4 ani de Foto4all

Ieri, 2 august, revista de fotografie online Foto4all a împlinit 4 ani.
Povestea revistei a început intr-un final de primavara, ca idee, iar în august 2011 a apărut primul număr. La FOTO4all au considerat întotdeauna că un mod excelent de a învăța fotografie este acela de a studia imagini excepționale și de a asculta vocea celor care practică cu success arta fotografiei. Au căutat și caută portofolii si fotografii cu atmosfera, cu poveste, imagini mai inedite sau chiar controversate. De asemenea, revista a venit în sprijinul diferitelor grupuri sau mici comunități, publicând pe perioade de câte un an diferite proiecte sau fotografii ale membrilor. Tot în paginile lor veți găsi mereu și recomandări de cărți sau evenimente, dar și eseuri interesante sau diverse sfaturi de fotografiere.


„Nu cred sau nu vreau să cred că lumea caută până și în fotografie scandalosul, vulgarul, lucruri colorate și atât, lucruri foarte comerciale. Mi s-a sugerat adeseori că asta ar aduce mai multă vizibilitate. Mă încăpățânez însă să cred că lumea are mai multă nevoie de sensibilitate, de emoție, de lucruri cu suflet și cu gând. Cred că multă lume este sătulă de acel spectaculos de fațadă, de primă mână. Cineva spunea că putem înnegri cu urâțenia noastră sau putem înfrumuseța cu frumusețea noastră. E o chestiune de alegere, ca de altfel în orice. Domeniul fotografiei este unul extrem de subiectiv și niciodata nu îi vom putea mulțumi pe toți. De altfel, eu nici nu mi-am propus vreodata asta, chiar daca avem în titlu acel „4all”. Cred însă că mulți pasionati de fotografie pot găsi în oricare număr al revistei cel puțin un articol sau interviu care să fie pe gustul lor.”, a declarat Cristina Țintă, editor/redactor șef Foto4all.
Sub egida Foto4all au apărut și o serie de ebook-uri, dar și două cărți tipărite, realizate în colaborare cu Editura Filos:

În 2013, FOTO4all și epublio  au lansat prima revistă interactivă de fotografie din România, destinată exclusiv utilizatorilor de iPad. Este vorba despre FOTO4all – Best of, o ediție specială a revistei, aducând laolaltă 13 portofolii de excepție și o serie de eseuri despre fotografie.
Artiștii incluși în această ediție au fost: Cole Thompson, Lucian Olteanu, Draiusz Klimczak, Andreea Retinschi, Andrei Baciu, Dorin Bofan, Emilian Chirilă, Codrin Lupei, Sorin Vidis, Veneta Zaharieva, Hajdu Tamás, Samuil Velichkov și Guy Tal.
Începând cu 2014, în luna mai se organizează și Atelierul Foto4all de la Poiana Mărului, unde pasionații de fotografie au ocazia să afle despre fotografia de peisaj și fotografia alb-negru, dar și despre fotografie în general, desfăsurându-se și sesiuni practice de fotografiere și evaluare a imaginilor.
Cu ocazia aniversării, echipa Foto4all v-a pregătit un nou număr al revistei, puțin în avans, ediție în care veți găsi  două interviuri interesante cu Andreea Tănase și Yucel Basoglu, dar și două proiecte extraordinare, semnate Javier Corso, respectiv Elena Kalis.


Fotografie de stradă și povești din Roma, dar și de la grupul de fotografie OnSpot, recomandări de cărți și evenimente, sfaturi despre fotografia subacvatică și alte articole.
Revista se poate descărca GRATUIT. Adaugă în coș, vezi coșul, lasă o adresă de email, apoi descarcă.
http://www.foto4all.ro/issue/47/issue-48-49-july-august.html
[products ids=125007344,125013349]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.