Panasonic Lumix G7 – silentiozitate si eficienta (I)

Vlad Eftenie a testat Panasonic Lumix G7 si a realizat un review extrem de complet, pe care urmeaza sa-l prezentam in două parti.
In prima parte, aflam despre experienta lui Vlad cu acest aparat in cadrul Festivalului Enescu, timp de trei saptamani pline de lucru si fotografii care au cantat si incantat. Apoi, in articolul urmator, vom descoperi povesti  din Verona, de la concertul David Gilmour, dar si din Venetia, de pe strazile Bucurestiului sau de la alte evenimente, fiind trecute in revista plusurile si minusurile echipamentului utilizat.
Am avut ocazia sa testez initial sistemul mirorless Panasonic Lumix G7 cu ocazia lansarii sale. Am lucrat cu el cateva zile la sfarsitul lunii iunie, timp in care i-am aflat cateva puncte forte. Nu am reusit atunci sa aprofundez comportamentul fotografic, insa am concluzionat, in urma unei ture de street photo (care in general e foarte solicitanta pentru orice sistem, din multe puncte de vedere), ca focalizarea se efectueza rapid si sigur, ca poate fi complet silentios, ca se comporta admirabil in lumina insuficienta, ca si consistenta a imaginii, cromatica, zgomot.

Legat de tehnica foto digitala in general – nu mai cred astazi musai in detalii tehnice spectaculoase, unice. Cam toate marcile de aparate au ajuns la un numitor comun, cam toate aparatele “stiu” sa faca poze bune. Diferentele (ca sa nu incep cu priceperea fotografului) la nivelul imaginii apar de la marimea senzorului, depind de acuratetea si rapiditatea focalizarii, de ergonomia generala, de gama de obiective cu care poti lucra. Conectivitatea WiFi esta si ea o dotare standard, deja. Specific aici faptul ca Lumix G7 este un aparat mirorless format ¾, cu un senzor Live MOS de 16 Mpixeli, cu shutter atat electronic (silentios) , cat si mecanic, ISO cu valori in intervalul 160-25600, 49 de puncte de focalizare, sensibilitate EV -4 / +18, ecran de 3 inch, tactil, articulat, vizor electronic de inalta rezolutie, filmare 4K (+foto), masurarea luminii se realizeaza prin intermediul unui sistem multizone cu 1728 de celule-pattern, are desigur WiFi, cantarind 410 grame.  Stabilizarea se efectueaza doar prin intermediul obiectivelor dotate cu un sistem dedicat. Aspectul si functionalitatea sunt foarte apropiate de ceea ce ofera un DSLR. Ca flexibilitate, gama extinsa de obiective ale sistemuui Lumix poate acoperi orice cerinta tehnica.

Fiind cooptat in echipa oficiala de fotografi ai Festivalului Enescu, primul lucru la care m-am gandit a fost acela ca mi-ar trebui un aparat cu care sa nu deranjez, complet silentios, dar si fiabil in conditii de lucru dificile. Nu ar trebui sa deranjez absolut deloc prin prezenta sonora, un DSLR neputand elimina complet sunetul facut de oglinda, oricat de atenuat ar fi. Concertul de muzica clasica presupune conditii speciale de auditie, sunt momente cheie in care linistea nu inseamna neaparat doar pauza, ci treceri intre planuri emotionale induse ascultatorului. Si atunci, cand te reculegi si ultima nota isi pierde reverberatia, linistea devine ceva palpabil, voluntar cautata. Ultimul lucru pe care ti-l doresti e sa auzi un “clang!” cand ti-e linistea mai draga. Desigur, in tumultul unui allegro sau al aplauzelor poti masca zgomotele inerente, dar momentele cheie solicita liniste totala. Si atunci ai nevoie de un aparat special.
Inainte de orice, este necesara o strategie de abordare a unui eveniment de asemenea anvergura. Am realizat ca va trebui sa imbin armonios mai multe teme : cadrul arhitectural in care se desfasoara evenimentele, relatia cu orchestrele si solistii, cu dirijorii – mari personalitati ale culturii mondiale – portrete, instantanee, imaginea publicului – atmosfera generala, si poate cel mai incitant subiect – ceea ce nu se vede, viata din spatele cortinei, din culise – ca tema de reportaj. Apar astfel teme care aduc in acelasi plan fotografia de eveniment, de arhitectura, de actiune chiar, portretul, fotoreportajul. Pentru a putea acoperi teme atat de diverse, ai nevoie  si de obiective dedicate.
Asadar, pe langa faptul ca shutterul electronic asigura silentiozitatea toatala a declansarii de care aveam nevoie, pe langa focalizarea sigura in lumina slaba, am mai fost impresionat de gama de obiective care mi-a fost pusa la dispozitie – probabil toata gama Lumix. M-am simtit de altfel ca intr-un film de actiune, in care eroul principal isi poate alege absolut orice ustensila letala, dupa bunul plac.  Am schimbat obiective cu dexteritate : 14-140mm/3.5-5.6, 35-100mm/2.8, 7-14mm/4, 42.5mm/1.7, 15mm/1.7 au fost cele cu care am lucrat preponderent, capabile fie sa “vada” departe, fie in camp larg, fie sa izoleze bine subiectul, de fundal.
Toate aceste detalii tehnice si posibilitati optice au fost suficiente pentru a-l recomanda ca fiind candidatul favorit pentru lucrul in cadrul Festivalului Enescu.

