Canon EOS 100D reloaded cu Canon EF 24mm 2.8 IS USM

Postat de: Sorin Voicu Sorin Voicu

Stau, ca de altfel de fiecare dată când încep un articol nou, și mă uit pe pagina albă a calculatorului. Tot ca de fiecare dată, îmi este greu să încep. Îmi trec prin cap o mie de gânduri, ca un stol mare de fluturi. Numai că nici un fluture nu se oprește din dansul său nebun. Așa că mă uit în continuare pe foaia albă. Într-un târziu, vine și ideea. 🙂

Inițial am vrut să pun ca titlu Canon EOS 100D testul numărul 2. M-am mai gândit însă și am ajuns la concluzia că este mai bine să denumesc articolul de față Canon EOS 100D reloaded cu Canon EF 24mm 2.8 IS USM. Pe 100D l-am mai testat o dată, prin vara anului 2013. Acum, la mai bine de 2 ani de zile, s-a reîntors la mine. Nu bag mâna în foc că este fix același corp de aparat. Indiferent cum stau lucrurile, mă simt de parcă aș fi întâlnit un vechi prieten, după mai bine de doi ani de zile. Bucuria revederii a fost mare. Prietenul meu s-a prezentat mai folosit, cu cauciucul mânerului lărgit și ușor desprins la extremități, dar în rest tot așa de tânăr cum îl știam. Cred că sunt puțini cei care mai fac un test la ani distanță pentru un aparat testat deja tot de ei. Mă gândesc că este un lucru bun. Doritorii pot astfel citi cum se comportă un model sau altul în decursul timpului. Firește, modelul în sine va îmbătrâni (din punct de vedere al performanțelor). Partea cea mai bună este însă prețul. Un aparat nou din generație veche de doi ani te întâmpină cu un preț bun și la fel de zâmbitor ca în prima zi de lansare oficială. Așa a fost și cred că așa va fi și în continuare. Îmi mențin părerea că răbdarea îți este răsplătită, mai ales când vine vorba de aparate foto. La obiective treaba stă însă altfel. Firește, prețul unui obiectiv scade după un an sau doi, dar pentru a obține cel mai bun preț trebuie să urmărești ofertele. Obiectivele bune, valoroase, își mențin însă prețul.

Pentru cei care încă nu au făcut cunoștință cu 100D, câteva dintre caracteristicile importante al mezinului celor de la Canon:

  • Senzor CMOS APS-C de 18 megapixeli
  • ISO între 100 și 12800 (nativ), posibilitate de a crește sensibilitatea până la 25000
  • LCD tactil de 3 țoli și 1.040.000 puncte
  • Înregistrare video 1920 x 1080 HD 30p
  • Focalizare continuă în modul video cu urmărirea subiectului
  • Sistem de focalizare ‘Hybrid CMOS AF II’, suficient de rapid în live view
  • Filtre creative cu posibilitatea de a vedea în timp real efectele în modul live view
  • Pentru videografi: mufă dedicată pentru microfon extern
  • Sistem de măsurare a luminii cu 63 de zone SPC, identic cu cel existent pe Canon 7D

Chiar dacă 100D este cel mai mic DSLR construit de Canon până acum, oricine care a mai folosit un DSLR din clasa medie se familiarizează instant cu butoanele și modul de operare. Diferența cea mai mare este dată însă de mânerul lui 100D – este mult mai mic decât suntem obișnuiți de la DSLR-urile „clasice”. Pentru cei cu mâini mari poate fi o problemă. Cu timpul însă nu cred că poate exista cineva care să nu se obișnuiască. Posesorii de mirrorless nu vor avea absolut nici o problemă. Eu unul am folosit aparatul pe toată durata testării fără cureaua de gât, ținut bine doar într-o mână, uneori și cu mănuși Lowepro. Nu am avut niciodată o senzație de nesiguranță. Firește, dacă se dorește folosirea unor obiective mai mari, mai grele, va trebui să se folosească cureaua de gât, asta pentru că aparatul va deveni mai greu și mai mare.

