Sony anunță noua gamă de obiective interschimbabile G Master

Trei noi modele, printre care 24-70mm F2.8 Zoom, 85mm F1.4 Prime și 70-200mm F2.8 Zoom
Sony a lansat astăzi linia de obiective interschimbabile G Master™, care cuprinde trei tipuri de obiective interschimbabile full-frame cu montură E, între care un obiectiv 24-70mm cu diafragma constanta F2.8 standard zoom, un model 85mm F1.4 prime și un 70-200mm cu diafragma constanta F2.8 telephoto zoom.
Obiectivele dispun de tehnologia de imagine inovatoare specifică Sony, pentru un mix optim între rezoluția ridicată și efectul de bokeh. Noile obiective redau astfel imagini și conținut video cu un nivel de detaliu fără precedent.
“Noua gamă G Master e formată din cele mai performante obiective pe care Sony le-a introdus pe piața de profil. Am creat aceste obiective având în vedere viitorul industriei de digital imaging și suntem încrezători că brandul G Master va inspira și impresiona fotografii și videografii în următorii ani”, a declarat Yosuke Aoki, vicepreședinte al diviziei de Digital Imaging în cadrul Sony Europe.
Noul obiectiv FE 24-70mm F2.8 GM Standard Zoom
sony 24-70mm
Dotat cu cea mai avansată tehnologie pentru obiective existentă în prezent pe piața de profil, noul FE 24-70mm F2.8 GM este dedicat fotografilor care vor cel mai înalt nivel de performanță optică pentru portrete, pentru fotografiile de călătorie, cele de eveniment și pentru fotografiile de zi cu zi.
Noul obiectiv este alcătuit din trei elemente asferice, între care un element XA extrem de precis, care reduce nivelul de aberații optice și realizează o rezoluție impecabilă la orice distanță de zoom.
Elementele de sticlă ED (Extra-low-Dispersion) și Super ED reduc aberațiile cromatice la nivel minim în timp ce maximizează rezoluția si calitatea efectelor bokeh, eliminând colorarea artificială.
Obiectivul este prevăzut cu diafragmă cu 9 lamele care menține o formă aproape circulară indiferent de setări și este dotat cu un înveliș Sony Nano AR care suprimă reflexiile și garantează un contrast și o claritate spectaculoase.
Noul FE24-70mm F2.8 GM are la bază un motor de focalizare direct drive SSM (Super Sonic wave Motor) care livrează eficiență maximă datorită unui nou set de algoritmi care poziționează elementele obiectivului rapid și cu foarte mare precizie. Motorul silențios recomandă obiectivul atât pentru fotografii, cât și pentru filmări.
Obiectivul este rezistent la praf și umezeală, iar designul compact este prevăzut atât cu switch AF/MF cât și cu focus hold, zoom lock și butoane de hood release.
Noul obiectiv prime FE de 85mm F1.4 GM Telephoto
obiectie GM
Conceput pentru a fi cel mai avansat obiectiv de portret, noul model prime FE 85mm F1.4 GM realizează un echilibru perfect între rezoluție și bokeh, într-un corp compact.
Noul obiectiv încorporează un nou element XA (element de obiectiv asferic “extrem”), precum și trei elemente din sticlă ED care asigură rezoluția înaltă pentru zonele pe care se face focalizarea, în timp ce zonele defocalizate se disipează estetic în planul din fundal. Obiectivul dispune de o diafragmă circulară cu 11 lamele – cel mai avansat sistem folosit într-un obiectiv α – care asigură un bokeh bine construit. La exterior, obiectivul are un înveliș original Sony Nano AR, care este foarte important pentru un obiectiv de portret pentru că elimină efectele de flare și ghosting, chiar și în situații când subiectul este iluminat din spate sau în alte condiții dificile de iluminare.
Pentru a realiza cu precizie autofocalizarea, noul model dispune de un motor de focalizare acționat prin inelele obiectivului, care pune în mișcare sistemul masiv de focalizare. De asemenea, obiectivul dispune de doi senzori de poziție care asigură controlul precis al focalizării.
Noul obiectiv profesional de portret este rezistent la praf și umezeală. Inelul diafragmei dispune de un buton on/off prin care poate fi setat pentru modul de fotografie sau filmare. În plus, dispune și de un comutator AF/MF și un buton de menținere a focalizării.
Noul obiectiv zoom FE 70-200mm F2.8 GM OSS
obiective mirrorless
Acoperind populara plajă focală de 70-200 mm, noul obiectiv FE 70-200mm F2.8 GM OSS  redă imagini de o calitate extrem de ridicată, oferă performanță AF și stabilizare optică, fiind o alegere versatilă pentru fotografia în natură, competiții sportive, nunți și multe alte evenimente și locurii .
Noul vârf de gamă din segmentul obiectivelor cu zoom oferă niveluri extraordinare de contrast și claritate de-a lungul întregii plaje focale, datorită celor trei elemente avansate de lentile care includ componente de sticlă XA, Super ED și ED, precum și un strat Nano AR.
Noul obiectiv FE 70-200mm F2.8 GM OSS include un sistem flotant de focalizare – implementat în premieră pe un obiectiv cu zoom – care contribuie la obținerea unei impresionante distanțe minime de focalizare de doar 0,96 metri, astfel încât performanțele de focalizare automată (AF) sunt menținute atât în modul de fotografiere cât și în cel video.
Obiectivul include o pereche de motoare lineare SSM (Super Sonic Motor) care lucrează împreună pentru a deplasa elementele rapid, o sarcină care necesită un nivel ridicat de control și asigură acuratețea focalizării. Noul model are, de asemenea, inclus un sistem de stabilizare a imaginii SteadyShot™ care îi permite să capteze subiecte clare, fără distorsiuni, pe toată plaja focală, precum și o montură rotativă pentru trepied care permite camerei să fie demontată rapid la nevoie.
Noul obiectiv cu zoom 70-200mm este rezistent la praf și umezeală, cu un strat suplimentar de fluor care acoperă lentila din față. Are, de asemenea, un buton de menținere a focalizării precum și un limitator pentru plaja focală.
Sony a anunțat și teleconvertoarele compacte 1.4x și 2x Teleconverters  – modelele SEL14TC și SEL20TC – care oferă un focus mai mare menținând dimensiunile compacte ale obiectivului 70-200mm.
teleobiectiv
Preț și disponibilitate
Noul FE 24-70mm F2.8 GM Standard Zoom și obiectivul cu focală fixă prime 85mm F1.4 GM Telephoto vor fi disponibile în Europa din martie 2016 la un preț de aproximativ €2,400  și respectiv €2,000 .
Noul 70-200mm F2.8 GM Telephoto Zoom și teleconvertoarele compatibile de  1.4x și 2x vor fi disponible în Europa din luna mai 2016.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.