Sigma 30mm F1.4 DC DN Contemporary pentru Sony E

Primul 1.4 de la Sigma pentru sistemul E-mount proprietar Sony s-a lasat ceva timp asteptat. Utilizatorii mirrorless APS-C trebuie ca au un zambet larg pe fata acum ca noul Sigma 30mm F1.4 DC DN Contemporary este pe piata la un pret mai mult decat accesibil.
Plaja focala de 30-35mm este una extrem de “aglomerata”, pentru montura E avand la dispozitie nu mai putin de 10 obiective fixe, asta fara sa iau in calcul zoom-urile care acopera si aceasta plaja sau nenumaratele posibilitati oferite de folosirea adaptoarelor pentru alte monturi.
Daca ne rezumam insa la montura dedicata si autofocus, lista se rezuma la:

  • Sigma 30mm F1.4 DC DN Contemporary
  • Sigma 30mm F2.8 DN Art
  • Carl Zeiss Touit 32mm F1.8
  • Sony SEL 35mm F1.8 OSS
  • Sony Distagon T* FE 35mm f/1.4 ZA
  • Sony Sonnar T* FE 35mm F2.8 ZA
  • Sony 30mm f/3.5 macro

Dupa cum se poate vedea, avem de unde alege, atat ca producatori si formule optice cat si ca preturi. In afara de obiectivul Macro de la Sony, le-am testat pe toate de-a lungul timpului, dar acesta nu va fi un test compartiv (poate doar pe alocuri), pentru ca in multe situatii ar fi ca si cum am compara mere cu pere ci doar va voi povesti in cele ce urmeaza experienta personala a utilizarii nou lansatului obiectiv de la Sigma.

Sigma 30mm F1.4 DC DN Contemporary

Construit din 9 elemente asezate in 7 grupuri si cu o diafragma cu 9 lamele rotunjite, noul obiectiv este o minune inginereasca pentru ca reuseste sa inglobeze toate acestea intr-un corp micut si robust, perfect pentru sistemul mirrorless de la Sony.
L-am testat impreuna cu noul Sony A6300 care detine un sistem de focalizare de invidiat asa ca nu mi-am facut griji ca anumite probleme de focalizare ar putea fi din cauza aparatului, ci mai degraba din cauza obiectivului.
Sigma 30mm f1.4 on Sony a6300
Am inceput cu asta, pentru ca a fost primul lucru de care m-am lovit cand am montat pentru prima oara obiectivul pe aparat. Nu ma intelegeti gresit, rar am avut cadre gresit focalizate, doar ca focalizarea se face destul de lent in cele mai multe situatii, existand un fel de focus hunt: in fata subiectului, in spatele acestuia si abia in al 3-lea pas pe el. La fel am patit si cu obiectivele Touit la lansarea acestora pe piata, problema insa rezolvata in mare parte cu un update de firmware al obiectivelor, ceea ce ma astept sa se intample si cu obiectivul acesta de la Sigma.
Cel mai mult se simte la cadrele in rafala, unde obiectivul nu face fata aparatului, Sony a6300 in acest caz, capabil de 11 cadre pe secunda cu focus continuu la fiecare cadru. Dar asta nu inseamna ca nu obtii cadre complet focalizate in rafala, ci doar ca numarul celor cu probleme de focus este mai mare comparativ cu utilizarea unui obiectiv nativ Sony.
Sigma 30mm f1.4
Dar cam atat cu punctele negative 🙂
Obiectivul in sine este o placere sa il utilizezi, cu un grip excelent datorita cauciucului de pe inelul de focus, extrem de lat. Greutatea mica (265 grame) il face un companion ideal sistemului mirrorless Sony, mai ales in calatorii sau pe strada, la vanatoare de cadre unice.
Imaginile obtinute, au un aspect cremos, daca-mi este permis termenul, cu un bokeh superb si o claritate surprinzatoare in zonele de focus, inca de la diafragma maxim deschisa. Am fotografiat mai mult de curiozitate, acelasi subiect la diferite diafragme, pentru a vedea cum se comporta obiectivul:

Am tot citit pareri pro si contra legate de performantele acestui obiectiv in ceea ce priveste aberatiile cromatice. Eu personal nu am considerat in absolut nici un cadru tras ca as avea aberatii cromatice deranjante, care sa-mi strice pana la ne-utilizare fotografia.
Am fortat un pic lucrurile cu piesele de sah si le-am asezat de asa natura (contrast puternic si reflexii) astfel incat sa vad maximul de aberatii cromatice. Obiectivul se comporta minunat din punctul meu de vedere, mai ales pentru un 1.4. Aberatii minime (usor corectabile in softurile de editare) sunt prezente la F1.4, se diminueaza drastic la F2.0 si dispar complet la F2.8.
Aberatii Cromatice Sigma 30mm f14
Am activat si dezactivat din aparat toate corectiile pe care le aplica in functie de fiecare obiectiv in parte, si am tras in JPEG un cadru pentru fiecare situatie. Se poate observa o usoara distorsiune de tip butoi atunci cand corectiile sunt oprite (dar de ce ai face asta?!)

Maximul de claritate il obtii inca de la F1.7. Practic aici este “sweet-spot”-ul acestui obiectiv pentru maxim de claritate si bokeh placut, cel putin din observatiile mele.

Nivelul de detalii la F8 este ametitor, obiectivul rezolvand foarte bine detaliile fine inclusiv la distanta mare. Iata inca un crop 100% dintr-o imagine obtinuta cu acest Sigma.

Recunosc ca m-am cam dezobisnuit de formatul APS-C pentru ca trag pe full frame de foarte multi ani si am avut ceva de furca sa-mi intru in mana cu focala de 30 mm pe crop, pentru ca tot timpul ma pozitionam mai aproape de subiect decat ar fi trebuit.
Practic obiectivul este un echivalent de 45mm pe full frame, deci foarte aproape de un “normal”, ceea ce il face un obiectiv ideal pentru portret. Fiind si unul extrem de luminos, nu pot iesi decat lucruri minunate. Il vad utilizat fara probleme si ca obiectiv de eveniment, la sedintele foto cu mirii sau in biserica, unde este nevoie de obiective luminoase iar subiectul este static. La petrecere, focusul lent s-ar putea sa creeze ceva probleme, dar dupa o utilizare mai indelungata se poate sa il simti altfel si sa te obisnuiesti cu asta.
Va las in incheiere cu o serie de imagini realizate de-a lungul plimbarii cu Sigma 30mm f1.4 Contemporary.

[products ids=125025767,125025768]

Alți fotografi au mai citit și:

2 Comments

  • O placere, sa citesti "documentele" lui ALLin. De fiecare data, mai am ceva de invatat. Felicitari ! Sanatate maxima !

    • Merci KornEL :). Din pacate documentele astea s-au rarit: timp, conditii, chef si nu in ultimul rand, chestii care chiar sa imi capteze atentia cu adevarat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.