Din punct de vedere al calității construcției, aceasta este satisfăcătoare. Materialele folosite sunt de calitate bună. Corpul mic ajută la senzația de aparat solid. În altă ordine de idei, nu se poate compara cu DSLR-urile gen 70D sau 7D. Acestea fac parte din altă ligă.
Mie mi-a plăcut și am apreciat mutarea compartimentului pentru cardul de memorie în compartimentul acumulatorului. La ce capacități găsim acum cardurile de memorie și la prețul per GB nu cred că se mai pune problema de a schimba așa de des cardul de memorie în urma umplerii în timpul fotografierii, excepție făcând firește situațiile în care utilizatorul uită descărcarea și apoi ștergerea fotografiilor. Prin această mutare a dispărut ușița laterală, astfel că senzația unui lucru bine făcut crește. Nu mai avem un element în mișcare în acea zonă. Acest lucru l-am remarcat și la Canon 1200D.
Am apreciat, de asemenea, modul în care se face trecerea pe filmare, de la pârghia care pornește și oprește aparatul.

Utilizare

Cum am mai spus, m-am împăcat bine cu acest vechi prieten, încă din prima dată când am făcut cunoștință cu el, acum câțiva ani. Ecranul tactil este foarte fain, te ajută să faci rapid anumite setări, mai ales acelea pentru care nu ai buton dedicat.
Aparatul dispune și de un senzor pentru oprirea LCD-ului atunci când se duce aparatul la ochi sau se poartă de gât/geantă. Acesta este amplasat deasupra ocularului. În funcție de preferințe, poate fi dezactivat. Pentru a economisi bateria, recomand setarea tastei SET (buton pentru controlul rapid) în așa fel, încât la apăsarea acesteia să se stingă LCD-ul. La o nouă apăsarea, acesta se reactivează (pagina 304 din pdf-ul cu instrucțiuni de utilizare).

Ecranul tactil este ușor de folosit. L-am utilizat cu precădere pentru schimbarea parametrilor. Pentru a nu avea surprize în urma atingerii accidentale, sting ecranul atunci când fotografiez. În plus, sensibilitatea ecranului tactil este reglabilă (pagina 55 din pdf-ul cu instrucțiuni de utilizare), nu foarte mult, dar această posibilitate există. Atenție pentru cei care doresc să aplice un ecran de protecție: aplicarea acestuia poate îngreuna funcția tactilă a ecranului. În altă ordine de idei, la cât de muncit este aparatul în acești doi ani de zile, ecranul a rămas ireproșabil, ca în prima zi. Ecranul tactil suportă gesturile uzuale pentru ecranele tactile ale telefoanelor mobile.
Balansul de alb automat lucrează fain. Rateuri există mai ales la fotografia pe timp de noapte cu diverse surse de lumină, lucru absolut normal, aș spune. Încă nu s-a născut aparatul foto care să facă un balans de alb perfect atunci când există multe surse de lumină cu diverse temperaturi de culoare. Există însă diverse accesorii pentru reglarea balansului de alb. Cea mai la îndemână este folosirea unei batiste de unica folosință. Se merge pe balans de alb personalizat (pagina 142 din pdf-ul cu instrucțiuni de utilizare). Rezultatele sunt satisfăcătoare.

Am folosit cu plăcere modul de obturator silențios, mai ales la fotografierea pe timp de noapte. Mișcarea oglinzii este mai lentă, cauzând vibrații mai reduse. Vibrații mai reduse, șanse mai mici de a avea o imagine mișcată în urma vibrațiilor interne.

Live view oferă o viteză bunicică pentru un DSLR. Nu se poate compara cu cea oferită de Canon 70D, este însă ok în anumite situații când chiar ai nevoie de live view. Mă refer aici la subiecte statice. Pentru subiecte aflate în mișcare recomand folosirea vizorului și autofocalizarea specifică DSLR-urilor. Având în vedere faptul că 100D „bate” multe aparate foto Canon DSLR în privința autofocalizării în live view, cred că merita și un ecran rabatabil, acesta fiind unul dintre minusuri.
Am folosit live view mai ales atunci când din anumite motive nu mă puteam apropia suficient de subiect cu aparatul ținut la ochi. Apoi la fotografia de „produs”, cum sunt cele de mai jos.