Au fost trei saptamani pline, lucru aproape non-stop, intalniri cu oameni pe care ii ascultam doar pe albume sau ii vedeam la televizor. Cand sunetele magiei isi pierd ecoul, ramane amintirea. Raman inregistrarile, raman imaginile. Intr-o lume in care fotografia este un principal mijloc de comunicare, felul in care o produci, prin prisma relevantei, presupune o raspundere asumata. Am realizat ca este o responsabilitate uriasa sa decantezi o intreaga experienta senzoriala, la final, doar prin imagini. Fotografii care trebuie sa vorbeasca, sa cante si sa incante.
Calitatea unui demers vizual este direct legata cu modul in care evoluezi in planul personal, comportamental. Astfel, necesitatea de a fi discret a fost completata si cu o latura de sociabilitate inerenta. A fost necesar un bun echilibru intre a fi invizibil si a fi comunicativ, deschis. Trebuie sa fii mereu in “priza”, sa observi, cu “radarul” activat. Orice se poate intampla oricand, trebuie sa fii pe faza in momentele cheie, irepetabile. Am intalnit prieteni, am interactionat cu multi necunoscuti, am vorbit cu muzicieni din orchestre, “navigarea” prin culise si culegerea de marturii vizuale a fost o tema permanenta de studiu. M-am simtit adesea ca un copil la joaca. Avand acces in zonele in care in mod normal nu ajungi, ca spectator, am resimtit emotia explorarii unor spatii din spatele scenei.
Intalnirea marilor dirijori a fost emotionanta – fie la conferintele de presa, fie la repetitii, fie in cadrul oficial al concertelor majore. Am reusit cateodata sa intru in cabinele lor, sa asist la interviuri sau la intalniri cu prieteni sau publicul care ii admira. Emotiile sunt greu de descris in preajma marilor personalitati. De asemenea, am privit oamenii din public cu mult interes. La o prima vedere crezi ca vezi o masa disciplinata de oameni care asculta. Se intampla insa atatea detalii acolo, cu fecare in parte, incat observarea lor a devenit o tema de studiu zilnica.

