Simona Halep (ROU)

Cu Sigma 150-600mm f/5-6.3 la BRD Bucharest Open 2016

Acum doi ani se desfășura prima ediție a BRD Bucharest Open, primul eveniment important pentru tenisul feminin din România. Turneul a fost mutat de la Budapesta, Simona Halep apărându-și titlul cucerit cu un an înainte în capitala Ungariei, într-o finală facilă împotriva Robertei Vinci (6-1; 6-3).

Anul acesta, celei mai titrate sportive din tenisul românesc, i-a fost la îndemână nu doar victoria, Simona predând o adevărată lecție de tenis, îmbunătățind statisticile considerabil cu un neverosimil 6-0; 6-0, împotriva proaspăt intratei în primele 50 de jucătoare ale lumii SEVASTOVA, ANASTASIJA.

Anastasija Sevastova (LAT)

Atmosfera din finală a fost mai puțin incendiară decât cea din anul 2014, care s-a desfășurat pe Arena principală, 4000 de spectatori vs 1000 – 1500, însă anunțul făcut la finele turneului de către Președintele Federației Române de Tenis în privința construirii din temelii a Arenei Principale, ne bucură nespus. În cadrul turneului de anul acesta patru românce au fost direct calificate pe tabloul principal, wild-card pentru junioarele Elena Gabriela Ruse (18 ani), Ioana Mînca (17 ani) și Georgia Andreea Crăciun (16 ani)

Dintre jucatoarele participante anul acesta:

Am documentat în imagini evenimentul din 2016 cu ajutorul obiectivului Sigma 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM Nikon [S], pe body-ul Nikon D7200. Mi s-a părut un super tele, foarte potrivit pentru fotografia de sport, ce presupune surprinderea instantaneelor din diferite unghiuri. Plaja focală versatilă îl face unul dintre obiectivele potrivite pentru fotografia wildlife. Am reușit să mă descurc din toate pozițiile în care am încercat fotografierea turneului de tenis.

Este un obiectiv construit foarte bine, termenul de plastic nefiind familiar cu acest obiectiv. Astfel este un obiectiv greu și nu se poate manevra atât de ușor, având aprox 3 kg și 30 cm lungime fără parasolar montat. Diametrul filetului este de 105 cm și nu se găsesc filtre decât de la producătorul Sigma, acestea fiind destul de scumpe.
Construcția ii permite să funcționeze în condiții de umiditate și praf excesiv. Inscripția Made in Japan mă face sa cred ca acestui obiectiv, ca de altfel și versiunii Contemporary, nu o să am ce să-i reproșez.
Este compatibil full frame, dar și cu senzorul crop, atât DSLR cât și cu aparatele pe film. Distanța minima de focalizare este de 2.6 metri.

Obiectivul dispune de două funcții sau trepte programabile, ce se pot folosi cu ajutorul Dock-ului Sigma și se poate opta pentru creșterea performanțelor autofocusului sau pentru acuratețe, evident mergând invers proporțional. Totuși în oricare situație mi s-a părut că stabilizarea obiectivului, fără un monopied sau un trepied, nu face față ca la alte obiective mai ușoare sau mai mici cu totul. La distanță de 600 de mm pe un aparat cu senzor crop ajunge la focală de 900 de mm, unde totuși vignetarea și micile aberații cromatice sunt vizibile. Sistemul de stabilizare OS are mai multe trepte, a două fiind activă doar pe axa orizontală – pentru funcția panning , iar a treia fiind o treaptă „OFF”.
Per total mi-a plăcut foarte mult sharpness-ul, în cazul folosirii împreună cu monopiedul și mai ales în lumină bună: dacă declanșăm cu o viteză de peste 1/1250 era foarte ok, cum se însera însă, calitatea fotografiilor începea să scadă, după cum bine se poate vedea și în imagini. Astfel apare fenomenul numit în fotografie HUNTING. Acesta definește imposibilitatea autofocusului de a acționa instant când fotograful focalizează. Motorul autofocus acționează inteligent și se bazează pe ce vede iar în funcție de aceasta ajustează parametrii pentru a obține o imagine în focus, în momentul declanșării. Pe de altă parte, există situații în care poate imprima mișcării un zgomot fin, iar gândirea motorului exact în momentul indicării planului de focalizare să conducă la Hunting.

Concluzii despre Sigma 150-600mm f/5-6.3 

Puncte forte:

  • Robust;
  • Zoom versatil push & pull;
  • C1, C2 si OFF – programabile să focalizeze mai repede și să scadă din acuratețe, invers sau deloc – cu ajutorul dock-ului Sigma;
  • Dock USB Sigma – pentru calibrarea obiectivului pe aparat și programare (scădere hunting);
  • Blocarea focalei printr-o piedica, ce se dezactivează la șoc mic involuntar pentru protecție, retrăgându-se. La 150mm blocarea este permanentă iar șocul nu o va dezactiva;
  • Inelul trepiedului se poate roti 90 de grade în 2 prize astfel încât aparatul poate fotografia orientat în modul PORTRAIT, fără a mișca trepiedul sau a scoate aparatul de pe acesta.

Puncte slabe:

  • Greu – fără monopied sau trepied pozele nu prea sunt sharp la focale mari – 600 mm (senzor crop = 900);
  • Apar vignetarea ușoară și aberațiile cromatice;
  • Geanta este una greu de cărat, fiind incomodă – cu greu încape într-un rucsac foto;
  • Inelul de focus manual greu accesibil dacă mâna este pe cauciucul antideparant al modului push & pull al focalei;
  • Hunting Autofocus;
  • Acuratețe scazută în lumina slaba.

Sigur va fi nevoie de un al doilea test, de data aceasta în Delta Dunării sau pe meleagurile României, după faună și nu numai, pentru a relata o testare mai amănunțită cu Sigma 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM Nikon [S].
Deci pe data viitoare… 🙂

Un articol si fotografii de Matei Moroldo.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.