Canon EOS 100D reloaded cu Canon EF 24mm 2.8 IS USM

Stau, ca de altfel de fiecare dată când încep un articol nou, și mă uit pe pagina albă a calculatorului. Tot ca de fiecare dată, îmi este greu să încep. Îmi trec prin cap o mie de gânduri, ca un stol mare de fluturi. Numai că nici un fluture nu se oprește din dansul său nebun. Așa că mă uit în continuare pe foaia albă. Într-un târziu, vine și ideea. 🙂
Inițial am vrut să pun ca titlu Canon EOS 100D testul numărul 2. M-am mai gândit însă și am ajuns la concluzia că este mai bine să denumesc articolul de față Canon EOS 100D reloaded cu Canon EF 24mm 2.8 IS USM. Pe 100D l-am mai testat o dată, prin vara anului 2013. Acum, la mai bine de 2 ani de zile, s-a reîntors la mine. Nu bag mâna în foc că este fix același corp de aparat. Indiferent cum stau lucrurile, mă simt de parcă aș fi întâlnit un vechi prieten, după mai bine de doi ani de zile. Bucuria revederii a fost mare. Prietenul meu s-a prezentat mai folosit, cu cauciucul mânerului lărgit și ușor desprins la extremități, dar în rest tot așa de tânăr cum îl știam. Cred că sunt puțini cei care mai fac un test la ani distanță pentru un aparat testat deja tot de ei. Mă gândesc că este un lucru bun. Doritorii pot astfel citi cum se comportă un model sau altul în decursul timpului. Firește, modelul în sine va îmbătrâni (din punct de vedere al performanțelor). Partea cea mai bună este însă prețul. Un aparat nou din generație veche de doi ani te întâmpină cu un preț bun și la fel de zâmbitor ca în prima zi de lansare oficială. Așa a fost și cred că așa va fi și în continuare. Îmi mențin părerea că răbdarea îți este răsplătită, mai ales când vine vorba de aparate foto. La obiective treaba stă însă altfel. Firește, prețul unui obiectiv scade după un an sau doi, dar pentru a obține cel mai bun preț trebuie să urmărești ofertele. Obiectivele bune, valoroase, își mențin însă prețul.
Pentru cei care încă nu au făcut cunoștință cu 100D, câteva dintre caracteristicile importante al mezinului celor de la Canon:

• Senzor CMOS APS-C de 18 megapixeli
• ISO între 100 și 12800 (nativ), posibilitate de a crește sensibilitatea până la 25000
• LCD tactil de 3 țoli și 1.040.000 puncte
• Înregistrare video 1920 x 1080 HD 30p
• Focalizare continuă în modul video cu urmărirea subiectului
• Sistem de focalizare ‘Hybrid CMOS AF II’, suficient de rapid în live view
• Filtre creative cu posibilitatea de a vedea în timp real efectele în modul live view
• Pentru videografi: mufă dedicată pentru microfon extern
• Sistem de măsurare a luminii cu 63 de zone SPC, identic cu cel existent pe Canon 7D