Mod de lucru:
Dat fiind faptul ca am intrat direct in sesiunile foto, fara o pregatire prealabila, m-am adaptat din mers. Folosisem Panasonic Lumix G7 doar pentru street si portrete. Stiam spatiul interior al Ateneului, exteriorul il visam deja. In Sala Palatului, atat in sala mare cat si in culise am mai fost, cu ocazia altor evenimente, cunoasteam planurile si schemele de iluminare. Am lucrat doar in format JPG la caliate maxima, (stiu e un sacrilegiu, refuz inca sa lucrez RAW din motive de lipsa de timp de procesare si de spatiu de stocare suficent). Lucrul direct in JPG presupune sa poti obtine direct din camera imaginea cat mai apropiata ca efect final de ceea ce ceri de la ea si pe ecranul calculatorului. Deci setari din aparat aproape perfecte, corelate in timp real cu scenele pozate. Aceasta necesita o cunoastere si stapanire lucida si echilibrata a aparatului.
Am lucrat exclusiv in mod manual M sau inteligent auto extins IA+, complet automat. Aparatul se comporta diferit in cele doua moduri, in sensul in care – in coditiile de lucru de interior, cateodata, dau rezultate mai bune deciziile proprii ale aparatului, in fata setarilor preferate de fotograf, cel putin la randarea figurilor umane in lumina artificiala. Am observat de la un moment dat ca accesarea unei curbe de contrast personalizate poate compensa acest efect si in mod manual. Am setat initial aceasta curba presupunand ca am nevoie de “trezirea” tonurilor joase (+2, +3), pentru a nu avea zone excesiv de umbrite – si atenuarea inaltelor (-2, -3), pentru a preintampina “arderea” acestora. Am lucrat asa in prima zi, corelat si cu iDynamic setat la valoarea “high”. Teoretic ar fi trebuit sa cresc astfel latitudinea de expunere si sa obtin o imblanzire a contrastului. Problema e ca – in conditiile de iluminare date – cu surse de tipuri diferite de lumina artificiala, tonurile de piele au iesit complet plate, fiind necesara o tratare in post-procesare. Verificand cu comutarea in modul IA+, brusc contastul se imbunatatea si pielea devenea bine conturata. Asa ca am revenit asupra setarilor manuale pana ce rezultatele au inceput sa se apropie, inversand in fapt curba de cotrast – setand tonurile joase la -2, -3, iar pe cele inalte la +3.  De aici s-au rezolvat detaliile de ton, pentru siguranta lucrului, folosind succesiv pentru aceleasi scene, cateodata, atat modul manual M, cat si automat extins IA+.
Meniul aparatului este complex si ofera acces la absolut toate setarile posibile. Poti astfel personaliza complet modul de lucru. Dintr-un inceput am stabilit setarile “stabile” meniului, astfel incat sa pot accesa rapid la nevoie doar variabilele esentiale, precum balansul de alb,  sensibilitatea ISO sau modul de focalizare, in functie de evolutia situatiilor fotografiate.  Astfel, am utilizat preponderent profilul natural de culoare, cu contrast +1, claritate +2, reducere de zgomot  -1 (ca sa sporesc claritatea), saturatie -2. Cateodata am comutat in cel de portret, mai cald. Masurarea luminii a fost setata pe cadrul general. Rezolutia extinsa asigura o mai buna gestionare a modului in care aparatul construieste structura jpg-ului, mai consistenta.
Am observat ca randarea e mai vie la nivelul aspectului atunci cand se lucreaza la interior in lumina artificiala si se foloseste Auto-ISO, parca aparatul se simte mai relaxat. Am limitat insa marja superioara la 400 (setare indisponibila in mod automat IA sau IA+), ca sa nu risc aparitia artefactelor legate de zgomot, desi teoretic, pana pe la valoarea 3200, nu prea sunt evidente pierderi. Lucrand cu obiective luminoase, am preferat diafragme deschise la maxim, cu setari ISO mai scazute, pentru  a conserva calitatea imaginii la nivel de zgomot. Modul silentios a fost activat in permanenta, fara bip-uri si alte efecte sonore, in tandem cu shutterul electronic. Cel mecanic (care dezactiveaza modul silentios) este necesar in cazul expunerilor lungi.
Legat de balansul de alb, acesta trebuie sa tina cont atat de iluminarea directa cat si de cromatica generala a spatiului. O setare in grade Kelvin cu variatiuni poate aduce imaginea mai aproape de adevarul situatiilor surprinse. Spatiul salii Ateneului a primit o iluminare interesanta, de efect, cu spoturi multicolore, in paralel cu lumini de tip tungsten. Scena din placaj de lemn bej si scaunele rosiatice au facut necesara o pendulare intre valori 2800-3400 Kelvin, in functie de directia de fotografiere (in sus, spre cupola sau frontal, spre scena). In culise sunt neoane ce alterneaza cu lumina naturala, adusa de ferestre. Holul principal primeste lumina naturala, totul e simplu acolo. Am mizat pe un balans automat de alb. La Sala Palatului situatia sta asemanator, cu nota ca fundalul scenei a indus tonuri calde, corelate cu sursele Tungsten, mizand in general pe valori intre 2900-3200 Kelvin. In culise totul devine imposibil, nici modul automat neputand face fata haosului de surse corelate cu peretii verzui-galbui, totul iesind verzui fara drept de apel. Tot aici a intrat in competitie si timpul de declansare – cu frecventa de clipire a surselor de tip Neon. Holul principal are alte surse de iluminare ce induc o rezultanta galbui-rosiatica. A fost necesara o compensare prin racire a tuturor devierilor cromatice, in postprocesare.
Trebuie spus un cuvant despre acuitatea si rapiditatea punerii la punct. Se poate opta intre urmarirea unui punct dinamic, punct central, zona dinamica sau focus inteligent multi-zona. Le-am testat pe toate, in timp, extrem de utila fiind functia de auto-tracking a unui punct. Dirijorii sau solistii fiind prezente dinamice, m-am jucat cu alegerea unui punct – in general capul – si am lasat aparatul sa-l urmareasca, putand astfel declansa atunci cand situatia devenea interesanta. In mod portret, aparatul foloseste o punere la punct inteligenta, dinamica, ce cauta fix pupila subiectului si ramane conectat la ea, indiferent de miscarea subiectului. Exista un oarecare lag al declansarii care se poate invata usor si preintampina, desi totul pare absolut spontan, in mare.
Prezentele arhitecturale ale Ateneului si Salii Palatului au reprezentat cadrul de desfasurare a tuturor evenimentelor. Folosind in general obiectivul Lumix 7-14/4, am putut “respira” vizual in voie, cuprinzand unghiuri cat mai largi, speculand din plin amprenta vizuala oferita de cele doua locuri. Am invatat zonele care ofera vizibilitate maxima si o plastica a geometriei – fie temperata, folosind obiectivul Lumix 35-100/2.8, fie accentuand amplitudinea spatiilor. Am incercat sa fiu cat mai discret si sa nu deranjez spectatorii plimbandu-ma incolo si incoace, si cu toate astea nici sa nu ma deconectez de la ceea ce se intampla pe scena. Cadrul general interior, scena, detalii, holuri, culise, culoare, portic exterior – in cazul Ateneului, vedere a scenei din ambele parti laterale, din centru fata scenei, cetrul zonei mediane, central spate – din loja principala, etaj spate, loje laterale – in general din zona din dreapta, holuri, culise, cabine, vedere exterioara a cladirii – in cazul Salii Palatului. Acestea au fost spatiile si abordarile punctelor de statie aferente. Cadrul fiind practic repetabil in fiecare zi, am incercat sa mizez pe creativitate si sa speculez ceea ce am incercat sa aflu a fi specific fiecarei zile – prezenta diferitelor orchestre, a dirijorului cu personalitate distincta, a solistilor, a emulatiei publicului, a detaliilor spectatorilor, a povestilor din spatele scenei.

