Expoziție caritabilă "Calatorie prin prezent" – Cătălin Bălan

Expoziția de fotografie și colaj “Călatorie prin prezent” este despre personajele fantastice care trăiesc printre noi, despre imposibilul care se împlineşte, despre speranţă şi despre visele ce merită urmate până la capătul Pământului.
Din acest motiv, fotografiile vor fi cu vânzare (fiecare poate oferi cât dorește), iar banii strânși vor merge către Adelin, un copil nevăzător, extrem de inteligent, dar foarte sărac.
Visurile lui sunt mai simple decât ale multora dintre noi. Își dorește să călătorească la Adamclisi pentru că este pasionat de istorie. Și vrea să audă și să miroasă marea. Povestea lui Adelin o puteți vedea într-un reportaj video din 2011. De atunci și până acum, situația lui a rămas aceeași. 
Din fondurile strânse noi vrem să facem mai mult de atât, dar asta depinde doar de comunitatea iubitorilor de inorogi.
expozitie
Într-o lume bântuită de traume, inorogul devine un medicament pentru toţi cei care mai cred că frumosul poate vindeca. Inorogul nu se ruşinează de gheaţă, de apus, de cenuşă, de cascade şi de lava topită şi acoperită cu licheni. Fotografiile şi colajele au decorul asigurat de Islanda, insula suprarealistă a Oceanului Atlantic. Acolo, poneii islandezi şi caii fantastici cu un corn în frunte definesc puritatea ţinuturilor în care oamenii par vizitatori efemeri. Un inorog s-a lăsat fotografiat.
Din Antichitate, alchimie, basme şi reprezentarea Edenului, inorogul îşi duce povestea mai departe, prin imagini, încercând să bucure un copil.
expozitie
Expoziţia aşteaptă vizitatorii, până pe data de 10 decembrie, cu fotografii, roci vulcanice, muzică islandeză, poveşti despre ţara gheţurilor şi denumirea fotografiilor în Braille. Dacă vă întrebaţi de ce este necesară scrierea în Braille la o expoziţie vizuală, atunci deja aţi intrat pentru puţin timp în experienţa de viaţă a lui Adelin. Pentru el imaginile nu au culori, ci doar miros şi textură. Puteţi închide ochii să vă imaginaţi un gheţar pe care nu l-aţi văzut niciodată? Cum ar arăta el?

Veți avea ocazia să împărtăşiți experienţa asta sambătă, 26 noiembrie, începând cu ora 17.00, la vernisajul găzduit de Seneca AntiCafe, în strada Arhitect Ion Mincu, nr 1, Bucureşti.

expozitie
Fotografii de Cătălin Bălan.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.