Tura foto la BIAS 2016 – impresii si imagini

Zeci de mii de spectatori au fost, sambata, 30 iulie, pe Aeroportul Baneasa pentru a urmari cel mai mare show aviatic din Romania – BIAS 2016.

Printre ei s-au numarat si participantii la tura organizata de F64 cu ocazia evenimentului. Pentru ca o pregatire teoretica la fata locului ar fi fost imposibila, dat fiind zgomotul si evolutiile care se desfasurau aproape fara oprire, echipa a decis sa imparta tura in 2 etape, una teoretica si una practica.
La sala expozitionala F64, participantii au aflat alaturi de Cristina Tinta despre bazele fotografiei de aviatie, dar si o serie de tips & tricks utile pentru imagini cat mai reusite. De la obiectivele potrivite pentru diverse situatii la focalizarea continua, vesnica intrebare cu rafala sau fara, tipul de masurare potrivit, modurile de lucru, folosirea diagonalelor, a contrastelor, joaca cu norii sau cu darele de fum si alte aspecte interesate. De asemenea, am povestit despre a aplica ce functioneaza pentru noi, a ne gandi la ce inseamna pentru fiecare fotografiile bune si a incerca sa fim autentici in ceea ce facem

Nu-ţi fie frică de ridicol; dacă simţi ce spui, dacă te pui pe tine curat în cuvinte, n-ai cum să fii ridicol. Fă-l pe cel de lângă tine să simtă ce simţi – dinăuntrul lui. Din afară poţi convinge, şi poţi înţelege lucrurile, dar fără să le simţi. Lucrurile pe care nu le simţi se uită, sau te poţi obişnui până la urmă cu ele, ceea ce e şi mai rău. Ce pleacă din tine nu se poate uita, şi nu te înşeală, şi atunci nu se poate întoarce niciodată împotriva ta; dar pentru asta trebuie să fii foarte curat cu tine, şi asta iar e greu. Ca un zbor cu motorul defect. [Doru Davidovici în Ridică-te şi mergi (1991)]

BIAS 2016
Foto: Cristina Tinta – Formatia de planoare White Wings, la BIAS 2016

Pe teren, in cadrul show-ului, am testat impreuna o serie de obiective de la Sigma, respectiv: Sigma 120-300mm, Sigma 150-600mm si Sigma 20mm Art, pe montura Canon sau Nikon, dupa caz.
Entuziasmul a fost mare, mai ales ca pentru multi era prima participare la un astfel de spectacol aviatic.  Acrobatii, motoare turate, desene cu fum, adrenalina… un show complet. Ca sa nu mai vorbim de finalul incendiar al Air Bandits.
Curiosi de cum s-au desfasurat lucrurile si de rezultatele fotografice? Atunci haide sa vedem imaginile si cateva testimoniale de la fata locului, insotite si de un clip video de making of.


„Initial habar nu am avut de Tura Foto BIAS 2016 cu Cristina Țintă. Pe 27 iulie trecusem pe la F64 să cumpăr o baterie de rezervă pt 700D-ul meu și întâmplarea a făcut să înceapă o mare ploaie. Am început să bântui prin magazin așteptând să se oprească aversele și am observat agitație la sala expozițională a F64. Am aflat despre ce este vorba și am cerut voie să particip și eu în ciuda faptului că nu eram înscris online. Și am făcut o alegere tare bună. Așa am aflat o grămadă de trucuri legate de fotografia la un show aviatic, am întâlnit un prieten, mi-am făcut o amică, câteva contacte noi pe Facebook și mai ales mi-am propus să ajung neapărat la BIAS. După 12 ore petrecute pe pista de la Romaero pot să spun că a fost cea mai intensă ședință foto din viața mea de fotograf, începută acum aproape un an de zile. Am cunoscut o grămadă de oameni pasionați de fotografie și aviație, am avut contexte de lumină și mișcare foarte diferite și provocatoare și mai ales am avut posibilitatea să aplic în practică teoria predată la F64 de colega voastră, și acum și a noastră, Cristina Țintă 🙂 . În final am reușit chiar și câteva cadre bune, ultima mea fotografie făcută la BIAS fiind chiar solicitată de Iacarii Acrobati /Aerobatic Yakers de la Aerodromul Banesti Prahova, pentru a fi printată, semnată și pusă la loc de cinste în sediul de acolo.” (Marius Dincă)
BIAS 2016
foto: Marius Dinca

iacarii acrobati
foto: Marius Dinca

„Pentru mine, seria foto a inceput cu un Sigma 120-300mm f2.8. Nu am mai lucrat cu un supra-tele pana atunci, iar cand l-am vazut prima data pe aparat nu ma asteptam sa fie chiar atat de mare. Nu mi s-a parut greu cand l-am tinut in mana, insa asta in primele 5 minute, pentru ca ziua abia incepuse si eram hranit si hidratat.
De cand am ajuns, soarele era puternic, lumina nu cea mai buna si ma gandeam ca vor iesi niste poze destul de banale in lipsa unei lumini mai blande, pe un cer plat si fara nori, dar cel putin acest lucru mi-a permis sa utilizez niste timpi de expunere mai scurti pentru a ingheta avioanele de mare viteza. In afara de greutatea specifica acestui tip de obiectiv nu am avut probleme de acomodare.” – Alex Negoita
Vezi articolul complet scris de Alex despre BIAS 2016, AICI.

“Vreau doar sa o felicit pe Cristina Tinta pentru prezentare. Ma bucur ca am putut participa. A fost un timp foarte util pentru dezvoltarea mea creativa si pentru a deprinde cateva trucuri despre fotografia de aviatie. Imi pare tare rau ca nu am avut cum sa particip si sambata, dar eram plecat din Bucuresti. Vine el si BIAS 2017, imi voi lua atunci revansa. Inca o data felicitari si multumesc F64 pentru oportunitate.” –  Radu Enache
Imagini de la tura foto:

Fotografii ale participantilor la BIAS 2016:

Stay tunned, ne vedem la BIAS 2017!
[products ids=125014732,125014731,1051931,125022245]

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.