Orchestrele sunt un mecanism uman complex. Zeci de oameni, fiecare cu garderoba si instrumentul lui, din familii atat de diverse, de la triangluri si pana la impunatoarele contrabasuri sau aparent fragilele harpe. Am asistat la unele repetitii, e foarte interesant sa vezi procesul armonizarii psrtilor intregului. Cu putin curaj am stat chiar in spatele scenei, privind dirijorul in fata, iar alteori m-am plimbat printre instrumente si muzicieni care mai aveau ceva de repetat individual, adunand detalii. In astfel de ocazii obiectivul Lumix 42.5/1.7 a fost foarte util, pentru portrete si detalii de intrumente. Am incercat initial sa lucrez si cu Lumix 14-140/3.5-5.6, pentru  a sta la distante mai mari, in cele din urma preferand Lumix 35-100/2.8, mai luminos, poate chiar mai clar.
La repetitia maretei orchestre din Berlin, unul dintre responsabilii oficiali a venit la mine sa verifice aparatul – ce model si cat zgomot produce, fiind pe cale sa imi impuna o anumita zona de lucru. Auzind ca este total silentios – i-am demonstrat pe viu, a zambit si mi-a permis accesul langa orchestra. Pe intreg parcursul festivalului cred ca am avut de altfel singurul aparat silentios, dintre toti fotografii pe care i-am observat. Am mai fost verificat cateodata de persoane din public, tematoare cu gandul ca le voi “clantani” aparatul la ureche.
Am avut onoarea sa ii privesc de aproape, atat la repetitii, cat si in concert, pe Sir Simon Rattle, Ion Marin, Vasily Petrenco, Zubin Mehta, si alte figuri majore de dirijori, ca importanta. Am realizat portrete spontane, de forta, cautandu-le insa si latura umana, in culise, emotiile inerente inaintea intrarii in scena sau a primirii florilor si ovatiilor la scena deschisa.
Am transmis aproape in direct imagini cu Zubin Mehta atunci cand acesta a evoluat pe scena Salii Palatului, facand un efort impresionant sa dirijeze, in ciuda unor probleme de sanatate. Mi sau solicitat imagini ad-hoc, asa ca am decis sa folosesc functia WiFi si sa transmit imaginile pe telefon, si de acolo pe mail, in fluxul de stiri. Operatiune terminata cu succes. Dupa concert, acesta a acordat autografe cu seninatate si rabdare, facand dovada unui caracter puternic, dar si profund uman.