Chiar dacă 100D este cel mai mic DSLR construit de Canon până acum, oricine care a mai folosit un DSLR din clasa medie se familiarizează instant cu butoanele și modul de operare. Diferența cea mai mare este dată însă de mânerul lui 100D – este mult mai mic decât suntem obișnuiți de la DSLR-urile „clasice”. Pentru cei cu mâini mari poate fi o problemă. Cu timpul însă nu cred că poate exista cineva care să nu se obișnuiască. Posesorii de mirrorless nu vor avea absolut nici o problemă. Eu unul am folosit aparatul pe toată durata testării fără cureaua de gât, ținut bine doar într-o mână, uneori și cu mănuși Lowepro. Nu am avut niciodată o senzație de nesiguranță. Firește, dacă se dorește folosirea unor obiective mai mari, mai grele, va trebui să se folosească cureaua de gât, asta pentru că aparatul va deveni mai greu și mai mare.
Din punct de vedere al calității construcției, aceasta este satisfăcătoare. Materialele folosite sunt de calitate bună. Corpul mic ajută la senzația de aparat solid. În altă ordine de idei, nu se poate compara cu DSLR-urile gen 70D sau 7D. Acestea fac parte din altă ligă.
Mie mi-a plăcut și am apreciat mutarea compartimentului pentru cardul de memorie în compartimentul acumulatorului. La ce capacități găsim acum cardurile de memorie și la prețul per GB nu cred că se mai pune problema de a schimba așa de des cardul de memorie în urma umplerii în timpul fotografierii, excepție făcând firește situațiile în care utilizatorul uită descărcarea și apoi ștergerea fotografiilor. Prin această mutare a dispărut ușița laterală, astfel că senzația unui lucru bine făcut crește. Nu mai avem un element în mișcare în acea zonă. Acest lucru l-am remarcat și la Canon 1200D.
Am apreciat, de asemenea, modul în care se face trecerea pe filmare, de la pârghia care pornește și oprește aparatul.
Utilizare
Cum am mai spus, m-am împăcat bine cu acest vechi prieten, încă din prima dată când am făcut cunoștință cu el, acum câțiva ani. Ecranul tactil este foarte fain, te ajută să faci rapid anumite setări, mai ales acelea pentru care nu ai buton dedicat.
Aparatul dispune și de un senzor pentru oprirea LCD-ului atunci când se duce aparatul la ochi sau se poartă de gât/geantă. Acesta este amplasat deasupra ocularului. În funcție de preferințe, poate fi dezactivat. Pentru a economisi bateria, recomand setarea tastei SET (buton pentru controlul rapid) în așa fel, încât la apăsarea acesteia să se stingă LCD-ul. La o nouă apăsarea, acesta se reactivează (pagina 304 din pdf-ul cu instrucțiuni de utilizare).
Ecranul tactil este ușor de folosit. L-am utilizat cu precădere pentru schimbarea parametrilor. Pentru a nu avea surprize în urma atingerii accidentale, sting ecranul atunci când fotografiez. În plus, sensibilitatea ecranului tactil este reglabilă (pagina 55 din pdf-ul cu instrucțiuni de utilizare), nu foarte mult, dar această posibilitate există. Atenție pentru cei care doresc să aplice un ecran de protecție: aplicarea acestuia poate îngreuna funcția tactilă a ecranului. În altă ordine de idei, la cât de muncit este aparatul în acești doi ani de zile, ecranul a rămas ireproșabil, ca în prima zi. Ecranul tactil suportă gesturile uzuale pentru ecranele tactile ale telefoanelor mobile.
Balansul de alb automat lucrează fain. Rateuri există mai ales la fotografia pe timp de noapte cu diverse surse de lumină, lucru absolut normal, aș spune. Încă nu s-a născut aparatul foto care să facă un balans de alb perfect atunci când există multe surse de lumină cu diverse temperaturi de culoare. Există însă diverse accesorii pentru reglarea balansului de alb. Cea mai la îndemână este folosirea unei batiste de unica folosință. Se merge pe balans de alb personalizat (pagina 142 din pdf-ul cu instrucțiuni de utilizare). Rezultatele sunt satisfăcătoare.
Am folosit cu plăcere modul de obturator silențios, mai ales la fotografierea pe timp de noapte. Mișcarea oglinzii este mai lentă, cauzând vibrații mai reduse. Vibrații mai reduse, șanse mai mici de a avea o imagine mișcată în urma vibrațiilor interne.
Live view oferă o viteză bunicică pentru un DSLR. Nu se poate compara cu cea oferită de Canon 70D, este însă ok în anumite situații când chiar ai nevoie de live view. Mă refer aici la subiecte statice. Pentru subiecte aflate în mișcare recomand folosirea vizorului și autofocalizarea specifică DSLR-urilor. Având în vedere faptul că 100D „bate” multe aparate foto Canon DSLR în privința autofocalizării în live view, cred că merita și un ecran rabatabil, acesta fiind unul dintre minusuri.
Am folosit live view mai ales atunci când din anumite motive nu mă puteam apropia suficient de subiect cu aparatul ținut la ochi. Apoi la fotografia de „produs”, cum sunt cele de mai jos.

Focalizarea manuală în modul live view este floare la ureche. Tu trebuie să ai grijă de propria vedere. Cu ajutorul măririi cadrului în live view, chior să fii să ratezi focalizarea. Sau subiectul în mișcare (nu poți să le ai pe toate, nu?).
Mărimea corpului favorizează includerea aparatului printre obiectele ce pot fi luate peste tot, zi de zi. Eu l-am avut cu mine tot timpul, la serviciu sau la plimbările de la sfârșitul de săptămână. Așa sunt eu, nu ies din casă fără un aparat foto. Iar Canon 100D chiar m-a ajutat să uit că am o greutate în bagaj.
Obișnuit cu acumulatorii pentru mirrorless (aceste tipuri de aparate foto consumă mai multă energie decât clasicele DSLR-uri), am apreciat acumulatorul LP-E12 pentru durata de furnizare a energiei de la o încărcare la alta (specificațiile indică 380 de fotografii la o singură încărcare folosindu-se vizorul, nu live view).
Mi-a plăcut să îl folosesc la fotografierea pe timp de noapte. Pe timp de zi nu este o problemă să fotografiezi, este chiar floare la ureche chiar și pentru cei cu aparate foto compacte. Subiecte/motive să fie! Când se lasă însă întunericul… altă mâncare de pește. Nu că nu ar exista și alte aparate foto, gen mirrorless sau hibride, care nu s-ar descurca pe timp de noapte. Când vine însă vorba de aparate mirrorless, am o experiență mai puțin plăcută: aparatele foto care folosesc sistem de focalizare specifică mirrorless (detecție de contrast) au probleme la fotografierea motivelor cu lumină puternică din față, mai ales faruri de vehicule și avioane (cel puțin două surse de lumină aflate în mișcare). Nu am avut probleme cu soarele în cadru, niciodată. În astfel de situații te salvează sistemul de focalizare cu detecție de fază, adică DSLR-urile. Pentru asta mi-a plăcut foarte mult 100D: nu am avut probleme de focalizare în astfel de situații. Partea cealaltă a medaliei: detecția de fază are probleme pe subiecți cu lipsă de contrast, unde, surprinzător poate pentru unii, detecția de contrast stă mai bine. Așadar, fiecare sistem cu avantaje și dezavantaje.
Fotografia de noapte cu 100D este o plăcere, mai ales dacă ai un obiectiv luminos, fix, cu stabilizare.

