Fotografa Cheryl Medow din Santa Monica (SUA) realizeaza imagini aparte, care seduc privitorul sa intre in lumea ei, atat in cea reala, cat si in cea imaginara, intrucat fotografia wildlife a capatat in lucrarile ei cu totul alte valente. Sa o descoperim impreuna, prin interviul pe care l-a acordat special pentru blogul F64:

#Cum incepe povestea ta cu fotografia? Cum te-ai apucat de fotografie?

Am absolvit UCLA, licenta in arte. Dupa ce am studiat tot felul de discipline de arta sau strans legate de aceasta, cum ar fi desenul, pictura in pastel, realizarea de printuri, ceramica si fotografia, am pus din nou mana pe aparatul foto cand deja traiam in era digitala. Am fost impresionata de impactul imediat al fotografiei digitale si de faptul ca puteam sa vad instant ceea ce fac. Nu mai era nevoie sa astept developarea negativului, nu mai trebuia sa am de-a face cu produse chimice etc. Astfel, camera digitala a devenit prietena mea. In aceeasi perioada, am inceput sa invat sa lucrez in Photoshop.

Am urmat de asemenea cursul lui John Paul Caponigro si Mac Holbert, intitulat „The Fine Art of Digital Printing”. Am fost captivata. Mi-au deschis ochii catre posibilitatile aproape infinite ale Photoshopului.

#De ce pasari si animale? Si dintre toate speciile fotografiate, ai o favorita?

In urma cu aproape 20 de ani, aveam sa merg in prima din multele mele aventuri in Africa. Intr-un safari din Kenya, am simtit ca mi-a fost oferit un dar in a avea aceasta oportunitate, de a fotografia animalele in libertate. Si mai ales pasarile! Erau splendide in ceea ce priveste varietatea speciilor, culorilor si a marimii. De exemplu, Jabirul african (Ephippiorhynchus Senegalensis) are undeva la 1,5 m in picioare, in timp ce Pescarusul malahit (Alcedo Cristata) are doar 13cm. Mi s-a parut o provocare sa reusesc sa le fotografiez inainte de a-si lua zborul. Sunt cumva dinozaurii zilelor noastre, iar asta m-a intrigat.

De asemenea, sa zbori prin Africa intr-un avion ultrausor a fost cea mai apropiata experienta de zborul pasarilor. Exista atata libertate in zborul lor…Iar pentru mine, o eliberare de rutina activitatilor zilnice.

De-a lungul timpului, aceasta goana dupa pasari a lasat loc admiratiei pentru ele. Sunt intr-o continua mirare si intr-un continuu amuzament referitor la caracterul lor, marimea, coloritul penajului la imperechere si, ca artist, de forma literei S pe care o regasesc in gatul pasarilor de apa.

In ceea ce priveste favorita, de obicei aceea este cea pe care o am in fata ochilor. Admir mult Cocorul Canadian (Ardea herodias) cu intinderea surprinzatoare a aripilor de pana la 2m, penajul special si coloritul de imperechere. Egreta mare (Ardea alba) in penajul de imperechere sau Jabirul african sunt de asemenea niste favorite. In Zambia, sa vad prigoriile zburand din gaurile de cuib, de-a lungul peretilor de stanca, a fost iarasi o priveliste absolut uimitoare.

Cheryl Medow

Great Blue Heron With Chicks Revisited

#Ce ne poti spune despre provocarile la care esti supusa in munca ta? (tehnice, de programare a expeditiilor, de documentare, clima etc.)

Provocarile in fotografierea pasarilor sunt multe. Rabdare, abilitatea de a te „infiltra”, asteptarea cadrelor … ar fi cateva dintre lucrurile esentiale. Pasarile pe care le fotografiez nu traiesc in zona mea, astfel ca de cele mai multe ori trebuie sa calatoresc pe distante destul de lungi pentru a le gasi.

