Interviu cu Andrés Aguilar Caro: despre polaroid și expoziția Emotion In Motion

Creatorul Polaroid Of The Day,  Andrés Aguilar Caro, a făcut cunoștință cu fotografia în primul său an de studiu la Facultatea de Jurnalism din Bogota. Inspirat de Robert Capa, și-a dorit mulți ani să devină fotojurnalist în probleme politice. În schimb, a devenit tot mai atras de fotografia de muzică și a început să fotografieze artiști cu un Polaroid 320.  Andrés crede ca puterea fotografiei instant se păstrează în claritatea, luminozitatea și fragilitatea unor momente irepetabile, greu de reprodus digital.
www.polaroidoftheday.com este o platformă de suport cultural-artistic pentru fotografi amatori și profesioniști ce lucrează cu film instant, care vorbește despre artă în imagini și interviuri puternic personale.
Un interviu de Ioana Cristina Casapu, Romanian Polaroid Photographers:
#Dragă  Andrés, povestește-ne despre motivația ta artistică și cum ai început să lucrezi cu film instant.
Fotografia instant a fost motorul experienței mele profesionale. Am început să lucrez cu acest format datorită pasiunii pentru a păstra memoria fizică a momentelor personale și pentru că doream să învăț mecanica procesului tehnic din spate, a camerei obscure și a timpului petrecut cu developarea – pentru mulți un timp de reflecție. M-am gâdnit multă vreme cum să duc această inspirație mai departe în munca mea. Astfel am făcut pasul spre fotografia instant.
# Care este filosofia ta în creație?
Cred că toate emoțiile se amestecă fluid atunci când o imagine conține tot ce ne înconjoară și când ea descrie fidel acel mediu.
Un moment important care te-a apropiat iremediabil de fotografia instant?
Procesul de a dezlipi hârtia de film peel off este magic, nu am simțit niciodată atâta adrenalină prin vene ca atunci când deschid o fotografie pentru prima dată și acea lume mi se înfățișează în toata bogăția ei suprinzătoare în culoare și senzație.
# Un secret tehnic pe care l-ai învățat?
Deschide o fotografie pe film Polaroid 600 și separă cele două straturi cu ajutorul aerului unui foehn. Negativul va fi transparent, este cea mai bună metodă de a interveni asupra chimicalelor din solvent, cu rezultate fabuloase. Morala acestei metode e că în fotografía instant, nimic nu e imposibil.
Care este formatul tău de film instant preferat și de ce?
E dificil să aleg unul în particular, pentru că le folosesc pe toate în diverse scopuri. Dar nu neg că dubla expunere pe camera mea Polaroid 320 este favorita mea.
#De ce avem nevoie de fotografii instant?
Pentru mulți fotografi ca mine, este un prilej de a experimenta dincolo de mediile convenționale, dar păstrând detaliul ethnic al unui aparat de fotografiat. Experimentul înseamnă timp și muncă de calitate, fără excepție.
Polaroid
# Cum ai creat Polaroid Of The Day și cum a evoluat acest proiect pentru tine?
Fotografii și oamenii pe care i-am adunat în această comunitate mi-au devenit o a doua familie, așa că uneori simt că am unchi, veri și mătuși din toate părțile lumii (râde). Cu toții mi-au încredințat munca lor plină de inspirație și au avut încrederea că mă pot ocupa de ea cu migală și dedicare, iar în asta văd un potențial enorm pentru surse de creație despre care vreau să vorbesc în continuare. Nimic nu este mai frumos ca recompensa de a ști că lucrul făcut din pasiune atinge atât de mulți oameni, care simt, fiecare, că rolul lor e important pentru continuitate și inovație artistică și culturală. Cu nenumăratele avantaje ale Internetului, este o onoare să le fac munca să călătorească în toate colțurile planetei.
Uneori mă gândesc la fotografia instant ca la o evadare, această “posibilitate a unei insule” despre care scrie autorul francez Michel Houllebecq în cel mai cunoscut volum al său.
polaroid 600
#Cum poate schimba Polaroidul lumea?
Uneori nu ne putem opri să admirăm raza care iluminează o fațadă, sau umbra care mângâie un obras, detalii simple ce trezesc sensibilitatea în noi și ne apropie de o latură secretă a vieții obișnuite. Conceptul de a opri timpul cu o fotografie instant este ceva ce poate fi aplicat în orice context cotidian.
#Dacă ai putea realiza ultima fotografie pe film instant din lume, ce ai surprinde?
Familia mea, ei înseamnă totul.
 
***Citește și interviul cu Sven Van Driessche.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.