Ce este un diptic? Dar un triptic?

Dipticul reprezenta, inițial, o pereche de tablouri legate între ele, având aspectul coperților unei cărti. De obicei, era folosit pentru reprezentarea scenelor religioase.
Fotografia diptică este acel gen de fotografie în care două imagini aproape identice sau diferite sunt alăturate, formând o singură fotografie care dorește să transmită un mesaj unitar mai puternic. Este o poveste spusă de două imagini alăturate sau o temă cu două perspective diferite. Imaginile pot fi despărțite printr-o linie de demarcație sau pot fi alipite. Principiul este folosit și în desen și pictură, iar în fotografie aceasta formă de exprimare a devenit una foarte populară.
diptic
diptic
Un triptic se referă la un ansamblu (tablou) compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni.  Aceasta forma de prezentare datează de la începuturile artei creștine, fiind un format standard pentru picturile de altar. Tripticul se mai foloseste și pentru expunerea pandativelor.
Tripticul mai reprezintă și o serie de trei opere de artă plastică unite prin conținut comun, care se completează reciproc, definiție aplicabilă și în fotografie. Tripticul, ca și dipticul, este o metodă modernă prin care trei imagini sunt alăturate pentru a constitui o imagine având aceeași temă la baza sau compunându-se într-o imagine care să transmită un mesaj mai puternic.
triptic
Află și alte lucruri despre fotografie din Dicționarul ilustrat de termeni fotografici! Acesta este un instrument util tuturor pasionaților de fotografie, în care vei găsi  peste 170 de termeni fotografici uzuali, fiecare dintre ei având o scurtă definitie și fiind, în general, exemplificat vizual, de multe ori existând și informații suplimentare, contextuale sau de tipul „știați că”.
Fotografii de Cristina Tinta.
[products ids=125013349]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.