Programarea zborurilor, gasirea locurilor unde aceste pasari isi desfasoara viata de zi cu zi poate fi destul de obositor, dar a fi in natura cu ele este o recompensa pe masura. A cara un obiectiv de 600mm, alaturi de alte echipamente, este de asemenea obositor si, in plus, in prezent, majoritatea liniilor aeriene percep extra-taxe pentru transportul a astfel de echipamente.

Nu de putin ori am fost sursa de hrana a tantarilor sau a altor insecte, in timp ce asteptam pe langa mlastini sau in diverse locatii, stand la panda pentru fotografierea pasarilor. Intr-o zi, pe Insula Sanibel, in Florida, am numarat nu mai putin de 100 de muscaturi, din cap pana-n picioare.

Anul trecut in martie, am calatorit pana la Fort Myers, in Florida, ca sa gasesc laguna aproape secata, lucru ce a facut ca pasarile sa plece, iar eu sa merg acolo degeaba. Intrebarea a fost atunci sa mai astept sau sa caut alta locatie, desi planul a fost initial altul? Pana la urma m-am mutat 60 de mile mai departe.

fine art

Tri Colored Heron

#Ce echipament folosesti?

Cand sunt pe teren, nu ma pot lipsi de trepiedul din fibra de carbon de la Gitzo sau de Nikon-ul meu, un body D4, pe care il folosesc cel mai adesea cu un teleobiectiv de 600 de mm. Pentru cadrele de peisaj folosesc un alt body, cu obiectivele 16-35mm sau 24-70mm. Cand revin in studio,  incarc fotografiile pe MacPro-ul meu si folosesc uneltele din Photoshop pentru a crea noile imagini.

#Destinatia preferata pentru a fotografia?

Destinatia mea preferata este in Kenya, Maasai Mara, desi o alta favorita este si Delta Okavango din Botswana. Am sentimentul acela de „acasa” cand ma aflu in safari, afara in tufisuri, in natura. Culorile, mirosurile si sunetele imi stimuleaza simturile. Uneori imi inchipui ca, daca as fi ajuns acolo mai tanara fiind, probabil as fi ramas pe post de ghid sau as fi detinut o astfel de tabara.

Cheryl Medow

Night sky with Great Egrets

#O experienta interesanta in timp ce te aflai la fotografiat?

In Rezervatia Ding Darling (Insula Sanibel, Florida), am fotografiat un Ibis alb (Eudocimus albus) in timp ce alerga. Prin vizor nu am vazut cu adevarat intreaga scena si, abia acasa am descoperit ca avea alge si un peste in cioc. M-a surprins sa realizez ca, desi vezi in mare parte cam tot ce fotografiezi pe ecranul aparatului, pot aparea totusi surprize.

Cum camuflajul este o calitate necesara pasarilor si altor animale pentru a putea supravietui, ochii mei au fost bine antrenati sa observe chiar si cea mai mica miscare sau forma a pasarilor. Uneori, cand ma aflu pe teren pentru fotografierea pasarilor si vad una, altii ma intreaba adesea „unde, unde?”.

#Ce ne poti spune despre procesare? Multe dintre lucrarile tale arata ca niste picturi… Pare ca folosesti metode si texturi aparate pentru post-procesare. Ne poti impartasi cateva dintre ele?

Am fost formata in domeniul artei si istoriei artei. Studierea peisajelor de la mijlocul sec XIX, frumoase, romantice, idealizate, cu siguranta si-a pus amprenta. Doar ca eu aplic aceste principii ale picturii in Photoshop, inspirata fiind de scoala de artisti Hudson River Valley School. Procesarea implica cel mai adesea utilizarea mai multor layere, de opacitati diferite, pentru a realiza tranzitii fine si pentru a aduce la suprafata o noua imagine. Folosesc de asemenea foarte mult mastile, insa procesarea cu masti poate fi foarte anevoioasa pentru a fi bine realizata. Desaturarea poate fi unul dintre motivele pentru care imaginile seamana cu picturile, cel putin din cate am observat eu, paleta de culori fiind astfel mai apropiata de pictura.

