar şi în lumină slabă
  • Detalii bogate în zonele luminate; funcţia DR ajută din plin
  • Culori redate fidel, cu un plus pentru tonurile pielii
  • Calitatea foarte bună a imaginii
  • Nivelul redus al zgomotului de imagine
  • Autofocusul
  • USB 3.0
  • Aparatul se deschide în doar 0.3 secunde
  • Bateria ţine în jur de 350 de cadre (în modul Performance Boost)
  • Poziţionarea pe obiectiv a inelului de schimbare a diafragmei

Ce poate fi îmbunătăţit:

  • Nu există histogramă RGB (dar nici nu i-am simţit nevoia datorită expunerii excelente)
  • LCD-ul nu are ecran tactil
  • Noise reduction-ul poate fi agresiv dacă setăm valori mari ale funcţiei NR
  • Zona acoperită de punctele de focus pe bază de detecţie de fază e cam mică
  • Poziţionarea rotiţelor

În loc de concluzie, care ar fi că este cel mai complex si complet mirorrless cu care am fotografiat până acum, mai bine să vă povestesc ceva întâmplat în unele dintre serile în care am fotograf oficial al Festivalului Naţional de Teatru. Am văzut o scenă care, pentru mine era musai să fie captată, dar eram cu aparatul închis, doar lăsându-mi haina la garderobă. L-am pus la ochi, deschizându-l în acest timp, am urcat ISO la 10.000, am focalizat şi am declanşat. Totul a durat o clipire. Cadrul e reuşit. Primul aparat cu care vorbesc şi îi spun “Bravo!”. Fujifilm X-T2.fujifilm

Articol si fotografii de Cristian Munteanu. Îl găsești și aici.

 


Produse

Fujifilm X-T2 kit XF 18-55mm, Negru

Fujifilm X-T2 kit XF 18-55mm, Negru

in stoc
82800lei

Fujifilm X-T2 este un aparat foto mirorless cu un senzor X-Trans CMOS III de 24 MP si cu ultimul model de procesor de imagine, X-Processor Pro ce iti permit sa realizezi imagini detaliate cu zgomot pu....

Vezi detalii
FUJINON XF 50-140mm f/2.8 R LM OIS WR

FUJINON XF 50-140mm f/2.8 R LM OIS WR

in stoc
59580lei

FUJINON XF 50-140mm F/2.8 R LM OIS WR este un teleobiectiv cu diafragma maxima constanta f/2.8, cu o optica de exceptie ce furnizeaza imagini de calitate, cu o rezolutie extraordinara. Acest teleobiec....

Vezi detalii