Maestrului Ion Marin i-am marturisit ca am fost anul trecut sa il vad pe scena noii filarmonici din Paris, a fost mereu amabil, surazator. Nu si-a putut ascunde emotiile, in culise, dupa concert. Vasily Petrenco, dar si fratii Capucon, Alexandru Tomescu, Yuja Wang sau Janine Jansen, au fost preferatii publicului, fiind vizitati la cabine de o suma intreaga de fani, pentru autografe, ocazie pentru observarea interactiunilor calde, prietenoase.
O poveste speciala s-a intamplat cu ocazia concertului orchestrei San Francisco Symphony, Muzicienii intra, unul cate unul, ocupandu-si locurile. Concertul incepe, totul suna impecabil, ca un ceas elvetian. Nicio emotie nealalocul ei nu se resimte in acorduri, in masuri. Totul e la locul lui, sub bagheta dirijorului.
Din fata scenei, dupa tura de puncte de statie prestabilite, intru in spate, in culise. Orchestra se aude acum, din partea cealalta a peretilor despartitori. I se simte prezenta, ca o muzica de fundal. Toate carcasele de transport a instrumentelor sunt grupate, desi la o prima vedere neatenta pare a fi o anumita dezordine. Pare sa se simta in aer pregatirea alerta pentru intrarea in scena. Ma misc printre lucruri, observ detalii. Cateva cutii de vioara sunt lasate deschise, citesc in detalii o intreaga poveste de viata. Poze de familie. Imagini dragi cu oameni care sunt departe. Muzicianul din orchestra, rotita anonima – oare de cand nu si-a vazut familia? Oare pe cate continente isi poarta acordurile? Mereu pe drum, departe de casa. Orchestra nu se mai aude. Yuja Wang, dintr-o cabina, repeta la foc automat, pianul rezista, degetele apasa clape cu o viteza incredibila. Sunete de fundal, oameni de departe. Dor, magie.
Si daca la Sala Palatului cunosteam deja planul si dispunerea cabinelor si a zonei de detenta a orchestrei, speciala a fost aflarea acestor locuri de la Ateneu. Visam de multa vreme sa aflu cum e in spate, e totusi cladirea mea favorita din oras. Abia dupa cateva zile mi-am facut curaj si am intrat in culise, descoperind cabina solistilor, o camaruta mica, alaturi fiind o sala mai mare de protocol, cu o arhitectra clasica, pretioasa. Pentru a accesa zona de detenta a membrilor orchestrei trebuie sa traversezi etajul atriului central, maiestuos, cu scara de onoare. Afli apoi sala cu ferestre mari. Inaintand, am aflat sala de repetitie din care aud, cand trec pe langa cladire, acele sunete de instrumente sau vocea sopranelor care fac vocalize. Magic. Acum stiam cum arata si pe dinauntru . Aici am folosit preponderent obiectivele Lumix 7-14/4 si 42.5/1.7, pentu cadre de ansamblu dinamice si pentru portrete rapide, cu profunzime scurta de camp.

Publicul e o prezenta care a constituit in sine un subiect de studiu fotografic. Oamenii se aduna, se aseaza, urmaresc cu atentie, captivati. Venirea se face cu o anumita pompa, oamenii sosesc la spectacol, se etaleaza, se cauta, se gasesc, se privesc, se analizeaza. In aer exista o vibratie data de importanta evenimentului. Intalnirile, asteptarile sunt prilej pentru un mic spectacol social. Ocazie perfecta pentru portrete spontane. Absolut nimeni nu m-a intrebat de ce fac poze sau ce caut acolo. Aparatul nu se aude, focalizarea e spontana, poza se realizeaza rapid, setarile functioneaza “brici”, trec mai departe. In timpul spectacolelor, insasi observarea oamenilor din public e un subiect de analiza in sine, pe care mi l-am asumat cu drag. Imi place sa observ si am avut avantajul de a fi mobil, de a putea sta oriunde imi propun sa fac popas. In cele din urma, prezenta orchestrei, odata fotografiata din unghiurile stabilite, ramane neschimbata in poza. In public ai intre timp mereu ceva de descoperit, de la gesturi subtile si pana la mici anecdote. O placere apoi sa cauti persoane cunoscute, celebritati, si sa realizezi pe indetele portrete in liniste deplina. Prezenta copiilor a fost un subiect interesant, nascand cateva cadre memorabile, cu tenta poetica.

Serii de imagini au fost postate zilnic pe pagina Festivalului, am realizat in 23 de zile peste 17 000 de cadre. O experienta extraordinara, atat fotografica, cat si de viata.
Citeste continuarea review-ului aici.
[products ids=125018548,125011725,125017499,69109026,1051812,125005073]