Obiectivul cu care am testat Canon EOS 100D a fost Canon EF 24mm f/2.8 IS USM. Pentru că este un EF, l-am pus prima dată pe un Canon 6D, mai mult din curiozitate.

Obiectivul Canon EF 24mm f/2.8 IS USM

Construcție
Din punct de vedere constructiv, nimic de reproșat. Este un obiectiv robust, materialele au o calitate mai mult decât decentă, inelul de focalizare este suficient de lat, nu are joc, se rotește lin. Focalizarea are loc intern, așadar obiectivul nu își modifică lungimea când se face focalizarea. Cele două butoane laterale sunt amplasate așa cum ne-am obișnuit cu toții de la obiectivele Canon. Sunt suficient de pronunțate și oferă o rezistență obișnuită încât să permită acționarea fără probleme dar totodată să nu permită acționarea accidentală. Montura este, firește, metalică, fără garnitură de cauciuc. În fine, nu este un obiectiv L. EF 24mm f/2.8 IS USM are fereastră de distanță (chiar dacă vorbim de un obiectiv angular, fereastra de distanță nu ne ajută decât atunci când folosim o diafragmă de f/11, eventual. F/22 mai greu, datorită refracției.). Parasolarul nu este inclus și recomand cu căldură achiziționarea unuia dacă decideți să achiziționați obiectivul.
Optica
Din punct de vedere optic, avem de a face cu 9 grupuri și 11 elemente, unul dintre ele fiind asferic. Sticla este tratată cu mai multe straturi pentru a asigura o calitate optică pe măsura așteptărilor. Canon ăi spune „Optimized Super Spectra Coating”. Claritatea oferită la o diafragmă de f/2,8 este foarte bună în centru. Pe margini este un pic soft, așa cum se poate observa din imaginea de mai jos (obiectiv montat pe un corp de full frame; pe APS-C stă mai bine, normal). De asemenea, aberațiile cromatice sunt prezente, la fel și vignetarea. Distorsiunea de tip butoi este mică (1,5%). Uneori poate apărea mai deranjant în anumite imagini, dar per total nu este un lucru de care să ne facem griji. Vignetarea este destul de pronunțată la diafragma deschisă (f/2,8). Aceasta este oarecum prezentă la toate diafragmele. Să fiu însă corect, dacă nu fotografiezi perete deschis la culoare, vignetarea este greu de depistat după un f/4. Aberațiile cromatice sunt prezente și se mențin constante pe toată plaja de diafragmă, mai ales cele laterale. Totuși, să nu dramatizăm, acestea fiind foarte ușor corectabile în post-procesare printr-un simplu clic (mai ales dacă se creează un șablon). Pentru cei mușcați de claritate, aceasta este, cum am mai spus, excelentă în centru încă de la diafragma maximă (f/2,8). Cea mai bună claritate este obținută la f/5,6. La f/8, centrul scade ceva mai mult (mă refer față de claritatea maximă obținută, matematic vorbind; pe teren, aceasta este în continuare excelentă), în timp ce claritatea în margini se menține aproape de nivelul f/5,6.
Prin imaginea de mai jos doresc să ofer o idee despre ce înseamnă un 2,8 pe un full frame.

Voi continua cu câteva exemple de fotografii la care am folosit obiectivul împreună cu un Canon 6D.
Expoziția #Find_us:

Prin oraș:

Profunzimea de câmp la diafragmă de 2,8 și subiect aflat la mică distanță:

Bokeh-ul se poate vedea cel mai bine la imaginea cu beculețul din bradul de Crăciun, dar și în fotografia de copertă. Cele două fotografii au fost făcut folosindu-mă de 100D.
CONCLUZIE:
Un obiectiv ușor, dar robust, fără nici un element exterior care să aibă joc. Calitatea optică este bună. Poate suna ciudat pentru unii, dar mie personal mi-a plăcut mai mult pe 100D, chiar dacă pierd astfel din unghiul de cuprindere. Aici intervine însă gustul. Poate că mă împac eu mai bine cu un 38mm pe APS-C decât cu un 24mm pe full frame. Mă refer strict la unghiul de cuprindere.
Viteza de focalizare este satisfăcătoare, motorașul de focalizare foarte silențios. Sistemul de stabilizare își face treaba pentru care a fost creat (așa cred, pe full frame nu prea îți dai așa de bine seama la o asemenea distanță focală). Sistemul de stabilizare te ajută mai ales cu obiectivul pus pe un corp cu factor de crop.
Un plus la distanța minimă de focalizare. Îți permite să abordezi fotografia de aproape. Eu m-am distrat de minune la pozarea mașinuței.
[products ids=125004411,1046832,1051663,125004690,125014773,12306994]