Interviu: Cu Arkadius Zagrabski la povești fine art

Postat de: Cristina Gârleșteanu Cristina Gârleșteanu

Pe Arkadius Zagrabski, echipa Foto4all* l-a cunoscut pe Facebook. Nu e neapărat modalitatea ideală de a discuta cu cineva despre fotografie, însă nu a fost un impediment. Au realizat un interviu care, treptat, treptat, s-a conturat frumos și pe care vi-l prezentăm și noi, mai jos:

#1 Din câte am auzit, ai descoperit fotografia in anul 2006. Ne spui cum a început totul?

Încă din copilărie mi-a făcut plăcere sa fotografiez, dar, pe vremea aceea nu aveam o abordare serioasă. Era ca un fel de joc distractiv pentru mine. Mi se părea întotdeauna minunat când tata îmi permitea să-i folosesc aparatul de fotografiat în vacanță – desigur, era unul de tip analog. Eram teribil de preocupat să nu stric ceva, dar și mândru când puteam face o fotografie pentru a o păstra ca suvenir. Acestea sunt amintirile plăcute ale copilăriei mele. De fotografie m-am ocupat cu seriozitate abia câțiva ani mai târziu. De atunci ea a devenit o parte foarte importantă a vieții mele – o pasiune.

#2 Într-o descriere proprie, spuneai că este minunat să descoperi şi să înveţi cum trebuie făcută o fotografie bună . Cum şi unde ai învăţat? Ai fost auto-didact? Sau ai urmat o şcoală de fotografie?

Dacă trag o linie, competențele practice mi le-am însușit singur. În principiu, a fost ca un studiu – doar că eu am fost acela care a determinat conținutul propriu-zis. Premisa a fost, desigur, ambiția mea, care m-a păstrat captivat de fotografie. Studiam zilnic. Am început să citesc cu mare interes cărți legate de cele mai diverse teme legate de fotografie. Cu aceasta ocazie am aflat de noi tehnici și metode, pe care le-am testat ulterior și le-am aplicat și în fotografiile mele. După cum era normal, nu mi-a ieșit totul chiar de la început, dar am învățat repede din greșelile mele și mi-am îmbunătățit constant abilitățile. Am ajuns la un moment dat la punctul în care am considerat că am citit destul. De atunci încolo a urmat să răsfoiesc albume de fotografii ale unor mari artiști și am studiat imaginile acestora. Mi se pare acum, privind inapoi, că acesta a fost cel mai important pas din evoluția mea ca fotograf. Atunci când priveam imaginile – indiferent dacă erau portrete, peisaje sau arhitectură – mă întrebam adesea care au fost mijloacele prin care artistul a desăvârșit aceste imagini? Care a fost rolul pe care l-a jucat vremea aici? Ce i-a trecut prin minte fotografului în legătură cu imaginea aceasta? Au emoțiile un rol important? Ce vrea artistul să transmită?

Acest studiu al fotografiilor altor artiști mi s-a părut foarte important. Din acel moment am realizat ce înseamnă cu adevărat să ai „intenții serioase” în fotografie. După ce am trecut de la domeniul analog la cel digital, a început o nouă etapă a evoluției mele. Am putut, desigur, prelua multe tehnici și metode din experiența lucrului pe film și din rutină. Scopul meu a fost însă să nu intersectez fotografia și tehnicile analoge cu cele digitale. Totul a început cu expunerea corespunzătoare. Măsurarea expunerii prin intermediul sitemului de zone trebuia învățat, până la developarea negativelor. Numai despre subiectul acesta se putea, în opinia mea, scrie un studiu.
Frumusețea este că studiul fotografiei nu va lua niciodată sfârșit pentru mine. Posibilitățile și temele legate de fotografie sunt atât de complexe, încât mereu vor exista aspecte noi și interesante, demne de a fi descoperite.

venetia

#3 Trăieşti din fotografie? Sau este doar un hobby?

Ce întrebare dificilă. Pentru mine fotografia este în fapt mai mult decât un hobby, este o parte importantă a vieții mele. Investesc mult timp liber în fotografie, dar mai am și alte hobby-uri cu care compensez, de exemplu, drumețiile.

Cu toate astea, nu aș avea nimic împotrivă ca acest hobby să devină la un moment dat mai mult decât o simplă pasiune. Îmi pot imagina chiar de pe acum cum ar fi să colaborez mai intens cu galerii, artiști și clienți, pentru a putea dezvolta și implementa proiecte noi.

#4 Deja de ceva vreme încoace, lumea se întreabă dacă există o diferenţă între fotografii de fine art şi ceilalţi fotografi. Sau despre diferenţa dintre a fi artist sau doar fotograf, dintre a fi un creator sau un documentarist. Sau poate că toate acestea nu se exclud reciproc. Tu ce părere ai legat de asta? Crezi că există o diferenţă? Şi dacă da, tu cum te autodefineşti şi de ce?

Desigur că există o diferență dacă abordezi tema fotografiei din perspectivă profesională, cu o pregătire sau un studiu prealabil. Fondul teoretic și, eventual, abilitățile deprinse sunt atunci cu siguranță superioare. Dar îmi oferă asta un ochi mai bun pentru subiecte sau o ambiție mai intensă? În final, mă face asta un fotograf mai bun? Sau un artist?

În ceea ce mă privește, pot să spun că primesc un feedback extrem de pozitiv pentru lucrările mele. Nu m-am așteptat niciodată ca recunoașterea să fie atât de copleșitoare. Și acesta este, într-adevăr, factorul decisiv: pot să îi ating pe ceilalți prin fotografiile mele? Pot să trezesc emoții? Le plac oamenilor fotografiile mele? Acesta este motivul pentru care am investit atâta timp și efort în acest hobby. Sunt ambițios și mereu motivat să mă dezvolt pe mai departe. După cum am mai spus, fotografia este pentru mine un studiu în care eu determin limitele și conținutul. Nu stiu însă dacă aş putea spune despre mine că sunt un artist.

În orice caz, pregătirea „profesională” este doar primul pas pentru un bun fotograf. Dacă nu mă pot elibera de granițele celor deja învățate și dacă nu mă pot dezvolta relevant în continuare, nu-mi pot dezvolta un stil propriu și original.

Singurul aspect de interes este: îmi place fotografia, cu puterea sa expresivă, prelucrarea și emoțiile ce încadrează subiectul? Nu are importanță aici ce tip de pregătire are fotograful care a surprins imaginea. Fie el un fotograf profesionist sau un pensionar care are un ochi bun pentru momente de imortalizat.