Predominanta pasarilor in imagini vorbeste despre importanta si grandoarea lor. Ele sunt punctul central. Fara sa ma gandesc prea mult la ceea ce creez, rezultatul final se va baza de obicei pe forme, culori si texturi complementare, atat in ceea ce priveste pasarile, cat si mediul inconjurator. Pentru mine, creativitatea reprezinta un act de renuntare si de a fi prezent.

Iar pentru a ajunge aici, e nevoie de timp si de rabdare.

foto pasari

Sandpiper

Cheryl Medow

Saddle-Billed Storks

#Realizezi habitate speciale pentru pasari prin procesare? Cum a aparut aceasta idee?

Cum obiectivul pe care il folosesc aduce pasarile destul de aproape in cadru, fotografiile vor fi in general lipsite de detalii despre mediul in care le observ cu ochiul liber. Astfel prefer sa recreez mediul de la zero. Am observat ca pasarile vor ramane in centrul atentiei. Sunt majestuoase si vreau sa redau aceasta importanta.

Photoshop-ul imi ofera ocazia de a fi creativa incercand stari si o atmosfera diferita atunci cand ma ocup de fundal. Exista adesea un moment de „aha” cand potrivirea dintre pasare si fundal se realizeaza si se transforma intr-un tot. Poate fi vorba de un nor asemanator formei pasarii sau pene care arata precum stuful din imprejurimi. Procesul creativ are prioritate in fata ideilor.

#Proiecte sau planuri de viitor legate de fotografie?

Pasiunea mea pentru pasari nu a disparut. Abia astept sa calatoresc catre Florida din nou, in martie sau aprilie a.c., in timpul sezonului de imperechere, pentru a fotografia pasarile de apa. In mai, voi merge din nou in Botswana si sper sa colectez noi imagini pentru seria mea Avian Alchemy: Envisioning Habitat.

Ceea ce ma suprinde este faptul ca sunt atat de implicata, ca cel putin deocamdata se pare ca nu ma pot plictisi de a le observa, celebra si fotografia. Ele nu stau pe loc, eu in schimb da.

#Cateva cuvinte de incheiere din partea lui Cheryl Medow pentru cititorii nostri?

Da… Cand gasiti ceva ce va place cu adevarat, de care sunteti pasionati, nu lasati acel lucru deoparte. Ramaneti devotati pasiunilor voastre.

Informatii suplimentare despre Cheryl Medow:

-un articol de anul trecut despre munca ei din Proof:National Geographic, The Art Of Birds Revealed Through An Altered Reality
-website-ul ei: cherylmedow.com


Produse

Nikon AF-S 600mm/4E FL ED VR

Nikon AF-S 600mm/4E FL ED VR

precomanda
639620lei

Nikon AF-S 600mm/4E FL ED VR este un super-teleobiectiv ce va ofera imagini de o calitate excelenta si o putere de magnificare impresionanta. Este un obiectiv perfect pentru fotografia wild-life, spor....

Vezi detalii
Nikon AF-S NIKKOR 600mm f/4G ED VR

Nikon AF-S NIKKOR 600mm f/4G ED VR

precomanda
411540lei

Un teleobiectiv versatil si performant, dotat cu sistem de stabilizare a imaginii (VR II), NIKKOR 600mm f/4G ED VR este ideal pentru fotografii wild life, sport sau alte aplicatii care necesita fotogr....

Vezi detalii
Nikon 16-35mm f/4G ED VR AF-S

Nikon 16-35mm f/4G ED VR AF-S

indisponibil
55000lei

Obiectiv cu zoom si unghi larg de cuprindere, proiectat pentru a fi utilizat impreuna cu aparatele foto SLR in format FX de la Nikon (perfect compatibil cu senzorii crop DX).Primul obiectiv din lume c....

Vezi detalii
Nikon 24-70mm f/2.8G

Nikon 24-70mm f/2.8G

in stoc
84000lei

Obiectiv profesional cu zoom standard, diafragma rapida si SWM pentru focalizare automata rapida si silentioasa. Conceput pentru utilizarea cu aparate digitale (atat FX, cat si DX), acesta rivalizeaza....

Vezi detalii